ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin sentința nr. 2757 din 24 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată și completată de reclamanta P.E.I., în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., dispunând obligarea acesteia la efectuarea

în regim de urgență a procedurii de evaluare prin transmiterea dosarului la un

evaluator. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea

reclamantei, în ce privește capetele de cerere formulate în raport cu această

parte.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.,

în

privința capetelor de

cerere privind constatarea refuzului nejustificat de efectuare a evaluării și

obligarea la efectuarea evaluării, este întemeiată, deoarece potrivit

procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a

fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, inclusiv

efectuarea evaluării, ci pârâta C.C.S.D., astfel că nu există identitate în

privința acestor capete de cerere, între pârâta A.N.R.P. și persoana obligată

în raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei:

Legea nr. 247/2005,

după cum arată și denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei

în domeniile proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și

soluționarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii.

În cauză, însă, se

constată că, deși dosarul reclamantei referitor la acordarea de măsuri

reparatorii a fost înregistrat de cel puțin doi ani la pârâta C.C.S.D., aceasta

relevă că procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 este doar

în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod evident, litera și spiritul

acestui act normativ.

În acest context,

arată instanța de fond, trebuie precizat că, în raport de exigențele

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este evident că invocatele

răspunsuri ale pârâtei C.C.S.D. la petițiile formulate de reclamantă, prin care

doar s-a prezentat procedura administrativă care trebuie parcursă în vederea

emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, se constituie, indubitabil,

într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Totodată, se arată în

considerentele sentinței atacate, în condițiile în care dosarul reclamantei a

fost înregistrat la pârâta C.C.S.D., în urmă cu cel puțin doi ani, iar adresa

acesteia prin care se solicită completarea dosarului a fost emisă ulterior

promovării prezentei acțiuni, este evident că nu pot fi luate în considerare

susținerile pârâtei că netrimiterea dosarului are drept cauză acest motiv,

instituția pârâtă având suficient timp pentru îndeplinirea legală a tuturor

atribuțiilor sale.

De asemenea, reține

prima instanță, în cadrul etapei de verificare a dosarului reclamantei în

privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului,

pârâtele sunt îndreptățite să solicite date și probe de natura celor arătate în

adresa din 3 aprilie 2009, dar, desigur, cu respectarea dreptului reclamantei

de a-i fi soluționată cererea în termenul prevăzut de lege.

de pârâta C.C.S.D.

î

mpotriva sentinței

primei instanțe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta C.C.S.D., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

2.1. Recurenta

critică hotărârea Curții de apel prin prisma greșitei aplicări a prevederilor art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, arătând

că răspunsurile formulate la petițiile intimatei nu constituie sub nicio formă un

refuz nejustificat. Recurenta afirmă că nu a făcut decât să comunice intimatei

detalii în legătură cu procedura de soluționare a dosarelor, aspecte care nu au

legătură cu excesul de putere.

În plus, recurenta

mai susține că, în urma analizei efectuate a constatat, în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură, că nu se poate stabili pentru ce

corp de clădire au fost propuse măsuri reparatorii, iar Primăria Municipiului

București, în calitate de entitate notificată, nu și-a îndeplinit obligația

privind individualizarea imobilului - construcție demolată.

2.2. Un motiv

distinct vizează obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de

judecată.

Recurenta consideră

că nu poate fi obligată la suportarea acestora, în contextul în care nu are

buget propriu și nu s-a opus cererii formulate de reclamantă.

formulate de P.E.I.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 31 martie 2010, intimata P.E.I. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că

recurenta a acționat cu exces de putere în condițiile în care dosarul său a

rămas în nelucrare aproximativ 3 ani, în pofida numeroaselor sale demersuri pe

lângă Comisia Centrală, fiind retrimis la Primăria Municipiului București cu adresa din 3 aprilie 2009, după două luni de la formularea

cererii de chemare în judecată.

Motivul acestei

operațiuni, mai indică intimata, nu este serios, la dosar existând toate actele

necesare evaluării. Enumeră, detaliat, toate documentele pe baza cărora la o

examinare atentă Comisia Centrală și-ar fi putut clarifica eventualele

nelămuriri și ar fi evitat „turismul” nejustificat al dosarului intimatei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ refuzul recurentei - pârâte de a păși la etapa evaluării

imobilului pentru care a formulat notificare, situat în București, Sector 1,

compus din construcție demolată și teren în suprafață de 290 mp.

1.1. Evaluând în

concret modul în care C.C.S.D. și-a îndeplinit obligațiile administrative care

îi reveneau potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, prima instanță a ajuns la concluzia corectă, aceea că tergiversarea

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire o perioadă de peste doi

ani, cumulată cu invocarea unor motive inconsistente după primirea cererii de

chemare în judecată, conturează cu pregnanță condițiile existenței unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestui concept.

Potrivit definiției

cuprinse în textul legal menționat, constituie refuz nejustificat de a

soluționa o cerere, „

exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată

refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis

ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii

prealabile

”.

În cazul analizat, intimata

- reclamantă a demarat procedura pentru acordarea despăgubirilor odată cu

notificarea înregistrată la executorul judecătoresc din 6 iunie 2001 și a

obținut Dispoziția din 27 ianuarie 2006 modificată prin Dispoziția din 20

martie 2006, ambele emise de Primarul General al Municipiului București,

dosarul său fiind înregistrat la A.N.R.P. la data de 22 august 2006.

După demararea

acțiunii judiciare, cu actul din 12 martie 2009 A.N.R.P. comunică intimatei că

„până la momentul redactării prezentului răspuns, dosarul nu a fost atribuit

unui consilier din cadrul A.N.R.P., în vederea analizării și transmiterii câtre

un evaluator autorizat”, confirmându-se la modul explicit depășirea oricărui

termen rezonabil de rezolvare a dosarului administrativ, fără a se putea invoca

vreun motiv imputabil intimatei - reclamante.

Ulterior, prin actul din

3 aprilie 2009 A.N.R.P. - Direcția de contencios și pentru coordonarea secretariatului

C.C.S.D. își exprimă voința de a nu emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire,

în contextul în care se consideră nelămurită cu privire la individualizarea

imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.

Neclaritățile

invocate în corespondența cu Primăria Municipiului București, care, de altfel,

au antrenat restituirea dosarului la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de

pe lângă autoritatea publică locală, nu există sau, în orice caz, puteau fi

lesne lămurite pe baza documentației existente în dosarul aflat la C.C.S.D.

Pentru a preîntâmpina amânarea nejustificată a acordării despăgubirilor, în mod

preparator, încă din 26 septembrie 2007, cu petiția înregistrată la A.N.R.P. (fila

28, dosar fond) intimata - reclamantă a înaintat recurentei, din nou, întreaga

documentație în baza căreia s-au emis dispozițiile Primarului Municipiului

București, inclusiv releveul imobilului demolat, precum și o expertiză

extrajudiciară efectuată de un expert autorizat, care detaliază aspectele

respective.

Împrejurarea că majoritatea

demersurilor intimatei - reclamante (memorii, e-mail-uri, audiențe) au rămas

fără răspuns și, în plus, nici nu au avut efectul scontat este imputabilă

recurentei care nu și-a organizat activitatea administrativă într-o manieră

care să satisfacă dreptul intimatei, care are un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care este privată nejustificat o perioadă lungă de timp.

1.2. Admițând în

parte acțiunea, în temeiul art. 274 – 276 C. proc. civ., instanța de fond a

obligat-o pe recurentă la plata unei sume de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Faptul că recurenta,

constituită potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în

subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu are buget propriu nu prezintă

relevanță câtă vreme are capacitatea de a sta în proces, iar norma cuprinsă în art.

274 C. proc. civ. nu conține vreo condiționare legată de buget, disponibilități

financiare, etc.

În fine, apărarea

conform căreia cheltuielile de judecată nu ar fi trebuit acordate întrucât

pârâta „nu s-a opus cererii formulate de reclamantă”, contrazice poziția

procesuală constantă a C.C.S.D., inclusiv exercitarea recursului de față,

amplificând elementele șicanatorii decelate în analiza primului motiv de

recurs.

soluției instanței de recurs

Pentru

toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se

va respinge recursul de față ca nefondat.

Totodată, în temeiul art.

316 raportat la art. 298 C. proc. civ., în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta, căzută în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 200 lei,

către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs,

reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 2757 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata către intimata - reclamantă P.E.I. a sumei de 200 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.