ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4403 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamanților A.S. și C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că pârâtul a fost obligat să procedeze la desemnarea evaluatorului conform procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa într-un termen rezonabil etapa de transmitere a dosarului său la un evaluator sau la o societate de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare conform legii.

Instanța a constatat că autoritatea pârâtă a primit dispoziția nr. 7536 din 16 februarie 2007 însoțită de întreaga documentație în vederea evaluării și acordării titlului de despăgubire, în luna iulie 2007, iar argumentul autorității pârâte, în sensul că în cazul reclamanților încă nu a fost depășită etapa de analizare a dosarului, nu a fost primit de instanța fondului. Astfel, s-a considerat că autoritatea pârâtă are obligația să ia toate măsurile pentru ca dosarul de despăgubire al reclamantului să fie soluționat în cadrul unui termen rezonabil, care nu poate depăși durata de 6 luni de la data primirii dosarului de la autoritatea locală.

Instanța a constatat că de la data primirii dosarului reclamantului de către autoritatea pârâtă și până la data soluționării cauzei a trecut un interval mare de timp (2 ani) astfel încât autoritatea pârâtă a depășit termenul rezonabil de analizare a dosarului reclamantului sub aspectul legalității, motiv pentru care a fost constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtului să procedeze la desemnarea unui evaluator conform procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv - „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Susține, în esență, recurenta prin motivele de recurs formulate că, în mod eronat, instanța de fond a considerat că dosarul privind acordarea unor despăgubiri către reclamanți nu a fost transmis evaluatorului și nu s-a rezolvat problema despăgubirilor într-un termen rezonabil, deoarece procedura administrativă ce trebuie parcursă este prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care presupune mai multe etape, până la momentul actual fiind analizat dosarul doar în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Referitor la etapa evaluării, precizează recurenta-pârâtă, trebuie respectată Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform căreia „dosarele, în măsura în care sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale”, astfel că solicitarea reclamanților privind obligarea Comisiei Centrale la transmiterea dosarului la evaluator este neîntemeiată. Cât privește termenul rezonabil de soluționare a unor astfel de dosare, pe care și-a argumentat instanța de fond soluția pronunțată, este de remarcat faptul că această noțiune trebuie privită prin prisma anumitor criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorității competente și importanța litigiului pentru reclamanți.

Recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că a recunoscut dreptul subiectiv al intimaților reclamanți și nu se opune acțiunii acestora, numai că trebuie să respecte dispozițiile legale în materie. Mai mult, susține recurenta-pârâtă, în ceea ce o privește, acționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, este o entitate fără personalitate juridică și nu poate plăti în nume propriu cheltuieli de judecată, neavând buget propriu. Recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Este adevărat, astfel cum susține recurenta-pârâtă, că în speță trebuie urmată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, intitulat „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, procedură care presupune parcurgerea mai multor etape și care se finalizează prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 82/2007. Însă, astfel cum corect reține instanța de fond, dosarul aferent dispoziției nr. 7536/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 37088/CC, până la momentul actual acesta fiind analizat doar sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, deși a trecut mai bine de doi ani de zile.

Faptul că, așa cum susține recurenta-pârâtă, trebuie respectată și Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, conform căreia „dosarele privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale”, nu o îndreptățește pe aceasta să prelungească în mod excesiv, nejustificat, durata procedurilor ce trebuie parcurse potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta-pârâtă are obligația, astfel cum în mod just motivează instanța de fond, să folosească mijloacele adecvate pentru urgentarea parcurgerii acestor etape, în așa fel încât soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților să se facă într-un termen rezonabil.

Recurenta-pârâtă susține că potrivit jurisprudenței Curții Europene în materie de termen rezonabil sunt stabilite anumite criterii ce trebuiesc luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente precum și importanța litigiului pentru reclamant. În speța de față, aceste criterii nu pot justifica depășirea termenului rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamanților, întrucât cauza nu este una complexă, aceasta vizând plata despăgubirilor vizând un imobil compus din teren în suprafață de 690 mp și o construcție demolată, situat în București, rezolvarea litigiului fiind importantă pentru reclamanți, speranța legitimă a acestora raportându-se la obținerea despăgubirilor ce li se datorează într-un termen cât mai scurt.

Așadar, astfel cum corect a stabilit instanța de fond, autoritatea pârâtă are obligația de a urgenta procedurile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor, în așa fel încât persoanele îndreptățite să se bucure de o justă și dreaptă despăgubire dar și de rezolvarea acestor drepturi într-un termen rezonabil. Soluția primei instanțe de obligare a autorității pârâte la desemnarea evaluatorului potrivit procedurii reglementată de Legea nr. 247/2005 este legală și temeinică. Cât privește critica vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond, se constată că este neîntemeiată. Potrivit art. 274 C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Acțiunea intimaților-reclamanți a fost admisă de instanța de fond, fiind recunoscute astfel pretențiile acestora, așa încât sunt întrunite cerințele textului art. 274 C. proc. civ. și cum s-au cerut cheltuieli de judecată, în mod corect prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la plata acestora. Așa fiind, recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins. Având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată către intimații reclamanți la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs (prin reapreciere).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4403 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.