Decizia nr. 4279/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 ianuarie 2010, reclamanta C.G. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 solicitând obligarea pârâților la numirea unui evaluator autorizat în vederea stabilirii despăgubirilor aferente dispoziției Primarului Mun. Iași nr. 466 din 05 decembrie 2008, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și la plata de daune interese sub forma unor despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 100 RON/zi după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept ale cererii. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin dispoziția Primarului Mun. Iași nr. 466 din 05 decembrie 2008 s-a dispus acordarea despăgubirilor în echivalent pentru imobilul situat în Iași. Pentru îndeplinirea obligației pârâtei de a numi evaluatorul, ca etapă obligatorie de parcurs în vederea acordării despăgubirilor solicitate, astfel cum impun dispozițiile alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, a procedat la notificarea acesteia, prin cabinetul de avocat, prin adresa din 06 aprilie 2009, înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în 07 aprilie 2009, prin care a solicitat numirea evaluatorului și după evaluare, acordarea despăgubirilor. Reclamanta a invocat nerespectarea termenului de 30 de zile prevederile de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, susținând că pârâții sunt de rea-credință în ceea ce privește soluționarea petițiilor, astfel că este în drept să solicite și daune interese, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a făcut și precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, arătând că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesual pasivă pentru petitul 1 al acțiunii, iar statul român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au calitate procesual pasivă pentru petitul 2 al acțiunii, ambele având obligația de a soluționa notificarea și de a acorda despăgubirile prin numirea evaluatorului. De asemenea, în opinia reclamantei, Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 din cadrul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are calitate procesual pasivă față de disp. art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 361/2005 și de împrejurarea că răspunsul din 13 aprilie 2009 este emis de aceasta.

Apărările pârâților. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că dosarul de despăgubiri al reclamantei a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, fiind constatată lipsa înscrisurilor privind descrierea imobilului - construcție demolată, a situației despăgubirilor la data preluării, nefiind indicată nici suprafața terenului pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor. Pârâta a mai precizat că, potrivit deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, dosarele de despăgubire sunt transmise spre evaluare în ordinea înregistrării lor, iar referitor la cererea de obligare la plata daunelor interese a invocat excepția inadmisibilității acestei cereri în raport cu dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ. Prin întâmpinare, Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 a invocat excepția lipsei capacității procesuale având în vedere faptul că nu are personalitate juridică, sens în care a invocat dispozițiile art. 41 C. proc. civ., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are ca atribuții desemnarea evaluatorilor și emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității cererii de obligare la plata daunelor interese, pentru aceleași considerente invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are ca atribuții desemnarea evaluatorilor și emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire. Având în vedere excepțiile invocate de pârâți, la termenul de judecată din 28 septembrie 2010, reclamanta a precizat cadrul procesual în sensul că se judecă în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubilor pentru petitul 1 al acțiunii și, de asemenea, cu Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4375 din 09 noiembrie 2010 a respins excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâților la plata de daune interese și excepția lipsei capacității procesuale a Direcției pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de C.G. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Prin decizia nr. 466 din 05 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii reclamantei pentru imobilul din Iași, compus din teren în suprafață de 750 m.p. și casă, în baza sentinței civile nr. 604 din 13 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă. 5.1. Dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat sub nr. 43335/CC și a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se lipsa mai multor înscrisuri, motiv pentru care, prin adresa din 17 mai 2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat A.V.A.S. completarea dosarului cu înscrisuri care descriu imobilul - casă demolată (suprafața acesteia, materialele folosite la edificare și anul edificării), situația despăgubirilor de la data preluării (cuantumul și data încasării). De asemenea, s-a solicitat identificarea suprafeței casei demolate cu precizarea destinației, a regimului de înălțime, anul edificării, utilități/instalații. 5.2. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a Direcției pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, Curtea a reținut că în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii. Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii. Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, prima instanță a stabilit că față de împrejurarea că atribuția de desemnare a evaluatorului revine, potrivit disp. Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu Direcției pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care are ca principală atribuție, conform art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 1068/2007, acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată conform O.U.G. nr. 81/2007, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă. 5.3. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de obligare la plata de daune interese, Curtea a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că potrivit unei decizii pronunțate cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că este admisibilă cererea de obligare la daune cominatorii (denumite de reclamantă daune interese), chiar și în condițiile reglementării posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau a obligației de a nu face prin aplicarea unei amenzi civile în temeiul art. 580 3 C. proc. civ. 5.4. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este neîntemeiată, neputându-se reține un refuz nejustificat al acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 de desemnare a unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, în condițiile în care dosarul de despăgubire nu este complet, neconținând toate datele necesare pentru evaluarea imobilului. Instanța de fond a constatat că în dosar nu se află înscrisuri care să descrie imobilul - casă demolată, nefiind precizată suprafața acesteia, în această privință relevante fiind dispozițiile pct. 26.2 din H.G. nr. 250/2007 conform cărora entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie să identifice cât mai exact în decizie/dispoziție imobilul ce face obiectul restituirii, atât în privința locației, a componenței acestuia, cât și a suprafeței. În cazul în care, în cazul construcțiilor demolate, nu există înscrisuri care să descrie aceste imobile, este necesar ca persoana îndreptățită să dea o declarație autentificată cu privire la suprafața și detaliile constructive ale imobilului notificat, iar aceasta trebuie susținută de declarația autentificată a unei terțe persoane. Totodată, Curtea a reținut că lipsesc nu doar înscrisuri referitoare la descrierea construcției demolate, dar și înscrisuri privind situația despăgubirilor la data preluării, respectiv cuantumul și data încasării acestora, în lipsa acestor documente necesare pentru parcurgerea etapei evaluării imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, neputându-se reține un refuz nejustificat al pârâtei de desemnare a evaluatorului. Reținând caracterul accesoriu al cererii de plată a daunelor interese, în raport cu cererea principală având ca obiect obligarea la desemnarea unui evaluator, Curtea a considerat neîntemeiat și acest capăt de cerere. În fine, susținerea referitoare la incidența în speță a termenului de 30 de zile prevăzut de O.G. nr. 27/2002, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât soluționarea unui dosar de despăgubire constituit ca urmare a soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este rezultatul unei proceduri prevăzute de un act normativ cu caracter special - Legea nr. 247/2005.

Recursul formulat de reclamanta C.G. împotriva sentinței civile nr. 4375 din 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, deoarece nu a fost învestită cu o acțiune în soluționarea unei cereri de admitere sau respingere a unui dosar supus evaluării. 6.2. Instanța urma să verifice dacă decizia nr. 466 din 05 decembrie 2008 a fost comunicată către intimată și dacă de la data comunicării și înregistrării la intimată a trecut termenul legal de soluționare a cererii de numire a evaluatorului. Instanța a reținut corect faptul că, prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 dosarele se transmit la evaluator în ordinea înregistrării, dar nu a reținut faptul că această activitate se va desfășura în termenul legal. Însăși Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007 se doresc a fi norme care să determine soluționarea solicitărilor într-un termen rezonabil și nu să fie o piedică în soluționarea acestora. 6.3. Emitentul deciziei nr. 466 din 05 decembrie 2008 a interpretat corect art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și a considerat, în raport de înscrisurile existente, faptul că nu este necesară declarația autentificată cu privire la suprafața și detaliile constructive ale imobilului notificat. Rezultă că cele reținute de judecătorul fondului pe acest aspect sunt nelegale, la dosar există toate elementele identificării imobilului, astfel încât se poate trece la etapa evaluării imobilului. 6.4. Instanța de fond s-a aflat în eroare la momentul în care a analizat cererea de numire a evaluatorului raportată la aplicarea prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. 6.5. Prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 au fost interpretate în mod eronat, deoarece pentru etapa numirii evaluatorului se aplică termenul de 30 de zile și nu termenele prevăzute de normele cu caracter general. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță competentă să soluționeze recursul. 1. Recursul este fondat pentru motivele arătate în continuare. 1.1. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor transmise în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Conform alin. (5) al art. 16, după această verificare, se centralizează dosarele în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea sunt transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. 1.2. Din analiza celor două dispoziții legale, rezultă în mod categoric că intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are competența să reanalizeze dosarele din punctul de vedere al actelor doveditoare, această obligație și competență revenind autorității care a soluționat notificarea și a emis decizia/dispoziția de acordare a despăgubirilor. 1.3. Reluarea analizei notificării deja soluționate nu cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. 1.4. Intimata avea obligația să transmită dosarul la evaluator într-un termen rezonabil, având în vedere că în speță, Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen precis de executare. În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere că dosarul a fost înaintat la autoritatea pârâtă la începutul anului 2009 și că nici până în prezent nu a fost transmis evaluatorului, rezultă că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, sunt îndeplinite, refuzul fiind nejustificat. 1.5. Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu reprezintă un argument în favoarea respingerii acțiunii reclamantei, deoarece un act administrativ nu se poate opune unor prevederi cuprinse într-un act normativ cu valoare juridică superioară și nu poate înfrânge principiile cuprinse în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la soluționarea cererii într-un termen rezonabil. 2. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3), urmează a se admite recursul, a se modifica sentința recurată în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga intimata să numească evaluator în termen de 60 de zile de la pronunțarea prezentei decizii sub sancțiunea unor penalități de 100 RON/zi de întârziere. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.