ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4601 din 3 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 13108/3/2006 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA și pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 216.650 RON reprezentând ratele 2 și 3 din convenția nr. 820/1996, a sumei de 28.577,90 RON reprezentând penalități de întârziere aferente ratelor menționate, a sumei de 60.694,67 RON reprezentând penalități aferente ratelor în valoare de 209.725,89 RON reprezentând fonduri de restructurare. În esență instanța de fond a reținut că, izvorul raportului juridic fundamental îl constituie convenția nr. 820 din 7 octombrie 1996 și actele adiționale la aceasta prin care s-au decalat termenele de restituire a sumei subvenționate pârâtei de către F.P.S.

ca și termenele de realizare a investițiilor și de plata penalităților de întârziere. Potrivit clauzelor inserate în aceste convenții pârâta trebuia să achite ratele 2 și 3 la termenele convenite. Se susține că, probele nu relevă că aceste rate s-ar fi achitat potrivit convenției. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, se reține că s-au formulat soluții variabile cu privire la executarea obligațiilor contractuale, lipsite de valoare juridică, că s-a judecat actul juridic și s-au emis păreri ce au excedat obiectivelor expertizei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și prin decizia comercială nr. 578 din 27 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelanta-reclamantă A.V.A.S.

și de apelanta-pârâtă SC S. SA Fierbinți. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că nu rezultă că apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei și la penalitățile de întârziere ce s-ar datora până la achitarea efectivă a debitului, că în realitate, obligația apelantei la restituirea fondurilor de restructurare în raport de convențiile și actele adiționale la acestea încheiate cu F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S.) a subzistat la momentul privatizării cât și după acest moment. În ceea ce privesc obligațiile stabilite inițial prin convenția nr. 820/1996 au fost modificate prin actele adiționale precizate. Prin urmare, prin actul adițional încheiat la 1 iulie 2000 s-a convenit ca suma de 2.625.000.000 lei reprezentând fonduri de restructurare să fie restituită de societate în perioada 2003-2005 conform graficului de rambursare anexat.

Totodată s-a convenit și cu privire la plata de penalități pentru întârzierea în plată în art. 1 și art. 3 din acest act adițional. Prin același act adițional s-a anulat art. 2 lit. c) din convenția nr. 820 din 7 octombrie 1996 iar în art. 8 s-a prevăzut că celelalte clauze ale convenției rămân valabile cu condiția să nu vină în contradicție cu acest act adițional. În aceste condiții și art. 3 implicit a fost modificat întrucât modalitatea de recuperare a sumei puse la dispoziție de F.P.S. relevată de art.3 nu mai subzistă cât timp s-a convenit asupra reeșalonării plății acesteia potrivit graficului de rambursare. Pe de altă parte semnarea de către apelantă a acestui act adițional la data de 1 iulie 2000 presupune că recunoaște că nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei respective.

De aceea, orice susținere că a achitat suma primită de la A.V.A.S. nu poate fi primită. În ceea ce privește expertiza contabilă nu constituie o probă concludentă întrucât pe de o parte cum bine a reținut instanța de fond expertul și-a depășit atribuțiile prin aprecierile făcute dar, pe de altă parte, expertiza reține că, „ după încheierea contractului de privatizare au fost încheiate acte adiționale atât la convenția nr. 415/1995 cât și la convenția nr. 820/1996 prin care (...)” și că „fiind semnate de ambele părți, actele adiționale au valoare juridică(...)”. În acest context Curtea se limitează la criticile privind convențiile nr. 820/1996 și nr. 415/1995 împreună cu actele adiționale încheiate la acestea, considerând fără relevanță susținerile vizând contractul de privatizare, procedura de negociere directă, etc… și aprecierile expertului ce depășesc cadrul contractual dintre părțile în litigiu de față.

Din această perspectivă instanța de fond nu a nesocotit probele administrate în cauză. Ca și convenția nr. 820/1996 și convenția nr. 415/1995 a fost modificată prin acte adiționale ulterioare privatizării cum s-a arătat și cum reține și expertiza. Altfel prin sentința nr. 333 F din 12 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, apelanta a fost obligată la plata sumei de 209.726 RON fonduri de restructurare și la 58.030 RON penalități de întârziere. Prin cererea de față penalitățile aferente sumei de 209.726 RON s-au calculat începând cu data de 31 octombrie 2004 în condițiile în care cererea ce a făcut obiectul sentinței precitate a fost înregistrată la 15 decembrie 2004, penalitățile raportându-se până la 31 octombrie 2004. Încheierea ulterioară a actelor adiționale precitate înlătură apărarea pârâtei că prin contractul de privatizare s-ar fi inclus în prețul acțiunilor sumele reprezentând fonduri de restructurare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. atât reclamanta A.V.A.S. București, cât și pârâta SC S. SA Fierbinți. Recurenta-reclamantă A.V.A.S. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S. și în consecință admiterea în întregime a acțiunii formulate de reclamantă. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut în esență că a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere cuantificate la data de 15 februarie 2006 cât și obligarea SC S. SA Fierbinți la plata în continuare a penalităților de întârziere până la achitarea debitului principal, că această cerere este întemeiată, aceasta rezultând și din interpretarea a fortiori a dispozițiilor art. 294 pct. 2 C. proc.

civ. și art. 3 din actul adițional nr. 1/2000 la convenția nr. 820/1996 și art. 969 C. civ. Recurenta-pârâtă SC S. SA Fierbinți a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și în fond respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă. Pârâta nu și-a timbrat recursul. Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 astfel cum au fost modificate, recursul trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 3123 lei și 5 lei timbru judiciar. Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat s-a pus în vedere recurentei în condițiile art. 36 alin. (1) din Normele Metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru să plătească taxele de timbru datorate până la primul termen de judecată, fiind citată cu această mențiune (fila 11 dosar recurs).

Aliniatul (3) al art. 20 din Legea menționată sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanță. Cum recurenta SC S. SA Fierbinți nu s-a conformat dispozițiilor legale și ale instanței recursul său va fi anulat ca netimbrat. Recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București este nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. însă dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar. Aliniatul final al art. 129 C. proc. civ. consacră principiul disponibilității. În temeiul acestui text de lege instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor părților. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamanta a investit instanța și cu o cerere de obligare a pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere ce s-ar datora până la achitarea efectivă a debitului principal. Instanța de apel în mod întemeiat a apreciat că în petitul 2 și 3 al cererii introductive de instanță, în privința penalităților de întârziere în plata în continuare, reclamanta A.V.A.S.

nu a învestit instanța cu o astfel de cerere, din modul de formulare rezultând că reclamanta urmează a le solicita, dar în nici un caz pe calea acțiunii de față. Nu poate fi primită nici susținerea recurentei din perspectiva dispozițiilor art. 294 pct. 2 C. proc. civ. și art. 3 din actul adițional nr. 1/2000. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de A.V.A.S. București ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Anulează recursul pârâtei SC S. SA Fierbinți declarat împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2008 .