ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită decizia privind despăgubirea ce i se cuvine reclamantei, sub sancțiunea de a plăti suma de 100 RON/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a sentinței și până la emiterea deciziei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat notificarea din 09 mai 2001, în baza Legii nr. 10/2001, soluționată prin dispoziția de despăgubire din 18 aprilie 2007 a Primarului Municipiului București, ce a fost trimisă pârâtei, formând obiectul Dosarului nr. 40206/CC.

A mai susținut că, deși prin adresa din 14 iulie 2009 i s-a comunicat că pârâta a aprobat cererea, urmând a primi raportul efectuat de un evaluator desemnat, după data respectivă nu a mai primit nici o informație de la aceasta, fiind, în mod evident, depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de despăgubire. Prin întâmpinarea depusă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a învederat instanței că, prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sect. 3, că prin dispoziția din 2007 Primăria Municipiului București în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, Dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40206/CC și transmis societății selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare.

A mai învederat pârâta că în cursul întocmirii raportului de evaluare au fost constatate neconcordante în înscrisurile existente în dosar, în sensul că în contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1997, prin care SC T.A. SA a vândut cumpărătoarei V.C. apartamentul situat la parter, se menționează că locuința ce se vinde în baza Legii 112/1995 este deținută de cumpărătoare cu contractul de închiriere din 23 aprilie 1997. Întrucât, în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, în vederea clarificării situației imobilului, pârâta a formulat adrese către SC T.A.

SA și Primăria Municipiului București, urmând ca ulterior completării dosarului cu informațiile mai sus menționate, raportul de evaluare să fie supus spre aprobare și să fie emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire. Pârâta a mai solicitat respingerea cererii reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii, arătând că, în speță, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, iar, pe de altă parte, o asemenea dispoziție este inadmisibilă, potrivit normelor de drept civil. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4847 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei B.A.M., și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind despăgubirile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități de 200 RON/zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond apreciat că neconcordanța învederată de către pârâtă nu era de natură sa afecteze validitatea contractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1997 privind imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire, atâta vreme cât acest act se bucură de prezumția de validitate, prezumție care nu a fost răsturnată printr-o hotărâre judecătorească prin care să se anuleze acest act, și, în aceste condiții, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este în culpă deoarece nu a continuat procedura evaluării imobilului. Dispunând cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii reclamantei, Curtea a mai arătat că dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 permit obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ, sub sancțiunea plății de penalități pe fiecare zi de întârziere.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 1 (motiv care nu a fost dezvoltat) și 9 C. proc. civ.: În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, în condițiile în care, în urma analizării dosarului, s-a constatat lipsa unor acte esențiale în procesul de evaluare. De aceea , prin adresa din 17 noiembrie 2010, Direcția de Contencios și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale a revenit la adresa din 16 martie 2010, prin care a solicitat SC T.A.

SA copia contractului de închiriere din 23 aprilie 1997, prin care cumpărătoarea apartamentului în discuție a deținut imobilul pe care l-a cumpărat. Recurenta-pârâtă a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare. Cu privire la plata penalităților de întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că sarcina impusă este prea oneroasă, având în vedere că: a aprobat cererea de soluționare cu prioritate încă din data de 23 aprilie 2009, dosarul este incomplet, din motive ce țin de alte entități implicate în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar decizia poate fi emisă numai după întocmirea și aprobarea raportului de evaluare.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumentele de fapt și de drept relevante Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, sector 3 , cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziția din 18 aprilie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 40206/CC și a fost analizat cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 privind ordinea soluționării dosarelor, conform aprobării date în ședința Comisiei din data de 23 aprilie 2009, dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de evaluare, nici emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (5) și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Recurenta-pârâtă și-a motivat pasivitatea pe existența unor neconcordanțe de date în cuprinsul contractului de vânzare din 15 iulie 1997, prin care o terță persoană a cumpărat imobilul notificat, în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care imobilul nu mai putea fi restituit în natură.

Judecătorul fondului a apreciat corect că neconcordanța respectivă nu era de natură să împiedice continuarea procedurii de evaluare a imobilului, de vreme ce actul de vânzare-cumpărare se bucură de o prezumție de validitate, care nu a fost răsturnată printr-o hotărâre judecătorească de anulare a acelui act. În plus, instanța de control judiciar constată că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, primul demers efectuat de Comisia Centrală pentru lămurirea împrejurării sesizate constă în adresa din 16 martie 2010, emisă de SC T.A. SA după înregistrarea acțiunii pe rolul Curții de Apel București (30 decembrie 2009) și primirea citației pentru primul termen de judecată (4 martie 2010, conform dovezii aflate la dosarul de fond).

Or, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire Recurenta-pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil. Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu privire la plata penalităților de întârziere Potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sunt sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare și de întârziere. De vreme ce, așa cum rezultă din cele expuse anterior, refuzul autorității pârâte de a continua procedura de stabilire a despăgubirilor a fost considerat nejustificat, dispunându-se obligarea sa la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, soluția pronunțată se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și poate fi însoțită de sancțiunea penalităților de întârziere. Acestea au fost concepute de legiuitor ca un mijloc de constrângere a autorității publice de a-și executa obligația în termenul stabilit și, totodată, ca o garanție în plus pentru persoana vătămată, în vederea restabilirii dreptului sau a interesului legitim vătămat.

Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este fondat. 2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4874 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.