ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 6455 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție Primăria Municipiului București prin Primar General și pe cale de consecință a obligat pârâta să desemneze un evaluator și să emită titlul de despăgubire în termenele legale.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Dispoziția menționată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea 247/2005 au fost înaintate pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri. Deși pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent Dispoziției, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior.

Apreciază judecătorul fondului că deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea niciuneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constată instanța de fond că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate. 2. Recursurile declarate în cauză Împotriva Sentinței nr. 6455 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia au susținut, în esență, următoarele: 2.1 Prin recursul formulat, în temeiul art. 304 C. proc. civ., recurentul -pârât Statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a dispus obligarea la emiterea deciziei, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei nr. 15604/CC, dar și de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Se mai arată că în privința reclamantei au fost parcurse etapele procedurii administrative, dosarul fiind analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului, prilej cu care s-a constatat că dosarul înregistrat sub nr. 15604/CC trebuie completat cu următoarele înscrisuri: o copie a tabelului nr. 2 al Decretului de expropriere nr. 241/1962, pozițiile nr. 183 și 184 unde figurează înscriși foștii proprietari N.V. și N.C., actul prin care s-a produs schimbarea numelui d-nei N.C. în C.C., testamentul în baza căruia d-na C.C. a fost instituită legatară universală a domnului N.V., înscrisuri referitoare la suprafața construcției, materialele folosite la edificare, utilități, anul construcției pentru fiecare imobil în parte, situația încasării unor despăgubiri cu ocazia exproprierii.

Mai susține recurentul-pârât că în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu își îndeplinește obligația de a transmite dosarul aferent unei astfel de decizii conținând toate înscrisurile doveditoare, nu este posibilă evaluarea respectivului imobil, respectiv emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire. Printr-o altă critică formulată se susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care a fost respinsă sesizarea Tribunalului București cu privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr. 5359/2007 emisă de Primarul General al Municipiului București prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Ș.G.

nr. 62, sector 6, compus din teren în suprafață de 330 mp și construcție demolată, deși autorul reclamantei, în prezent decedat, prin Notificarea nr. 1961/2001 a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru terenul situat la adresa menționată. În aceste condiții arată recurentul-pârât că dosarul aferent Dispoziției nr. 5359/2007 a fost remis Primăriei Municipiului București prin Adresa nr. 15604/CC din 04 octombrie 2011. Printr-o ultimă critică formulată se susține că instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, cererea de chemare în garanție, în condițiile în care Primăria Municipiului București, avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit de toate actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G.

nr. 1095/2005, și care ar trebui să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin stabilirea unor cheltuieli de judecată pretinse de reclamantă în prezentul dosar. 2.2 Prin recursul formulat, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților susține, în esență, că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesual pasive, în condițiile în care în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu cade în sarcina sa obligația emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri declarate în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. 3.1 În primul rând, Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la netemeinicia și nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul respingerii, ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 5359 din 01 martie 2007 emisă de Primarul Municipiului București, constatând că instanța de fond, a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. Astfel, este de necontestat faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) cu referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul excepției de nelegalitate numai actele administrative care pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

Așadar, actele administrative care intră sub incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, și care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ nu pot forma, potrivit principiului simetriei, nici obiectul excepției de nelegalitate. În aceste condiții, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ dispoziția emisă de Primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, întrucât o asemenea dispoziție poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ.

Totodată, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este de necontestat faptul că recurentul-pârât nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 15604/CC, aferent Dispoziției nr. 5359 din 01 martie 2007, emisă de Primarul Municipiului București în favoarea autorului reclamantei.

Este fără putere de tăgadă că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate sau arogându-și atribuții ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 și să aducă astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantei.

Pentru respectarea termenului rezonabil, recurentul-pârât era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat la data de 2001 prin formularea Notificării nr. 1961/2001 către Primăria Municipiului București și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire Nu pot fi primite nici criticile referitoare la justificarea duratei termenului, prin necesitatea completării dosarului aferent Dispoziției nr. 5359 din 01 martie 2007 în condițiile în care din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepția unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, recurentul-pârât își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat. Totodată, este de necontestat că prin demersul făcut de Comisie către autoritatea locală, la aproape 3 ani de la înregistrarea dosarului și la trei luni de la sesizarea instanței de judecată, nu poate justifica atitudinea recurentului-pârât care prin restituirea dosarului și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, Înalta Curte constată că în raport de atitudinea culpabilă a recurentului-pârât sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor în derularea procedurilor administrative referitoare la soluționarea dosarului de despăgubiri nr. 15604/CC, în mod justificat instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, așa încât va înlătura și criticile formulate pe acest aspect. 3.2 Nu vor fi primite nici criticile formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile în care prin hotărârea recurată instanța de fond nu a stabilit în sarcina acesteia vreo obligație în raportul juridic soluționat ci din rațiuni de opozabilitate a apreciat asupra cadrului procesual în litigiul dedus judecății.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, ambele recursuri declarate în cauză, se privesc ca nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 6455 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012. Procesat de GGC - GV