ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2314/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.R.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin C.C.S.D. solicitând obligarea pârâtei să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite pentru imobilul din București, str. Sebastian. î n motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 35 din 20 februarie 2009 a A.V.A.S. i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. l0/2001, urmare a exproprierii imobilului teren din București, str. Sebastian, însă, deși dosarul a fost înregistrat pe rolul C.C.S.D. în anul 2009, nu a fost soluționat până la momentul introducerii acțiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul S.R. prin C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că față de procedura reglementată de art. 13 alin. (l) din Legea nr. 247/2005, emiterea titlului de despăgubire presupune parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarele urmând a fi analizate în ordinea stabilită de C.C.S.D. prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006. Totodată, la data de 01 octombrie 2009, C.C.S.D. a formulat cerere prin care a chemat în garanție A.V.A.S., solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții, să se stabilească în raport cu aceasta că nu și-a îndeplinit obligația transmiterii dosarului cu documentele solicitate de C.C.S.D.

Prin sentința nr. 1332 din 16 martie 2010, Curtea de Apel București a respins atât acțiunea formulată de reclamanta C.R.A.S. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D., cât și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., formulată de pârât, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că prin decizia nr. 35 din 20 februarie 2009 au fost stabilite despăgubirile cuvenite reclamantei C.R.A.S., în baza Legii nr. 10/2001, urmare a exproprierii imobilului din București, str. Sebastian, dispoziția de restituire împreună cu dosarul administrativ fiind înaintate de către A.V.A.S., la C.C.S.D. în anul 2009, iar dosarul reclamantei a făcut obiectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură de către Comisie.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că întrucât dosarul mai trebuia completat cu un istoric de rol întocmit după anul 1947, având în vedere că decizia de restituire trebuia însoțită de documente care să facă dovada proprietății la data preluării, în mod corect Comisia a ajuns la concluzia că dosarul nu este complet. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că nu se poate reține faptul că pârâta nu și-a respectat obligația de a analiza cererea într-un termen rezonabil, în condițiile în care, în speță, dosarul reclamantei a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în anul 2009, iar remiterea către A.V.A.S. a dosarului, pe motiv că nu era complet, s-a realizat la data de 17 septembrie 2009. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că în contextul în care dosarul nu s-a întors de la A.V.A.S.

cu completările solicitate, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 28 mai 2009, nu se poate imputa pârâtei o nesoluționare a cererii într-un termen rezonabil, prin urmare, nu se poate desemna evaluator, atâta vreme cât nu se poate face o analiză în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, C.C.S.D. nefiind încă în posesia tuturor documentelor apreciate ca fiind necesare. î mpotriva Sentinței nr. 1332 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.R.A.S. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Susținerea instanței de fond și anume faptul că nu se poate reține că intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a analiza cererea într-un termen rezonabil atâta timp cât dosarul a fost returnat la A.V.A.S., în 17 septembrie 2010, pe motiv că nu este complet, este neîntemeiată.

De fapt, instanța s-a aflat într-o gravă eroare deoarece prin adresa nr. 43389 din 17 septembrie 2009 nu a fost returnat dosarul de despăgubire la A.V.A.S., în vederea completării acestuia, ci au fost solicitate lămuriri doar cu privire la anumite aspecte, astfel că poate fi desemnat un evaluator, astfel cum a solicitat prin acțiune. De asemenea, susținerea că dosarul de despăgubire este incomplet având în vedere că nu au fost depuse înscrisuri din care să reiasă motivarea acordării de despăgubiri pentru suprafața de teren de 30.540 m.p., este nefondată. În ceea ce privește chestiunea dacă suprafața de teren de 4.000 m.p. vândută în anul 1946 către T. se regăsește în suprafața pentru care s-au acordat despăgubiri, în condițiile în care se scad toate suprafețele de teren vândute de către autoarea reclamantei, inclusiv suprafața de 4000 m.p., ar fi rămas în proprietatea acesteia suprafața de 32.181,69 m.p.

din totalul de 79.303 m.p. pe care l-a deținut în proprietate conform deciziei nr. 1909/1938 emisă de Primăria sectorului III Albastru, Serviciul funciar. În raport de cele de mai sus, reclamanta deși este îndrituită la despăgubiri pentru suprafața de teren de 32.181,69 m.p., a renunțat pentru 1.641,25 m.p. deoarece acea suprafață nu se regăsește pe terenul actual al U.V. Având în vedere că A.M.C. figura ca titular de rol la data preluării terenului, 1951, când terenul din str. Sebastian a trecut în folosința I. Vulcan, nu există nici un dubiu că reclamanta a făcut dovada proprietății imobilului în discuție. În ceea ce privește istoricul adresei poștale, respectiv dacă terenul de 79.303 m.p.

situat în periferia Bucureștilor se identifică cu locul G. din actul de partaj din 1897 și cu locul numit G. din str. Sebastian, din contractul de căsătorie, au fost depuse la dosarul de notificare adresele nr. 533592/7050/1/2006 și nr. 886978/1002 din 26 februarie 2010 emise de P.M. București, cu care se face dovada că terenul din str. Sebastian a avut proprietar pe A.M.C. Astfel, nu se poate reține că dosarul de despăgubiri nu este complet și nici nu a existat un motiv obiectiv pentru care intimata-pârâtă nu a desemnat un evaluator, aceasta fiind în posesia tuturor documentelor necesare parcurgerii celei de-a doua etape a procedurii administrative, evaluarea imobilului. Mai mult decât atât, nici o cerere de informație suplimentară nu a fost făcută de către pârâtă, într-un termen rezonabil, care ar fi putut fi luată în considerare de către instanțele de judecată ca pe un semn de activitate din partea autorității administrative competente.

În fine, este de observat că procedura administrativă a fost declanșată încă din anul 2001, când a depus notificarea, dar nici până în prezent nu a fost soluționată, nici pe cale administrativă și nici pe cale judecătorească, cu toate că dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios administrativ, astfel cum a fost reglementată în art. 6 din C.E.D.O. Recursul este fondat. Judecătorul fondului a respins acțiunea reclamantei reținând, în esență, că dosarul de despăgubiri al doamnei C.R.A.S. era incomplet la momentul înregistrării acestuia la C.C.S.D., motiv pentru care pârâta a fost nevoită să restituie respectivul dosar la A.V.A.S., emitentul deciziei nr. 35 din 20 februarie 2009 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 30.540 m.p.

situat în București, str. Sebastian, evidențiat în patrimoniul SC V. SA București. În condițiile în care anterior înregistrării dosarului la C.C.S.D., nu s-a realizat o identificare clară a imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, restituirea dosarului A.V.A.S. apare ca justificată, a arătat prima instanță, astfel că nu se poate reține că pârâta mai sus amintită nu și-a respectat obligația de a analiza cererea într-un termen rezonabil. Aceasta, a statuat instanța de fond, constituie un motiv obiectiv pentru care nu s-a încheiat procedura analizei prealabile, iar desemnarea unui evaluator nu este posibilă câtă vreme nu se poate face o analiză în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Contrar celor reținute de prima instanță, constată Înalta Curte, din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod cert că dosarul de despăgubiri al reclamantei C.R.A.S. nu a fost niciodată restituit A.V.A.S., după înregistrarea acestuia la C.C.S.D. În realitate, C.C.S.D. a adresat doar o cerere înregistrată sub nr. 43389/ CC din 17 septembrie 2009, A.V.A.S., prin care a solicitat o serie de lămuriri cu privire la imobilul în discuție. A.V.A.S. i-a comunicat pârâtei C.C.S.D. că propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 30.540 m.p. are la bază Dispoziția nr. 9299 din 13 decembrie 2007 emisă de P.M. București, act în care este realizată identificarea terenului revendicat.

În ceea ce privește susținerea C.C.S.D. că în expertiza de specialitate efectuată nu se regăsește suprafața de 30.540 m.p., A.V.A.S. a arătat că în expertiză se menționează 30.320 m.p. pe care au fost edificate construcții, la care se adaugă suprafața de 5.642 m.p., în total rezultând o suprafață de 35.962 m.p. A.V.A.S. a mai precizat și că dacă s-ar scădea suprafața de 4.000 m.p., la care se referă intimata-pârâtă, tot ar rezulta o suprafață mai mare decât cea pentru care s-au propus acordarea de măsuri reparatorii. În fine, a arătat că luarea în considerare a suprafeței de doar 30.540 m.p. s-a datorat împrejurării că s-a avut în vedere doar suprafața de teren pentru care P. București și-a declinat competența, această din urmă autoritate având competența clarificării situației juridice a imobilului.

Așadar, rezultă fără dubiu că refuzul intimatei-pârâte de a desemna un evaluator este nejustificat, în sensul în care o astfel de conduită este definită în art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Mai exact, demersul C.C.S.D. pe lângă A.V.A.S. este nu numai nejustificat, dar este lipsit și de o bază legală. Din cele de mai sus, este evident că documentația aflată la dosarul de despăgubire al reclamantei este cât se poate de lămuritoare în ceea ce privește datele de identificare ale imobilului, iar intimata-pârâtă nu avea nevoie să obțină informații suplimentare cu privire la acesta. Nu este lipsit de relevanță că intimata-pârâtă a lăsat în nelucrare dosarul reclamantei, după înregistrarea acestuia la Secretariatul General, solicitarea de informații de la A.V.A.S.

survenind doar după promovarea acțiunii în justiție de către doamna C.R.A.S., ceea ce demonstrează că demersul C.C.S.D. s-a produs doar pentru a justifica de ce autoritatea publică pârâtă nu a procedat la desemnarea evaluatorului. Apoi, este la fel de clar că demersul întreprins de către C.C.S.D. nu ar fi avut nicio utilitate pentru ca această instituție publică să se pronunțe în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a acelui teren. Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor – din Legea nr. 247/2005 nu conține prevederi care să-i confere C.C.S.D. atribuții în privința verificării dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001, sub aspectul conținutului acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informații în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speța de față.

Chestiunea pusă în discuție este fără îndoială, de competența evaluatorului/societății de evaluatori, așa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) și alin. (6 1 ) - alin. (6 5 ) din actul normativ precitat. Apoi, competența acestei autorități publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speță, terenul în discuție s-a aflat în patrimoniul SC V. SA București, astfel că nu poate fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta este de acord cu primirea de despăgubiri prin echivalent și nu a contestat dispoziția A.V.A.S.

În fine, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor, în condițiile în care notificarea în baza Legii nr. 10/2001 a avut loc încă de la 25 iulie 2001, că dispoziția prin care a fost identificat terenul a fost emisă de P.M. București în anul 2007, iar dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D. în 2009, conferă consistență susținerii reclamantei, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 para.1 din C.E.D.O. Așa fiind, rezultă că acțiunea reclamantei este întemeiată, greșit fiind respinsă de instanța de fond, astfel că se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de curtea de apel, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul admiterii acțiunii reclamantei, în contradictoriu cu C.C.S.D., și obligării acestei autorități să desemneze evaluator în ceea ce privește stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform Deciziei nr. 35 din 20 februarie 2009 emisă de A.V.A.S. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție A.V.A.S. Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga intimata - pârâtă C.C.S.D., potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata sumei de 4.000 lei către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.R.A.S. împotriva sentinței nr. 1332 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta C.R.A.S., în contradictoriu cu C.C.S.D. și, în consecință, obligă această autoritate să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Deciziei nr. 35 din 20 februarie 2009 emisă de A.V.A.S. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă intimata-pârâtă C.C.S.D. la plata de 4.000 lei, cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă C.R.A.S.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.