ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Instanța a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta M.F. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru preluarea abuzivă a terenului în suprafață de 385 mp situat în București, str. B. - actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcție de evaluarea realizată de un expert autorizat, și să pronunțe o hotărâre care sa țină loc de titlu de despăgubire. La 12 martie 2010 pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la solicitarea de obligare la finalizarea dosarului, la transmiterea la evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. La termenul din 17 martie 2010 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a C.C.S.D.

La 25 martie 2010 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. să se constate că este îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru preluarea abuzivă a terenului în suprafață de 385 mp situat în București, str. B. - actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcție de evaluarea realizată de un expert autorizat, și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de titlu de despăgubire. La 25 mai 2010 A.N.R.P. a depus înscrisuri cu privire la dosarul reclamantei și a învederat că a fost întocmit raport de evaluare și că acest raport a fost contestat de reclamantă. La aceeași dată a depus întâmpinare pârâta C.C.S.D. care a invocat faptul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanța de fond a reținut că excepția este întemeiată, întrucât pârâta A.N.R.P. nu are nici o atribuție privind emiterea titlului de despăgubire, evaluarea despăgubirilor ori să reprezinte statul roman în procese care ar avea ca obiect emiterea titlurilor de despăgubire. Competența A.N.R.P. este limitată la emiterea titlului de plată, titlu care nu poate fi emis în lipsa unui titlu de despăgubire. Instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. nu are nici o atribuție în emiterea deciziilor privind despăgubirile acordate pentru imobile preluate abuziv de stat și nerestituite în natură, acesta având doar atribuții de coordonare a activității de acordare a despăgubirilor.

În concluzie, s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâtei A.V.A.S., A.N.R.P. și cel despre care se pretinde că ar putea fi obligat în raportul juridic dedus judecății, constatând întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. Cu privire la excepția inadmisibilității, se reține că și această excepție invocată de C.C.S.D. prin întâmpinare este întemeiată față de dispozițiile din Legea nr. 247/2005 titlul VII și de art. 111 C. civ. și art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 Titlul VII “deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.” Instanța a reținut că această dispoziție dovedește, pe de o parte, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., faptul că numai contestarea deciziei emise de C.C.S.D.

este de competența instanței de contencios administrativ, cât și faptul că pentru introducerea acțiunii trebuie respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, respective dispozițiile art. 7 în conformitate cu care “înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.” Instanța a constatat că reclamanta nu s-a adresat nici pârâtei C.C.S.D.

cu o cerere de anulare, revocarea a unei decizii emise de aceasta, pentru singurul motiv că o astfel de decizie nici nu a fost emisă, deoarece nu s-a finalizat procedura prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva sentinței civile nr. 2936 din data de 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta M.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterii cauzei la prima instanță în vederea continuării judecății. Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind în mod greșit admisă atât excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P.

cât și excepția inadmisibilității acțiunii. Sub primul aspect, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2007 și prevederilor H.G. nr. 1068/2007, A.N.R.P. este organ al administrației publice centrale, cu personalitate juridică care are ca atribuție, printre altele, îndrumarea și monitorizarea procesului de aplicare a Legii nr. 10/2001, și asigurarea organizării și funcționării secretariatului C.C.S.D. Or, în condițiile în care un organ administrativ are atribuții funcționale în aplicarea unui act normativ, are calitate procesuală pasivă în dosarele în care se invocă tocmai disfuncții ale aplicării respectivului act normativ și se urmărește realizarea efectivă a drepturilor conferite de acesta.

Pe de altă parte, cât privește soluția dată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, reclamanta a relevat că și aceasta este eronată, acțiunea în contencios administrativ fiind pe deplin admisibilă, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din C.A.D.O. Întreaga procedură reglementată de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005 cu referire expresă la Titlu VII, trebuie realizată într-un termen rezonabil, care nu poate fi configurat decât prin recunoașterea dreptului aparținând persoanei îndreptățite de a se adresa instanței de judecată atunci când persoana obligată la acordarea despăgubirilor nu își îndeplinește această obligație legală.

Acțiunea în justiție apare ca un remediu pentru nerespectarea unei obligații, astfel că dacă s-ar accepta soluția propusă de prima instanță, aceea că numai C.C.S.D. poate emite titlu de despăgubire ar însemna că se admite ideea că dreptului aparținând persoanei îndreptățite nu îi corespunde în mod corelativ o obligație civilă. Neîndeplinirea respectivei obligații ar rămâne fără nici o sancțiune, iar dreptul corelativ fără protecția forței de constrângere a statului exercitată prin intermediul justiției. Considerând pe deplin admisibil demersul procedural întreprins, reclamanta a apreciat că în fața instanței pot fi îndeplinite toate procedurile necesare în vederea realizării efective a dreptului la acordarea de despăgubiri – evaluarea imobilului, stabilirea întinderii despăgubirilor, emiterea titlului de despăgubire.

Nu i se poate opune recurentei împrejurarea că avea posibilitatea de a solicita C.C.S.D. la emiterea unei decizii, fiind evident că o astfel de soluție nu ar fi adus reclamantei o satisfacție imediată; astfel, recurenta obținea obligarea la executarea unei obligații pe care însăși legea o instituie, rămânând astfel să aștepte ca această comisie să pună în executare o hotărâre, tot astfel cum aceeași persoană așteaptă de trei ani să fie îndeplinită o obligație legală. În fine, reclamanta a făcut trimitere la cele statuate prin deciziile nr. IX/2006 și nr. XX/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și a considerat că, pentru identitate de rațiune, aceste dezlegări sunt valabile și în litigiu, în sensul recunoașterii posibilității de adresare la instanța de judecată pentru realizarea efectivă a dreptului la acordarea de despăgubiri atunci când instituțiile care au atribuții în acest sens rămân în pasivitate.

Competența de judecată trebuie să revină aceleiași instanțe care ar judeca o eventuală contestație împotriva deciziilor emise de C.C.S.D. În cauză a depus întâmpinare intimata A.N.R.P. și C.C.S.D. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea recurată este legală și temeinică. Recursul este nefondat. În mod întemeiat prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, o asememea soluție întemeindu-se pe prevederile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările aduse prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv, care stabilesc că ”Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă [……] se constituie [….] C.C.S.D., denumită în continuare C.C., care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi”, precum și pe dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, și că această entitate administrativă asigură doar organizarea și funcționarea secretariatului C.C.S.D.

Se constată, de asemenea, că în mod corect judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității invocată de C.C.S.D. și a respins acțiunea reclamantei ala cum a fost formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pe acest temei, întrucât într-adevăr întârzierea în emiterea titlului de despăgubire poate fi sancționată de instanță prin pronunțarea asupra unei cereri privind obligarea la emiterea unui astfel de titlu și nu prin emiterea unei hotărâri care să țină loc de titlu de despăgubire.

Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, s-au reglementat sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, a O.U.G.

nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004. cu modificările și completările ulterioare. Prima etapă a procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor este etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, a doua etapă este cea a analizării dosarelor de către secretariatul C.C. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce a format obiectul notificării, a treia etapă este cea a întocmirii raportului de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire iar ultima etapă este cea a emiterii de către C.C.S.D.

a deciziei administrative reprezentând titlul de despăgubire. În condițiile expres prevăzute de art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ revenind secției de contencios administrativ a Curții de Apel, în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, la instanța domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București.

Instanța de contencios administrativ, prin urmare, nu are a stabili cuantumul despăgubirilor înainte de a fi parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci are doar competența de a analiza legalitatea deciziei C.C.S.D. prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor sau, în cazul nerespectării dreptului părților la un proces echitabil, de a obliga C.C. la finalizarea într-un termen rezonabil a procedurii administrative prevăzute de lege. Nu sunt incidente, în cauză, statuările cuprinse în decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât prin această decizie s-a dat o dezlegare în vederea aplicării unitare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar litigiul de față privește aplicarea unor dispoziții legale cuprinse în alt act normativ, respectiv în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta M.F. împotriva sentinței civile nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.F. împotriva sentinței nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.