ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4458 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta S.B., în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să

desemneze

evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei cu

titlu de

despăgubire, în termen de 30 zile de la data pronunțării hotărârii, sub

sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere și amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului

autorității pârâte; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția nr. 7630 din 5 aprilie 2007, emisă de

Primarul Municipiului București, s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul din București, sector 3, compus din teren în

suprafață de 199,5 mp și construcție demolată.

Reclamanta a solicitat numirea unui evaluator, în condițiile

Legii nr. 247/2005, pârâta invocând că procedura administrativă prevăzută de

selectarea a dosarelor în vederea evaluării se

desfășoară în baza unui program de

calculator care stabilește în mod

aleatoriu atât evaluatorul ce urmează a fi desemnat cât și dosarul ce se

înaintează acestuia.

Reține prima instanță că motivul invocat nu poate justifica

refuzul de a iniția procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea

dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005, împrejurarea că, prin

reglementări

interne, pârâta a stabilit o

modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluționării neputând

fi invocată în justificarea situației de fapt.

In opinia instanței de fond, Legea nr. 247/2005, în raport și

de denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile

proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu

celeritate a cererilor

formulate în aceste

domenii; or, în cauză, se constată că deși dosarul reclamantei

referitor

la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puțin doi ani la

autoritatea pârâtă, iar procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005

este doar în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod evident, litera și

spiritul Legii nr. 247/2005.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate,

chiar raportat la înaintarea dosarului către pârâtă, în anul 2008, aserțiune

nedovedită, însă, de către pârât, se constată că termenul scurs de la acel

moment este unul nerezonabil, nici împrejurarea că dosarul ar fi fost trimis

incomplet, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluționare, neputând

fi reținută, întrucât pârâtul nu a dovedit că ar fi solicitat completarea

dosarului, înaintea introducerii

acțiunii,

pe de o parte, iar reclamanta a realizat dovada că a depus la dosar actele

solicitate

și, cu toate acestea, pârâta nu a desemnat evaluator, în termenul legal de 30

zile, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunțarea

hotărârii prezente.

In ceea ce privește obligarea autorității pârâte la plata de penalități

pe zi de întârziere și a conducătorului acesteia la amendă de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, instanța de fond a apreciat că

acestea se impun a fi aplicate în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004;

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost justificată

prin reținerea culpei procesuala a acesteia în declanșarea și desfășurarea

litigiului și întemeiată pe dispozițiile art. 274-276 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a

declarat recurs pârâta, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că

instanța de fond în mod greșit a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, fără a

ține, însă, seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și

înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea

deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, susține autoritatea recurentă, în mod greșit a

reținut instanța de fond existența unui refuz nejustificat din partea acesteia

de a desemna un evaluator, fără a ține seama că, în mod obiectiv, întârzierea

procedurii administrative, respectiv a etapei evaluării, a fost determinată de

inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și

care

trebuiau să însoțească decizia emisă

în baza Legii nr. 10/2001.

De asemenea, se arată în motivele de recurs, în mod greșit

instanța de fond a dispus obligarea autorității pârâte la plata de penalități

pe zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată, precum și a conducătorului

acesteia la amendă, pe zi de întârziere.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

In mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5)

din Capitolul

V

din

Titlul

VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în

mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să desemneze

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în

litigiu, aceasta fiind o etapă legală, premergătoare emiterii de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Criticile recurentei care vizează această soluție sunt

nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ

susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat,

justificându-se întârzierea în desemnarea unui evaluator de împrejurarea că nu

există înscrisuri suficiente pentru descrierea imobilului în discuție.

Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri și aprecia că

dispoziția de restituire nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5

din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le

considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în

judecată, așa cum, în mod corect a reținut și instanța de fond. După cum se

constată, însă, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat

în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii

administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este

îndreptățită, urmare a dispoziției de restituire.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin

netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării

întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției,

respectiv 05 aprilie 2007, și data înregistrării dosarului la Comisie, este

evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii

administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind

ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități

a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește soluția de

obligare a pârâtei la desemnarea unui evaluator este legală, în raport atât cu

prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul

V,

cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.

Nu sunt întemeiate nici

criticile privind greșita obligare a autorității pârâte la plata de penalități

pe zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată, precum și a conducătorului

acesteia la amendă, pe zi de întârziere, instanța de fond făcând în

mod

corect aplicarea la speță a prevederilor art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr.

554/2004 și a art. 274 C. proc. civ.

De altfel, aplicarea de către instanța de fond a măsurilor

prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 s-a dovedit

eficientă în cauză, autoritatea pârâtă procedând la punerea în executare a

sentinței recurate, prin desemnarea evaluatorului.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca

fiind temeinică și legală.

Totodată, având în vedere cererea intimatei, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4000 lei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4458 din 16 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

către intimata S.B. a sumei de 4000 lei,

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2010.