ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4997/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei:

- la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 329.416 RON

stabilită de A.N.R.P. prin raportul de evaluare a apartamentului din sector 1

București, împreună cu cota de teren aferentă, întocmit de expertul evaluator C.V.,

în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

- la plata unor

penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, în situația neexecutării hotărârii în

termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

- la plata unei

amenzi de 20 % din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în situația

neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale;

- la plata daunelor

morale în sumă de 200.000 RON;

- la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut, în esență că dosarul administrativ a fost

înregistrat la Secretariatul CCSD sub nr. 37742/ CC; că pârâta a întocmit

Raportul de evaluare al imobilului în data de 19 octombrie 2009; că nu au fost

formulate obiecțiuni și, deși pârâta avea obligația legală ca în baza acestui

raport de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubiri, nu a făcut-o; termenul rezonabil privind finalizarea acestei

proceduri administrative, fiind cu mult depășit.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, reclamantul a

argumentat că este un caz medical deosebit iar refuzul nejustificat al pârâtei

de eliberare a titlului de despăgubire îl privează de sumele necesare

îngrijirilor medicale.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 4220 din 28 octombrie 2010 a respins capetele 1 - 3 de cerere ca

rămase fără obiect, iar capătul 4 de cerere ca neîntemeiat.

Totodată, a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000

RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că în ceea ce privește primele 3

capetele de cerere, deși la data sesizării instanței autoritatea pârâtă nu a

emis titlul de despăgubire, ulterior pe parcursul derulării procesului acest

titlu a fost emis astfel că aceste capete de cerere au rămas fără obiect.

Referitor la capătul

4 de cerere, privind acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON

instanța l-a respins reținând că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului

suferit și legăturii de cauzalitate dintre pretinsa pagubă și presupusa faptă

culpabilă.

În ceea ce privește

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată În ceea ce privește cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274

alin. (3) C. proc. civ., instanța o va admite în parte, reținând, pe de o parte

culpa pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, care la data sesizării

instanței nu soluționase cererea reclamantului iar pe de altă parte că,

onorariul solicitat conform facturilor atașate la filele 43 și 44 dosar, în

cuantum de 3.881.00 și respectiv 119.000 RON se impune a fi micșorat la suma de

2.000 RON, în raport de obiectul cauzei și prestația depusă în susținerea

prezentei acțiuni, care oricum a devenit fără obiect.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut

că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, este neîntemeiată și

nelegală doar în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, pentru următoarele considerente.

În cauză, procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă,

în favoarea reclamantului fiind emisă decizia nr. 8185 din 18 mai 2010.

Reclamantul a chemat

în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data 19

aprilie 2010 iar primul termen de judecată fixat de către instanță a fost la

data de 21 octombrie 2010. Astfel, la mai puțin de o lună de chemarea în

judecată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a procedat

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire achiesând la pretenția

reclamantului.

Conchizând,

recurentul susține că atâta vreme cât pârâtul a recunoscut la rima zi de

înfățișare pretențiile reclamantului, acesta nu putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat

și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Înalta Curte,

constată c-o problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea

recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamant în fața instanței de

fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin.

(1) și art. 275 C. proc. civ.

În ce privește

condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea

care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în

pretenții”.

Înalta Curte,

constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă situația de netăgăduită de reclamant, potrivit

căreia, cererea acestuia de obligare a pârâtei să-i emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire a fost soluționată la data de 18 mai 2010 prin emiterea

deciziei nr. 8185.

În acest context, în

mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul

pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primele 3 capete de cerere trebuie

respinse pronunțând și soluția ca atare. Dezlegarea dată de instanță de

respingere a primelor trei capete de cerere, face imposibilă aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere

în pretenții” a pârâtei având în vedere că prin emiterea deciziei înainte de

primul termen de judecată și chiar înainte de emiterea citațiilor nu se mai

putea constata o culpă a autorității reprezentată de refuzul nejustificat de a

da curs pretențiilor reclamantului.

Mai mult dacă

instanța de fond ar fi dorit să soluționeze o „culpă” a autorității pârâte în

legătură cu tergiversarea soluționării cererii de emitere a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, ar fi putut face acest lucru prin analizarea capătului 4

al acțiunii prin care reclamantul a cerut acordarea daunelor morale în cuantum

de 200.000 RON. Or, în contextul în care prima instanță, a constatat că cererea

de acordare a daunelor morale este neîntemeiată și a respins-o ca atare, nici

sub acest aspect pârâta „necăzând în pretenții” nu se pot acorda cheltuieli de

judecată în considerarea unei pretinse atitudini culpabile avută înainte de

chemarea în judecată și care în etapa procesuală nu a fost contestată.

Față de

specificitatea acțiunii în contencios administrativ și raportat la obiectul

acțiunii de ase constata un refuz nejustificat al pârâtei de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire, este discutabilă în speță instituția

punerii în întârziere astfel cum e reglementată de dispozițiile generale ale C.

civ.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte, constată că, în mod greșit instanța de fond a

obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant

și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite

recursul va modifica în parte sentința atacată în sensul că înlătură din

cuprinsul deciziei obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

civile nr. 4220 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în arte

sentința atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000

RON cheltuieli de judecată.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011