ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta D.I.O.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. obligarea acestuia să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. B. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Dispoziția din 2 mai 2006, Primăria Municipiului București a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul deținut de autorul său T.D.P.M. A mai arătat reclamanta că deși prin adresa emisă de A.N.R.P.

i-a fost adusă la cunoștință autorului său împrejurarea că dispoziția de restituire formează obiectul Dosarului nr. 25001/CC, urmează a fi soluționat conform modalității de selectare prevăzută de Decizia nr. 2 din 28 iunie 2006, până în prezent nu a primit o soluție. A considerat reclamanta că în cauză a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la durata de soluționare a cererii. La data de 29 septembrie 2009, reclamanta a formulat o cerere completatoare, solicitând obligarea pârâtului la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea unui raport de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlu de despăgubire, în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea unor penalități de 100 RON/zi și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

b) Soluția primei instanțe Prin Sentința nr. 263 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea completată, a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea aplicării unei penalități de 5 RON pe zi de întârziere și a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, în sarcina conducătorului autorității pârâte conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și a obligat pârâta la 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D.

s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia dintre operațiunile necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de aproximativ 2 ani de la data înregistrării dosarului poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Instanța de recurs Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D.

a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator și în baza raportului de evaluare se emit titlurile de despăgubire. S-a mai precizat că prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. s-a respectat tocmai egalitatea de tratament. O altă critică se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, cu precizarea că dosarul transmis de Primar era incomplet, fiind depuse ulterior înscrisurile solicitate.

S-a susținut că greșit a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, deoarece sancțiunea se poate aplica numai dacă hotărârea nu a fost executată în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte examinând acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația aplicabilă reține: Situația de fapt Prin Dispoziția din 2 mai 2006, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată și teren în suprafață de 360 mp. Dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 25001/CC.

Legislația aplicabilă Constituția României art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte" Constituția României art. 11 alin. (2) "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". Constituția României art. 20 alin. (2) "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". Legea nr. 247/2005, Titlul VII Art. 16. alin. (1) "Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta,

dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Art. 16. alin. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Art. 16. alin. (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Analiza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept. În cauza de față, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește o eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor Omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

În acest context, analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia. În cauza de față, se constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept. Ori, în aceste condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor de către C.C.S.D. Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflat într-o situație identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanței naționale, astfel că motivul de recurs este nefondat. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată se constată că, față de susținerea constantă a pârâtei, necombătută de ceilalți participanți în litigiu, în sensul că dosarul a fost transmis cu o serie de acte lipsă, fiind completat ulterior, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat, urmând ca în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., să fie redus la 1000 RON. Referitor la aplicarea sancțiunii amenzii, motivul de recurs este întemeiat, întrucât această sancțiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. Dacă termenul nu este respectat atunci se poate aplica conducătorului autorității amendă. Trebuie arătat că procedura de aplicare a sancțiunilor și despăgubirilor reglementate de art. 24 este distinctă de aceea a fondului cauzelor, între altele hotărârea se ia în camera de consiliu, deci prin excepție de la regula publicității ședinței de judecată. Ca urmare, soluția de a dispune și amendarea conducătorului autorității pârâte, cum și acordarea de penalități este nelegală.

Referitor la cererea intimatei de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs, aceasta este neîntemeiată, pentru că recursul va fi admis și deci recurentul nu a căzut în pretenții pentru a fi caz de aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ. c) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica în parte, sentința atacată în sensul că se va respinge capătul de cerere privind aplicarea sancțiunii penalității de 5 RON pe zi de întârziere și a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie conform art. 24 din Legea nr. 554/2004. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se vor reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 RON și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 263 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind aplicarea sancțiunii penalității de 5 RON pe zi de întârziere și a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie conform art. 24 din Legea nr. 554/2004. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reduce cheltuielile de judecată la suma de 1000 RON. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2010.