ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2010

Asupra conflictului de competență de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.R. a chemat în

judecată pârâții A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea

pârâților să-i plătească suma de 26.350 euro la care are dreptul în baza

raportului de evaluare, a unui teren de 0,170 ha. situat în comuna Ogrezeni,

județul Giurgiu, trecut în proprietatea statului.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că în luna februarie 2009 a notificat A.N.R.P. pentru a-i plăti suma de

bani la care are dreptul, iar în luna aprilie 2009 i s-a răspuns prin adresa din

martie 2009 că nu poate fi emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire

întrucât nu s-a parcurs toată metodologia eliberării acesteia.

Reclamanta a menționat că suma de

bani pe care o solicită, reprezintă contravaloarea terenului trecut abuziv în

proprietatea statului care nu a putut fi restituit în natură și cu toate că

toată documentația se află la A.N.R.P., acesta nu a despăgubit-o până în

prezent.

Pârâta A.N.R.P. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

având în vedere că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de Comisia

Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prev. de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei a arătat că a fost

emisă Decizia nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire

în favoarea reclamantei.

Pârâtul M.F.P. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât în

materia contenciosului administrativ M.F.P. nu poate sta în judecată decât în

condițiile prevăzute de acte normative speciale și prin autoritățile publice

despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul român în acele

litigii.

A fost invocată și excepția lipsei

calității procesuale pasive întrucât motivarea cererii de chemare în judecată

nu cuprinde nicio referire la Statul Român prin M.F.P., astfel încât indicarea

acestuia printre pârâții în contradictoriu cu care înțelege reclamanta să se

judece, nu conduce automat la a-i conferi calitatea procesuală.

S-a invocat, de asemenea, excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. în reprezentarea Statului Român, în

raport cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 247/2005 conform cărora litigiile

se soluționează în contradictoriu cu statul reprezentat prin C.C.S.D., precum

și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta și-a precizat acțiunea în

sensul că solicită chemarea în judecată și a C.C.S.D., iar ulterior emiterii

Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în

favoarea reclamantei în cuantum de 94.620 ron, a menționat că renunță la

chemarea în judecată a acestei pârâte, solicitând obligarea A.N.R.P. la plata

sumei de 94.620 ron.

Prin sentința civilă nr. 115 din 12

ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal,

reținând în esență că analiza de legalitate a actelor administrative ale

A.N.R.P. în materia despăgubirilor stabilite de legile reparatorii (Legea nr.

9/1998, Legea nr. 290/2003, Legea nr. 247/2005), revine în primă instanță

Tribunalului.

La rândul ei și această instanță,

prin încheierea pronunțată la data de 27 mai 2010 în dosarul nr. 4575/2/2009, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut în hotărâre următoarele

considerente:

Prin acțiunea dedusă judecății,

astfel cum a fost precizată la 18 noiembrie 2009 reclamanta a chemat în

judecată A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora

la plata sumei de 94.620 lei stabilită conform Deciziei nr. 7905/FF din 7 iulie

2009 emisă de C.C.S.D. și reclamând, în esență, refuzul nejustificat, în opinia

sa, al acestora de a-i achita suma respectivă, învestind cu soluționarea acestei

cereri Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cum prin acțiunea formulată, partea

reclamă refuzul nejustificat al autorității iar pârâta, A.N.R.P. reprezintă o

autoritate centrală, organizată la nivel național, competența de a analiza

legalitatea actelor administrative ale acestei instituții revine, potrivit art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, în condițiile în care, nicio altă lege organică nu

prevede derogări, în sensul de a stabili competența tribunalelor în litigiile

având ca obiect actele administrative ale A.N.R.P.

În acest sens, a mai susținut Tribunalul,

nu se poate susține incidența dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr.

9/1998 și nici a celor prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003,

acestea având în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în

vederea aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în

articolele anterior menționate neputându-se extinde și asupra actelor A.N.R.P.,

constituită cu alte atribuții, conform Legii nr. 247/2005.

Pentru aceleași considerente nu

poate fi reținută nici aplicabilitatea dispozițiilor din Titlul I al Legii nr.

247/2005, ce se referă la modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, art. II

și III neavând în niciun caz în vedere acte ale A.N.R.P., pentru a putea fi

socotite derogări în sensul avut în vedere de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând ivit conflict negativ de

competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea unui regulator de competență.

Sesizată în condițiile art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului

constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru

următoarele considerente:

Prin cererea formulată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ulterior precizată, reclamanta S.R. a chemat în judecată pârâții A.N.R.P. și

Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de

94.620 ron potrivit dispozițiilor deciziei nr. 7905, emisă de C.C.S.D. și

reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 0,170 ha,

situat în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu și trecut în proprietatea statului.

S.R. a reclamat refuzul A.N.R.P. de

a-i achita despăgubirile anterior menționate.

Acest pretins refuz reprezintă un

act administrativ asimilat, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, așa cum de altfel a reținut și Curtea de Apel București.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.

(1) din aceeași Lege nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel", alin. (3) al aceluia articol dispunând că

„reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul

pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, autoritatea chemată în

judecată, respectiv A.N.R.P. este, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr.

363/2005, organ de specialitate al administrației publice centrale.

În aceste condiții competența de

soluționare a cauzei aparține Curții de Apel de la domiciliul reclamantei.

Dispozițiile art. 7 alin. (4) din

Legea nr. 9/1998 și cele prevăzute de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003,

au în vedere strict hotărârile Comisiilor centrale constituite în vederea

aplicării acestor legi, derogările la care se face referire în articolele

anterior menționate neputându-se extinde și asupra actelor A.N.R.P.,

constituită cu alte atribuții, conform Legii nr. 247/2005.

În consecință, pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei, privind pe S.R., A.N.R.P. și Statul Român, prin M.F.P., în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 august 2010.