ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 6455 din 4 noiembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu

pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, Statul Român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție

Primăria Municipiului București prin Primar General și pe cale de consecință a

obligat pârâta să desemneze un evaluator și să emită titlul de despăgubire în

termenele legale.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Dispoziția menționată

împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII

Capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea 247/2005 au fost înaintate

pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății care ar fi

trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași

articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

Deși pârâta a

confirmat înregistrarea dosarului aferent Dispoziției, nici până la data

formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase

procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

Apreciază judecătorul

fondului că deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin

Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor

aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea niciuneia din operațiunile

juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de

la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererilor într-un termen

rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Constată instanța de

fond că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă care să justifice

existența unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost

analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din

cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care

Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de

legalitate și autenticitate.

declarate în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 6455 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susținut, în esență, următoarele:

2.1 Prin recursul

formulat, în temeiul art. 304 C. proc. civ., recurentul -pârât Statul român

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că în mod

netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a dispus

obligarea la emiterea deciziei, fără a ține cont de aspectele obiective ale

soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei nr. 15604/CC, dar și de

faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în

care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o

durată mai mare de soluționare a cererilor.

Se mai arată că în

privința reclamantei au fost parcurse etapele procedurii administrative,

dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de restituire în natură

a imobilului, prilej cu care s-a constatat că dosarul înregistrat sub nr.

15604/CC trebuie completat cu următoarele înscrisuri: o copie a tabelului nr. 2

al Decretului de expropriere nr. 241/1962, pozițiile nr. 183 și 184 unde

figurează înscriși foștii proprietari N.V. și N.C., actul prin care s-a produs

schimbarea numelui d-nei N.C. în C.C., testamentul în baza căruia d-na C.C. a

fost instituită legatară universală a domnului N.V., înscrisuri referitoare la

suprafața construcției, materialele folosite la edificare, utilități, anul

construcției pentru fiecare imobil în parte, situația încasării unor

despăgubiri cu ocazia exproprierii.

Mai susține

recurentul-pârât că în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind

soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu

își îndeplinește obligația de a transmite dosarul aferent unei astfel de

decizii conținând toate înscrisurile doveditoare, nu este posibilă evaluarea

respectivului imobil, respectiv emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire.

Printr-o altă critică

formulată se susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a

legii în condițiile în care a fost respinsă sesizarea Tribunalului București cu

privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr. 5359/2007 emisă de

Primarul General al Municipiului București prin care s-au acordat măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în București, Ș.G. nr. 62, sector 6, compus

din teren în suprafață de 330 mp și construcție demolată, deși autorul

reclamantei, în prezent decedat, prin Notificarea nr. 1961/2001 a solicitat

beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru terenul situat la adresa menționată.

În aceste condiții

arată recurentul-pârât că dosarul aferent Dispoziției nr. 5359/2007 a fost

remis Primăriei Municipiului București prin Adresa nr. 15604/CC din 04

octombrie 2011.

Printr-o ultimă

critică formulată se susține că instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat,

cererea de chemare în garanție, în condițiile în care Primăria Municipiului

București, avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit

de toate actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, și care ar

trebui să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin stabilirea unor

cheltuieli de judecată pretinse de reclamantă în prezentul dosar.

2.2 Prin recursul

formulat, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților susține, în esență, că instanța de

fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesual pasive, în

condițiile în care în cursul procedurii administrative privind acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu cade în sarcina

sa obligația emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri declarate în cauză,

pentru considerentele arătate în continuare.

3.1 În primul rând,

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii recurate sub aspectul respingerii, ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate

a Dispoziției nr. 5359 din 01 martie 2007 emisă de Primarul Municipiului

București, constatând că instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ.

Astfel, este de

necontestat faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) cu referire la

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul excepției de

nelegalitate numai actele administrative care pot forma obiectul unei acțiuni

în contencios administrativ. Așadar, actele administrative care intră sub

incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ,

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o

altă procedură judiciară, și care nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ nu pot forma, potrivit principiului simetriei, nici obiectul

excepției de nelegalitate.

În aceste condiții,

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că intră sub

incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ

dispoziția emisă de Primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin

care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de

către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, întrucât o asemenea

dispoziție poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea

nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta

Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este

de necontestat faptul că recurentul-pârât nu a respectat dispozițiile art. 16

din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit

obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după

înregistrarea Dosarului nr. 15604/CC, aferent Dispoziției nr. 5359 din 01

martie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în favoarea autorului

reclamantei.

Este fără putere de

tăgadă că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen

în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative

nu poate conduce la ideea că pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală, în

cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze

discreționar, manifestând pasivitate sau arogându-și atribuții ce nu i-au fost

conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr.

247/2005 și să aducă astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale cetățenilor.

Chiar dacă Legea nr.

247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza

Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea

obligația a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un

termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura

administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării

dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi

acordate reclamantei.

Pentru respectarea

termenului rezonabil, recurentul-pârât era obligată să-și organizeze

activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu

cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat la data de 2001 prin

formularea Notificării nr. 1961/2001 către Primăria Municipiului București și

nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire

Nu pot fi primite

nici criticile referitoare la justificarea duratei termenului, prin necesitatea

completării dosarului aferent Dispoziției nr. 5359 din 01 martie 2007 în condițiile

în care din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a exercita un control de

legalitate asupra Deciziilor, cu excepția unui singur aspect, reglementat în

mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005,

legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în

discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de

soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă,

recurentul-pârât își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a

măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

Totodată, este de

necontestat că prin demersul făcut de Comisie către autoritatea locală, la

aproape 3 ani de la înregistrarea dosarului și la trei luni de la sesizarea

instanței de judecată, nu poate justifica atitudinea recurentului-pârât care

prin restituirea dosarului și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod

nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un

termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Totodată, Înalta

Curte constată că în raport de atitudinea culpabilă a recurentului-pârât sub

aspectul îndeplinirii atribuțiilor în derularea procedurilor administrative

referitoare la soluționarea dosarului de despăgubiri nr. 15604/CC, în mod

justificat instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului București, așa încât va înlătura și criticile formulate

pe acest aspect.

3.2 Nu vor fi primite

nici criticile formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, în condițiile în care prin hotărârea recurată

instanța de fond nu a stabilit în sarcina acesteia vreo obligație în raportul

juridic soluționat ci din rațiuni de opozabilitate a apreciat asupra cadrului

procesual în litigiul dedus judecății.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

ambele recursuri declarate în cauză, se privesc ca nefondate și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 6455 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat de GGC - GV