ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3540 din 28 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pe aceasta din urmă să desemneze un evaluator conform procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 4000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin dispoziția nr. 5880 din 29 mai 2006 Primăria Municipiului București a dispus respingerea cererii privind restituirea în natură a terenului solicitat de reclamant, iar autoritatea pârâtă a susținut că dispoziția menționată, împreună cu dosarul, i-au fost înaintate și se află în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituirii în natură. Față de această susținere, instanța a reținut că Legea nr. 247/2005 nu prevede posibilitatea pârâtei de a determina Comisia locală să-și revoce sau să-și modifice dispoziția prin care și-a exprimat punctul de vedere, iar decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, emisă de pârâtă, este un regulament intern în temeiul căruia acționează Comisia, care nu poate fi opus legii și nici dreptului reclamantului de a beneficia efectiv de soluționarea cererii sale, într-un termen rezonabil.

Reținând și împrejurarea că modalitatea de selectare aleatorie a dosarelor nu poate fi interpretată în sensul că acestea nu sunt soluționate în ordinea înregistrării, instanța a apreciat că, în speță, termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost cu mult depășit, pârâtul având la dispoziție un termen de peste 3 ani să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire, etapă pe care încă nu a parcurs-o. Apreciind totodată că un termen rezonabil pentru primele două etape reglementate de lege nu poate depăși 6 luni de la înregistrarea la Comisia Centrală a dosarului, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a dosarului reclamantului și a obligat-o la desemnarea unui evaluator, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu cheltuieli de judecată.

2. Recursul exercitat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurentul-pârât nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., invocând, ca temei legal căii de atac, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 299 și urm. C. proc. civ. În conținutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a principalelor etape care trebuie parcurse în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pot fi identificate următoarele critici: 2.1.

Instanța de fond a reținut greșit existența unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluționare a dosarului de acordare a despăgubirilor, ignorând, pe de o parte, împrejurarea că procedura nu se declanșează prin cererea persoanei îndreptățite, ci prin transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1)și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe de o parte, a arătat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit anumite criterii ce trebuie luate în calcul în stabilirea termenului rezonabil, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant.

2.2. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei, recurenta-pârâtă arătând, în acest sens, că: a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului și pretențiile acestuia, devenind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.; cuantumul cheltuielilor de judecată este excesiv față de complexitatea cauzei, impunându-se micșorarea lui în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.; Comisia este o entitate fără personalitate juridică, funcționând în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 34/2009, astfel că, neavând buget propriu, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul desemnării unui evaluator în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București. Cea mai mare parte a motivării căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 5880 din 29 mai 2006, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistența concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. În privința aspectelor de fond legate de existența unui refuz de rezolvare a cererii și de încălcarea termenului rezonabil.

a cțiunea este circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice.

1.2. În privința obligării Comisiei la plata cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, au fost corect aplicate de instanța de fond care, admițând acțiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, în sensul celor arătate în paragraful II 1.1. Dispozițiile art. 275 C. proc. civ.

nu sunt aplicabile în cauză, pentru că pârâta nu a recunoscut „pretențiile” reclamantului la prima zi de înfățișare, ci, dimpotrivă, a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, la care a anexat adresa nr. 26601/CC din 27 mai 2009, prin care, după primirea citației pentru primul termen de judecată, a solicitat Primăriei Municipiului București, în mod evident pro causa, unele lămuriri legate de suprafața terenului pentru care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, susținerea privind recunoașterea implicită a dreptului subiectiv al reclamantului și a pretențiilor acestuia nu are nici un fel de suport în actele și lucrările dosarului.

Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproșată instanței de fond, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu poate fi socotit disproporționat de mare față de complexitatea pricinii și a demersurilor efectuate pentru recunoașterea dreptului subiectiv al părții. Deși nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacității sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operațiuni și acte administrative în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, în plus, reprezintă Statul român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată.

2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte urmând a face, pentru această fază procesuală, aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., diminuând cuantumul onorariului de avocat ce va fi suportat de recurentul-pârât până la o sumă rezonabilă în raport cu activitatea depusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 3540 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.