ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3404/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constă următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Curții

de Apel București, reclamanții Z.M.F., F.J.Y., ș.a., au solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

București, să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în

ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

apartamentele 1, 2 și 3 din imobilul situat în București, sector 3, cu

cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanții au

arătat că prin decizia nr. 6629 din 31 octombrie 2006, Primăria Municipiului

București, prin Primarul General, a respins cererea de restituire în natură a

respectivului imobil, această decizie fiind comunicată Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor (fiind înregistrată la Secretariatul acestei Comisii

sub nr. 32815/CC) însă, deși de la emiterea acestei decizii au trecut mai bine

de 2 ani, verificând pe site-ul instituției pârâte stadiul de soluționare al

dosarului, au constatat că acesta se află în continuare în așteptare.

Prin sentința civilă nr. 4053 din 20

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, constatând că în cadrul procedurii de administrare a probei cu

înscrisuri admisă în cauză, pârâtul a depus dovada faptului că în ședința

Comisiei Centrale din 30 iunie 2009 a fost desemnat un evaluator pentru

imobilul identificat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, a respins

această cerere ca rămasă fără obiect. Prin aceeași sentință, curtea de apel a

obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4004,3 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în ceea ce privește soluția privitoare la obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată.

In motivare, recurentul a susținut, în

esență, că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa la plata către

reclamanți a cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că nu poate fi

reținută în sarcina sa o culpă în soluționarea dosarului nr. 32815/CC, și

aceasta cu atât mai mult cu cât desemnarea evaluatorului a fost posibilă ca

urmare a intrării în vigoare a Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 iar nu

ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanți,

așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

S-a solicitat ca, în cazul în care se

va aprecia de instanța de recurs că nu se impune respingerea capătului de

cerere din acțiunea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată,

să se constate că onorariul de avocat este nepotrivit de mare față de munca

avocatului depusă în soluționarea cauzei și să se dispună reducerea lui

corespunzătoare.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul

care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va

putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din analiza actelor dosarului rezultă

că, în cauză, intimata-pârâtă a tergiversat mai bine de 2 ani soluționarea

dosarului nr. 32815/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile

Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București, sector 3, această stare

a ei de pasivitate, determinând demararea de către intimații-reclamanți a

acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul cauzei de față,

soluționată în prima instanță de către Curtea de Apel București prin sentința

civilă nr. 4053 din 20 noiembrie 2009.

Astfel fiind, pârâta nu poate fi

exonerată de obligația achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, aceasta

deși avea posibilitatea împiedicării litigiului, prin soluționarea la timp a

dosarului de despăgubire în sensul desemnării unui evaluator, a procedat la

soluționarea acestuia doar ulterior declanșării litigiului, prin această

atitudine culpabilă, cauzându-le reclamanților cheltuieli, pe care, în mod

temeinic și legal, instanța de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

Nu se impune nici reducerea

onorariului avocatului care i-a reprezentat pe reclamanți la judecata în fața

primei instanțe, aceasta întrucât, pe de o parte, nu se poate susține că suma

la care a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

este „nepotrivit de mare" în raport de valoarea pricinii și de munca

îndeplinită de avocat, iar pe de altă parte, reclamanții sunt îndreptățiți

să-și acopere integral cheltuielile ocazionate de un litigiu, generat, astfel

cum am arătat mai sus, exclusiv de starea de pasivitate de mai bine de 2 ani a

pârâtei, în soluționarea dosarului de despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Totodată, recurentul va fi obligat la

plata către intimați a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei,

stabilit prin apreciere, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., de această dată reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată

fiind justificată în raport cu nivelul de complexitate redus al cauzei (critica

instanței de recurs fiind circumscrisă exclusiv soluției date de prima instanță

în ceea ce privește capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată,

respectiv acordarea cheltuielilor de judecată, fără antamarea fondului) de

soluționarea la primul termen de judecată a cauzei, cât și de lipsa unei

apărări scrise de la dosar (apărătorul ales al intimaților rezumându-se la a

susține oral interesele acestora) - toate aceste aspecte fiind de natură a

determina instanța să aprecieze că onorariul stabilit de avocat este nepotrivit

de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul de Statul Român,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București împotriva sentinței

civile nr. 4053 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimați

a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilită prin apreciere

în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 iunie 2010.