ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3725 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București a fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind punerea în aplicare a deciziei nr. 3434/2008 formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata sumei 250.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în legătură cu primul capăt de cerere,că la data de 4 august 2009 a fost pusă în aplicare de către pârâtă decizia de despăgubire nr. 3434 din 18 noiembrie 2008 prin emiterea Titlului de plată (decizia nr. 2822 din 4 august 2009) și a Titlului de Conversie (decizia nr. 7842 din 4 august 2009). Cu privire la capătul de acțiune, privind obligarea pârâtului la plata cu prioritate a sumei de 250.000 lei reprezentând titlul de despăgubire, instanța a reținut că dispozițiile legale prevăd expres faptul că plata despăgubirilor în numerar se face în ordine cronologică a înregistrării cererilor, iar reclamantul nu a făcut o astfel de cerere, precum și aspectul că plata este făcută în limita existenței disponibilităților financiare în contul pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere precizat prin care a solicitat obligarea intimatei la plata despăgubirilor, reținând că plata efectivă a acestora este condiționată de parcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv formularea unei cereri de plată după momentul emiterii titlurilor . Consideră recurentul că, în această ipoteză, cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca prematur introdusă și nu ca neîntemeiată iar în situația în care s-ar considera legală soluția primei instanțe, s-ar afla în situația de a nu mai putea încasa suma cuvenită nici în viitor, deși are un titlu valabil, întrucât ar interveni autoritatea de lucru judecat.

A mai susținut recurentul că nici temeiul de drept invocat în cauză, respectiv dispozițiile art. 18 2 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu își găsește aplicabilitatea în speță întrucât aceste dispoziții au în vedere opțiunea persoanei îndreptățite, după obținerea titlului de despăgubire, pentru plata în numerar a despăgubirilor, pentru conversia de acțiuni sau îmbinarea acestor modalități, aceste prevederi legale vizând în fapt, o altă etapă procedurală, anterioară celei în care se află acesta. A mai susținut recurentul că intimata în aplicarea dispozițiilor art. 18 1 2.1 lit. a) și art. 18 1 2.5 din Normele Metodologice aplicate prin H.G. nr. 128/2008 a considerat că i se pot emite titlurile de plată cu prioritate, ceea ce presupune și existența disponibilităților financiare, iar emiterea acestora neurmată de plata efectivă, evidențiază culpa intimatei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 2 lit. a) din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, coroborat cu art. 18 1 2 pct. 1 din H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În drept au fost invocate prevederile art. 115 – 118 C. proc. civ., Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, H.G. nr. 128/2008, O.U.G. nr. 81/2007, Legea nr. 554/2004. Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 18 1 2 pct. 1 din H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se face în ordinea înregistrărilor cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Conform susținerilor intimatei-pârâte, plata despăgubirilor în numerar a fost realizată la momentul de față până la dosarul de opțiune înregistrat cu nr. 03816 din 14 aprilie 2008, recurentul-reclamant având înregistrat dosarul de opțiune sub nr. 09528 din 04 februarie 2009. Astfel fiind Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus menționate și în baza probatoriului administrat în cauză a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de acțiune precizată, având ca obiect plata cu prioritate a sumei de 250.000 lei, cu titlu de despăgubire. Susținerile recurentului-reclamant privind emiterea cu prioritate a titlurilor de plată și plata despăgubirilor conform dispozițiilor art. 18 1 2.1 lit. a) și art. 18 1 2.5 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 128/2008 sunt nefondate întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acesta nu a formulat o astfel de cerere însoțită de documente justificate după data de 04 august 2009, respectiv după data emiterii titlului de Plată – Decizia nr. 7842 din 04 august 2009. Nici susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora, emiterea titlului de plată, neurmată de o plată efectivă ar evidenția culpa intimatei nu pot fi reținute, întrucât plata efectivă este condiționată de existența disponibilităților bănești, conform dispozițiilor legale mai sus menționate, având în vedere că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului, nu se pot plăti decât în condițiile de solvabilitate.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant referitoare la aprecierea eronată a instanței de fond privind respingerea capătului de cerere precizat, ca neîntemeiat și nu ca prematur – ceea ce în opinia acestuia l-ar pune în imposibilitatea de a mai încasa suma cuvenită în viitor, Curtea constată că sunt nefondate întrucât dreptul la despăgubiri al acestuia a fost stabilit prin decizia nr. 3434 din 18 noiembrie 2008 astfel că în cauză nu poate interveni autoritatea de lucru judecat. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 3725 din 5 noiembrie 20009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.