ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 martie 2008, reclamantul K.F. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând instanței obligarea acesteia la evaluarea imobilului și la emiterea deciziei prevăzute de lege, care să conțină titlul de despăgubire și la achitarea echivalentului în bani, ca urmare a dispoziției emise de Primăria Baia Mare. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că pârâta nu poate invoca în apărare propria turpitudine. Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen special pentru soluționarea cererilor, astfel că este aplicabil termenul general de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe ultimul capăt de cerere (achitarea echivalentului în bani, ca urmare a dispoziției emise de Primăria Baia Mare). Pârâta a arătat că, odată cu adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, atribuția achitării despăgubirilor în numerar revine A.N.R.P. prin noua Direcție pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, și nu Comisiei. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1844 din 17 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul trei de cerere, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la transmiterea dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Totodată, a respins cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire, ca prematur formulată și a respins cererea de plată a echivalentului în bani, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile pct. 22 din O.U.G. nr. 81/2007, ale art. 1411 titlul VII din Legea nr. 247/2005 și cu împrejurarea că atribuțiile pârâtei sunt circumscrise doar la activitatea de analiză și stabilire a despăgubirilor, pretențiile reclamantului urmând să fie îndreptate împotriva autorității competente, A.N.R.P., în cazul în care aceasta nu își va respecta obligațiile legale în exercitarea deciziei de stabilire a titlului de despăgubire.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei la evaluarea imobilului, prima instanță a apreciat că aceasta trebuie admisă, întrucât propunerea acordării de despăgubiri este emisă în septembrie 2005 și, având în vedere că legiuitorul nu a stabilit un termen special de soluționare a cererilor, se aplică dispozițiile dreptului comun, termenul legal fiind de 30 de zile. Or, în cauză, s-a depășit orice termen rezonabil, justificat de încărcătura autorității competente în emiterea titlului, care reprezintă o justificare a lipsei oricărei intenții în întârzierea produsă, dar nu absolvă autoritatea de culpă. S-a mai reținut, de către Curtea de Apel, că pretențiile reclamantului, în sensul emiterii titlului de despăgubire sunt prematur formulate, în condițiile în care emiterea deciziei se realizează abia după emiterea raportului de evaluare definitiv.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul constatării că acțiunea a rămas fără obiect. Recurenta a susținut că, la momentul introducerii acțiunii și la cel al pronunțării sentinței în cauză, cererea reclamantului de transmitere a dosarului era prematur introdusă, nefiind parcursă întreaga procedură administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și de Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Că, nu se poate vorbi de imposibilitatea de a soluționa cererea reclamantului într-un anumit termen, deoarece decizia se va emite după parcurgerea tuturor etapelor din procedura administrativă prevăzută de lege, procedură care nu stabilește un termen pentru soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor.

S-a arătat că această procedură administrativă nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 din Legea nr. 554/2004. Recurenta a menționat că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece dosarul aferent notificării depusă de către intimat în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii lucrării de specialitate, urmând ca, după întocmirea acesteia, să fie supusă spre aprobare în următoarea ședință a C.C.S.D. Recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Este nefondată susținerea recurentei în ceea ce privește prematuritatea capătului de acțiune privitor la transmiterea dosarului la evaluator, având în vedere că, la momentul introducerii acțiunii, fuseseră parcurse etapele anterioare ale procedurii administrative, potrivit prevederilor art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ținând cont de faptul că, însăși recurenta recunoaște că intimatul este îndreptățit la trimiterea propriului dosar la evaluator, că această procedură este de durată, dar că această etapă este necesară și firească, apare ca nefondată susținerea recurentei privind nelegalitatea și netemeinicia soluției primei instanțe, care obligă Comisia la întocmirea unui demers legal. Întrucât, în raport cu cele expuse, dezlegarea dată de instanța de fond este corectă și legală, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 1844 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.