ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3840/2010

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 08 aprilie 2009 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acestora la plata, în echivalent bănesc, a contravalorii imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de 23.450 RON, actualizată cu dobânda la data plății. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art. 8 din O.G. nr. 27/2000 s-a adresat președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea nr. 730945/09 ianuarie 2008, solicitând să i se plătească drepturile cuvenite în mod legal potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de 23.450 RON, cu dobânda actualizată la data plății, începând cu data de 10 august 2001, când a solicitat dreptul prin notificarea nr. 314. A mai arătat că i s-a comunicat de către comisie faptul că dosarul a fost repartizat unui consilier din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea analizării și trimiterii unui evaluator autorizat, iar „finalizarea procedurii în discuție se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, decizie ce va fi valorificată în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005". La termenul de judecată din 24 iunie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii în sensul completării cadrului procesual prin chemarea în judecată și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Apărările formulate în cauză 2.1. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt două entități distincte, cu atribuții separate în ceea ce privește aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 2.2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de Statul Român, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. 2.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că reclamantei nu i-a fost emisă încă o decizie de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru a putea formula cerere de opțiune, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar efectuează plăți numai persoanelor care, concomitent, sunt titularele unor decizii reprezentând titlu de despăgubire, au formulat cereri de opțiune și sunt titularele unor titluri de plată emise de această autoritate. 3. Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 3259 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român; a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu Statul Român, lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea formulată și completată de către reclamantă împotriva pârâților Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și ca prematur formulată față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale În legătură cu excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a constatat că sunt întemeiate în considerarea faptului că aceștia nu au vreo obligație legală în efectuarea plății care formează obiectul cauzei, un raport juridic obligațional putând avea loc doar între reclamantă și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dar nu în această etapă a procedurii administrative în care se află cererea reclamantei, ci ulterior emiterii deciziei de despăgubire reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În privința excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român instanța a apreciat că este întemeiată, având în vedere ca reclamanta nu a formulat o acțiune în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora soluționarea acțiunilor împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are loc în contradictoriu cu statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci o acțiune de obligare la plată, pentru care dispozițiile speciale care conferă drept de reprezentare Comisiei Centrale nu sunt aplicabile, ci cele generale ce reglementează dreptul de reprezentare în justiție pentru Statul Român a Ministerului Finanțelor Publice. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu Statul Român, judecătorul fondului a apreciat că nu este întemeiată, observând că motivarea acesteia vizează tot lipsa unui raport obligațional în contradictoriu cu acest pârât, iar pe de altă parte Statului Român i se conferă calitate procesuală în cuprinsul legii speciale în anumite etape ale procedurii administrative. Motivarea pârâtului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu poate fi reținută în condițiile în care cadrul procesual se grefează pe o lege specială reparatorie. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că nu este neîntemeiată în raport de împrejurarea că la dosar există dovada îndeplinirii acestei proceduri cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la data de 9 ianuarie 2008. Constatând că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a respins acțiunea de obligare la plată a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prematur formulată și ca neîntemeiată în raport cu ceilalți pârâți.

Calea de atac exercitată de către reclamanta B.M. Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs în termen legal, B.M., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a criticat soluția primei instanțe prin prisma ignorării faptului că dreptului la despăgubiri i s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău iar intimații tergiversează nejustificat acordarea acestora, refuzând finalizarea procedurii. De asemenea, recurenta a mai arătat că instanța nu a observat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în contextul în care au trecut mai mulți ani de la înregistrarea dosarului său la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Procedura în fața Înaltei Curți Niciunul dintre intimați nu a formulat întâmpinare. La data de 25 august 2010 recurenta a formulat o cerere de suspendare a judecării recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, se găsește Dosarul nr. 7979/121/2010 având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009. Deliberând asupra cererii de suspendare, Înalta Curte apreciază că dezlegarea recursului de față nu „depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”, după cum dispune textul de lege invocat de recurentă, așa încât va respinge cererea de suspendare. În măsura în care recurenta consideră oportun, ea poate formula aceeași cerere în fața instanței de fond, întrucât instanța de recurs s-a raportat la situația procedurală concretă existentă în calea de atac. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În esență, soluția primei instanțe a fost determinată de modul în care reclamanta și-a conceput petitul cererii de chemare în judecată, solicitând „obligarea pârâților să plătească în echivalent bănesc, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură”. Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., instanța de judecată trebuie să califice cererea de chemare în judecată în funcție de scopul urmărit de reclamant, ea nefiind ținută de sensul literal al termenilor folosiți de acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ. Așa fiind, având în vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii prezentate la pct. I.1 din decizie, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii judiciare, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâților de efectuare a operațiunilor administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și obligarea acestora la soluționarea dosarului său de despăgubiri într-un termen rezonabil. Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de la autorul său S.C., calitate recunoscută prin Sentința civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă, definitivă și irevocabilă și Dispoziția nr. 140 din 12 septembrie 2007 a primarului comunei Dealu Morii județul Bacău. La nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit încă din anul 2007 Dosarul nr. 38434/CC care a fost selectat în vederea analizării și transmiterii unui evaluator autorizat în cursul anului 2008, conform adresei A.N.R.P. nr. 730945/11 noiembrie 2008 dar, cu toate acestea, până la data soluționării recursului nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire la care se referă art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, instanța de recurs nu va aprecia ea însăși asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a finaliza procedura administrativă, urmând ca prima instanță, pe baza probelor administrate să se pronunțe asupra acțiunii astfel cum a fost calificată de Înalta Curte. Cât privește cadrul procesual, prima instanță a stabilit în mod legal că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă în cauză. Celelalte două autorități publice chemate în judecată au calitate procesuală pasivă întrucât au atribuții specifice în procedura acordării despăgubirilor solicitate de recurentă. În fine, distinct de motivul expus referitor la greșita calificare a obiectului acțiunii judiciare, instanța de recurs observă că în sentința analizată există contradicție între considerente, precum și între considerente și dispozitiv, prin aceea că deși cererea de chemare în judecată față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice apare în dispozitiv ca fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, totuși, în cuprinsul considerentelor se reține că ar fi neîntemeiată. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.