ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 706/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21 octombrie 2010, reclamanții Z.D.Ș.O. și I.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la analizarea Dosarului înregistrat sub nr. 47701/CC (menționat în mod eronat 44513/CC) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.215 mp situat în București, sector 2, str. B. (fostă 6), să desemneze un evaluator și să predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare precum și obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dosarul aferent deciziei emisă de Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului a fost înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 44513/CC . Reclamanții au arătat că a trecut un interval de timp foarte lung, de 10 ani de la formularea notificării pentru imobile, iar această împrejurare contravine principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte.

Au mai arătat reclamanții că modalitatea în care pârâta înțelege să le analizeze dosarul prelungește în mod nejustificat procedura de acordare a despăgubirilor ce li se cuvin, cunoscută și Curții Europene a Drepturilor Omului care, la stabilirea termenului rezonabil de soluționare a unei cereri, ține seama și de procedurile administrative și astfel este nevoit să suporte costurile și durata unui litigiu care a început în anul 2001 prin formularea notificării. Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în principal, ca rămasă fără obiect pentru primul capăt de cerere și în rest, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 1840 din 9 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere și a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Z.D.Ș.O. și I.M.

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - a obligat pârâta să transmită Dosarul nr. 47701/CC, aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului, unui evaluator sau unei societăți de evaluare pentru imobilul din București, sector 2, str. B. (fost nr. 6), conform Legii nr. 247/2005, titlul VII, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri; - a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare; - a obligat pârâta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să procedeze la soluționarea dosarului aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS, având ca obiect despăgubiri în privința etapelor doi, trei și patru din procedura administrativă reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2002, referitor la verificarea legalității soluției de respingere a cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului situat în București, str. B., sector 2, de transmitere a dosarului unui evaluator și de soluționare a etapei de emitere a deciziei titlu de despăgubire.

Prima instanță a reținut că, pârâta a recunoscut prin întâmpinare că reclamanții au înregistrat Dosarul nr. 47701/CC aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS în calitate de entitate notificată, iar acest dosar a parcurs doar prima și a doua etapă din procedura administrativă, respectiv etapa înregistrării dosarului și etapa analizării legalității soluției de respingere a cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului situat în București, str. B., sector 2. În opinia instanței, de la data înregistrării Dosarului nr. 47701/CC în luna septembrie 2009, autoritatea pârâtă nu ar fi avut nevoie de un termen mai mare de 6 luni pentru soluționarea etapei a doua prevăzută de lege, iar pentru trimiterea dosarului spre evaluare autoritatea avea nevoie de un alt interval de timp de maxim de 6 luni, apreciate ca fiind termene rezonabile de soluționare.

În fapt, de la înregistrarea dosarului și până la data formulării acțiunii în justiție a trecut un interval suficient pentru parcurgerea etapei a treia și a patra din Legea nr. 247/2005, iar pârâta a parcurs doar primele două etape din procedură. În consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a admis în parte acțiunea, în sensul că a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind etapa de analizare a legalității soluției de respingere a cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului notificat și a obligat pârâta să trimită Dosarul nr. 47701/CC aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Statului către un evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărârii și să emită decizia titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare.

Constatând că pârâta este partea care a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat-o la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanți. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs în termen legal Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, pentru următoarele motive: 3.1.

Ignorarea ordinii stabilite prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Recurenta susține că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite, făcând distincție între dosarele înregistrate înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Potrivit acestei decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale. Or, în cauza de față, prin trimiterea dosarului reclamanților la evaluare s-ar încălca drepturile celorlalte persoane îndreptățite care au dosare cu număr mai mic decât cel în cauză.

În acest context nu se poate reține culpa autorității recurente privind durata de soluționare a cererii de despăgubiri a reclamanților. 3.2. În mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON Autoritatea recurentă a criticat sentința și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, nejustificat de mari, în opinia sa, raportat la obiectul pricinii și munca îndeplinită de avocat, solicitând reducerea cuantumului acestora, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuieli de judecată, pentru că nu are buget pentru acest scop și a reprezentat în proces Statul Român.

4. Apărările intimatului Z.D.Ș.O. Prin concluziile scrise formulate pentru termenul din 10 februarie 2012, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și considerentele prezentate de prima instanță în sentința atacată. În plus, intimatul a mai susținut că deciziile interne ale recurentei care privesc modalitatea de selectare a dosarelor au caracter abuziv și discreționar și sunt încălcate chiar de emitentă. În fine, cât privește cheltuielile de judecată, intimatul a precizat că recurenta este în culpă procesuală, pasivitatea sa determinându-l să formuleze cererea de chemare în judecată. Cuantumul acestora este rezonabil, nefiind cazul să se aplice art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți Z.D.Ș.O. și I.M. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 47701/CC.

Necontestat, intimații sunt titularii unui drept la despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 1.215 mp situat în București, sector 2, str. B. (fostă 6). Acest drept le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS. Dosarul aferent notificării menționate s-a predat Secretariatului Comisiei Centrale și a fost înregistrat în luna septembrie 2009, sub nr. 47701/CC. Până la data soluționării recursului de față, 10 februarie 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare. În acest condiții, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 2 ani și 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta susține că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, totuși Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimaților, înregistrat în cursul anului 2009 nu a fost soluționat nici până în prezent. Or, complexitatea etapelor procedurii administrative și faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, nu pot constitui argumente care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru intimații-reclamanți.

Așa fiind, pe baza jurisprudenței consecvente a Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție. 1.2. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată Instanța de control judiciar reține că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Câtă vreme acțiunea reclamanților a fost admisă, fiind reținută încălcarea duratei rezonabile a procedurii administrative, autoritatea pârâtă are calitatea de „parte căzută în pretenții”, în sensul textului de lege menționat, iar suma de 2.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, nu poate fi considerată excesivă în raport cu miza litigiului și demersurile efectuate pentru recunoașterea dreptului pretins de reclamanți. Totodată, pârâta are calitatea de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, neavând relevanță, sub aspectul obligației de plată a cheltuielilor de judecată, modul său de organizare administrativă sau de structurare a bugetului. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să plătească intimaților-reclamanți Z.D.Ș.O. și I.M., cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariul de avocat suportat la instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 1840 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012. Procesat de GGC - LM