ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1996/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții D.T.I. și D.A.O. au solicitat, în

contradictoriu,cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia din urmă la aplicarea

prevederilor Capitolului III din Legea nr. 554/2004 care tratează „Procedura de

executare” a unei hotărâri judecătorești, definitivă și irevocabilă, pronunțată

de o instanță de contencios administrativ precum și obligarea la plata

despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care

decizia a rămas irevocabilă.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au susținut că, deși au făcut demersuri pentru a pune în

executare decizia nr. 1178 din 03 martie 2010 a

î

naltei Curți de Casație și Justiție, au primit adresa de

răspuns nr. 13227 din 01 aprilie 2010, prin care pârâta le-a comunicat că a

luat la cunoștință de decizia respectivă și că dosarul se află la Secretariatul

C.C.S.D. care îl va analiza și va comunica demersurile întreprinse în cel mai

scurt timp posibil.

Au mai susținut

reclamanții că acest comportament al C.C.S.D. încalcă legislația în vigoare și

prevederile art. 46 din Constituția României, care asigură și garantează

dreptul la moștenire, astfel că se impune aplicarea prevederilor art. 24 alin. (1)

și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta C.C.S.D., prin

întâmpinarea formulată, la data de 10 septembrie 2010, a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, argumentând că, nu poate ignora prevederile legale

care stabilesc modalitatea de soluționare a dosarelor de despăgubire prevăzute

atât de Legea nr. 10/2001, cât și de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța, prin

încheierea din data de 16 septembrie 2010 a pus în discuția părților și a

dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a conducătorului autorității

publice, respectiv a Președintelui C.C.S.D., în temeiul art. 16

1

din

Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Președintele

C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea pretențiilor

reclamanților, ca neîntemeiate, reiterând motivele expuse în apărare de C.C.S.D.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

132/ CC din data de 9 decembrie 2010, a respins acțiunea reclamanților D.T.I. și

D.A.O. formulată, în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D.,

ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut,în esență,, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Cererea dedusă

judecății vizează aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

î

nalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 1178 din 03 martie 2010, a dispus admiterea recursului declarat de D.T. împotriva

Sentinței civile nr. 2658 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, modificarea în parte a sentinței

atacate și, în fond, admiterea în parte a acțiunii precizate și obligarea C.C.S.D.

să analizeze și să soluționeze într-un termen rezonabil dosarul reclamantului

înregistrat sub nr. 25515/CC.

A reținut instanța

că, în acest sens, în ședința din data de 26 august 2010, C.C.S.D. a decis

emiterea titlului de despăgubire în cotă de 1/6 cuvenită persoanelor care au

formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv B.E. și B.I.M.,

motivat de lipsa de la dosarul de despăgubire nr. 25515/CC a înscrisurilor din

care să reiasă faptul că notificatoarele sunt îndreptățite să primească măsuri

reparatorii pentru întreg imobilul notificat. Această împrejurare este

evidențiată în Procesul - verbal încheiat în ședința Comisiei Centrale din 26

august 2010.

Documentația aflată

la dosarul de despăgubire a fost transmisă unui evaluator autorizat în vederea

evaluării imobilului notificat, potrivit Anexei nr. 13 la contractul de

prestări servicii nr. 43/2010.

Prin adresa nr. 54878

din 27 septembrie 2010, evaluatorul desemnat în vederea efectuării raportului

de evaluare a comunicat A.N.R.P. faptul că informațiile pe care le are la

dispoziție nu permit o evaluare care să respecte standardele în vigoare.

î

n ședința din 08

decembrie 2010, C.C.S.D. a desemnat un alt evaluator în vederea efectuării

lucrării, respectiv S.G.E.T. București.

î

n fine instanța a

constat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, întrucât obligația stabilită de instanță în sarcina C.C.S.D. a fost

de soluționare a dosarului reclamantului înregistrat sub nr. 25515/CC într-un

termen rezonabil, astfel că în raport de complexitatea și circumstanțele

speciale ale cauzei, durata procedurii de executare a Deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 1178 din 03 martie 2010 nu este una excesivă,

întârzierile nefiind imputabile autorității pentru a se reține nerespectarea

„termenului rezonabil”.

î

mpotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.T.I. și D.A.O.

În motivarea

recursului, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:

Demersul lor a

urmărit aplicarea unei sancțiuni Președintelui C.C.S.D., conform prevederilor art.

24 din Legea nr. 554/2004 pentru tergiversarea nejustificată a dosarului nr. 25515/CC

.

Instanța de fond a

interpretat greșit noțiunea de „rezonabil” și nu a ținut cont că Legea

contenciosului administrativ obligă autoritatea publică să respecte o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă în termen de 30 de zile, având în

vedere că „termenul rezonabil” nu este prevăzut ca atare în acest act normativ.

În speță, neexecutarea

hotărârii judecătorești înseamnă că nu s-a transmis dosarul la evaluator în 30

de zile de la luarea la cunoștință a deciziei nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul de față transmiterea dosarului la evaluator

reprezentând una din fazele administrative obligatorii care stau la baza

emiterii titlurilor de despăgubire.

Etapele

administrative trebuie respectate, iar în prezenta cauză dosarul era complet

având toate documentele necesare pentru transmiterea la un evaluator.

Cauza tergiversării

dosarului nr. 25515/CC este explicată în răspunsul Președintelui C.C.S.D. la întrebarea

nr. 4 din interogatoriu, conform căruia nici una din instanțe nu a reținut că

reclamantul este îndreptățit la întreg imobilul sau la o cotă din acesta,

recunoscând în acest fel că au existat probe pentru cele două cote pe care pârâta

nu a vrut să le ia în considerare.

Recursul este

nefondat.

Conform unei

jurisprudențe consolidate a instanței supreme, art. 24 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 reprezintă un instrument de presiune asupra

conducătorilor autorităților publice, menit să înfrângă rezistența acestora la

executarea hotărârilor pronunțate de către instanțele de contencios administrativ.

Pentru ca sancțiunea

pecuniară de 20 % din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este

necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorității

publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile.

Or, în speță,

Președintele C.C.S.D. a făcut demersuri pentru punerea în executare a deciziei

civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care C.C.S.D. a fost obligată să analizeze și să soluționeze într-un termen

rezonabil dosarul nr. 25515/CC. Astfel, dosarul a fost transmis evaluatorului,

însă acesta nu a putut proceda la evaluarea imobilului, motiv pentru care a

sesizat A.N.R.P. că nu deține informații complete care să-i permită să

finalizeze lucrarea. Evaluatorul a purtat o corespondență chiar și cu

reclamantul D.T.I., solicitându-i acestuia din urmă informații suplimentare, pe

care însă nu le-a primit. Ulterior, evaluatorul a fost înlocuit, ceea ce a

condus, evident, la întârzierea finalizării dosarului.

Toate aceste aspecte

au fost avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea sentinței

recurate, care demonstrează că șeful C.C.S.D. nu a avut o atitudine culpabilă

care să poată fi sancționată în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru

neexecutarea deciziei civile nr. 1178 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La pronunțarea

soluției, instanța de fond, corect, a avut în vedere jurisprudența Curții

Europene, în ceea ce privește aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei

proceduri, în considerarea faptului că în dispozitivul deciziei civile nr. 1178

din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face vorbire despre

soluționarea într-un termen rezonabil a dosarului de despăgubiri al

reclamanților. Astfel, instanța, pornind de la criteriile prin care se

determină caracterul rezonabil al duratei procedurii, respectiv complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și al autorității pârâte, miza litigiului

dintre părțile litigante, a apreciat just că demersurile întreprinse de C.C.S.D.

pentru executarea hotărârii judecătorești în discuție, nu au fost întreprinse

într-o perioadă de timp nerezonabilă, iar întârzierile produse nu îi sunt

imputabile respectivei autorități.

Față de cele ce

preced, rezultă că recursul reclamanților este nefondat și urmează a fi respins

ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții D.T.I. și D.A.O. împotriva sentinței nr. 132/ CC din 9

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.