ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 4, ce face obiectul dispoziției nr. 12782 din 04 august 2010 emise de Primarul Municipiului București și să înainteze dosarul către un evaluator sau către o societate de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că autoarea sa a formulat și înregistrat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul teren în suprafață de 519 m.p., situat în București, sector 4. Reclamanta a mai arătat că, în urma pronunțării sentinței nr. 1351 din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului București, Primarul Municipiului București a emis dispoziția nr. 12782 din 04 august 2010, a cărei legalitate a fost verificată de Prefectul Municipiului București, fiind înaintată la 01 iulie 2011 la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin plângerea înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în 18 iulie 2011, reclamanta a solicitat verificarea legalității dispoziției prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură și transmiterea dosarului la evaluator, menționând reclamanta că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală și nu a dat răspuns plângerii prealabile. De asemenea, reclamanta a arătat că de la data înregistrării notificării, în anul 2001 și până la data introducerii acțiunii de față, au trecut 10 ani, fără ca în această perioadă, autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, ceea ce determină raportarea la dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind durata excesivă a procedurilor administrative, durată care este de natură a încălca în mod evident principiul soluționării într-un termen rezonabil al cauzei.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 6872 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta S.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta să analizeze legalitatea dispoziției nr. 12782 din 04 august 2010 emisă de Primăria Municipiului București, sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură și în cazul în care constată legalitatea acestei dispoziții, să înainteze dosarul către un evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Totodată, Curtea de Apel a stabilit termenul de executare ca fiind cel mult 6 luni de la comunicarea prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 12782/2010, emisă de Primăria Municipiului București, a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a imobilului imobilul teren în suprafață de 519 m.p., situat în București, sector 4. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că notificarea privind stabilirea măsurilor reparatorii a fost înregistrată de autoarea reclamantei la data de 06 noiembrie 2001, iar până în prezent, deși a trecut o perioadă de timp mai mare de 10 ani, cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat nu a fost soluționat . Prin urmare, instanța de fond a constatat că soluționarea propunerii de acordare a despăgubirilor nu prezintă în niciun mod aspecte de o complexitate semnificativă și că în legătură cu cererea reclamantei există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care se stabilește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri, precum și împrejurarea că imobilul nu poate fi restituit în natură.

3. Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței Curții de Apel au declarat recurs reclamanta S.I. și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. A. Recursul declarat de reclamantă În esență, recurenta-reclamantă a criticat sentința sub aspectul stabilirii unui termen de 6 luni de la comunicarea hotărârii, arătând acest termen este de disproporționat de mare față de termenul de executare de 30 zile prevăzut de art. 2 lit. h) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, recurenta-reclamantă arată că stabilirea acestui termen de 6 luni urmează unei perioade de 10 ani de la data la care cererea de acordare a fost formulată, astfel încât se impune reducerea acestuia la 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și înaintarea dosarului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de expertiză, imediat după expirarea termenului stabilit de O.U.G.

nr. 4/2012. B. Recursul declarat de pârâtă Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond, în mod greșit, a constatat că în cauză a fost încălcat termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu se poate emite decizia reprezentând titlul de despăgubire deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor. Cea de-a doua critică vizează stabilirea unui termen pentru executarea obligațiilor de 6 luni de la comunicarea hotărârii, întrucât în cauză nu sunt parcurse etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, astfel că acest termen nu poate fi reținut.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta S.I. este fondat în limitele și pentru motivele ce se vor expune în continuare, iar recursul formulat de pârâta și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat. A. Recursul declarat de reclamanta S.I. În cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă este beneficiara dispoziției nr. 12782 din 04 august 2010 emisă de Primarul Municipiului București transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este necontestat că autoarea recurentei-reclamantă notificase autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Însă, în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, se reține: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare. În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.

De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012. Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției. Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.

Faptul că, potrivit ordonanței de urgență, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. B. Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă sub aspectul admiterii acțiunii reclamantei.

Contrar susținerilor pârâtei, Înalta Curte reține că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele menționate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul formulat de pârâta, iar recursul formulat de reclamantă va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică pârâtă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.I. împotriva sentinței nr. 6872 din 18 noimebrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în parte,în sensul că stabilește termenul de executare a obligațiilor fixate în sarcina pârâtei ca fiind de 30 de zile de la data expirării termenului suspendare prevăzut de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2012. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 6872 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.