ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5536/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea

acesteia la a numi un evaluator pentru evaluarea imobilului din București, la emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de evaluare,

la plata unei penalități de 50 RON/ zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire

a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată din 23 mai 2001 a solicitat

Primăriei Municipiului București restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului

în discuție.

Se mai arată că față de

nesoluționarea acestei cereri a formulat acțiune în justiție.

Prin sentința nr. 1510

din 21 octombrie 2008 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, s-a constatat

dreptul reclamantei de a primi despăgubiri pentru imobilul care nu a putut fi restituit

în natură, fiind obligată P.M.B. să emită dispoziție motivată prin care să propună

acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

Mai arată reclamanta că

a solicitat P.M.B. să emită dispoziție în baza sentinței amintite, dar în lipsa

soluționării cererii a formulat în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cerere către autoritatea pârâtă având ca obiect desemnarea unui evaluator pentru

evaluarea imobilului în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Mai precizează reclamanta,

că autoritatea pârâtă nu i-a comunicat nici un răspuns și nu a soluționat cererea

privind emiterea titlului de despăgubire conform Titlului VIII din Legea nr. 247/2005.

Pârâta a formulat întâmpinare

în care a invocat excepția prematurității acțiunii.

fond.

Prin sentința nr. 1389

din 18 martie 2010 Curtea de Apel București, a respins excepția prematurității formulării

acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.E., a constatat refuzul nejustificat

al autorității pârâte în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004, a obligat pârâta să desemneze evaluator și să emită decizie reprezentând

titlu de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat pârâta

la plata unei penalități de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile

a prezentei sentințe.

În ceea ce privește excepția

prematurității formulării acțiunii invocată de pârâtă, Curtea a apreciat că în raport

de obiectul acțiunii (constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa

cererea reclamantei privind emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul situat

în București) nu se poate reține inexistența dreptului la data formulării acțiunii

și pe cale de consecință, excepția prematurității acțiunii, invocând și decizia

nr. 468 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, constatându-se existența acestui refuz și existența

unui drept vătămat recunoscut de lege în favoarea reclamantei și anume, dreptul

de a primi titlul de despăgubiri pentru imobilul identificat prin sentința civilă

nr. 1515/2008 pronunțată de Tribunalul București.

Împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond a declarat recurs C.C.S.D., considerând că hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că Primăria municipiului București nu a emis o dispoziție motivată privind

notificarea reclamantei și în lipsa documentației aferente unei dispoziții care

să fie transmisă Comisiei Centrale nu poate fi declanșată procedura privind acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că în

mod greșit a fost respinsă excepția prematurității acțiunii.

Se critică soluția instanței

de fond pentru că a reținut greșit existența unui refuz nejustificat din partea

Comisiei Centrale de a soluționa cererea reclamantei privind emiterea titlului de

despăgubire, însă răspunsul înaintat reclamantei nu este refuz nejustificat ci i

s-a adus la cunoștință acesteia că dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale.

Pentru a vorbi de un refuz

nejustificat trebuie să existe o comunicare expresă a poziției autorității publice

căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluționa favorabil acea cerere să

se bazeze pe un exces de putere, or, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Prin sentința recurată,

instanța de fond a stabilit în sarcina Comisiei Centrale o obligație imposibil de

executat deoarece nu există o documentație aferentă notificării reclamantei care

să fi fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale și care să poată fi transmisă

în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri.

Mai mult, instanța de

fond a reținut depășirea termenului rezonabil deși nu este culpa Comisiei Centrale

că notificarea formulată de reclamantă în 2001 nu a fost soluționată nici până în

prezent pentru că această comisie nu are atribuții în procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții nu

se poate dispune nici obligarea Comisiei Centrale la plata unor penalități de 50

lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile

a hotărârii.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei ca

prematur introdusă.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a formulat

o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a imobilului

situat în București.

La dosar au fost depuse

dovezi din care rezultă că aceasta a obținut, prin sentința civilă nr. 1510 din

21 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, definitivă prin

decizia nr. 255/A din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, obligarea municipiului București, prin primar general, să emită dispoziția

de soluționare a notificării formulate de reclamantă.

Așa cum chiar apărătorul

reclamantei a susținut în fața instanței de recurs, Primarul General al Capitalei

nu a emis nici până la momentul soluționării prezentului recurs, dispoziție motivată

de restituire prin echivalent a imobilului notificat de reclamantă, așa cum a fost

obligat prin hotărâre judecătorească definitivă.

După rămânerea definitivă

a sentinței pronunțate de Tribunalul București, reclamanta s-a adresat cu o cerere

C.C.S.D. și a solicitat desemnarea unui evaluator în vederea stabilirii despăgubirilor

și emiterea deciziei referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire în temeiul

aceleiași sentințe.

C.C.S.D. a invocat excepția

prematurității acțiunii reclamantei, excepție respinsă de instanța de fond.

Însă, soluția în privința

excepției prematurității cererii a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.

Potrivit prevederilor

Legii nr. 10/2001 modificată, notificările adresate potrivit acestei legi se soluționează

de unitățile deținătoare, de autoritățile locale sau alte entități învestite de

legiuitor cu soluționarea acestora.

Dacă prin dispozițiile

sau deciziile emise de aceste autorități s-a respins cererea de restituire în natură

și s-a propus acordarea de despăgubiri sau au fost stabilite despăgubirile, după

modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, s-a stabilit o modalitate

de acordare a acestora, respectiv emiterea unor decizii reprezentând titlul de despăgubiri

de către C.C.S.D.

Conform art. 16 alin.

(1), 2 din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005 Secretariatului Comisiei Centrale îi

sunt înaintate notificările soluționate prin deciziile/ dispozițiile, ordine emise

de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire sau, după caz, în care s-a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale în favoarea solicitantului.

În Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

la pct. 16.5 s-au enumerat și înscrisurile ce trebuie să însoțească dispozițiile

de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, întreaga

procedură prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este declanșată de decizia/

dispoziția entității învestită cu soluționarea notificării, care însoțită de întreaga

documentație, este înaintată C.C.S.D.

Or, în condițiile în care

reclamanta, după obținerea sentinței civile nr. 1510 din 21.10.2008 a Tribunalului

București definitivă, nu a făcut demersuri pentru punerea sa în executare, respectiv

pentru a obține dispoziție motivată a Primarului General și s-a adresat direct Comisiei

Centrale, cererea sa de obligare a Comisiei de evaluare a imobilului și de emitere

a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, este prematur formulată.

În situația în care se

va emite dispoziția Primarului General prin care se va propune acordarea de despăgubiri,

dosarul în care se va emite, împreună cu întreaga documentație, va fi înaintat C.C.S.D.

și atunci va putea fi parcursă procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la invocarea

de către instanța de fond a deciziei nr. 468/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, se constată că aceasta a fost o decizie de speță și nu reprezintă practica

secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dacă s-ar obliga Comisia

Centrală la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în lipsa deciziei

sau dispoziției entității, această obligație ar fi imposibil de executat pentru

că lipsește documentația prevăzută de Normele metodologice și care stă la baza emiterii

deciziei C.C.S.D.

În ceea ce privește susținerea

instanței de fond, potrivit căreia s-a depășit termenul rezonabil de soluționare

a procedurii administrative, se constată că C.C.S.D. nu are nicio culpă în nesoluționarea

notificării formulate în anul 2001, iar atribuțiile acestei comisii sunt strict

prevăzute de lege.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recurs

și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca prematur

introdusă.

Pentru că recursul a fost

soluționat prin respingerea cererii ca prematur introdusă nu vor mai fi analizate

celelalte motive de recurs ce vizau inexistența refuzului nejustificat sau obligarea

la plata daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 1389 din 18 martie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei D.E. ca prematur introdusă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2010.