ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 mai 2009, T.J., a învestit Curtea de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu o contestație în anulare formulată în contradictoriu cu intimata B.A., împotriva deciziei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Contestatoarea a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat îi încalcă dreptul de proprietate, ocrotit de Codul Civil, Codul Penal și de Constituția României. Cu privire la decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, contestatoarea a arătat că în mod nejustificat i s-a anulat recursul, invocându-se neîncadrarea în cazurile reglementate de art. 304 C. proc.

civ. In drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 și art. 319 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, la solicitarea instanței făcută în temeiul principiului rolului activ reglementat de art. 129 alin. (4) C. proc. civ., contestatoarea și-a precizat cererea, în sensul ca aceasta vizează două hotărâri judecătorești și anume sentința civilă nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești. In raport de precizarea făcută de contestatoare, la același termen de judecată, din oficiu, în temeiul art. 137 și art. 158 C. proc. civ. rap. la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., instanța a invocat și a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței în ceea ce privește soluționarea contestației în anulare împotriva sentinței civile nr. 140 din 4 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Totodată, reținând că anterior, contestatoarea a mai formulat o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, întemeiată pe motive identice, Curtea, în temeiul art. 137 C. proc. civ. rap. la art. 321 C. proc. civ. a invocat și a pus în discuția părților inadmisibilitatea contestației în anulare împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 555 din 15 iunie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis excepția de necompetență materială a instanței pentru soluționarea contestației în anulare împotriva sentinței civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Rămnicu Sărat, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea T.J., împotriva sentinței civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat și a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.J., împotriva deciziei civile nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea le Apel Ploiești, hotărâre dată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, pentru declinarea de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța a avut în vedere următoarele: - referitor la excepție de necompetență materială, s-a reținut că, în speță, competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect contestația în anulare împotriva sentinței civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 aparține Judecătoriei Râmnicu Sărat, conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care statuează principiul conform căruia contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. - cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, instanța a constat că în cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 321 C. proc.

civ., potrivit cărora, „nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi". La data de 9 iunie 2009, contestatoarea T.J., a investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu recurs, împotriva deciziei nr.555 din 15 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Î n motivarea recursului, contestatoarea este nemulțumită de faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 24 C. proc. civ., cu toate că avea posibilitatea de a apela la art. 25 C. proc. civ., la momentul când i-a fost înaintată cauza pentru judecare.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, la judecarea pe fond, instanța a omis că modificarea deciziei pronunțată de Judecătoria Râmniciu Sărat a fost dată de Tribunalul Buzău prin decizia nr. 162 din 12 mai 2008. Pe de altă parte, referitor la inadmisibilitatea contestației în anulare a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008, contestatoarea susține că cererea care cuprinde motive identice, a fost făcută de reclamanta B.A. și nu de pârâta T.J. De asemenea se susține că, prin excepțiile invocate, instanța nu a ținut seama de aplicarea dispozițiilor codului de procedură civilă, cu toate că art. 158 alin. (2) C. proc. civ. permite instanței să treacă la judecarea pricinii. În continuare, recurenta, este nemulțumită de faptul că nu au fost analizate pretențiile sale raportat la situația de fapt și probele administrate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 475 alin. (1), art. 480, art. 481 C. civ. și art. 304 alin. (1), (9) C. proc. civ. Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate, prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul de față nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Cu privire la motivul de recurs ce vizează faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 24 C. proc. civ., cu toate că avea posibilitatea de a apela la art. 25 C. proc. civ., la momentul când i-a fost înaintată cauza pentru judecare, Înalta Curte constată că nu este întemeiat deoarece, în cazul contestației în anulare, nu există incompatibilitate pentru judecătorii care, fără să analizeze fondul cauzei, verifică doar dacă sunt îndeplinite condițiile art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. Or, în cazul de față, prin decizia recurată, judecătorii nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, soluționând dosarul pe cele două excepții. Motivul al doilea de recurs, este de asemenea nefondat, față de împrejurarea că la termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, la solicitarea instanței, contestatoarea și-a precizat cererea, în sensul ca aceasta vizează două hotărâri judecătorești și anume sentința civilă nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Referitor la capătul de cerere privind contestația în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanța a aplicat corect dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc.

civ. care statuează principiul conform căruia contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv, în cazul de față, Judecătoria Râmnicu Sărat. Motivul de recurs ce vizează inadmisibilitatea contestației în anulare a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, nu poate fi primit, motivat de faptul că art. 321 C. proc. civ. prevede că "nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi", fără a distinge însă dacă a fost formulată de aceeași parte. Prin decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea recursurilor declarate de reclamanta B.A. și de pârâta T.J., împotriva deciziei nr. 162 din 12 mai 2998 a Tribunalului Buzău.

Prima contestație în anulare formulată împotriva deciziei de mai sus, a vizat tocmai faptul că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, săvârșită de instanță prin confundarea unor date materiale ale dosarului, (ceea ce ar fi implicat, reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, iar controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitelor impuse de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.) așa cum se susține și de către T.J. în contestația în anulare formulată împotriva aceleiași decizii. Chiar dacă contestatoarea a fost în eroare atunci când a afirmat că a formulat o nouă contestație în anulare, astfel cum rezultă din practicaua deciziei recurate, (fila 23 dosar 102011/287/2007, Curtea de Apel Ploiești) și în realitate prima contestație în anulare a fost formulată de reclamanta B.A., dispozițiile art. 321 C. proc.

civ., își găsesc pe deplin aplicabilitatea. Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat, soluția instanței de apel fiind pronunțată cu corecta încadrare a situației de fapt și aplicarea riguroasă a dispozițiilor legale incidente în cauză. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea T.J. împotriva deciziei nr. 555 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2010.