ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta D.I.O.M. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. obligarea acestuia să

desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce

privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în București, str. B.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Dispoziția din 2 mai 2006, Primăria Municipiului

București a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul deținut de autorul său T.D.P.M.

A mai arătat

reclamanta că deși prin adresa emisă de A.N.R.P. i-a fost adusă la cunoștință

autorului său împrejurarea că dispoziția de restituire formează obiectul

Dosarului nr. 25001/CC, urmează a fi soluționat conform modalității de

selectare prevăzută de Decizia nr. 2 din 28 iunie 2006, până în prezent nu a

primit o soluție.

A considerat

reclamanta că în cauză a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la durata de soluționare a

cererii.

La data de 29

septembrie 2009, reclamanta a formulat o cerere completatoare, solicitând

obligarea pârâtului la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea unui raport

de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlu de despăgubire, în termen de

5 zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea unor penalități de 100 RON/zi

și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

b) Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 263

din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea

completată, a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii sub sancțiunea aplicării unei penalități de 5 RON pe zi de întârziere

și a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, în sarcina

conducătorului autorității pârâte conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr.

554/2004 și a obligat pârâta la 4.000 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că deși legea nu impune un termen de soluționare a

cererilor, iar prin Decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D. s-a stabilit o modalitate

aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire,

neefectuarea nici uneia dintre operațiunile necesare emiterii titlului de

despăgubire într-un interval de aproximativ 2 ani de la data înregistrării

dosarului poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei

la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este

prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs Statul Român prin

C.C.S.D.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în

Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea

dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în

natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator și în baza raportului de

evaluare se emit titlurile de despăgubire.

S-a mai precizat că

prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se ajunge

la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr.

2815/2008 a C.C.S.D. s-a respectat tocmai egalitatea de tratament.

O altă critică se

referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, cu precizarea că dosarul

transmis de Primar era incomplet, fiind depuse ulterior înscrisurile

solicitate.

S-a susținut că

greșit a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004,

deoarece sancțiunea se poate aplica numai dacă hotărârea nu a fost executată în

termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă.

b) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte

examinând acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația

aplicabilă reține:

Situația de fapt

Prin Dispoziția din 2

mai 2006, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru construcția demolată și teren în suprafață de 360 mp.

Dosarul a fost

transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 25001/CC.

Legislația aplicabilă

Constituția României

art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu

bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte"

Constituția României

art. 11 alin. (2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac

parte din dreptul intern".

Constituția României

art. 20 alin. (2) "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile".

Legea nr. 247/2005,

Titlul VII

Art. 16. alin. (1)

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi".

Art. 16. alin. (6)

După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care

îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Art. 16. alin. (7) În

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un

termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa

unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar

dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea

prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că

instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile

convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este

direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față,

judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a

prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

procesul echitabil.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin

nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil

se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data

depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut

loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un

termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește o

eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea

unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii

acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții

sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt

criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea

recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor

Omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în

domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții

publice.

În acest context,

analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane

trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor

acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia.

În cauza de față, se

constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială

aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea

drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând

îngrădi acest drept.

Ori, în aceste

condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca

urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de

selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței

de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și tergiversarea

soluționării cererilor de către C.C.S.D.

Trebuie precizat că

oricare dintre persoanele aflat într-o situație identică cu cea a reclamantei a

beneficiat de un tratament egal din partea instanței naționale, astfel că

motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește

cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că, față de susținerea

constantă a pârâtei, necombătută de ceilalți participanți în litigiu, în sensul

că dosarul a fost transmis cu o serie de acte lipsă, fiind completat ulterior,

cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat, urmând ca în baza art.

274 alin. (3) C. proc. civ., să fie redus la 1000 RON.

Referitor la

aplicarea sancțiunii amenzii, motivul de recurs este întemeiat, întrucât

această sancțiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de

neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia.

Dacă termenul nu este

respectat atunci se poate aplica conducătorului autorității amendă.

Trebuie arătat că

procedura de aplicare a sancțiunilor și despăgubirilor reglementate de art. 24

este distinctă de aceea a fondului cauzelor, între altele hotărârea se ia în

camera de consiliu, deci prin excepție de la regula publicității ședinței de

judecată.

Ca urmare, soluția de

a dispune și amendarea conducătorului autorității pârâte, cum și acordarea de

penalități este nelegală.

Referitor la cererea

intimatei de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs, aceasta

este neîntemeiată, pentru că recursul va fi admis și deci recurentul nu a căzut

în pretenții pentru a fi caz de aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

c) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se

va admite, se va modifica în parte, sentința atacată în sensul că se va

respinge capătul de cerere privind aplicarea sancțiunii penalității de 5 RON pe

zi de întârziere și a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie

conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ. se vor reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000

RON și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 263 din 19

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind aplicarea

sancțiunii penalității de 5 RON pe zi de întârziere și a amenzii de 20% din

salariul minim brut pe economie conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ., reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 RON.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 decembrie 2010.