ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3194/2010

Obiectul acțiunii. Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâții A.N.R.P. și Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 16.000 Euro contravaloarea unui teren de 0,16 ha situat în comuna Ogrezeni, județul Giurgiu.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea. Reclamantul arată că are dreptul să i se achite suma pretinsă, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, urmare a preluării terenului în proprietatea statului.

Apărările formulate de pârâți. 3.1. A.N.R.P. a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în speță nu s-a emis titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor . Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. 3.2. Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile sale.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 4009 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor și a respins acțiunea în consecință, în ceea ce privește acest pârât; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; - a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat sentința de fond. 5.1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că, din economia prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că Ministerul Finanțelor Publice nu are vreo atribuție directă, cu excepția celei din art. 8, dar care nu este aplicabil în speță. 5.2. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., s-a considerat a fi neîntemeiată în raport de obiectul acțiunii, obligarea la plata despăgubirilor, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 5.3. Pe fondul cauzei, cererea a fost considerată neîntemeiată pentru nerespectarea și neparcurgerea procedurii de plată, a prevederilor art. 13 1 , art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 18 2 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008.

Recursul formulat de reclamantul N.I. Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul consideră că sentința atacată îi îngrădește dreptul de a obține de la A.N.R.P. suma de 57.457 lei, stabilită prin Decizia nr. 831/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că recurentul nu a înregistrat cererea de opțiune, deși a probat această împrejurare. Referirea instanței de fond la termenul de 15 zile prevăzut de Legea nr. 247/2005, de la data existenței disponibilităților financiare, determină ca plata să se facă abia peste 30 de ani, având în vedere că până în prezent intimata a soluționat 3000 dosare, iar cel al recurentului este înregistrat la numărul 13.000.

Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A.N.R.P. Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece urmează a fi emis un titlu de plată pentru suma de 57.454 lei și a fi efectuată plata în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în centrul A.N.R.P., în temeiul art. 18 ^ 2.4. din H.G. nr. 128/2008. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Lămurirea unor chestiuni de fapt. Acțiunea recurentului-reclamant a pornit fără ca în speță să fie emisă decizia de despăgubiri ce cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Este adevărat că în timpul procesului a fost emisă această decizie ce poartă nr. 8311/FF din 17 iulie 2009. În mod corect instanța de fond a constatat că reclamantul nu a formulat cererea de opțiune, deoarece la dosarul de fond nu este depus înscrisul. Abia prin motivele de recurs reclamantul arată că a formulat cererea de opțiune a posibilității de plată, însă nu o depune și nu indică numărul de înregistrare. Doar prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A.N.R.P. se indică faptul că opțiunea reclamantului a fost înregistrată cu nr.12984 din 15 septembrie 2009. De asemenea, actul nu este depus la dosar. Rezultă că și această cerere a fost formulată în timpul procesului. 3. Cu referire strictă la motivele de recurs, se constată că recurentul solicită ca plata despăgubirii să fie făcută imediat. Recurentul ignoră însă prevederile Legii nr. 247/2005 în domeniu, corect evidențiate de către prima instanță. Pentru ca instanțele judecătorești să dispună obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată și a plății propriu-zise este necesar a se demonstra că a fost depășit termenul rezonabil pentru efectuarea plății. Aceasta deoarece plata este legată de existența disponibilităților în cont, într-un termen de 15 zile, astfel cum prevede art. 18 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII. Perioada scursă între data înregistrării cererii de opțiune (15 septembrie 2009), data soluționării fondului cauzei (18 noiembrie 2009) și a recursului (17 iunie 2010), nu poate fi considerată că încalcă principiul termenului rezonabil, dat fiind evidenta lipsă de disponibilități financiare a A.N.R.P. în contextul economic actual. 4. Față de acestea, soluția legală este cea deja pronunțată de instanța de fond, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.