ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4458 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlu de despăgubire, în termen de 30 zile de la data pronunțării hotărârii, sub sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere și amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorității pârâte; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția nr. 7630 din 5 aprilie 2007, emisă de Primarul Municipiului București, s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, sector 3, compus din teren în suprafață de 199,5 mp și construcție demolată. Reclamanta a solicitat numirea unui evaluator, în condițiile Legii nr. 247/2005, pârâta invocând că procedura administrativă prevăzută de selectarea a dosarelor în vederea evaluării se desfășoară în baza unui program de calculator care stabilește în mod aleatoriu atât evaluatorul ce urmează a fi desemnat cât și dosarul ce se înaintează acestuia.

Reține prima instanță că motivul invocat nu poate justifica refuzul de a iniția procedura de evaluare în termen rezonabil de la înaintarea dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005, împrejurarea că, prin reglementări interne, pârâta a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor în vederea soluționării neputând fi invocată în justificarea situației de fapt.

In opinia instanței de fond, Legea nr. 247/2005, în raport și de denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii; or, în cauză, se constată că deși dosarul reclamantei referitor la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puțin doi ani la autoritatea pârâtă, iar procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 este doar în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod evident, litera și spiritul Legii nr. 247/2005.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, chiar raportat la înaintarea dosarului către pârâtă, în anul 2008, aserțiune nedovedită, însă, de către pârât, se constată că termenul scurs de la acel moment este unul nerezonabil, nici împrejurarea că dosarul ar fi fost trimis incomplet, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluționare, neputând fi reținută, întrucât pârâtul nu a dovedit că ar fi solicitat completarea dosarului, înaintea introducerii acțiunii, pe de o parte, iar reclamanta a realizat dovada că a depus la dosar actele solicitate și, cu toate acestea, pârâta nu a desemnat evaluator, în termenul legal de 30 zile, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunțarea hotărârii prezente.

In ceea ce privește obligarea autorității pârâte la plata de penalități pe zi de întârziere și a conducătorului acesteia la amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, instanța de fond a apreciat că acestea se impun a fi aplicate în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost justificată prin reținerea culpei procesuala a acesteia în declanșarea și desfășurarea litigiului și întemeiată pe dispozițiile art. 274-276 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, fără a ține, însă, seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri. De asemenea, susține autoritatea recurentă, în mod greșit a reținut instanța de fond existența unui refuz nejustificat din partea acesteia de a desemna un evaluator, fără a ține seama că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv a etapei evaluării, a fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.

De asemenea, se arată în motivele de recurs, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea autorității pârâte la plata de penalități pe zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată, precum și a conducătorului acesteia la amendă, pe zi de întârziere. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

In mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să desemneze evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă legală, premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile recurentei care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, justificându-se întârzierea în desemnarea unui evaluator de împrejurarea că nu există înscrisuri suficiente pentru descrierea imobilului în discuție. Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu este însoțită de documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată, așa cum, în mod corect a reținut și instanța de fond. După cum se constată, însă, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este îndreptățită, urmare a dispoziției de restituire.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 05 aprilie 2007, și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei la desemnarea unui evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs. Nu sunt întemeiate nici criticile privind greșita obligare a autorității pârâte la plata de penalități pe zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată, precum și a conducătorului acesteia la amendă, pe zi de întârziere, instanța de fond făcând în mod corect aplicarea la speță a prevederilor art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 și a art. 274 C. proc.

civ. De altfel, aplicarea de către instanța de fond a măsurilor prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 s-a dovedit eficientă în cauză, autoritatea pârâtă procedând la punerea în executare a sentinței recurate, prin desemnarea evaluatorului. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. Totodată, având în vedere cererea intimatei, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4000 lei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4458 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimata S.B. a sumei de 4000 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.