ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2864/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4189 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta E.V.A. , în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă, să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. în dosarul aferent dispoziției de restituire prin echivalent nr. 6608/2006 emisă de Primăria Municipiului București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 6608 din 31 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul situat în București, având datele de identificare menționate în actul respectiv, dispoziția și dosarul aferent acesteia fiind înregistrate pe rolul pârâtei sub nr. 32794/CC. La data de 20 mai 2009, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, învestită cu controlul de legalitate al dispoziției menționate, a solicitat completarea dosarului cu înscrisurile menționate în cuprinsul adresei către Primăria Municipiului București.

înscrisuri care, de altfel - a reținut instanța - existau la dosarul cauzei. Având în vedere faptul că reclamanta a tăcut dovada că a înaintat la data de 12 octombrie 2009 actele solicitate de pârâtă, curtea de apel a constatat că refuzul pârâtei de a înainta dosarul aferent dispoziției de restituire nr. 6608 din 31 octombrie 2006 evaluatorului autorizat, este unul nejustificat. Soluționarea dosarului nr. 32794 CC după un interval de mai bine de 2 ani, chiar în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a cererii, a fost apreciată de prima instanță ca fiind de natură să încalce dreptul reclamantei la soluționarea procesului într-un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. In susținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că în pronunțarea hotărârii atacate, prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere faptul că a omis să îi comunice încheierea din data de 13 octombrie 2009, prin care cererea sa, de chemare în garanție a Primăriei București, a fost respinsă ca inadmisibilă. In dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu o greșită interpretare și aplicare a legii, atunci când a reținut existența unui refuz nejustificat al Comisiei de înaintare a dosarului reclamantei către evaluatorul autorizat, într-un termen rezonabil, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale. Totodată, recurenta susține că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitând instanței de recurs respingerea acestui capăt de cerere, sau în eventualitatea admiterii lui, să dispună, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., micșorarea cuantumului acestor cheltuieli. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art.304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele: În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportate la cele ale art. 105 alin. (2) din același cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente. În conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule "numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții, o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor", Or, necomunicarea încheierii prin care prima instanță a respins cererea formulată de pârâtă, de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, nu este de natură a-i pricinui acesteia vătămarea vreunui drept procesual, în condițiile în care această încheiere era, potrivit legii, atacabilă doar odată cu fondul, nefiind din acest motiv supusă cerinței comunicării. Criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt de asemenea nefondate.

Astfel, în mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII ..Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantei către evaluator. în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 31 octombrie 2006, și data înregistrării dosarului la Comisie.

este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005. Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat drept motiv de recurs. Recursul este însă fondat în ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță reclamantei, aceasta în limitele și pentru considerentele care urmează: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut culpa autorității pârâte de a nu înainta într-un termen rezonabil dosarul aferent dispoziției de restituire nr. 6608 din 31 octombrie 2006 evaluatorului autorizat., fapt ce a determinat formularea acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate. astfel că sub acest aspect criticile de nelegalitate nu pot fi reținute.

Analizând solicitarea recurentei-pârâte privind incidența art. 274 alin. (3) C. proc. civ. . Înalta Curte constată că aceasta este însă, întemeiată. Potrivit acestui text de lege „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților… ori de câtre ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat". Textul de lege nu distinge stadiul procesual în care pot fi aplicate aceste prevederi legale, care de altfel pot face obiectul recursului prin prisma analizei nelegalității hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind în discuție netemeinicia ci chiar legalitatea acordării cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat. In acest sens. Curtea Constituțională prin decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat și acordat de prima instanță, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. , motivat de complexitatea cauzei deduse judecății ce are ca obiect un act administrativ asimilat respectiv obligarea unei autorități publice de a emite decizia solicitată în baza Legii nr. 247/2005, cauză care a fost soluționată la primul termen de judecată în lipsa părților conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La instanța de fond a fost depusă chitanța de plata onorariului de avocat de 3 881 lei (fila 69 dos. fond) însă această sumă este considerată prea mare în raport de complexitatea cauzei pentru a fi inclusă integral în cheltuielile de judecată la care este obligată pârâta, motiv pentru care conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 1000 lei. In acest sens, prin admiterea recursului conform art. 312 C. proc. civ., va fi modificată în parte sentința pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4189 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în cuantum de 1000 de lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.