ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 07 decembrie 2010, reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. și A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 a solicitat obligarea pârâtelor să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/ce și să transmită dosarul unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești în prezenta cauză; obligarea pârâtelor ca în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la secretariatul C.C.S.D.

să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 881/2005 emis de I.P. Arad s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în localitatea Arad, str. Ștefan Augustin Doinaș, iar la data de 13 ianuarie 2006, dosarul aferent acestui ordin a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/CC. Reclamanta a mai arătat că, la data de 04 iunie 2010, a depus la pârâta A.N.R.P. plângerea prealabilă nr. RG/43747 prin care a solicitat transmiterea dosarului unui evaluator și emiterea titlului de despăgubire și ulterior la data de 05 octombrie 2010 a solicitat copii de pe actele aflate la dosar.

Reclamanta a susținut că instanța de contencios administrativ poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al C.C.S.D. în ceea ce privește termenul în care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor și în virtutea plenitudinii de jurisdicție să, soluționeze dosarul în sensul obligării pârâtei la selectarea dosarului său de despăgubiri, pentru a fi transmis unui evaluator, sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare și ulterior, la emiterea titlului de despăgubire, pentru finalizarea procesului de acordare despăgubiri. În cauză pârâtele au formulat întâmpinare, A.N.R.P. invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 758 din 2 februarie 2011, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și S.R. prin C.C.S.D. și a obligat pârâtele să transmită Dosarul nr. 6628/CC, aferent Ordinului Prefectului județului Arad nr. 881/2005, la un evaluator sau unei societăți de evaluatori în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. Totodată, a obligate pârâtele să emită titlul de despăgubire în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare, instanța a reținut că este neîntemeiată în raport cu obiectul litigiului și anume refuzul nejustificat al pârâtelor de a soluționa dosarul de despăgubiri al reclamantei.

Din adresa nr. RG/56403/15150/L10 din 07 octombrie 2010, rezultă că această pârâtă a primit memoriul reclamantei de urgentare a soluționării cererii și a transmis reclamantei un răspuns cu referire la procedura Legii nr. 247/2005 în care se află dosarul reclamantei. Față de acest raport juridic stabilit între reclamantă, pe de o parte (prin adresarea unei cereri referitoare la un drept prevăzut de lege) și pârâta A.N.R.P. pe de altă parte (prin primirea cererii și transmiterea unui răspuns), Curtea a apreciat că pârâta A.N.R.P. are legitimitate procesuală în cauză.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut că susținerile pârâtei, în sensul că, în speță nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004 pentru simplul motiv că legea contenciosului administrativ obligă autoritatea publică să răspundă în termen de 30 de zile ori să emită un act în acest termen, iar Legea nr. 247/2005 este un act normativ care reglementează etape obligatorii de parcurs înainte de emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, nu sunt de natură să conducă la concluzia că acțiunea reclamantei ar fi netemeinică ori nelegală. Refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei care este notificarea ce stă la baza dosarului de despăgubiri, este analizat de instanța de contencios administrativ în raport cu dispozițiile speciale (Legea nr. 247/2005) care instituie obligații în sarcina autorităților pârâte în acordarea de despăgubiri.

Orice cerere din partea persoanei vătămate în dreptul de a primi despăgubiri prin refuzul de soluționare a dosarului său într-un termen rezonabil, făcută în oricare dintre etapele reglementate de Legea nr. 247/2005, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, conform accepțiunii dată de legea generală, Legea nr. 554/2004, prin art. 2 alin. (l) litera h). Aceasta întrucât autoritatea publică a depășit cu mult orice termen rezonabil, apreciat a fi de maxim 6 luni pentru fiecare dintre etapele menționate. A reținut instanța că pârâtele nu au făcut dovada existenței unei proceduri de soluționare transparentă, nu se poate cunoaște modalitatea de selectare a dosarelor în vederea soluționării și nu se poate analiza legalitatea, în raport de un criteriu de selecție în soluționarea dosarelor de către pârâte, având în vedere data înregistrării acestora.

Astfel că instanța a constatat că, dreptul de apreciere al autorităților publice în soluționarea dosarelor este unul discreționar și raportat la dosarul reclamantei, nesoluționat în privința etapelor de transmitere a dosarului unui evaluator și de emitere a titlului de despăgubire, timp de 5 ani de zile, reprezintă o atitudine de pasivitate a autorităților publice care trebuie sancționată prin obligarea pârâtelor să-și îndeplinească atribuțiile legale în termene scurte, fixate de instanță, tocmai pentru a proteja real drepturile fundamentale ale reclamantei consfințite prin Constituția României și C.E.D.O. Dreptul la soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție privind reparația echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în fața instanțelor de contencios administrativ, fiind prevăzut ca atare în C.E.D.O.

(art. 6), astfel că prima instanța a stabilit că se impune favoarea unui termen scurt de 30 de zile în care pârâții să transmită dosarul reclamantei la evaluator și un alt termen de 15 zile începând de la data sosirii dosarului de la evaluator pentru emiterea deciziei titlu de despăgubire. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 cât și C.C.S.D. A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități. Pârâta recurentă A.N.R.P. a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, făcând referire, generic, la dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 304 1 C. proc.

civ., Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din această lege, O.U.G. nr. 81/2007. În motivarea recursului s-a susținut că acestei pârâte nu i-au fost stabilite atribuții privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât nu se justifică citarea sa în cauză, calitate procesuală pasivă având numai C.C.S.D. Faptul reținut de instanța de fond, conform căruia Autoritate are legitimitate procesuală, pasivă, nu poate fi primit, în susținerea soluției pronunțate, prin raportare la dispozițiile legale enunțate mai sus, și din care rezultă, în mod clar, că Autorității nu i-au fost conferite atribuții în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv A.N.R.P.

și C.C.S.D., fiind reglementate prin acte normative distincte. C.C.S.D. prin recursul său a arătat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.

În cadrul acestei proceduri administrative sunt parcurse mai multe etape, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V 1 , Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

Recurenta a mai arătat că deși legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D. În acest context, în aplicarea prevederilor pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, C.C.S.D. a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, această decizie fiind ulterior înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, C.C.S.D.

a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului C.C.S.D. înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi. În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Astfel că, a susținut recurenta, instanța de fond, în mod netemeinic, a obligat autoritatea la emiterea deciziei în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare având în vedere că nu se poate aprecia termenul în care raportul de evaluare al reclamantului va putea fi aprobat în Ședința C.C.S.D.

De asemenea, a mai arătat recurenta, prima instanță a reținut în mod incorect și netemeinic nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudența C.E.D.O. în această materie, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Înalta Curte, analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., constată următoarele: Referitor la recursul declarat de A.N.R.P., se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, astfel: Prin dispozițiile art. 2 din H.G.

nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată. De asemenea, Autoritatea asigură organizarea și funcționarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, nu A.N.R.P. va emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, ci C.C.S.D. va emite decizia conținând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor Capitolului V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, unde sunt cuprinse atribuțiile în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire. Rezultă așadar că, sub acest aspect, hotărârea instanței este criticabilă, urmând, pentru considerentele expuse, a se modifica această hotărâre în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. În ceea ce privește recursul declarat de C.C.S.D., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la perioada îndelungată, de 5 ani, scursă de la data înaintării dosarului către entitatea pârâtă, 13 ianuarie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea de către prima instanță a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate.

La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007; deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de A.N.R.P. și va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a acestei autorități și va respinge recursul declarat de C.C.S.D. ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, în cuantum de 1860 lei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 împotriva sentinței nr. 758 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și respinge acțiunea față de aceasta. Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva aceleiași hotărâri ca nefondat. Obligă recurenta C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă K.L.S. în cuantum de 1860 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.