ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1830/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2762 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamanților M.A.I., M.L.P.M.,

Z.V., M.I.D., P.K.D. și P.P.L. în contradictoriu cu Statul Român, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligată comisia pârâtă să trimită

dosarul ce-i privește pe reclamanți evaluatorului în vederea întocmirii

raportului de evaluare, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței,

precum și emiterea deciziei ce conține titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cererea reclamanților

de achitare a echivalentului în bani ca urmare a Dispoziției nr. 3008/2007 a

Primăriei Municipiului Pitești, instanța de fond a respins-o ca fiind formulată

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că excepția de prematuritate invocată de pârâtă este

neîntemeiată, fiind respinsă cu motivarea că solicitarea reclamanților de

emitere a deciziei ce conține titlul de despăgubire este posibilă și

admisibilă, întrucât orice cerere trebuie să-și găsească rezolvarea într-un

termen rezonabil.

A mai reținut prima instanță, pentru a

admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei centrale în ceea

ce privește unul dintre capetele de cerere, că solicitarea reclamanților de a

li se achita suma cuvenită nu poate să-și găsească rezolvare în acest stadiu,

ci doar ulterior, după ce se va emite decizie conținând titlul de despăgubire,

sub acest aspect competența revenind A.N.R.P.

Instanța de fond a reținut că obiectul

cererii de chemare în judecată îl reprezintă întârzierea soluționării cererii

reclamanților de evaluare a imobilului în discuție și obligarea autorității de

a emite decizia privind titlul de despăgubire.

Faptul că Legea nr. 247/2005 nu

stabilește un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare

a cererilor având ca obiect retrocedarea și emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, nu poate constitui o justificare pentru pârâtă pentru

tergiversarea soluționării dosarelor și depășirea unui termen rezonabil, cu

atât mai mult cu cât, pentru situații de excepție cererile se soluționează cu

celeritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamanților privind

evaluarea imobilului ca fiind rămasă fără obiect, iar a celei privind emiterea

deciziei care să conțină titlul de despăgubire ca fiind prematur formulată.

În motivarea recursului s-a susținut, în

esență, că dosarul de despăgubire al reclamanților a fost verificat sub

aspectul legalității respingerii cererii de restituire, iar ulterior

pronunțării sentinței recurate, dar anterior comunicării ei, respectiv la 12 noiembrie 2008, a fost transmis evaluatorului, fiind anexate cererii de recurs anexa

200 la contractul de prestări servicii încheiat cu acesta și procesul-verbal

care atestă predarea/ primirea dosarului.

În opina recurentei, prima instanță a

concluzionat în mod greșit că s-ar fi tergiversat soluționarea cererii într-un

termen rezonabil, întrucât procedura administrativă reglementată prin Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai odată cu transmiterea dosarelor

către Comisie și presupune, în mod obligatoriu, parcurgerea anumitor etape

strict impuse de lege, iar transmiterea la evaluator poate fi făcută numai în

ordinea și condițiile stabilite prin Decizia nr. 2.815 din 15 septembrie 2008.

Recursul este fondat pentru considerentele

în continuare arătate.

Reclamanții și-au întemeiat demersul

judiciar pe dispozițiile art. 2 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

motivat de faptul că pârâta nu a soluționat în termen de 30 de zile cererea

transmisă prin poștă la 23 aprilie 2008, apreciind totodată că, deși Legea nr. 247/2005 nu prevede termene rezonabile pentru soluționarea cererilor, aceasta

era obligată să acționeze cu celeritate, conform jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României.

Procedurile administrative stabilite prin

Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe,

cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt antrenate mai multe entități,

astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de

art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 (conform modificării aduse prin Legea nr.

262/2007), care constituie dreptul comun în materia contenciosului

administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un

termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată

să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile

reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod

constant instanța supremă.

Incontestabil este și faptul că termenul

rezonabil s-a referit atât la durata procedurilor administrative preliminare,

cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având

obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să

răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. și art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cum corect a reținut și prima

instanță.

În speță, actele dosarului atestă însă

faptul că nerespectarea acestor cerințe nu este imputabilă pârâtei recurente,

care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost

stabilite pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în cadrul

procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, Dispoziția nr. 3008 prin care

Primarul Municipiului Pitești a respins cererea de restituire în natură a

imobilelor notificate de reclamanți și a propus acordarea de despăgubiri, în

condițiile legii speciale, a fost emisă numai la data de 11 mai 2007, iar dosarul transmis ulterior Comisiei Centrale pârâte și înregistrat sub nr. 36468-CC a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură de către Secretariatul Comisiei, această primă etapă a procedurii fiind

parcursă anterior pronunțării hotărârii atacate.

În vederea accelerării procedurii de

acordare de despăgubiri în condiții le Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Comisia centrală a adoptat Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, stabilind

că dosarele transmise Secretariatului său se vor împărți în două categorii,

respectiv cele transmise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și

cele transmise ulterior acestei date, urmând ca, proporțional, din fiecare

categorie și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a

fi complete să fie transmise spre evaluare.

Această deciziei a fost depusă la dosar,

pârâta neinvocând criteriul aleatoriu de selectare a dosarelor, cum a reținut

instanța de fond, iar prin actele noi depuse în recurs s-a făcut dovada

faptului că la data de 12 noiembrie 2008 dosarul de despăgubire al reclamanților a fost transmis la evaluator, fiind stabilit un termen de 45 zile pentru

executarea evaluării, calculat de la data primirii acestuia (13 decembrie 2008).

Emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire presupune parcurgerea, în mod obligatoriu, a tuturor etapelor

strict impuse de lege, astfel încât obligarea pârâtei la emiterea acesteia

anterior finalizării acestei proceduri prin depunerea aportului de evaluare,

comunicarea acestuia către reclamanți pentru a formula eventuale obiecțiuni și

supunerii spre aprobare în ședința Comisiei Centrale, nu are suport legal.

Reținând, față de cele expuse, incidența

în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite

recursul și va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul respingerii

acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

civile nr. 2762 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București.

Modifică în tot sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamanților M.A.I., M.L.P.M., Z.V., M.I.D., P.K.D.

și P.P.L., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.