ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2434 din 9 iunie
2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții
T.A.H., T.A.Z. și T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să
transmită desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare
a imobilului cu privire la care au fost acordate reclamanților măsuri
reparatorii, prin echivalent, prin Dispoziția nr. 6444 din 5 octombrie
2006 emisă de Primăria Municipiului București.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța de fond a reținut, în esență,
următoarele:
Prin Dispoziția nr. 6444 din 5
octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, au
fost acordate reclamanților măsuri reparatorii, prin echivalent,
pentru imobilul situat în București, având datele de identificare
menționate în actul respectiv.
La solicitarea reclamanților,
de a numi un evaluator, în condițiile Legii nr. 247/2005, autoritatea
pârâtă le-a răspuns în sensul că procedura administrativă
prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe
etape, printre care și selectarea dosarelor, care se realizează în
mod aleatoriu, în baza unui program de calculator.
Reține instanța de fond
că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a
iniția procedura de evaluare într-un termen rezonabil de la data
înaintării dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta,
în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc.
civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată,
în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de
faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII
din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și
înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării,
emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, arată recurenta,
prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de
soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de
care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost
depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la
evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate
dosarele se face în raport și de aceste decizii.
Recurenta susține că, în
mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa
evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor
necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau
să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001,
conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.
Totodată, recurenta
susține că în mod greșit a fost obligată la plata
cheltuielilor de judecată și că instanța de fond nu s-a
pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în
garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv,
invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent,
emisă de această autoritate.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările
dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu
dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,
după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de
dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu
modificările și completările ulterioare, instanța de fond a
obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către
evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în
litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei
reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile care vizează
această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din
Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar
verificarea legalității respingerii cererii de restituire în
natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta-pârâtă
refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu
există înscrisuri care să facă dovada preluării abuzive a
imobilului.
Soluția instanței de fond
se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator
și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul
de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 5 octombrie 2006,
și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai
mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind
ținută de respectarea principiului operativității specifice
oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința recurată
în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la
evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din
Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile
art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că
nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Curtea nu va reține nici
celelalte critici ale recurentei, potrivit cărora instanța de fond nu
s-a pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în
garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv,
invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent,
emisă de această autoritate, întrucât, așa cum rezultă din
mențiunea făcută pe cererile respective (f.23 - dosar fond), cu
ocazia înregistrării la Registratura instanței, acestea au fost
depuse după ședința de judecată.
De asemenea, Curtea reține
că este nepertinentă critica referitoare la greșita obligare a
pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de dispoziție
neregăsindu-se în dispozitivul sentinței atacate.
Pentru motivele arătate,
recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința
criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal
, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2010.