ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de

07 decembrie 2010, reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D.

și A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 a

solicitat obligarea pârâtelor să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat

la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/ce și să transmită dosarul unui evaluator

sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare

în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești în prezenta

cauză; obligarea pârâtelor ca în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv

înregistrarea raportului de evaluare la secretariatul C.C.S.D. să emită titlul

de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin Ordinul nr. 881/2005 emis de I.P. Arad s-a dispus acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul situat în localitatea Arad, str. Ștefan

Augustin Doinaș, iar la data de 13 ianuarie 2006, dosarul aferent acestui ordin

a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/CC.

Reclamanta a mai arătat că, la data de

04 iunie 2010, a depus la pârâta A.N.R.P. plângerea prealabilă nr. RG/43747

prin care a solicitat transmiterea dosarului unui evaluator și emiterea

titlului de despăgubire și ulterior la data de 05 octombrie 2010 a solicitat

copii de pe actele aflate la dosar.

Reclamanta a susținut că instanța de

contencios administrativ poate exercita un control asupra dreptului de

apreciere al C.C.S.D. în ceea ce privește termenul în care se finalizează

procedura de acordare a despăgubirilor și în virtutea plenitudinii de

jurisdicție să, soluționeze dosarul în sensul obligării pârâtei la selectarea

dosarului său de despăgubiri, pentru a fi transmis unui evaluator, sau unei

societăți de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare și ulterior,

la emiterea titlului de despăgubire, pentru finalizarea procesului de acordare

despăgubiri.

În cauză pârâtele au formulat

întâmpinare, A.N.R.P. invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 758 din 2

februarie 2011, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

A.N.R.P., ca neîntemeiată.

A admis acțiunea formulată de

reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea

aplicării Legii nr. 10/2001 și S.R. prin C.C.S.D. și a obligat pârâtele să

transmită Dosarul nr. 6628/CC, aferent Ordinului Prefectului județului Arad nr.

881/2005, la un evaluator sau unei societăți de evaluatori în termen de 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Totodată, a obligate pârâtele să emită

titlul de despăgubire în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de

evaluare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare,

instanța a reținut că este neîntemeiată în raport cu obiectul litigiului și

anume refuzul nejustificat al pârâtelor de a soluționa dosarul de despăgubiri

al reclamantei.

Din adresa nr. RG/56403/15150/L10 din

07 octombrie 2010, rezultă că această pârâtă a primit memoriul reclamantei de

urgentare a soluționării cererii și a transmis reclamantei un răspuns cu

referire la procedura Legii nr. 247/2005 în care se află dosarul reclamantei.

Față de acest raport juridic stabilit între

reclamantă, pe de o parte (prin adresarea unei cereri referitoare la un drept

prevăzut de lege) și pârâta A.N.R.P. pe de altă parte (prin primirea cererii și

transmiterea unui răspuns), Curtea a apreciat că pârâta A.N.R.P. are

legitimitate procesuală în cauză.

Pe fondul cererii de chemare în

judecată, prima instanță a reținut că susținerile pârâtei, în sensul că, în

speță nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004

pentru simplul motiv că legea contenciosului administrativ obligă autoritatea

publică să răspundă în termen de 30 de zile ori să emită un act în acest

termen, iar Legea nr. 247/2005 este un act normativ care reglementează etape

obligatorii de parcurs înainte de emiterea deciziei cuprinzând titlul de

despăgubire, nu sunt de natură să conducă la concluzia că acțiunea reclamantei

ar fi netemeinică ori nelegală.

Refuzul nejustificat de soluționare a

cererii reclamantei care este notificarea ce stă la baza dosarului de

despăgubiri, este analizat de instanța de contencios administrativ în raport cu

dispozițiile speciale (Legea nr. 247/2005) care instituie obligații în sarcina

autorităților pârâte în acordarea de despăgubiri.

Orice cerere din partea persoanei

vătămate în dreptul de a primi despăgubiri prin refuzul de soluționare a

dosarului său într-un termen rezonabil, făcută în oricare dintre etapele

reglementate de Legea nr. 247/2005, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a unei cereri, conform accepțiunii dată de legea generală, Legea nr. 554/2004,

prin art. 2 alin. (l) litera h).

Aceasta întrucât autoritatea publică a

depășit cu mult orice termen rezonabil, apreciat a fi de maxim 6 luni pentru

fiecare dintre etapele menționate.

A reținut instanța că pârâtele nu au

făcut dovada existenței unei proceduri de soluționare transparentă, nu se poate

cunoaște modalitatea de selectare a dosarelor în vederea soluționării și nu se

poate analiza legalitatea, în raport de un criteriu de selecție în soluționarea

dosarelor de către pârâte, având în vedere data înregistrării acestora.

Astfel că instanța a constatat că,

dreptul de apreciere al autorităților publice în soluționarea dosarelor este

unul discreționar și raportat la dosarul reclamantei, nesoluționat în privința

etapelor de transmitere a dosarului unui evaluator și de emitere a titlului de

despăgubire, timp de 5 ani de zile, reprezintă o atitudine de pasivitate a

autorităților publice care trebuie sancționată prin obligarea pârâtelor să-și

îndeplinească atribuțiile legale în termene scurte, fixate de instanță, tocmai

pentru a proteja real drepturile fundamentale ale reclamantei consfințite prin

Constituția României și C.E.D.O.

Dreptul la soluționare în termen

rezonabil reprezintă o garanție privind reparația echitabilă atât în procedura

prealabilă cât și în fața instanțelor de contencios administrativ, fiind

prevăzut ca atare în C.E.D.O. (art. 6), astfel că prima instanța a stabilit că

se impune favoarea unui termen scurt de 30 de zile în care pârâții să transmită

dosarul reclamantei la evaluator și un alt termen de 15 zile începând de la

data sosirii dosarului de la evaluator pentru emiterea deciziei titlu de

despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs atât A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001

cât și C.C.S.D.

A.N.R.P. - Direcția pentru Coordonarea

Aplicării Legii nr. 10/2001 a criticat sentința sub aspectul modului de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei

autorități.

Pârâta recurentă A.N.R.P. a solicitat

modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive, făcând referire, generic, la dispozițiile art. 299 și

următoarele, art. 304

1

C. proc. civ., Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, Normele metodologice de

aplicare a Titlului VII din această lege, O.U.G. nr. 81/2007.

În motivarea recursului s-a susținut

că acestei pârâte nu i-au fost stabilite atribuții privind emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative

reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât nu se

justifică citarea sa în cauză, calitate procesuală pasivă având numai C.C.S.D.

Faptul reținut de instanța de fond, conform

căruia Autoritate are legitimitate procesuală, pasivă, nu poate fi primit, în

susținerea soluției pronunțate, prin raportare la dispozițiile legale enunțate

mai sus, și din care rezultă, în mod clar, că Autorității nu i-au fost

conferite atribuții în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două

entități, respectiv A.N.R.P. și C.C.S.D., fiind reglementate prin acte

normative distincte.

C.C.S.D. prin recursul său

a arătat că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune analizarea, sub

aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub

aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor

constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o

dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent,

emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25

iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a

actului normativ menționat.

În cadrul acestei proceduri

administrative sunt parcurse mai multe etape, etapa analizării dosarelor de

către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilității restituirii în natură a

imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă

după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând

titlul de

despăgubire și valorificarea

acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26

din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în

cuprinsul Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, Capitolul

V

1

,

Secțiunea

I

intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

Recurenta a mai arătat că deși

legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul

procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a

stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D.

În acest context, în aplicarea

prevederilor pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, C.C.S.D.

a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea, într-adevăr,

selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a

evaluatorului/societății de evaluare, această decizie fiind ulterior înlocuită

cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008, C.C.S.D. a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele

transmise Secretariatului C.C.S.D. înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007, și

cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții

însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi.

În speță, dosarul privind acordarea de

despăgubiri în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise

Secretariatului C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007,

urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr.

2815 din 16 septembrie 2008.

Astfel că, a susținut recurenta,

instanța de fond, în mod netemeinic, a obligat autoritatea la emiterea deciziei

în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare având în

vedere că nu se poate aprecia termenul în care raportul de evaluare al

reclamantului va putea fi aprobat în Ședința C.C.S.D.

De asemenea, a mai arătat recurenta,

prima instanță a reținut în mod incorect și netemeinic nerespectarea termenului

rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire,

nesocotind criteriile rezultate din jurisprudența C.E.D.O. în această materie,

respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților

competente și importanța litigiului pentru reclamant.

Înalta Curte, analizând actele

dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C.

proc. civ., constată următoarele:

Referitor la recursul declarat de A.N.R.P.,

se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor legale în materie, astfel:

Prin dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005,

cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele

atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A.N.R.P.

acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice

locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de

imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, Autoritatea asigură

organizarea și funcționarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură

lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în

centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au

consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere

al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții

îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, nu A.N.R.P. va emite

decizia reprezentând titlu de despăgubire, ci C.C.S.D. va emite decizia

conținând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor Capitolului

V,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, unde sunt cuprinse atribuțiile în

privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Rezultă așadar că, sub acest aspect,

hotărârea instanței este criticabilă, urmând, pentru considerentele expuse, a

se modifica această hotărâre în sensul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P.

În ceea ce privește recursul declarat

de C.C.S.D., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Este indiscutabil faptul că

procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi

restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape

distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități

(organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât,

în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h)

din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia

contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili

un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este

abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca

deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a

pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se referă atât la

durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar

finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe,

pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la perioada

îndelungată, de 5 ani, scursă de la data înaintării dosarului către entitatea

pârâtă, 13 ianuarie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la

transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat în mod corect că au fost

încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces

echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea de către prima instanță a

criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența

C.E.D.O., nefiind justificate.

La pronunțarea prezentei decizii,

Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie

reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655

din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; decizia nr. 4503 din

21 noiembrie 2007; deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; decizia

nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de A.N.R.P.

și va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității

procesuale a acestei autorități și va respinge recursul declarat de C.C.S.D. ca

nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (l) C. proc.

civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata

cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, în cuantum de 1860 lei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.P. -

Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 împotriva sentinței nr.

758 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată

în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și

respinge acțiunea față de aceasta.

Respinge recursul declarat de C.C.S.D.

împotriva aceleiași hotărâri ca nefondat.

Obligă recurenta C.C.S.D. la plata

cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă K.L.S. în cuantum de 1860

lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 iunie 2011.