ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4403 din 9

decembrie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă

acțiunea reclamanților A.S. și C.M. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

sensul că pârâtul a fost obligat să procedeze la desemnarea

evaluatorului conform procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea

introductivă, reclamanții au solicitat constatarea refuzului nejustificat

al autorității pârâte de a soluționa într-un termen rezonabil

etapa de transmitere a dosarului său la un evaluator sau la o societate de

evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare conform legii.

Instanța a constatat că

autoritatea pârâtă a primit dispoziția nr. 7536 din 16 februarie 2007

însoțită de întreaga documentație în vederea evaluării

și acordării titlului de despăgubire, în luna iulie 2007, iar

argumentul autorității pârâte, în sensul că în cazul

reclamanților încă nu a fost depășită etapa de

analizare a dosarului, nu a fost primit de instanța fondului.

Astfel, s-a considerat că autoritatea

pârâtă are obligația să ia toate măsurile pentru ca dosarul

de despăgubire al reclamantului să fie soluționat în cadrul unui

termen rezonabil, care nu poate depăși durata de 6 luni de la data

primirii dosarului de la autoritatea locală.

Instanța a constatat că de la

data primirii dosarului reclamantului de către autoritatea pârâtă

și până la data soluționării cauzei a trecut un interval

mare de timp (2 ani) astfel încât autoritatea pârâtă a depășit

termenul rezonabil de analizare a dosarului reclamantului sub aspectul

legalității, motiv pentru care a fost constatat refuzul nejustificat

al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului și s-a dispus

obligarea pârâtului să procedeze la desemnarea unui evaluator conform

procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv - „hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii”.

Susține, în esență,

recurenta prin motivele de recurs formulate că, în mod eronat,

instanța de fond a considerat că dosarul privind acordarea unor

despăgubiri către reclamanți nu a fost transmis evaluatorului

și nu s-a rezolvat problema despăgubirilor într-un termen rezonabil,

deoarece procedura administrativă ce trebuie parcursă este

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care presupune mai

multe etape, până la momentul actual fiind analizat dosarul doar în

privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului.

Referitor la etapa evaluării,

precizează recurenta-pârâtă, trebuie respectată Decizia nr.

2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform

căreia „dosarele, în măsura în care sunt complete, vor fi transmise

spre evaluare în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale”, astfel că solicitarea reclamanților privind

obligarea Comisiei Centrale la transmiterea dosarului la evaluator este

neîntemeiată.

Cât privește termenul rezonabil de

soluționare a unor astfel de dosare, pe care și-a argumentat

instanța de fond soluția pronunțată, este de remarcat

faptul că această noțiune trebuie privită prin prisma

anumitor criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei,

conduita reclamantului și cea a autorității competente și importanța

litigiului pentru reclamanți.

Recurenta-pârâtă critică

sentința instanței de fond și sub aspectul obligării sale

la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că a recunoscut dreptul

subiectiv al intimaților reclamanți și nu se opune acțiunii

acestora, numai că trebuie să respecte dispozițiile legale în

materie.

Mai mult, susține

recurenta-pârâtă, în ceea ce o privește, acționează în subordinea

Ministerului Finanțelor Publice, este o entitate fără

personalitate juridică și nu poate plăti în nume propriu

cheltuieli de judecată, neavând buget propriu.

Recursul este nefondat, astfel că în

baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Este adevărat, astfel cum

susține recurenta-pârâtă, că în speță trebuie

urmată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

intitulat „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, procedură care presupune

parcurgerea mai multor etape și care se finalizează prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile

prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 82/2007.

Însă, astfel cum corect reține

instanța de fond, dosarul aferent dispoziției nr. 7536/2007 a fost

transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate

notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 37088/CC, până la momentul actual acesta fiind

analizat doar sub aspectul legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat, deși a trecut mai bine

de doi ani de zile.

Faptul că, așa cum susține

recurenta-pârâtă, trebuie respectată și Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008, conform căreia „dosarele privind acordarea de

despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în măsura în

care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre evaluare în ordinea

înregistrării acestora la Secretariatul Comisiei Centrale”, nu o îndreptățește pe aceasta să prelungească

în mod excesiv, nejustificat, durata procedurilor ce trebuie parcurse potrivit

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta-pârâtă are obligația,

astfel cum în mod just motivează instanța de fond, să

folosească mijloacele adecvate pentru urgentarea parcurgerii acestor

etape, în așa fel încât soluționarea dosarului de despăgubire al

reclamanților să se facă într-un termen rezonabil.

Recurenta-pârâtă susține

că potrivit jurisprudenței Curții Europene în materie de termen

rezonabil sunt stabilite anumite criterii ce trebuiesc luate în calcul, cum ar

fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a

autorităților competente precum și importanța litigiului

pentru reclamant.

În speța de față, aceste

criterii nu pot justifica depășirea termenului rezonabil de

soluționare a dosarului de despăgubire al reclamanților,

întrucât cauza nu este una complexă, aceasta vizând plata

despăgubirilor vizând un imobil compus din teren în suprafață de

690 mp și o construcție demolată, situat în București, rezolvarea

litigiului fiind importantă pentru reclamanți, speranța

legitimă a acestora raportându-se la obținerea despăgubirilor ce

li se datorează într-un termen cât mai scurt.

Așadar, astfel cum corect a stabilit

instanța de fond, autoritatea pârâtă are obligația de a urgenta

procedurile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor, în

așa fel încât persoanele îndreptățite să se bucure de o

justă și dreaptă despăgubire dar și de rezolvarea

acestor drepturi într-un termen rezonabil. Soluția primei instanțe de

obligare a autorității pârâte la desemnarea evaluatorului potrivit

procedurii reglementată de Legea nr. 247/2005 este legală și

temeinică.

Cât privește critica vizând

obligarea la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond, se

constată că este neîntemeiată.

Potrivit art. 274 C. proc. civ. „partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată”.

Acțiunea

intimaților-reclamanți a fost admisă de instanța de fond,

fiind recunoscute astfel pretențiile acestora, așa încât sunt

întrunite cerințele textului art. 274 C. proc. civ. și cum s-au cerut

cheltuieli de judecată, în mod corect prima instanță a obligat

autoritatea pârâtă la plata acestora.

Așa fiind, recursul formulat de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se

privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a

fi respins.

Având în vedere și dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată

către intimații reclamanți la plata sumei de 1000 lei cheltuieli

de judecată în recurs (prin reapreciere).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 4403 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

1000 lei către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată,

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.