ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3404/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constă următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții Z.M.F., F.J.Y., ș.a., au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru apartamentele 1, 2 și 3 din imobilul situat în București, sector 3, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin decizia nr. 6629 din 31 octombrie 2006, Primăria Municipiului București, prin Primarul General, a respins cererea de restituire în natură a respectivului imobil, această decizie fiind comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fiind înregistrată la Secretariatul acestei Comisii sub nr. 32815/CC) însă, deși de la emiterea acestei decizii au trecut mai bine de 2 ani, verificând pe site-ul instituției pârâte stadiul de soluționare al dosarului, au constatat că acesta se află în continuare în așteptare.

Prin sentința civilă nr. 4053 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, constatând că în cadrul procedurii de administrare a probei cu înscrisuri admisă în cauză, pârâtul a depus dovada faptului că în ședința Comisiei Centrale din 30 iunie 2009 a fost desemnat un evaluator pentru imobilul identificat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, a respins această cerere ca rămasă fără obiect. Prin aceeași sentință, curtea de apel a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4004,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește soluția privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a dispus obligarea sa la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că nu poate fi reținută în sarcina sa o culpă în soluționarea dosarului nr. 32815/CC, și aceasta cu atât mai mult cu cât desemnarea evaluatorului a fost posibilă ca urmare a intrării în vigoare a Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 iar nu ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanți, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond. S-a solicitat ca, în cazul în care se va aprecia de instanța de recurs că nu se impune respingerea capătului de cerere din acțiunea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, să se constate că onorariul de avocat este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă în soluționarea cauzei și să se dispună reducerea lui corespunzătoare.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, intimata-pârâtă a tergiversat mai bine de 2 ani soluționarea dosarului nr. 32815/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București, sector 3, această stare a ei de pasivitate, determinând demararea de către intimații-reclamanți a acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul cauzei de față, soluționată în prima instanță de către Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 4053 din 20 noiembrie 2009. Astfel fiind, pârâta nu poate fi exonerată de obligația achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, aceasta deși avea posibilitatea împiedicării litigiului, prin soluționarea la timp a dosarului de despăgubire în sensul desemnării unui evaluator, a procedat la soluționarea acestuia doar ulterior declanșării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-le reclamanților cheltuieli, pe care, în mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

Nu se impune nici reducerea onorariului avocatului care i-a reprezentat pe reclamanți la judecata în fața primei instanțe, aceasta întrucât, pe de o parte, nu se poate susține că suma la care a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este „nepotrivit de mare" în raport de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat, iar pe de altă parte, reclamanții sunt îndreptățiți să-și acopere integral cheltuielile ocazionate de un litigiu, generat, astfel cum am arătat mai sus, exclusiv de starea de pasivitate de mai bine de 2 ani a pârâtei, în soluționarea dosarului de despăgubiri. Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. Totodată, recurentul va fi obligat la plata către intimați a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei, stabilit prin apreciere, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., de această dată reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată fiind justificată în raport cu nivelul de complexitate redus al cauzei (critica instanței de recurs fiind circumscrisă exclusiv soluției date de prima instanță în ceea ce privește capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată, fără antamarea fondului) de soluționarea la primul termen de judecată a cauzei, cât și de lipsa unei apărări scrise de la dosar (apărătorul ales al intimaților rezumându-se la a susține oral interesele acestora) - toate aceste aspecte fiind de natură a determina instanța să aprecieze că onorariul stabilit de avocat este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul de Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București împotriva sentinței civile nr. 4053 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimați a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilită prin apreciere în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.