ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 septembrie 2000 reclamanta F.P.S., în prezent A.V.A.S.

București, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Fierbinți, solicită instanței obligarea pârâtei la plata sumei totale de 18.369.005.963 lei compusă din suma de 152.343.750 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata ratelor la scadență conform actelor adiționale din 6 octombrie 1998, respectiv 1 iunie 2000 la Convenția din 15 noiembrie 1993, suma de 48.750.000 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata ratelor la scadență, conform actelor adiționale din 6 octombrie 1998, respectiv 1 iulie 2000 la Convenția din 30 martie 1994, suma de 595.023.000 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata ratelor la scadență conform actului adițional din 6 octombrie 1998 la Convenția din 1 august 1995, suma de 1.757.331.310 lei reprezentând rate scadente și neachitate, precum și penalități de întârziere conform actului adițional din 6 octombrie 1998 la Convenția din 2 mai 1997, suma de 602.157.903 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la scadență a ratelor conform actului adițional din 6 octombrie 1998 la Convenția din 17 octombrie 1996, suma de 15.213.400.000 lei reprezentând rata scadentă și neachitată, precum și penalități de întârziere conform actului adițional din 6 octombrie 1998 la Convenția din 25 iulie 1997. Prin sentința comercială nr. 760/ F din 21 octombrie 2004, Tribunalul Ialomița, secția civilă,

respinge ca nefondată excepția perimării cererii reclamantei, ridicată de pârâtă, admite în parte cererea formulată de reclamantă și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 507.523.000 lei cu titlu de penalități de întârziere. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., excepția perimării fiind neîntemeiată; mai reține instanța că potrivit convențiilor din 15 noiembrie 1993, 30 martie 1994, 1 august 1995, 2 mai 1997, 17 octombrie 1996 și 25 iulie 1997, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei diferite sume de bani pentru restructurare financiară prin recapitalizare în vederea restabilirii activității sale economice, că sumele în cauză urmau a fi recuperate potrivit art. 2 lit. c) în perioada 1995 – 2000 din dividendele suplimentare față de anul 1994, iar potrivit art. 4 din Convenția din 1997, potrivit art. 3 lit. b) din Convenția din 1996 și potrivit art. 6 din Convenția din 1997, prin majorarea prețului de vânzare al acțiunilor sau al valorii de lichidare; reține, de asemenea, instanța că, fondurile în cauză neputând fi recuperate prin prețul de vânzare – cumpărare a acțiunilor, în procesul de privatizare, prin acte adiționale la ultimele trei convenții s-a convenit un grafic de rambursare, cu plata penalităților de întârziere, pârâta achitând în parte sumele solicitate, deși conform expertizei administrate în cauză, s-a constatat că fondurile alocate au fost recuperate prin prețul de vânzare a acțiunilor prin contractul din 22 octombrie 1998, astfel că actele adiționale evocate cuprind obligații de plată nedatorate de pârâtă; reține, însă,

instanța că pârâta nu a respectat termenele de rambursare a sumelor prevăzute de Convenția din 1995 și actul adițional din 6 octombrie 1998, astfel că datorează penalități în sumă de 507.523.000 lei. Prin decizia comercială nr. 344 din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă, împotriva sentinței instanței de fond, reținând că actele adiționale invocate de apelantă au avut în vedere situația existentă la data încheierii lor, iar contractul de vânzare de acțiuni, prin care intimata și-a îndeplinit obligațiile de rambursare a fondurilor puse la dispoziție de reclamantă prin majorarea prețului de vânzare a acțiunilor așa cum s-a convenit în art. 3 lit. b) din Convenția din 1996, s-a perfectat ulterior, respectiv la 22 octombrie 1998. Nemulțumită de soluție, reclamanta formulează recurs prin care, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, pe care o critică pentru netemeinicie și nelegalitate, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței civile formulate de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii sale așa cum aceasta a fost precizată. În susținerea recursului său recurenta arată că, deși la stabilirea prețului acțiunilor ce urmau a fi vândute prin contractul de privatizare s-a avut în vedere includerea fondurilor de restructurare în activul net contabil, prețul astfel stabilit fiind mult mai mare decât valoarea nominală a unei acțiuni, prețul real de vânzare obținut s-a situat sub valoarea nominală, astfel că nu și-a recuperat fondurile avansate cum greșit au reținut instanțele de fond și de apel.

Mai susține recurenta că actele adiționale prin care intimata s-a obligat să restituie fondurile de restructurare puse la dispoziție de recurenta – reclamantă au fost încheiate la 6 octombrie 1998, după finalizarea negocierilor pentru vânzarea pachetului de acțiuni dar înainte de încheierea contractului de privatizare, tocmai avându-se în vedere că prin prețul de vânzare a acțiunilor nu s-au recuperat respectivele fonduri. Recurenta invocă, în motivarea recursului, actul adițional la Convenția din 7 octombrie 1996 încheiat la 1 iunie 2000, ulterior încheierii contractului de privatizare, act care nu se găsește la dosar și pe care recurenta nu l-a prezentat nici instanțelor de fond sau de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că decizia atacată este legală și temeinică și cerând și cheltuieli de judecată. Recursul reclamantei recurente este nefondat. Cum recurenta nu indică nici o dispoziție de lege ignorată sau greșit aplicată de instanța de apel, recursul urmează a fi apreciat în lumina prevederilor din contractele invocate și aflate la dosar și care au fost avute în vedere și de instanța a cărei decizie este criticată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în mod corect au reținut instanțele de fond și de apel că în conformitate cu prevederile art. 4 din Convenția din 1997, ale art. 3 lit. b) din Convenția din 1996 și ale art. 6 din Convenția din 1997 fondurile puse la dispoziție intimatei urmau a fi recuperate prin majorarea prețului de vânzare al acțiunilor în procesul de privatizare, finalizat prin contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni semnat la 22 octombrie 1998 (dosar de fond), data intrării sale în vigoare (conform art. 14 pct. 6 din contract), deci ulterior datei de 6 octombrie 1998, data actelor adiționale prin care intimata era obligată la rambursarea fondurilor de restructurare nerestituite.

De altfel chiar recurenta menționează că actele adiționale au fost perfectate anterior semnării contractului de vânzare de acțiuni, precum și că în prețul de ofertă al acțiunilor s-au inclus sumele aferente fondurilor de restructurare a căror rambursare o pretinde. Mai mult, la art. 7.2.2. din contractul de vânzare de acțiuni evocat vânzătorul, respectiv recurenta, declară că „la data semnării prezentului contract, societatea, respectiv intimata, nu este obligată la plata de daune”, iar la art. 7.4.1 se precizează că situațiile financiare, puse la dispoziția cumpărătorului, cuprind integral situația financiară a societății. Ori la dosarul cauzei nu se găsește depusă nici o situație financiară care să evidențieze datoria intimatei față de recurentă referitoare la rambursarea fondurilor structurale.

Este adevărat că, potrivit art. 8.8 lit. c) din contractul menționat, cumpărătorul se obligă să asigure plata datoriilor societății către F.P.S., respectiv recurenta, iar potrivit art. 8.11.3 cumpărătorul constituie în favoarea vânzătorului drept gaj 50 % din acțiunile cumpărate, dar recurenta, prin adresa din 14 aprilie 2003 (dosar de fond) confirmând îndeplinirea obligațiilor de către cumpărător, renunță la dreptul de gaj menționat. Astfel fiind, se reține că intimata nu poate fi obligată la restituirea sumelor rămase din fondurile de restructurare puse la dispoziție de recurentă, care s-au reflectat în stabilirea prețului acțiunilor, cum întemeiat au reținut instanțele de fond și de apel, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și, pe cale de consecință, cu aplicarea art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei comerciale nr. 344 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta – reclamantă la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata – pârâtă SC S. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.