ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii
deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
C.T.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea autorității
pârâte la soluționarea cererii sale de emitere a deciziei reprezentând titlul
de despăgubire, cerere înregistrată sub nr. 25948/CC.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că a depus notificarea nr. x/2001, prin care a solicitat
restituirea imobilului teren în suprafața de 4026 mp, situat în București,
Strada E.T. FN, sectorul 3, trecut în proprietatea statului, și că, la data de
19 iunie 2006, Primarul General al Municipiului București a emis Dispoziție nr.
y, prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru
teren.
Dispoziția
primarului, însoțită de dosarul ce a stat la baza emiterii sale, a fost
transmisă către instituția pârâtă și, cu toate ca au trecut aproape patru ani
de la înregistrarea dosarului, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a
soluționa cererea sa în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de
despăgubire.
În ședința publică
din 14 septembrie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că
solicită transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea
efectuării raportului de evaluare și, după primirea acestuia, să se emită
decizia de acordare a despăgubirilor.
Hotărârea Curții
de Apel
Prin Sentința civilă
nr. 3371 din data de 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea
reclamantului C.T.H., și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să transmită
dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare, respingând cererea de
obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire
ca prematur formulată.
Pentru a hotărî
astfel, Curtea a constatat că anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de
despăgubire este necesară îndeplinirea unor operațiuni administrative, și anume
desemnarea unui evaluator și transmiterea dosarului în vederea evaluării
imobilului pentru stabilirea despăgubirilor, iar dreptul la emiterea deciziei
se naște numai după aprobarea raportului de evaluare, condiții în care dreptul
reclamantului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru
imobilul neevaluat nu este actual.
A mai apreciat prima
instanță că în speță este incident termenul de 30 de zile pentru soluționarea
cererii reclamantului și că, având în vedere că propunerea acordării de
despăgubiri a fost emisă în iunie 2006, acest termen a fost depășit.
A mai arătat că din
prevederile legale aplicabile nu rezultă că pârâta ar avea competența de a
exercita un control de legalitate asupra Dispoziției Primarului, cu excepția
unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul
VII al Legii 247/2005: legalitatea respingerii cererii de restituire în natură,
or, punând în discuție operațiunile administrative care au stat la baza actului
de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în acea
etapă, pârâta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a
măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.
Prima instanță,
examinând înscrisurile dosarului, a mai constatat că aspectele evidențiate de
către pârâtă cu privire la neconcordanțele existente în actele conținute de
dosarul aferent cererii de despăgubire sunt neîntemeiate.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.C.S.D., solicitând
modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca
neîntemeiată.
Recurenta a susținut
că în mod eronat a reținut instanța de fond că, în speță, au fost încălcate
dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a
cererii.
A detaliat recurenta
procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 și a invocat
dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. care
stabilește o anumită ordine de trimitere spre evaluare a dosarelor considerate
complete.
Recurenta a mai
susținut că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalității, s-a
constatat faptul că acesta trebuie completat cu informații referitoare la
modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în
București, Strada E.T. FN, sectorul 3, fosta proprietate a lui C.F., motiv
pentru care, prin adresa din 12 august 2010 acesta a fost remis Primăriei
Municipiului București în vederea completării
Considerentele
instanței de recurs
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Intimatul-reclamant a
supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al
autorității administrative de a trimite spre evaluare și a emite titlul de
despăgubire pentru dosarul aferent Dispoziției din 19 iunie 2006, emisă de
către Primarul General al Municipiului București, prin care s-a dispus
acordarea către intimat de măsuri reparatorii, Dosar înregistrat la
Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 25948/CC.
Prin dispoziția
sus-menționată a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.
Legea nr. 247/2005
stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie
parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând
titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în
acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile
emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice
centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume
care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația
juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație
aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții
demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,
se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu
de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile
autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la
nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul
C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției
prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi
însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,
total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de
entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Alin. (3) al
aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de
proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a
tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor
motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de
valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,
Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la
alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de
restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat
cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi
transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea
întocmirii raportului de evaluare.
Este adevărat că
dispozițiile sus-menționate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii
administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai
sus-menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat
de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii
administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor
judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.
Omisiunea
legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze
fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor
statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică
să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Astfel, intimatul a
început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin
notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziția de acordare a
despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către
pârâtă sub nr. 21763/CC în anul 2007, iar până la data înregistrării cererii
intimatului pe rolul instanței de contencios administrativ, 16 februarie 2010,
autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.
Față de situația de
fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe
parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru
imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns
instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor
într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Având în vedere
dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în
legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de
acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care
să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un
proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul
procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau
deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un
element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului
Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7
decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea
etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei
conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în
condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost
parcursă nici măcar etapa inițială a procedurii de emitere a titlului de
despăgubire.
De aceea, Înalta
Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub
aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a
dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Apărarea
recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate
fi reținută, față de faptul că adresa din 12 august 2010 a C.C.S.D., prin care
solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior
introducerii acțiunii reclamantului, mai mult, potrivit adresei emisă de SC T.
SA și atașată dosarului trimis spre evaluare, rezultă că imobilul din str. E.T.
FN sector 3 a fost expropriat cu Decretul de expropriere nr. 158/1966 și
Decizia nr. 66/1961 emisă de Consiliul Local Raion "T.V.".
În plus, nici Legea
nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd
posibilitatea, pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente
dispozițiilor administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin
echivalent.
Toate aceste elemente
conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a
actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor
termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor
cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context,
soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de către C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 3371 din data de 14 septembrie
2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 mai 2011.