ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curții

de Apel București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

A.N.R.P. și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a admis excepția

inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu

cu pârâta C.C.S.D., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta M.F.

a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se constate că este

îndreptățită la acordarea de despăgubiri

pentru preluarea abuzivă a terenului în suprafață de 385 mp situat în București,

str. B. - actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcție

de evaluarea realizată de un expert autorizat, și să pronunțe o hotărâre care sa

țină loc de titlu de despăgubire.

La 12 martie 2010 pârâta

A.N.R.P. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive cu privire la solicitarea de obligare la finalizarea dosarului, la transmiterea

la evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

La termenul din 17

martie 2010 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a C.C.S.D.

La 25 martie 2010 reclamanta

a depus cerere precizatoare prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta

C.C.S.D. să se constate că este îndreptățită la acordarea despăgubirilor

pentru

preluarea abuzivă a terenului în suprafață de 385 mp situat în București, str. B.

- actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcție de

evaluarea realizată de un expert autorizat, și să pronunțe o hotărâre care să țină

loc de titlu de despăgubire.

La 25 mai 2010 A.N.R.P.

a depus înscrisuri cu privire la dosarul reclamantei și a învederat că a fost întocmit

raport de evaluare și că acest raport a fost contestat de reclamantă.

La aceeași dată a depus

întâmpinare pârâta C.C.S.D. care a invocat faptul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța de fond a reținut

că excepția este întemeiată, întrucât pârâta A.N.R.P. nu are nici o atribuție privind

emiterea titlului de despăgubire, evaluarea despăgubirilor ori să reprezinte statul

roman în procese care ar avea ca obiect emiterea titlurilor de despăgubire.

Competența A.N.R.P. este

limitată la emiterea titlului de plată, titlu care nu poate fi emis în lipsa unui

titlu de despăgubire.

Instanța a reținut că,

în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. nu

are nici o atribuție în emiterea deciziilor privind despăgubirile acordate pentru

imobile preluate abuziv de stat și nerestituite în natură, acesta având doar atribuții

de coordonare a activității de acordare a despăgubirilor.

În concluzie, s-a constatat

că nu există identitate între persoana pârâtei A.V.A.S., A.N.R.P. și cel despre

care se pretinde că ar putea fi obligat în raportul juridic dedus judecății, constatând

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.

Cu privire la excepția

inadmisibilității, se reține că și această excepție invocată de C.C.S.D. prin întâmpinare

este întemeiată față de dispozițiile din Legea nr. 247/2005 titlul VII și de

art. 111 C. civ. și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel potrivit art. 19

alin. (1) din Legea nr. 247/2005 Titlul VII “deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat

prin C.C.S.D.”

Instanța a reținut că

această dispoziție dovedește, pe de o parte, lipsa calității procesuale pasive a

pârâtei A.N.R.P., faptul că numai contestarea deciziei emise de C.C.S.D. este de

competența instanței de contencios administrativ, cât și faptul că pentru introducerea

acțiunii trebuie respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, respective

dispozițiile art. 7 în conformitate cu care “înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un

drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral,

trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la

data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea

se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.”

Instanța a constatat că

reclamanta nu s-a adresat nici pârâtei C.C.S.D. cu o cerere de anulare, revocarea

a unei decizii emise de aceasta, pentru singurul motiv că o astfel de decizie nici

nu a fost emisă, deoarece nu s-a finalizat procedura prevăzută de titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva sentinței civile

nr. 2936 din data de 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamanta M.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea

hotărârii recurate și trimiterii cauzei la prima instanță în vederea continuării

judecății.

Reclamanta a învederat,

prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică,

fiind în mod greșit admisă atât excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

cât și excepția inadmisibilității acțiunii.

Sub primul aspect, s-a

arătat că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2007 și prevederilor

H.G. nr. 1068/2007, A.N.R.P. este organ al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică care are ca atribuție, printre altele, îndrumarea și monitorizarea procesului

de aplicare a Legii nr. 10/2001, și asigurarea organizării și funcționării secretariatului

C.C.S.D. Or, în condițiile în care un organ administrativ are atribuții funcționale

în aplicarea unui act normativ, are calitate procesuală pasivă în dosarele în care

se invocă tocmai disfuncții ale aplicării respectivului act normativ și se urmărește

realizarea efectivă a drepturilor conferite de acesta.

Pe de altă parte, cât

privește soluția dată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii,

reclamanta a relevat că și aceasta este eronată, acțiunea în contencios administrativ

fiind pe deplin admisibilă, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția

României și art. 6 parag. 1 din C.A.D.O. Întreaga procedură reglementată de Legea

nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005 cu referire expresă la Titlu VII, trebuie realizată

într-un termen rezonabil, care nu poate fi configurat decât prin recunoașterea dreptului

aparținând persoanei îndreptățite de a se adresa instanței de judecată atunci când

persoana obligată la acordarea despăgubirilor nu își îndeplinește această obligație

legală. Acțiunea în justiție apare ca un remediu pentru nerespectarea unei obligații,

astfel că dacă s-ar accepta soluția propusă de prima instanță, aceea că numai C.C.S.D.

poate emite titlu de despăgubire ar însemna că se admite ideea că dreptului aparținând

persoanei îndreptățite nu îi corespunde în mod corelativ o obligație civilă. Neîndeplinirea

respectivei obligații ar rămâne fără nici o sancțiune, iar dreptul corelativ fără

protecția forței de constrângere a statului exercitată prin intermediul justiției.

Considerând pe deplin

admisibil demersul procedural întreprins, reclamanta a apreciat că în fața instanței

pot fi îndeplinite toate procedurile necesare în vederea realizării efective a dreptului

la acordarea de despăgubiri – evaluarea imobilului, stabilirea întinderii despăgubirilor,

emiterea titlului de despăgubire. Nu i se poate opune recurentei împrejurarea că

avea posibilitatea de a solicita C.C.S.D. la emiterea unei decizii, fiind evident

că o astfel de soluție nu ar fi adus reclamantei o satisfacție imediată; astfel,

recurenta obținea obligarea la executarea unei obligații pe care însăși legea o

instituie, rămânând astfel să aștepte ca această comisie să pună în executare o

hotărâre, tot astfel cum aceeași persoană așteaptă de trei ani să fie îndeplinită

o obligație legală.

În fine, reclamanta a

făcut trimitere la cele statuate prin deciziile nr. IX/2006 și nr. XX/2007 ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și a considerat că, pentru identitate

de rațiune, aceste dezlegări sunt valabile și în litigiu, în sensul recunoașterii

posibilității de adresare la instanța de judecată pentru realizarea efectivă a dreptului

la acordarea de despăgubiri atunci când instituțiile care au atribuții în acest

sens rămân în pasivitate. Competența de judecată trebuie să revină aceleiași instanțe

care ar judeca o eventuală contestație împotriva deciziilor emise de C.C.S.D.

În cauză a depus întâmpinare

intimata A.N.R.P. și C.C.S.D. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

În mod întemeiat prima

instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.

și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, o asememea soluție

întemeindu-se pe prevederile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea

procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv,

care stabilesc că ”Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor

care se acordă [……] se constituie [….] C.C.S.D., denumită în continuare C.C., care

are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare

la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei

legi”, precum și pe dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și

completările ulterioare, care precizează că A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare

metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și

celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii

potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, și că această entitate administrativă asigură

doar organizarea și funcționarea secretariatului C.C.S.D.

Se constată, de asemenea,

că în mod corect judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității invocată

de C.C.S.D. și a respins acțiunea reclamantei ala cum a fost formulată în contradictoriu

cu această pârâtă, pe acest temei, întrucât într-adevăr întârzierea în emiterea

titlului de despăgubire poate fi sancționată de instanță prin pronunțarea asupra

unei cereri privind obligarea la emiterea unui astfel de titlu și nu prin emiterea

unei hotărâri care să țină loc de titlu de despăgubire.

Prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, s-au reglementat sursele

de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, republicată, a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările și completările

ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, a O.U.G.

nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 66/2004. cu modificările și completările ulterioare.

Prima etapă a procedurii

administrative pentru acordarea despăgubirilor este etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor, a doua etapă este cea a analizării dosarelor de către secretariatul C.C.

sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce a format obiectul

notificării, a treia etapă este cea a întocmirii raportului de evaluare care va

conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire

iar ultima etapă este cea a emiterii de către C.C.S.D. a deciziei administrative

reprezentând titlul de despăgubire. În condițiile expres prevăzute de art. 19 și

art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu

cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., competența de soluționare a acțiunii în contencios

administrativ revenind secției de contencios administrativ a Curții de Apel, în

a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în

străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz,

la instanța domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are

nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea

se adresează secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București.

Instanța de contencios

administrativ, prin urmare, nu are a stabili cuantumul despăgubirilor înainte de

a fi parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

ci are doar competența de a analiza legalitatea deciziei C.C.S.D. prin care se stabilește

cuantumul despăgubirilor sau, în cazul nerespectării dreptului părților la un proces

echitabil, de a obliga C.C. la finalizarea într-un termen rezonabil a procedurii

administrative prevăzute de lege. Nu sunt incidente, în cauză, statuările cuprinse

în decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, întrucât prin această decizie s-a dat o dezlegare în vederea aplicării

unitare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar

litigiul de față privește aplicarea unor dispoziții legale cuprinse în alt act normativ,

respectiv în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate

și că este legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, se va dispune,

în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului declarat de reclamanta M.F. împotriva sentinței civile nr. 2936 din

16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de M.F. împotriva sentinței nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2011.