ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4346/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4346/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub numărul 1044

februarie 2010, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând să se constate cuantumul

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 152 mp,

situat în București, str. L. nr. 113, sector 3, propuse prin Dispoziția

Primarului General nr. 11423 din 31 martie 2009 și obligarea pârâtei la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și de acordare de

despăgubiri în numerar.

În motivarea, în

fapt, a acțiunii reclamanta arată, în esență, că prin Dispoziția Primarului

General nr. 11423 din 31 martie 2009 i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite

în baza Legii nr. 10/2001, urmare a exproprierii terenului în suprafață de 152

mp, situat în București, str. L. nr. 113, sector 3, care a aparținut tatălui

său.

Deși a făcut numeroase demersuri, inclusiv în

temeiul Legii nr. 18/1991, nici până la această dată dosarul nu a fost

soluționat, motiv pentru care reclamanta, față de dispozițiile din Legea nr.

554/2004 solicită obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 554/2004 și art. 16, alin. (7), (8) și (9) din Legea nr. 247/2005,

art. 6 din CEDO, iar în susținerea cererii reclamantul a depus la dosarul

cauzei, în xerocopie, următoarele înscrisuri: prin Dispoziția Primarului

General nr. 11423 din 31 martie 2009, sentința civilă nr. 1255 din 03 octombrie

2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr.

23657/3/2008, prin Dispoziția Primarului General nr. 2376 din 02 februarie 2004.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosarul cauzei

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competența de a emite

titlul de despăgubire aparține Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor,

excepția de inadmisibilitate a stabilirii valorii de circulație a imobilului

notificat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

arătând, în esență, că față de procedura reglementată de art. 13, alin. (1) din

Legea nr. 247/2005, emiterea titlului de despăgubire presupune parcurgerea

procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, procedură în cadrul căreia dosarele

transmise în temeiul art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se vor analiza

în ordinea stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008.

La data de 22 iunie

2010 reclamanta a formulat o cerere modificatoare de acțiune solicitând

obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire și obligarea

Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților

să emită titlul de plată a despăgubirilor

ulterior soluționării dosarului și să achite despăgubirile în numerar.

Prin întâmpinare,

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

invocat excepția de inadmisibilitate a solicitării de stabilire a valorii

imobilului la valoarea de circulație, iar pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 05

octombrie 2010 pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu privire la

solicitarea de obligare la emiterea titlului de despăgubire, excepția

inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a imobilului notificat și

excepția prematurității solicitării reclamantei privind emiterea titlului de

plată și achitarea despăgubirilor.

Prin Sentința civilă

nr. 4009 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins

acțiunea formulată împotriva pârâtei

Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților

pentru lipsa calității procesuale pasive.

A admis excepția de

inadmisibilitate a capătului de cerere privind solicitarea de a se constata

cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de

152 mp, situat în București, str. L. nr. 113, sector 3, propuse prin Dispoziția

Primarului General nr. 11423 din 31 martie 2009 și a respins acest capăt de

cerere ca inadmisibil.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat pârâta să

procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- în ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată,

reținând că potrivit art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă

potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are,

în principal, următoarele atribuții:a) dispune emiterea deciziilor referitoare

la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare

aplicării prezentei legi.

Prin urmare, având în

vedere dispozițiile menționate, organizarea și funcționarea Comisiei Centrale

și subordonarea acesteia în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, curtea de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive a

pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în ceea ce

privește competența în emiterea titlului de despăgubire.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut următoarele:

- Prin Dispoziția de

restituire nr. 11423 din 31 martie 2009 a Primarului Municipiului București,

s-a luat act de sentința civilă nr. 1255 din 03 octombrie 2006 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 23657/3/2008 și s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în

suprafață de 152 mp situat în situat în București, str. L. nr. 113, sector 3

persoanei îndreptățite D.A.

- Dispoziția de

restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria Municipiului

București, la Comisia Centrală, formându-se dosarul nr. 45904/CC.

- Conform dispozițiilor

art. 16, alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, după primirea

procesului-verbal prevăzut de alin. (2), Secretariatul Comisiei Centrale

procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea

dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

- După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale, raport ce va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

- În acest context

legislativ, instanța de fond a apreciat întemeiată excepția de inadmisibilitate

a capătului de cerere privind solicitarea să se constate cuantumul măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 152 mp, situat în

București, str. L. nr. 113, sector 3, propuse prin Dispoziția Primarului

General nr. 11423 din 31 martie 2009, întrucât, în raport de procedura

reglementată de dispozițiile menționate, cuantumul despăgubirilor și implicit

stabilirea valorii imobilului teren este de competența autorității pârâte

Comisia Centrală, în urma unui raport de evaluare întocmit de evaluator,

instanța de judecată neputându-se substitui competențelor autorității, ci doar

cenzura suma stabilită, în ipoteza în care este de natură să vatăme interesele

reclamantei.

Însă, în ceea ce

privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, instanța de fond a reținut că pârâta nu a învederat nici un

impediment, în parcurgerea procedurii de analiză și evaluare, nu a arătat dacă

dosarul a fost transmis la evaluare sau dacă a fost întocmit un raport de

evaluare și nici nu a indicat numărul de ordine la care s-a ajuns prin

raportare la data înregistrării, atât a dosarului reclamantei cât și a ultimului

dosar soluționat.

Prin urmare, pârâta

nu a adus argumente pentru a justifica nesoluționarea dosarului reclamantei, ci

a indicat doar textele legale incidente și existența Deciziei nr. 2815 din 16

septembrie  2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără să

se refere concret la stadiul de soluționare a dosarului reclamantei și, mai

ales, nu a adus dovezi în sprijinul susținerilor sale.

A tras concluzia

prima instanță, în sensul că, în condițiile în care în speță dosarul

reclamantei a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în anul 2009, în lipsa

datei concrete, după data de 30 aprilie 2009, când a expirat termenul de

contestare a Dispoziției nr. 11423 din 31 martie 2009, pârâta avea obligația a

o analiza într-un termen rezonabil, motiv pentru care, prin nesoluționarea

dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în

drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea

acestui titlu.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită titlul de plată a

despăgubirilor ulterior soluționării dosarului și emiterii titlului de

despăgubire de către Comisia Centrală, curtea de apel, având în vedere

dispozițiile art. 16, alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005, a admis excepția

de prematuritate și a respins această cerere ca prematur formulată, întrucât,

așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor menționate există, în lipsa unei

decizii privind titlul de despăgubire nu se poate vorbi despre obligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui titlu

de plată și la plata de despăgubiri în numerar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanta D.M. și pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prezentate în continuare.

1.

Recurenta-reclamantă D.M. critică sentința atacată prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304, pct. 7 C. proc. civ., arătând că instanța de fond

face vorbire despre admiterea excepției de prematuritate numai în

considerentele hotărârii atacate și nu în dispozitivul acesteia. Mai arată că

motivele hotărârii atacate sunt contradictorii în sensul că după ce prima

instanță a reținut în considerente că dosarul reclamantei a făcut obiectul

activității de analiză a legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat, ulterior în aceleași considerente, a reținut că

cererea de emitere a titlului de plată este prematur formulată deoarece există

posibilitatea ca autoritatea Comisia Centrală să ajungă la concluzia că, în mod

neîntemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă sau că reclamanta

nu avea dreptul la despăgubiri prin echivalent.

În concluzie,

solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în

sensul obligării Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la

emiterea titlului de plată.

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică

sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 304, pct. 9 și ale art. 304

1

din C. proc. civ.

În esență se susține

că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Capitolului V din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, în

sensul că obligând Comisia Centrală direct la emiterea titlului de despăgubire

se trece peste anumite etape obligatorii prevăzute de lege și anume aceea a

transmiterii dosarului către evaluator și întocmirea raportului de evaluare,

operațiuni care nu se pot face într-un termen de 30 de zile.

Se mai susține că,

prima instanță nu a ținut cont nici de existența Deciziei 3815 din 16

septembrie 2008 a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor care a stabilit că emiterea titlului de despăgubire se va face

respectând ordinea de înregistrare a dosarelor.

În concluzie,

solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în

sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Ambele recurente au

depus la dosar întâmpinări solicitând reciproc respingerea recursului părții

adverse ca nefondat.

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt

nefondate, după cum se va arăta în continuare:

privește recursul declarat de reclamanta D.M., se reține că soluția de

respingere a capătului de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată ca prematur formulată

este legală și temeinică.

Astfel, în lipsa

emiterii mai întâi a unui titlu de despăgubire în favoarea reclamantei pentru o

sumă stabilită prin raportul de evaluare întocmit în condițiile art. 16 al

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu se poate proceda la obligarea

autorității la emiterea unui titlu de plată, având în vedere că există

posibilitatea ca reclamanta să fie nemulțumită de cuantumul despăgubirilor

stabilit prin titlul de despăgubire, având posibilitatea să atace acest act în

condițiile Legii contenciosului administrativ. Acesta a fost și raționamentul

primei instanțe atunci când a motivat admiterea excepției de prematuritate a

acestui capăt de cerere.

Pe de altă parte,

prematuritatea acestei cereri este evidentă și prin prisma art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, prin care legiuitorul a dispus o suspendare temporară a dreptului

de a se emite titlul de plată, în temeiul art. 53 din Constituție, față de

situația de excepție determinată de actualul context economic caracterizat de

constrângeri bugetare și de riscul imposibilității menținerii echilibrului

bugetar.

Aceste dispoziții nu

afectează dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în numerar, ci doar

exercițiul temporar al acestui drept, în actuala conjunctură economică

națională și europeană caracterizată prin restricționare severă a cheltuielilor

bugetare.

Aceste măsuri sunt în

concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a

stabilit în mai multe decizii că legiuitorul național are dreptul suveran și

exclusiv de a aprecia asupra întinderii măsurilor reparatorii, dar și asupra

oportunității acestora, situații care nu ar putea fi cenzurate de nici o

instanță care, în acest mod și-ar aroga calitatea de „legiuitor pozitiv"

și ar încălca principiul separației puterilor de stat, ceea ce este nepermis

într-un stat de drept (Cauza Broniowschi contra Poloniei).

Prin urmare, recursul

declarat de reclamanta D.M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

privește recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte constată că toate criticile formulate

sunt neîntemeiate.

Astfel, reclamanta

este titulara unui drept la despăgubiri potrivit Dispoziției de restituire nr.

11423 din 31 martie 2009 a Primarului Municipiului București, prin care s-a

luat act de sentința civilă nr. 1255 din 03 octombrie 2006 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 23657/3/2008 și s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în

suprafață de 152 mp situat în situat în București, str. L. nr. 113, sector 3.

Cum a reținut și

prima instanță, dosarul aferent notificării nr. 1127/2001 a fost înaintat la

Comisia Centrală în anul 2009, imediat după emiterea Dispoziției 11423 din 31

martie 2009.

Până la data

soluționării recursului de față, 27 septembrie 2011, recurenta-pârâtă nu a emis

decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că pasivitatea de peste 2 ani și 6 luni manifestată de

recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate

administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării

despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi

justificată. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta era

datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura

reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen

rezonabil, nefiind admisibil ca reclamanta să nu poată întrezări în anul 2012

finalul unei proceduri ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

a. Referitor la

obligația de emitere a deciziei

Potrivit art. 16,

alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005:

„(4) Pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(7) În baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare ".

Prin urmare, singura atribuție pe care art. 16,

alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea de a verifica

legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura

dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective,

ce intrau exclusiv în competența entității care a soluționat notificarea.

b. Referitor la

executarea sentinței

Critica privind

caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței, de a emite

„direct" decizia reprezentând titlu de despăgubire este, de asemenea,

nefondată.

Etapele și

operațiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existență de

sine stătătoare ci ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei.

Cât privește

afirmația referitoare la intervalul de timp prea scurt pentru executare, Înalta

Curte observă că sentința atacată s-a pronunțat la data de 19 octombrie 2010,

iar soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru recurentă,

dată fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

secția contencios administrativ și fiscal în această materie, așa încât

executarea obligației în termen de 30 de zile de la pronunțarea instanței de

recurs este perfect posibilă.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312, alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursurile ca nefondate, menținând sentința atacată ca fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de D.A. și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 4009 din 19 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.