ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4601 din 3

aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în

dosarul nr. 13108/3/2006 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA și pârâta a fost obligată la

plata către reclamantă a sumei de 216.650 RON reprezentând ratele 2 și 3 din

convenția nr. 820/1996, a sumei de 28.577,90 RON reprezentând penalități de

întârziere aferente ratelor menționate, a sumei de 60.694,67 RON reprezentând

penalități aferente ratelor în valoare de 209.725,89 RON reprezentând fonduri

de restructurare.

În esență instanța de fond a reținut că,

izvorul raportului juridic fundamental îl constituie convenția nr. 820 din 7

octombrie 1996 și actele adiționale la aceasta prin care s-au decalat termenele

de restituire a sumei subvenționate pârâtei de către F.P.S. ca și termenele de

realizare a investițiilor și de plata penalităților de întârziere.

Potrivit clauzelor inserate în aceste

convenții pârâta trebuia să achite ratele 2 și 3 la termenele convenite.

Se susține că, probele nu relevă că

aceste rate s-ar fi achitat potrivit convenției.

Cu privire la expertiza efectuată în

cauză, se reține că s-au formulat soluții variabile cu privire la executarea

obligațiilor contractuale, lipsite de valoare juridică, că s-a judecat actul

juridic și s-au emis păreri ce au excedat obiectivelor expertizei.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți și prin decizia comercială nr. 578 din 27 noiembrie 2007

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate

ambele apeluri formulate de apelanta-reclamantă A.V.A.S. și de apelanta-pârâtă SC

S. SA Fierbinți.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că nu rezultă că apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei și

la penalitățile de întârziere ce s-ar datora până la achitarea efectivă a

debitului, că în realitate, obligația apelantei la restituirea fondurilor de

restructurare în raport de convențiile și actele adiționale la acestea

încheiate cu F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S.) a subzistat la momentul

privatizării cât și după acest moment.

În ceea ce privesc obligațiile stabilite

inițial prin convenția nr. 820/1996 au fost modificate prin actele adiționale

precizate.

Prin urmare, prin actul adițional

încheiat la 1 iulie 2000 s-a convenit ca suma de 2.625.000.000 lei reprezentând

fonduri de restructurare să fie restituită de societate în perioada 2003-2005

conform graficului de rambursare anexat. Totodată s-a convenit și cu privire la

plata de penalități pentru întârzierea în plată în art. 1 și art. 3 din acest

act adițional.

Prin același act adițional s-a anulat

art. 2 lit. c) din convenția nr. 820 din 7 octombrie 1996 iar în art. 8 s-a

prevăzut că celelalte clauze ale convenției rămân valabile cu condiția să nu

vină în contradicție cu acest act adițional.

În aceste condiții și art. 3 implicit a

fost modificat întrucât modalitatea de recuperare a sumei puse la dispoziție de

F.P.S. relevată de art.3 nu mai subzistă cât timp s-a convenit asupra

reeșalonării plății acesteia potrivit graficului de rambursare.

Pe de altă parte semnarea de către

apelantă a acestui act adițional la data de 1 iulie 2000 presupune că

recunoaște că nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei respective.

De aceea, orice susținere că a achitat suma

primită de la A.V.A.S. nu poate fi primită.

În ceea ce privește expertiza contabilă

nu constituie o probă concludentă întrucât pe de o parte cum bine a reținut

instanța de fond expertul și-a depășit atribuțiile prin aprecierile făcute dar,

pe de altă parte, expertiza reține că, „ după încheierea contractului de

privatizare au fost încheiate acte adiționale atât la convenția nr. 415/1995

cât și la convenția nr. 820/1996 prin care (...)” și că „fiind semnate de

ambele părți, actele adiționale au valoare juridică(...)”.

În acest context Curtea se limitează la

criticile privind convențiile nr. 820/1996 și nr. 415/1995 împreună cu actele

adiționale încheiate la acestea, considerând fără relevanță susținerile vizând

contractul de privatizare, procedura de negociere directă, etc. ... și

aprecierile expertului ce depășesc cadrul contractual dintre părțile în litigiu

de față.

Din această perspectivă instanța de fond

nu a nesocotit probele administrate în cauză.

Ca și convenția nr. 820/1996 și convenția

nr. 415/1995 a fost modificată prin acte adiționale ulterioare privatizării cum

s-a arătat și cum reține și expertiza.

Altfel prin sentința nr. 333 F din 12

iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, apelanta a fost

obligată la plata sumei de 209.726 RON fonduri de restructurare și la 58.030

RON penalități de întârziere.

Prin cererea de față penalitățile

aferente sumei de 209.726 RON s-au calculat începând cu data de 31 octombrie

2004 în condițiile în care cererea ce a făcut obiectul sentinței precitate a

fost înregistrată la 15 decembrie 2004, penalitățile raportându-se până la 31

octombrie 2004.

Încheierea ulterioară a actelor

adiționale precitate înlătură apărarea pârâtei că prin contractul de privatizare

s-ar fi inclus în prețul acțiunilor sumele reprezentând fonduri de

restructurare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. atât

reclamanta A.V.A.S. București, cât și pârâta SC S. SA Fierbinți.

Recurenta-reclamantă A.V.A.S. a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii

apelului declarat de A.V.A.S. și în consecință admiterea în întregime a acțiunii

formulate de reclamantă.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut în esență că a solicitat prin cererea de chemare în

judecată obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere cuantificate la

data de 15 februarie 2006 cât și obligarea SC S. SA Fierbinți la plata în

continuare a penalităților de întârziere până la achitarea debitului principal,

că această cerere este întemeiată, aceasta rezultând și din interpretarea a

fortiori a dispozițiilor art. 294 pct. 2 C. proc. civ. și art. 3 din actul

adițional nr. 1/2000 la convenția nr. 820/1996 și art. 969 C. civ.

Recurenta-pârâtă SC S. SA Fierbinți

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat

de pârâtă și în fond respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de

reclamantă.

Pârâta nu și-a timbrat recursul.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997

și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 astfel cum au fost modificate, recursul trebuia

timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 3123 lei și 5 lei timbru

judiciar.

Constatând că taxele nu au fost

plătite anticipat s-a pus în vedere recurentei în condițiile art. 36 alin. (1)

din Normele Metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru să plătească taxele de timbru datorate până la primul

termen de judecată, fiind citată cu această mențiune (fila 11 dosar recurs).

Aliniatul (3) al art. 20 din Legea

menționată sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată

a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanță.

Cum recurenta SC S. SA Fierbinți nu

s-a conformat dispozițiilor legale și ale instanței recursul său va fi anulat

ca netimbrat.

Recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București este nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Recurenta a invocat în drept

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă dezvoltarea în fapt nu permite

încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil

controlul judiciar.

Aliniatul final al art. 129 C. proc.

civ. consacră principiul disponibilității.

În temeiul acestui text de lege

instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor părților.

Din cuprinsul cererii de chemare în

judecată nu rezultă că reclamanta a investit instanța și cu o cerere de

obligare a pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere ce s-ar

datora până la achitarea efectivă a debitului principal.

Instanța de apel în mod întemeiat a

apreciat că în petitul 2 și 3 al cererii introductive de instanță, în privința

penalităților de întârziere în plata în continuare, reclamanta A.V.A.S. nu a

învestit instanța cu o astfel de cerere, din modul de formulare rezultând că

reclamanta urmează a le solicita, dar în nici un caz pe calea acțiunii de față.

Nu poate fi primită nici susținerea

recurentei din perspectiva dispozițiilor art. 294 pct. 2 C. proc. civ. și art. 3

din actul adițional nr. 1/2000.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul

declarat de A.V.A.S. București ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Anulează recursul pârâtei SC S. SA

Fierbinți declarat împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2008 .