ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3840/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3840/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08

aprilie 2009 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, obligarea acestora la plata, în echivalent bănesc,

a contravalorii imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de

23.450 RON, actualizată cu dobânda la data plății.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că potrivit art. 8 din O.G. nr. 27/2000 s-a adresat

președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu cererea nr.

730945/09 ianuarie 2008, solicitând să i se plătească drepturile cuvenite în

mod legal potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respectiv

contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură, în sumă de 23.450

RON, cu dobânda actualizată la data plății, începând cu data de 10 august 2001,

când a solicitat dreptul prin notificarea nr. 314.

A mai arătat că i s-a

comunicat de către comisie faptul că dosarul a fost repartizat unui consilier

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea

analizării și trimiterii unui evaluator autorizat, iar „finalizarea procedurii

în discuție se va concretiza prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, decizie

ce va fi valorificată în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005".

La termenul de

judecată din 24 iunie 2009 reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a

acțiunii în sensul completării cadrului procesual prin chemarea în judecată și

a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

formulate în cauză

2.1. Prin

întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând

că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt două entități distincte, cu atribuții

separate în ceea ce privește aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

2.2. Pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de Statul Român, excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în

reprezentarea Statului Român și excepția inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa plângerii prealabile.

2.3. Pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că reclamantei nu

i-a fost emisă încă o decizie de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor,

pentru a putea formula cerere de opțiune, iar Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în

Numerar efectuează plăți numai persoanelor care, concomitent, sunt titularele

unor decizii reprezentând titlu de despăgubire, au formulat cereri de opțiune

și sunt titularele unor titluri de plată emise de această autoritate.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 3259 din 14 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român; a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii în

contradictoriu cu Statul Român, lipsei calității de reprezentant a Ministerului

Finanțelor Publice și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii

prealabile; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a admis excepția prematurității

acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

Prin aceeași

sentință, s-a respins acțiunea formulată și completată de către reclamantă

împotriva pârâților Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și

Finanțelor și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și ca

prematur formulată față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale

În legătură cu

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a constatat că sunt

întemeiate în considerarea faptului că aceștia nu au vreo obligație legală în

efectuarea plății care formează obiectul cauzei, un raport juridic obligațional

putând avea loc doar între reclamantă și pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, dar nu în această etapă a procedurii administrative

în care se află cererea reclamantei, ci ulterior emiterii deciziei de

despăgubire reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În privința excepției

lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru

Statul Român instanța a apreciat că este întemeiată, având în vedere ca

reclamanta nu a formulat o acțiune în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora soluționarea acțiunilor împotriva

deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are

loc în contradictoriu cu statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ci o acțiune de obligare la plată, pentru care

dispozițiile speciale care conferă drept de reprezentare Comisiei Centrale nu

sunt aplicabile, ci cele generale ce reglementează dreptul de reprezentare în

justiție pentru Statul Român a Ministerului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu Statul Român,

judecătorul fondului a apreciat că nu este întemeiată, observând că motivarea

acesteia vizează tot lipsa unui raport obligațional în contradictoriu cu acest

pârât, iar pe de altă parte Statului Român i se conferă calitate procesuală în

cuprinsul legii speciale în anumite etape ale procedurii administrative.

Motivarea pârâtului întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu poate fi

reținută în condițiile în care cadrul procesual se grefează pe o lege specială

reparatorie.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea a

constatat că nu este neîntemeiată în raport de împrejurarea că la dosar există

dovada îndeplinirii acestei proceduri cu Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților la data de 9 ianuarie 2008.

Constatând că nu a

fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a respins acțiunea de

obligare la plată a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, ca prematur formulată și ca neîntemeiată în raport cu ceilalți

pârâți.

exercitată de către reclamanta B.M.

Împotriva sentinței

primei instanțe a formulat recurs în termen legal, B.M., invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a criticat soluția primei instanțe prin

prisma ignorării faptului că dreptului la despăgubiri i s-a stabilit prin

Sentința civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău iar

intimații tergiversează nejustificat acordarea acestora, refuzând finalizarea

procedurii.

De asemenea, recurenta

a mai arătat că instanța nu a observat că în speță sunt aplicabile prevederile

art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri, în contextul în care au trecut mai mulți ani de la

înregistrarea dosarului său la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Înaltei Curți

Niciunul dintre

intimați nu a formulat întâmpinare.

La data de 25 august

2010 recurenta a formulat o cerere de suspendare a judecării recursului în

temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că pe rolul

Tribunalului Galați, secția civilă, se găsește Dosarul nr. 7979/121/2010 având

ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Deliberând asupra

cererii de suspendare, Înalta Curte apreciază că dezlegarea recursului de față

nu „depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei

alte judecăți”, după cum dispune textul de lege invocat de recurentă, așa încât

va respinge cererea de suspendare.

În măsura în care

recurenta consideră oportun, ea poate formula aceeași cerere în fața instanței

de fond, întrucât instanța de recurs s-a raportat la situația procedurală

concretă existentă în calea de atac.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

În esență, soluția primei instanțe a fost

determinată de modul în care reclamanta și-a conceput petitul cererii de

chemare în judecată, solicitând „obligarea pârâților să plătească în echivalent

bănesc, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

contravaloarea imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură”.

Cu toate acestea, în

exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) - (5) C. proc.

civ., instanța de judecată trebuie să califice cererea de chemare în judecată

în funcție de scopul urmărit de reclamant, ea nefiind ținută de sensul literal

al termenilor folosiți de acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ.

Așa fiind, având în

vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii prezentate la pct. I.1 din

decizie, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii judiciare, potrivit art. 8

din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâților

de efectuare a operațiunilor administrative prevăzute de art. 16 din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 și obligarea acestora la soluționarea dosarului său de

despăgubiri într-un termen rezonabil.

Înalta Curte reține

că recurenta-reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri

pentru imobilele preluate în mod abuziv de la autorul său S.C., calitate

recunoscută prin Sentința civilă nr. 1469 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului

Bacău, secția civilă, definitivă și irevocabilă și Dispoziția nr. 140 din 12

septembrie 2007 a primarului comunei Dealu Morii județul Bacău. La nivelul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit încă din anul

2007 Dosarul nr. 38434/CC care a fost selectat în vederea analizării și

transmiterii unui evaluator autorizat în cursul anului 2008, conform adresei

A.N.R.P. nr. 730945/11 noiembrie 2008 dar, cu toate acestea, până la data

soluționării recursului nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire

la care se referă art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru a nu priva

părțile de un grad de jurisdicție, instanța de recurs nu va aprecia ea însăși

asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului intimatei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a finaliza procedura

administrativă, urmând ca prima instanță, pe baza probelor administrate să se

pronunțe asupra acțiunii astfel cum a fost calificată de Înalta Curte.

Cât privește cadrul

procesual, prima instanță a stabilit în mod legal că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.

Celelalte două autorități publice chemate în judecată au calitate procesuală

pasivă întrucât au atribuții specifice în procedura acordării despăgubirilor

solicitate de recurentă.

În fine, distinct de

motivul expus referitor la greșita calificare a obiectului acțiunii judiciare, instanța

de recurs observă că în sentința analizată există contradicție între

considerente, precum și între considerente și dispozitiv, prin aceea că deși

cererea de chemare în judecată față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice apare în dispozitiv ca fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale

pasive, totuși, în cuprinsul considerentelor se reține că ar fi neîntemeiată.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ. recursul va fi admis, cu

consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B.M. împotriva Sentinței nr. 3259 din 14 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.