ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2306 din 2 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

obligând-o pe aceasta din urmă să transmită dosarul nr. 23532/CC/2007 unui

evaluator sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr. 9367/2005, emisă

de Primăria Municipiului Brăila, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea

reclamantului, a imobilului situat în Brăila și, pentru diferența de teren de

150 m.p., acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, actul respectiv,

împreună cu dosarul aferent fiind înregistrat la autoritatea pârâtă, la data de

16 iulie 2007. Cu toate acestea, nici până la data formulării acțiunii, pârâta

nu demarase procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Reține instanța de fond că,

neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului

de despăgubire, într-un interval de timp de 2 ani de la data înregistrării

dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului

reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum

acesta este prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât pârâta nu

a depus la dosar nici o dovadă care să justifice existența unor motive

obiective, pentru care cererea reclamantului nu a fost încă analizată.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată,

în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a

transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării,

emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin

Deciziile nr. 2/2006 și nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la S.C.C.S.D., față de care, în mod eronat instanța de

fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea

dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi

soluționate dosarele se face în raport și de aceste decizii.

Recurenta susține că, în mod

obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a

fost determinată de inexistența documentelor necesare pentru transmiterea

dosarului la evaluator și care trebuiau să însoțească decizia emisă în baza

Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

De asemenea, se arată în motivele de

recurs, este imposibil de executat dispozitivul sentinței recurate, respectiv

transmiterea dosarului la evaluator, deoarece trebuie completat cu informații care

să conducă la identificarea imobilului pentru care se solicită evaluarea.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În mod corect, în raport de

dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în

litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către C.C.S.D. a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează această

soluție sunt nefondate, întrucât S.C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din

Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect

care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către

evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru identificarea

imobilului în discuție.

Or, dacă recurenta avea astfel de

nelămuriri și aprecia că dispoziția de restituire nu este însoțită de

documentele menționate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, putea să

solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data

formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată,

recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în

ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru

acordarea despăgubirilor la care intimatul-reclamant este îndreptățit, urmare a

dispoziției de restituire.

Soluția instanței de fond se impune

și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit

neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de

data emiterii dispoziției, respectiv 28 iunie 2005, și data înregistrării

dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin

obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată în

ceea ce privește admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la

evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.,

astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat drept motiv de recurs.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 2306 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 februarie 2010.