ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții K.L., K.S. și K.J. au chemat în judecată

pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

obligarea acesteia să emită titlul de despăgubire pentru suma de 13.611.500 lei

stabilită de A.N.R.P. prin Raportul de evaluare a imobilului situat în

București, în termen de 3 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

obligarea pârâtei la plata de penalități de 1000 RON/zi de întârziere în

situația neexecutării hotărârii, la plata unei amenzi de 20% din salariul brut

pe economie, pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorității în

situația neexecutării hotărârii și la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de

daune morale.

În motivarea, în

fapt, a acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că dosarul acestora nr. 34199/CC

a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei, s-a întocmit Raportul de evaluare

în luna iulie 2009 de către societatea de evaluatori, stabilindu-se cuantumul

despăgubirilor în sumă de 13.611.500 lei, la care nu au formulat obiecțiuni,

iar Comisia, deși trebuia să procedeze la emiterea titlului de despăgubire în

temeiul art. 16.14 din H.G. nr. 1095/2005, nu și-a respectat această obligație,

deși au trecut aproape 9 luni, această perioadă neputând constitui un termen

rezonabil, în raport cu art. 6 din C.E.D.O.

La data de 01

octombrie 2010 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect, depunând Decizia nr. 7337

din 29 ianuarie 2010 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamanților.

De asemenea,

reclamanții prin avocat, în ședința publică din data de 05 octombrie 2010 au

solicitat să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect întrucât pârâta a emis

și Decizia nr. 644 din 31 mai 2010 reprezentând titlul de conversie, însă,

având în vedere că decizia a fost emisă după trei luni de la data înregistrării

dosarului, solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform facturilor

depuse la dosarul cauzei.

Prin Sentința civilă nr.

3747 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a r

espins acțiunea formulată de reclamanții

K.L., K.S. și K.J.,

în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Studierea, ca rămasă fără

obiect.

A obligat

pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

A reținut

prima instanță că, în urma notificărilor depuse de reclamanți în temeiul Legii nr.

10/2001 la Primăria Municipiului București, pentru acordarea de măsuri

reparatorii pentru 27 de apartamente situate în Mun. București, și cotă teren

aferentă în suprafață de 384,20 mp, s-a emis Dispoziția de restituire și

acordarea de despăgubiri prin echivalent a Primăriei Municipiului București nr.

6795 din 14 noiembrie 2006, care, împreună cu dosarul au fost înaintate la

Comisia Centrală, la data de 19 septembrie 2005, formându-se dosarul nr. 34199/CC.

Potrivit apărărilor

din întâmpinare, dosarul reclamanților a făcut obiectul activității de evaluare

de către Comisie, s-a întocmit Raportul de evaluare în luna iulie 2009 de către

societatea de evaluatori, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor în sumă de

13.611.500 lei, la care nu au formulat obiecțiuni, Comisia a emis Decizia nr. 7337

din 29 ianuarie 2010 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamanților

precum și Decizia nr. 644 din 31 mai 2010 reprezentând titlul de conversie.

A constatat instanța

de fond că aceste susțineri au fost confirmate și de apărătorul reclamanților

în ședința publică din data de 05 octombrie 2010, când au solicitat să se ia

act că acțiunea a rămas fără obiect întrucât pârâta a emis și Decizia nr. 644

din 31 mai 2010 reprezentând titlul de conversie, însă, având în vedere că decizia

a fost emisă după trei luni de la data înregistrării dosarului, au solicitat

obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor depuse la

dosarul cauzei.

În acest context,

față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și reținând că pârâta are o culpă

procesuală, prin neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil

reclamanților și doar după introducerea acțiunii la instanța de contencios

administrativ, curtea de apel a apreciat întemeiat capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, potrivit

dovezilor de la dosarul cauzei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul acordării cheltuielilor

de judecată, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Se susține, în

esență, că, în mod greșit, prima instanță a reținut culpa procesuală a

autorității pârâte, prin neemiterea titlului de despăgubire, în realitate

Decizia reprezentând titlul de despăgubire, fiind emisă la data de 29 ianuarie

2010, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Față de această

situație, apreciază recurenta că nu se puteau aplica dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. sau, în subsidiar, ar fi trebuit cenzurate, cuantumul fiind

prea mare față de munca depusă de avocatul reclamanților.

Solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii

reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este

întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

De la această regulă

există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit

cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară

numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În speța dedusă

judecății, reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată la data de 19

aprilie 2010 invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității

pârâte, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de emitere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

La primul termen de

judecată de la 5 octombrie 2010, autoritatea pârâtă a depus întâmpinare, prin

care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că cererea reclamanților

a fost soluționată și s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire nr. 7337

din 29 ianuarie 2010.

În acest context

faptic, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în

soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanți în fața

instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art.

274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

Instanța de fond,

prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății

a fost realizat, în sensul că reclamanților li s-a emis Decizia reprezentând

titlul de despăgubire, dar autoritatea pârâtă nu a făcut și dovada comunicării

acesteia către titulari până la momentul introducerii cererii de chemare în

judecată.

Pe de altă parte, culpa

autorității reiese și din faptul că, deși pretinde că decizia a fost emisă la

data de 29 ianuarie 2010, în răspunsul dat plângerii prealabile formulate de

reclamanți, datat 18 februarie 2010 (fila 19 dosar fond) se menționează că

dosarul a fost aprobat și urmează să fie emisă decizia reprezentând titlul de

despăgubire, aceasta urmând a fi înmânată după ce se va încheia procedura de

avizare și semnare.

Or, este evident că

dacă această decizie ar fi fost comunicată titularilor reclamanți înainte de

data de 10 aprilie 2010 – data introducerii acțiunii, demersul judiciar nu ar

mai fi fost pornit.

Soluția de obligare a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de

judecată este legală, având în vedere că modul în care pârâta a înțeles să se

comporte din punct de vedere procesual, pe parcursul judecării cauzei, nu poate

fi încadrat în ipoteza de excepție prevăzută de art. 275 C. proc. civ., în

sensul că nu a înțeles să facă o recunoaștere a pretențiilor reclamantului la

prima zi de înfățișare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și

oricum fusese pusă în întârziere prin plângerea adresată la data de 17

februarie 2010 (fila 7 dosar fond).

În acest context

faptic și juridic, reclamanții au trebuit să-și susțină demersul judiciar,

situație care a implicat și costuri materiale, reprezentând cheltuieli de

judecată, autoritatea pârâtă fiind obligată să le suporte, în condițiile în

care nu a înțeles să emită actul solicitat într-un termen rezonabil.

În final, este de

reținut că prin critica adusă sentinței atacate, în sensul nelegalei obligări

la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă își invocă propria culpă,

iar faptul că acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect nu înseamnă că

autoritatea nu a căzut în pretenții. Și aceasta deoarece, „pretențiile” deduse

judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de neemiterea deciziei,

constatată de către instanța de fond, iar faptul material al soluționării cererii

până la primul termen de judecată, nu înlătură vătămarea menționată și nici

cheltuielile pe care reclamanții au fost obligați să le efectueze pe plan

judiciar, pentru a determina autoritatea să îi satisfacă pretențiile legal

justificate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de fond a

obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți

și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

De

asemenea, constată că sunt îndeplinite și cerințele art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., motiv pentru care va admite cererea intimaților-reclamanți privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței

civile nr. 3747 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2011.