ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2434 din 9 iunie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții

T.A.H., T.A.Z. și T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să

transmită desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare

a imobilului cu privire la care au fost acordate reclamanților măsuri

reparatorii, prin echivalent, prin Dispoziția nr. 6444 din 5 octombrie

2006 emisă de Primăria Municipiului București.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Dispoziția nr. 6444 din 5

octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, au

fost acordate reclamanților măsuri reparatorii, prin echivalent,

pentru imobilul situat în București, având datele de identificare

menționate în actul respectiv.

La solicitarea reclamanților,

de a numi un evaluator, în condițiile Legii nr. 247/2005, autoritatea

pârâtă le-a răspuns în sensul că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe

etape, printre care și selectarea dosarelor, care se realizează în

mod aleatoriu, în baza unui program de calculator.

Reține instanța de fond

că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a

iniția procedura de evaluare într-un termen rezonabil de la data

înaintării dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată,

în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și

înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării,

emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta,

prin Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de

soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de

care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost

depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la

evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate

dosarele se face în raport și de aceste decizii.

Recurenta susține că, în

mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa

evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor

necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau

să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001,

conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

Totodată, recurenta

susține că în mod greșit a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată și că instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în

garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv,

invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent,

emisă de această autoritate.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de

dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, instanța de fond a

obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în

litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează

această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din

Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar

verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta-pârâtă

refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu

există înscrisuri care să facă dovada preluării abuzive a

imobilului.

Soluția instanței de fond

se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator

și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul

de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 5 octombrie 2006,

și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai

mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind

ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată

în ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la

evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că

nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.

Curtea nu va reține nici

celelalte critici ale recurentei, potrivit cărora instanța de fond nu

s-a pronunțat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în

garanție a Primăriei Municipiului București și, respectiv,

invoca excepția de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent,

emisă de această autoritate, întrucât, așa cum rezultă din

mențiunea făcută pe cererile respective (f.23 - dosar fond), cu

ocazia înregistrării la Registratura instanței, acestea au fost

depuse după ședința de judecată.

De asemenea, Curtea reține

că este nepertinentă critica referitoare la greșita obligare a

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de dispoziție

neregăsindu-se în dispozitivul sentinței atacate.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.