ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 520 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicită obligarea acestora să-i plătească suma de 31.000 euro, conform raportului de evaluare întocmit în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 247/2005. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a fost respinsă acțiunea fată de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală în cauză.

De asemenea, instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâților să-i plătească suma de 31.000 euro, contravaloarea unui teren de 0,20 ha situat în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu, iar potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora, și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Având în vedere că, în cauză, a fost emis un titlu de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 111.317 RON, prin decizia nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pretențiile reclamantului din acțiunea în justiție privesc direct atribuțiile pârâtei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților reglementate de art. 18 alin. (1) din lege.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a constatat că este întemeiată. În acest sens, prima instanță a reținut că, potrivit art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta Statul Român ca acționar al Fondului „Proprietatea”, până la finalizarea procedurilor de despăgubire întrucât în procedura de valorificare a drepturilor certificate prin decizia reprezentând titlul de despăgubire legea a conferit atribuții Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se constată că acțiunea reclamantului nu vizează calitatea de acționar a Statului Român la Fondul „Proprietatea”, astfel că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală în cauză.

Cu privire la inadmisibilitatea invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, instanța de judecată a apreciat că aceasta nu a fost formulată ca o excepție în accepțiunea art. 137 C. proc. civ., ci ca o apărare în raport de cererea modificatoare depusă de reclamant prin care a înțeles să se judece în contradictoriu și cu această pârâtă. Susținerea pârâtei este însă neîntemeiată, reține prima instanță, întrucât reclamantul a formulat acțiunea în temeiul Legii nr. 554/2004 cu raportare la dreptul său la despăgubire reglementat prin procedura Legii nr. 247/2005, care prevede expres la art. 16 1 că instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză și alte persoane, la cererea unei părți sau din oficiu, astfel că modificarea acțiunii introductive de instanță cu privire la părți a fost făcută de reclamant la data de 11 noiembrie 2009, în condițiile permise de lege.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță reține următoarele: Reclamantul a solicitat obligarea pârâților, în solidar, să-i plătească suma de 31.000 euro, conform raportului de evaluare, susținând că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților refuză nejustificat să-i plătească drepturile cuvenite, astfel cum ar rezulta și din răspunsul comunicat prin adresa din 26 martie 2009. Prin adresa din 26 martie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat reclamantului faptul că, după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmează să se prezinte personal sau prin mandatar cu procură autentică la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru depunerea dosarului în vederea valorificării drepturilor comunicate prin decizie.

La dosar a fost depusă copia deciziei nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 din care rezultă că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 111.317 RON, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. H509/FFCC/2007. La art. 4 din decizie s-a menționat că valorificarea deciziei urmează procedura prevăzută în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Se reține totodată în considerentele sentinței recurate, că în raportul de evaluare s-a consemnat că valoarea de piață stabilită pentru calculul despăgubirilor este suma de 31.000 euro, echivalentul sumei de 111.317 RON; această sumă solicitată de reclamant se regăsește în titlul de despăgubire.

De asemenea, arată prima instanță, având în vedere că după emiterea titlului de despăgubire în procesul de acordare a despăgubirilor urmează etapa de depunere a opțiunii de către reclamant, iar în cauză reclamantul nu a făcut dovada că a formulat o cerere de opțiune pentru un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, instanța nu poate aprecia atitudinea autorităților pârâte ca fiind un refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului și nici nu poate obliga direct pârâtele la plata întregii sume, înainte de exercitarea dreptului de opțiune reglementat obligatoriu de lege. Totodată, reține instanța de fond, ținând cont de împrejurarea că reclamantul a renunțat la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar instanța a luat act în ședință publică de renunțarea la judecată în contradictoriu cu această pârâtă, conform art. 246 C. proc.

civ., hotărârea se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul. Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate arătându-se că instanța de fond nu a ținut seama că după emiterea deciziei nr. 7906/FF din 07 iulie 2009 a formulat atât cerere, cât și opțiune pentru emiterea titlului de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Se susține și faptul că, dată fiind procedura anevoioasă de plată a despăgubirilor, instanța ar fi trebuit să oblige Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata de îndată a sumei de 111.371 RON.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, cât și de dispozițiile legale incidente, apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente. Conform art. 13 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare îndeplinirii prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar”. Potrivit art. 18 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.” Deci, în raport de aceste prevederi, procedura emiterii titlului de plată impune existența titlului de despăgubire și a opțiunii persoanei îndreptățite la emiterea unui astfel de titlu. Necontestat este faptul că urmare a parcurgerii procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzută de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentului-reclamant i s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009, reprezentând titlul de despăgubire.

Această decizie a fost adusă la cunoștința recurentului-reclamant și depusă la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, astfel cum rezultă din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei. După cum se constată, recurentul-reclamant a formulat prezenta cerere de chemare în judecată a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la 19 mai 2009, anterior emiterii titlului de despăgubire, respectiv decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009. Deși recurentul-reclamant susține în cererea de recurs că a făcut dovada exprimării opțiunii pentru emiterea titlului de plată nu indică numărul și data înregistrării acesteia la autoritatea pârâtă, ulterior emiterii deciziei nr. 7906 din 07 iulie 2009, pentru ca în raport de aceasta să fie evaluată atitudinea și implicit refuzul nejustificat al pârâtei în îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din dispozițiile art. 18 și 13 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, recurentului-reclamant i s-a indicat procedura de urmat în vederea valorificării drepturilor certificate prin decizia nr. 7906 din 07 iulie 2009 în răspunsul formulat de autoritatea pârâtă la notificarea înregistrată la 27 februarie 2009, însă nu există dovezi la dosarul cauzei că a fost respectată această procedură de către acesta, situație reținută în mod corect de instanța de fond. În raport de situația de fapt expusă anterior, cât și de prevederile legale menționate, se reține că soluția primei instanțe este corectă, întrucât etapa emiterii titlului de plată și a achitării despăgubirilor în numerar este ulterioară emiterii titlului de despăgubire, fiind condiționată de existenta acestuia din urmă și a opțiunii persoanei îndreptățite, or recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, îndeosebi a celei privind opțiunea.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinței nr. 520 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.