ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Procedura în fața

primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să

emită decizia privind despăgubirea ce i se cuvine reclamantei, sub sancțiunea

de a plăti suma de 100 RON/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a

sentinței și până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a formulat notificarea din 09 mai 2001, în baza Legii

nr. 10/2001, soluționată prin dispoziția de despăgubire din 18 aprilie 2007 a

Primarului Municipiului București, ce a fost trimisă pârâtei, formând obiectul Dosarului

nr. 40206/CC.

A mai susținut că, deși

prin adresa din 14 iulie 2009 i s-a comunicat că pârâta a aprobat cererea, urmând

a primi raportul efectuat de un evaluator desemnat, după data respectivă nu a mai

primit nici o informație de la aceasta, fiind, în mod evident, depășit termenul

rezonabil de soluționare a cererii de despăgubire.

Prin întâmpinarea depusă,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a învederat instanței că,

prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în București, sect. 3, că prin dispoziția din 2007 Primăria Municipiului

București în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul notificat, Dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 40206/CC și transmis societății selectate în vederea întocmirii

raportului de evaluare. A mai învederat pârâta că în cursul întocmirii raportului

de evaluare au fost constatate neconcordante în înscrisurile existente în dosar,

în sensul că în contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1997, prin care SC

T.A. SA a vândut cumpărătoarei V.C. apartamentul situat la parter, se menționează

că locuința ce se vinde în baza Legii 112/1995 este deținută de cumpărătoare cu

contractul de închiriere din 23 aprilie 1997.

Întrucât, în temeiul

art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor verifică legalitatea respingerii cererii de restituire

în natură, în vederea clarificării situației imobilului, pârâta a formulat adrese

către SC T.A. SA și Primăria Municipiului București, urmând ca ulterior completării

dosarului cu informațiile mai sus menționate, raportul de evaluare să fie supus

spre aprobare și să fie emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Pârâta a mai solicitat

respingerea cererii reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii,

arătând că, în speță, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, iar, pe de altă

parte, o asemenea dispoziție este inadmisibilă, potrivit normelor de drept civil.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 4847 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei B.A.M., și, în consecință,

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

privind despăgubirile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă

a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități de 200 RON/zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond apreciat că neconcordanța învederată de către pârâtă nu era de

natură sa afecteze validitatea contractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie

1997 privind imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire, atâta vreme cât

acest act se bucură de prezumția de validitate, prezumție care nu a fost răsturnată

printr-o hotărâre judecătorească prin care să se anuleze acest act, și, în aceste

condiții, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este în culpă

deoarece nu a continuat procedura evaluării imobilului.

Dispunând cu privire la

cel de-al doilea capăt al cererii reclamantei, Curtea a mai arătat că dispozițiile

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 permit obligarea unei autorități publice

la emiterea unui act administrativ, sub sancțiunea plății de penalități pe fiecare

zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 1 (motiv care nu a fost dezvoltat)

și 9 C. proc. civ.:

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea

termenului rezonabil de soluționare a cauzei, în condițiile în care, în urma analizării

dosarului, s-a constatat lipsa unor acte esențiale în procesul de evaluare. De aceea

, prin adresa din 17 noiembrie 2010, Direcția de Contencios și pentru Coordonarea

Secretariatului Comisiei Centrale a revenit la adresa din 16 martie 2010, prin care

a solicitat SC T.A. SA copia contractului de închiriere din 23 aprilie 1997, prin

care cumpărătoarea apartamentului în discuție a deținut imobilul pe care l-a cumpărat.

Recurenta-pârâtă a mai

arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă și poate duce

la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancțiunile

prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde

de efectuarea raportului de evaluare.

Cu privire la plata penalităților

de întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că sarcina impusă este prea oneroasă, având

în vedere că: a aprobat cererea de soluționare cu prioritate încă din data de 23

aprilie 2009, dosarul este incomplet, din motive ce țin de alte entități implicate

în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar decizia poate fi emisă numai după întocmirea

și aprobarea raportului de evaluare.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Cu privire la încălcarea

principiului termenului rezonabil

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București,

sector 3 , cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

prin dispoziția din 18 aprilie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în

aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor

recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 40206/CC și a fost analizat

cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 privind ordinea soluționării

dosarelor, conform aprobării date în ședința Comisiei din data de 23 aprilie 2009,

dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de evaluare, nici emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (5) și următoarele din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recurenta-pârâtă și-a

motivat pasivitatea pe existența unor neconcordanțe de date în cuprinsul contractului

de vânzare din 15 iulie 1997, prin care o terță persoană a cumpărat imobilul notificat,

în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care imobilul nu mai putea fi restituit

în natură.

Judecătorul fondului a

apreciat corect că neconcordanța respectivă nu era de natură să împiedice continuarea

procedurii de evaluare a imobilului, de vreme ce actul de vânzare-cumpărare se bucură

de o prezumție de validitate, care nu a fost răsturnată printr-o hotărâre judecătorească

de anulare a acelui act.

În plus, instanța de control

judiciar constată că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, primul demers efectuat

de Comisia Centrală pentru lămurirea împrejurării sesizate constă în adresa din

16 martie 2010, emisă de SC T.A. SA după înregistrarea acțiunii pe rolul Curții

de Apel București (30 decembrie 2009) și primirea citației pentru primul termen

de judecată (4 martie 2010, conform dovezii aflate la dosarul de fond).

Or, complexitatea procedurii

administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu

de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii,

în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă

a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene.

Cu privire la obligația

de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire

Recurenta-pârâtă a invocat

caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus,

în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată,

pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii

actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor,

care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.

Comisia Centrală este

entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul

în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze

apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu privire la plata penalităților

de întârziere

Potrivit art. 18

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4)

lit. b) și c) pot fi stabilite sunt sancțiunea unei penalități aplicabile părții

obligate, pentru fiecare și de întârziere.

De vreme ce, așa cum rezultă

din cele expuse anterior, refuzul autorității pârâte de a continua procedura de

stabilire a despăgubirilor a fost considerat nejustificat, dispunându-se obligarea

sa la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, soluția pronunțată se

încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și poate fi însoțită

de sancțiunea penalităților de întârziere. Acestea au fost concepute de legiuitor

ca un mijloc de constrângere a autorității publice de a-și executa obligația în

termenul stabilit și, totodată, ca o garanție în plus pentru persoana vătămată,

în vederea restabilirii dreptului sau a interesului legitim vătămat.

Prin urmare, nici acest

motiv de recurs nu este fondat.

2.Temeiul de drept al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4874 din 3 decembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie

2011.