ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2010

Asupra conflictului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.R. a chemat în judecată pârâții A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea pârâților să-i plătească suma de 26.350 euro la care are dreptul în baza raportului de evaluare, a unui teren de 0,170 ha. situat în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu, trecut în proprietatea statului. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în luna februarie 2009 a notificat A.N.R.P. pentru a-i plăti suma de bani la care are dreptul, iar în luna aprilie 2009 i s-a răspuns prin adresa din martie 2009 că nu poate fi emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire întrucât nu s-a parcurs toată metodologia eliberării acesteia.

Reclamanta a menționat că suma de bani pe care o solicită, reprezintă contravaloarea terenului trecut abuziv în proprietatea statului care nu a putut fi restituit în natură și cu toate că toată documentația se află la A.N.R.P., acesta nu a despăgubit-o până în prezent. Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pe fondul cauzei a arătat că a fost emisă Decizia nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei. Pârâtul M.F.P.

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât în materia contenciosului administrativ M.F.P. nu poate sta în judecată decât în condițiile prevăzute de acte normative speciale și prin autoritățile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul român în acele litigii. A fost invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât motivarea cererii de chemare în judecată nu cuprinde nicio referire la Statul Român prin M.F.P., astfel încât indicarea acestuia printre pârâții în contradictoriu cu care înțelege reclamanta să se judece, nu conduce automat la a-i conferi calitatea procesuală. S-a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P.

în reprezentarea Statului Român, în raport cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 247/2005 conform cărora litigiile se soluționează în contradictoriu cu statul reprezentat prin C.C.S.D., precum și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită chemarea în judecată și a C.C.S.D., iar ulterior emiterii Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 94.620 ron, a menționat că renunță la chemarea în judecată a acestei pârâte, solicitând obligarea A.N.R.P. la plata sumei de 94.620 ron.

Prin sentința civilă nr. 115 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând în esență că analiza de legalitate a actelor administrative ale A.N.R.P. în materia despăgubirilor stabilite de legile reparatorii (Legea nr. 9/1998, Legea nr. 290/2003, Legea nr. 247/2005), revine în primă instanță Tribunalului. La rândul ei și această instanță, prin încheierea pronunțată la data de 27 mai 2010 în dosarul nr. 4575/2/2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut în hotărâre următoarele considerente: Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la 18 noiembrie 2009 reclamanta a chemat în judecată A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 94.620 lei stabilită conform Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 emisă de C.C.S.D. și reclamând, în esență, refuzul nejustificat, în opinia sa, al acestora de a-i achita suma respectivă, învestind cu soluționarea acestei cereri Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Cum prin acțiunea formulată, partea reclamă refuzul nejustificat al autorității iar pârâta, A.N.R.P.

reprezintă o autoritate centrală, organizată la nivel național, competența de a analiza legalitatea actelor administrative ale acestei instituții revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care, nicio altă lege organică nu prevede derogări, în sensul de a stabili competența tribunalelor în litigiile având ca obiect actele administrative ale A.N.R.P. În acest sens, a mai susținut Tribunalul, nu se poate susține incidența dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 și nici a celor prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, acestea având în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în vederea aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în articolele anterior menționate neputându-se extinde și asupra actelor A.N.R.P., constituită cu alte atribuții, conform Legii nr. 247/2005.

Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici aplicabilitatea dispozițiilor din Titlul I al Legii nr. 247/2005, ce se referă la modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, art. II și III neavând în niciun caz în vedere acte ale A.N.R.P., pentru a putea fi socotite derogări în sensul avut în vedere de art. 10 din Legea nr. 554/2004. Constatând ivit conflict negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, reclamanta S.R.

a chemat în judecată pârâții A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 94.620 ron potrivit dispozițiilor deciziei nr. 7905, emisă de C.C.S.D. și reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 0,170 ha, situat în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu și trecut în proprietatea statului. S.R. a reclamat refuzul A.N.R.P. de a-i achita despăgubirile anterior menționate. Acest pretins refuz reprezintă un act administrativ asimilat, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, așa cum de altfel a reținut și Curtea de Apel București.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași Lege nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", alin. (3) al aceluia articol dispunând că „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale". În cauză, autoritatea chemată în judecată, respectiv A.N.R.P. este, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 363/2005, organ de specialitate al administrației publice centrale. În aceste condiții competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel de la domiciliul reclamantei. Dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 și cele prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, au în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în vederea aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în articolele anterior menționate neputându-se extinde și asupra actelor A.N.R.P., constituită cu alte atribuții, conform Legii nr. 247/2005.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe S.R., A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 august 2010.