ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3725 din 5 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București a fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere

privind punerea în aplicare a deciziei nr. 3434/2008 formulată de reclamantul M.M.

în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata

sumei 250.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut, în legătură cu primul capăt de cerere,că la data de 4 august 2009 a fost pusă în aplicare de către pârâtă decizia de despăgubire nr. 3434 din 18 noiembrie 2008

prin emiterea Titlului de plată (decizia nr. 2822 din 4 august 2009) și a

Titlului de Conversie (decizia nr. 7842 din 4 august 2009).

Cu privire la capătul de acțiune, privind

obligarea pârâtului la plata cu prioritate a sumei de 250.000 lei reprezentând

titlul de despăgubire, instanța a reținut că dispozițiile legale prevăd expres

faptul că plata despăgubirilor în numerar se face în ordine cronologică a

înregistrării cererilor, iar reclamantul nu a făcut o astfel de cerere, precum

și aspectul că plata este făcută în limita existenței disponibilităților

financiare în contul pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul.

În motivarea recursului formulat,

recurentul-reclamant a susținut în esență că instanța de fond a respins ca

neîntemeiat capătul de cerere precizat prin care a solicitat obligarea

intimatei la plata despăgubirilor, reținând că plata efectivă a acestora este condiționată

de parcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv formularea unei cereri de

plată după momentul emiterii titlurilor .

Consideră recurentul că, în această ipoteză,

cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca prematur introdusă și nu ca

neîntemeiată iar în situația în care s-ar considera legală soluția primei

instanțe, s-ar afla în situația de a nu mai putea încasa suma cuvenită nici în

viitor, deși are un titlu valabil, întrucât ar interveni autoritatea de lucru

judecat.

A mai susținut recurentul că nici temeiul de

drept invocat în cauză, respectiv dispozițiile art. 18

2

lit. a) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu își găsește aplicabilitatea în speță

întrucât aceste dispoziții au în vedere opțiunea persoanei îndreptățite, după

obținerea titlului de despăgubire, pentru plata în numerar a despăgubirilor,

pentru conversia de acțiuni sau îmbinarea acestor modalități, aceste prevederi

legale vizând în fapt, o altă etapă procedurală, anterioară celei în care se

află acesta.

A mai susținut recurentul că intimata în

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

2.1 lit. a) și art. 18

1

2.5

din Normele Metodologice aplicate prin H.G. nr. 128/2008 a considerat că i se

pot emite titlurile de plată cu prioritate, ceea ce presupune și existența

disponibilităților financiare, iar emiterea acestora neurmată de plata

efectivă, evidențiază culpa intimatei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii pronunțate de către instanța de fond, susținând în esență că, în

conformitate cu dispozițiile art. 18

2

lit. a) din Legea nr. 247/2005

Titlul VII, coroborat cu art. 18

1

2 pct. 1 din H.G. nr. 128/2008,

emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se face în ordinea

înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților.

În drept au fost invocate prevederile art. 115 –

118 C. proc. civ., Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, H.G. nr. 128/2008, O.U.G.

nr. 81/2007, Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată, în raport cu

motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 18

1

2 pct.

1 din H.G. nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor

se face în ordinea înregistrărilor cererilor de opțiune, în termen de 15 zile

de la data existenței disponibilităților bănești în contul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților.

Conform susținerilor intimatei-pârâte, plata

despăgubirilor în numerar a fost realizată la momentul de față până la dosarul

de opțiune înregistrat cu nr. 03816 din 14 aprilie 2008, recurentul-reclamant

având înregistrat dosarul de opțiune sub nr. 09528 din 04 februarie 2009.

Astfel fiind Înalta Curte reține că instanța de

fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus menționate și în

baza probatoriului administrat în cauză a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul

de acțiune precizată, având ca obiect plata cu prioritate a sumei de 250.000

lei, cu titlu de despăgubire.

Susținerile recurentului-reclamant privind

emiterea cu prioritate a titlurilor de plată și plata despăgubirilor conform dispozițiilor

art. 18

1

2.1 lit. a) și art. 18

1

2.5 din Normele

Metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008 sunt nefondate întrucât, astfel

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acesta nu a formulat o astfel

de cerere însoțită de documente justificate după data de 04 august 2009,

respectiv după data emiterii titlului de Plată – Decizia nr. 7842 din 04 august

2009.

Nici susținerile recurentului-reclamant potrivit

cărora, emiterea titlului de plată, neurmată de o plată efectivă ar evidenția

culpa intimatei nu pot fi reținute, întrucât plata efectivă este condiționată

de existența disponibilităților bănești, conform dispozițiilor legale mai sus

menționate, având în vedere că, din rațiuni financiare, creanțele asupra

statului, nu se pot plăti decât în condițiile de solvabilitate.

În ceea ce privește susținerile

recurentului-reclamant referitoare la aprecierea eronată a instanței de fond

privind respingerea capătului de cerere precizat, ca neîntemeiat și nu ca

prematur – ceea ce în opinia acestuia l-ar pune în imposibilitatea de a mai

încasa suma cuvenită în viitor, Curtea constată că sunt nefondate întrucât

dreptul la despăgubiri al acestuia a fost stabilit prin decizia nr. 3434 din 18

noiembrie 2008 astfel că în cauză nu poate interveni autoritatea de lucru

judecat.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M.

împotriva sentinței civile nr. 3725 din 5 noiembrie 20009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai

2010.