ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.T.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea autorității

pârâte la soluționarea cererii sale de emitere a deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, cerere înregistrată sub nr. 25948/CC.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a depus notificarea nr. x/2001, prin care a solicitat

restituirea imobilului teren în suprafața de 4026 mp, situat în București,

Strada E.T. FN, sectorul 3, trecut în proprietatea statului, și că, la data de

19 iunie 2006, Primarul General al Municipiului București a emis Dispoziție nr.

y, prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

teren.

Dispoziția

primarului, însoțită de dosarul ce a stat la baza emiterii sale, a fost

transmisă către instituția pârâtă și, cu toate ca au trecut aproape patru ani

de la înregistrarea dosarului, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a

soluționa cererea sa în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

În ședința publică

din 14 septembrie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că

solicită transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea

efectuării raportului de evaluare și, după primirea acestuia, să se emită

decizia de acordare a despăgubirilor.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 3371 din data de 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea

reclamantului C.T.H., și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să transmită

dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare, respingând cererea de

obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire

ca prematur formulată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a constatat că anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire este necesară îndeplinirea unor operațiuni administrative, și anume

desemnarea unui evaluator și transmiterea dosarului în vederea evaluării

imobilului pentru stabilirea despăgubirilor, iar dreptul la emiterea deciziei

se naște numai după aprobarea raportului de evaluare, condiții în care dreptul

reclamantului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul neevaluat nu este actual.

A mai apreciat prima

instanță că în speță este incident termenul de 30 de zile pentru soluționarea

cererii reclamantului și că, având în vedere că propunerea acordării de

despăgubiri a fost emisă în iunie 2006, acest termen a fost depășit.

A mai arătat că din

prevederile legale aplicabile nu rezultă că pârâta ar avea competența de a

exercita un control de legalitate asupra Dispoziției Primarului, cu excepția

unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul

VII al Legii 247/2005: legalitatea respingerii cererii de restituire în natură,

or, punând în discuție operațiunile administrative care au stat la baza actului

de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în acea

etapă, pârâta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a

măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

Prima instanță,

examinând înscrisurile dosarului, a mai constatat că aspectele evidențiate de

către pârâtă cu privire la neconcordanțele existente în actele conținute de

dosarul aferent cererii de despăgubire sunt neîntemeiate.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.C.S.D., solicitând

modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca

neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că în mod eronat a reținut instanța de fond că, în speță, au fost încălcate

dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a

cererii.

A detaliat recurenta

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 și a invocat

dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. care

stabilește o anumită ordine de trimitere spre evaluare a dosarelor considerate

complete.

Recurenta a mai

susținut că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalității, s-a

constatat faptul că acesta trebuie completat cu informații referitoare la

modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în

București, Strada E.T. FN, sectorul 3, fosta proprietate a lui C.F., motiv

pentru care, prin adresa din 12 august 2010 acesta a fost remis Primăriei

Municipiului București în vederea completării

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a trimite spre evaluare și a emite titlul de

despăgubire pentru dosarul aferent Dispoziției din 19 iunie 2006, emisă de

către Primarul General al Municipiului București, prin care s-a dispus

acordarea către intimat de măsuri reparatorii, Dosar înregistrat la

Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 25948/CC.

Prin dispoziția

sus-menționată a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând

titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi

însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de

entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat

cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi

transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

Este adevărat că

dispozițiile sus-menționate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii

administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai

sus-menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat

de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii

administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor

judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Astfel, intimatul a

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin

notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziția de acordare a

despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către

pârâtă sub nr. 21763/CC în anul 2007, iar până la data înregistrării cererii

intimatului pe rolul instanței de contencios administrativ, 16 februarie 2010,

autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.

Față de situația de

fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru

imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns

instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un

element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului

Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7

decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost

parcursă nici măcar etapa inițială a procedurii de emitere a titlului de

despăgubire.

De aceea, Înalta

Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub

aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a

dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Apărarea

recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate

fi reținută, față de faptul că adresa din 12 august 2010 a C.C.S.D., prin care

solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior

introducerii acțiunii reclamantului, mai mult, potrivit adresei emisă de SC T.

SA și atașată dosarului trimis spre evaluare, rezultă că imobilul din str. E.T.

FN sector 3 a fost expropriat cu Decretul de expropriere nr. 158/1966 și

Decizia nr. 66/1961 emisă de Consiliul Local Raion "T.V.".

În plus, nici Legea

nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd

posibilitatea, pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente

dispozițiilor administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a

actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor

termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor

cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context,

soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 3371 din data de 14 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.