ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2757 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată și completată de reclamanta P.E.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., dispunând obligarea acesteia la efectuarea în regim de urgență a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un evaluator. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea reclamantei, în ce privește capetele de cerere formulate în raport cu această parte.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., în privința capetelor de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de efectuare a evaluării și obligarea la efectuarea evaluării, este întemeiată, deoarece potrivit procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, inclusiv efectuarea evaluării, ci pârâta C.C.S.D., astfel că nu există identitate în privința acestor capete de cerere, între pârâta A.N.R.P. și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei: Legea nr. 247/2005, după cum arată și denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii.

În cauză, însă, se constată că, deși dosarul reclamantei referitor la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puțin doi ani la pârâta C.C.S.D., aceasta relevă că procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 este doar în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod evident, litera și spiritul acestui act normativ. În acest context, arată instanța de fond, trebuie precizat că, în raport de exigențele prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este evident că invocatele răspunsuri ale pârâtei C.C.S.D. la petițiile formulate de reclamantă, prin care doar s-a prezentat procedura administrativă care trebuie parcursă în vederea emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Totodată, se arată în considerentele sentinței atacate, în condițiile în care dosarul reclamantei a fost înregistrat la pârâta C.C.S.D., în urmă cu cel puțin doi ani, iar adresa acesteia prin care se solicită completarea dosarului a fost emisă ulterior promovării prezentei acțiuni, este evident că nu pot fi luate în considerare susținerile pârâtei că netrimiterea dosarului are drept cauză acest motiv, instituția pârâtă având suficient timp pentru îndeplinirea legală a tuturor atribuțiilor sale. De asemenea, reține prima instanță, în cadrul etapei de verificare a dosarului reclamantei în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâtele sunt îndreptățite să solicite date și probe de natura celor arătate în adresa din 3 aprilie 2009, dar, desigur, cu respectarea dreptului reclamantei de a-i fi soluționată cererea în termenul prevăzut de lege.

2. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D. î mpotriva sentinței primei instanțe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 2.1. Recurenta critică hotărârea Curții de apel prin prisma greșitei aplicări a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, arătând că răspunsurile formulate la petițiile intimatei nu constituie sub nicio formă un refuz nejustificat. Recurenta afirmă că nu a făcut decât să comunice intimatei detalii în legătură cu procedura de soluționare a dosarelor, aspecte care nu au legătură cu excesul de putere.

În plus, recurenta mai susține că, în urma analizei efectuate a constatat, în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, că nu se poate stabili pentru ce corp de clădire au fost propuse măsuri reparatorii, iar Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, nu și-a îndeplinit obligația privind individualizarea imobilului - construcție demolată. 2.2. Un motiv distinct vizează obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta consideră că nu poate fi obligată la suportarea acestora, în contextul în care nu are buget propriu și nu s-a opus cererii formulate de reclamantă. 3. Apărările formulate de P.E.I. Prin întâmpinarea formulată la data de 31 martie 2010, intimata P.E.I.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că recurenta a acționat cu exces de putere în condițiile în care dosarul său a rămas în nelucrare aproximativ 3 ani, în pofida numeroaselor sale demersuri pe lângă Comisia Centrală, fiind retrimis la Primăria Municipiului București cu adresa din 3 aprilie 2009, după două luni de la formularea cererii de chemare în judecată. Motivul acestei operațiuni, mai indică intimata, nu este serios, la dosar existând toate actele necesare evaluării. Enumeră, detaliat, toate documentele pe baza cărora la o examinare atentă Comisia Centrală și-ar fi putut clarifica eventualele nelămuriri și ar fi evitat „turismul” nejustificat al dosarului intimatei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei - pârâte de a păși la etapa evaluării imobilului pentru care a formulat notificare, situat în București, Sector 1, compus din construcție demolată și teren în suprafață de 290 mp. 1.1. Evaluând în concret modul în care C.C.S.D.

și-a îndeplinit obligațiile administrative care îi reveneau potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, prima instanță a ajuns la concluzia corectă, aceea că tergiversarea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire o perioadă de peste doi ani, cumulată cu invocarea unor motive inconsistente după primirea cererii de chemare în judecată, conturează cu pregnanță condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestui concept.

Potrivit definiției cuprinse în textul legal menționat, constituie refuz nejustificat de a soluționa o cerere, „ exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile ”. În cazul analizat, intimata - reclamantă a demarat procedura pentru acordarea despăgubirilor odată cu notificarea înregistrată la executorul judecătoresc din 6 iunie 2001 și a obținut Dispoziția din 27 ianuarie 2006 modificată prin Dispoziția din 20 martie 2006, ambele emise de Primarul General al Municipiului București, dosarul său fiind înregistrat la A.N.R.P.

la data de 22 august 2006. După demararea acțiunii judiciare, cu actul din 12 martie 2009 A.N.R.P. comunică intimatei că „până la momentul redactării prezentului răspuns, dosarul nu a fost atribuit unui consilier din cadrul A.N.R.P., în vederea analizării și transmiterii câtre un evaluator autorizat”, confirmându-se la modul explicit depășirea oricărui termen rezonabil de rezolvare a dosarului administrativ, fără a se putea invoca vreun motiv imputabil intimatei - reclamante. Ulterior, prin actul din 3 aprilie 2009 A.N.R.P. - Direcția de contencios și pentru coordonarea secretariatului C.C.S.D. își exprimă voința de a nu emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire, în contextul în care se consideră nelămurită cu privire la individualizarea imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.

Neclaritățile invocate în corespondența cu Primăria Municipiului București, care, de altfel, au antrenat restituirea dosarului la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă autoritatea publică locală, nu există sau, în orice caz, puteau fi lesne lămurite pe baza documentației existente în dosarul aflat la C.C.S.D. Pentru a preîntâmpina amânarea nejustificată a acordării despăgubirilor, în mod preparator, încă din 26 septembrie 2007, cu petiția înregistrată la A.N.R.P. (fila 28, dosar fond) intimata - reclamantă a înaintat recurentei, din nou, întreaga documentație în baza căreia s-au emis dispozițiile Primarului Municipiului București, inclusiv releveul imobilului demolat, precum și o expertiză extrajudiciară efectuată de un expert autorizat, care detaliază aspectele respective.

Împrejurarea că majoritatea demersurilor intimatei - reclamante (memorii, e-mail-uri, audiențe) au rămas fără răspuns și, în plus, nici nu au avut efectul scontat este imputabilă recurentei care nu și-a organizat activitatea administrativă într-o manieră care să satisfacă dreptul intimatei, care are un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care este privată nejustificat o perioadă lungă de timp. 1.2. Admițând în parte acțiunea, în temeiul art. 274 – 276 C. proc. civ., instanța de fond a obligat-o pe recurentă la plata unei sume de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Faptul că recurenta, constituită potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu are buget propriu nu prezintă relevanță câtă vreme are capacitatea de a sta în proces, iar norma cuprinsă în art. 274 C. proc.

civ. nu conține vreo condiționare legată de buget, disponibilități financiare, etc. În fine, apărarea conform căreia cheltuielile de judecată nu ar fi trebuit acordate întrucât pârâta „nu s-a opus cererii formulate de reclamantă”, contrazice poziția procesuală constantă a C.C.S.D., inclusiv exercitarea recursului de față, amplificând elementele șicanatorii decelate în analiza primului motiv de recurs. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 C. proc.

civ., în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, căzută în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 200 lei, către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 2757 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimata - reclamantă P.E.I. a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.