ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3713 din 25 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. și pe cale de consecință a obligat pârâtul să emită decizia titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare de către un evaluator desemnat, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 lei/ zi întârziere în cazul neexecutării obligației.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P., față de obiectul acțiunii „emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire” și în raport de art. 16 alin. (7), cap. V, titlul VII din Legea nr. 247/2005 care atribuie competențe Comisiei Centrale să emită titlul de despăgubire și nu A.N.R.P.

Pe fond, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul S.S. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - C.C.S.D. a dedus judecății refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i soluționa Dosarul de despăgubiri înregistrat sub nr. 47261/ CC din 2010.

În acest sens, reclamantul a menționat Dispoziția nr. 1192 din 2 iulie 2007 emisă, în procedura Legii nr. 10/2001, de către Primarul Comunei Baia, județul Tulcea prin care s-a propus acordarea de măsuri în echivalent bănesc pentru imobilele casă de locuit demolată și teren intravilan în suprafață totală de 55.000 mp situate în localitatea Cangagia, comuna Baia, județul Tulcea.

Mai reține, instanța de fond că din considerentele Deciziei nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4266/2/2009 rezultă că pârâtul Statul Român - C.C.S.D. a fost obligat să desemneze un evaluator pentru evaluarea imobilului ce face obiectul Dispoziției nr. 1192 din 2 iulie 2007, respectiv nr. 222/2010 emisă de Primarul Comunei Baia, județul Tulcea cu referire la Dosarul nr. 47261/ CC din 15 iunie 2010.

Mai constată judecătorul fondului că autoritatea pârâtă Statul Român - C.C.S.D. a avut obligația de transmitere a Dosarului nr. 47261/ CC din 15 iunie 2010, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii respectiv până la data de 23 ianuarie 2010.

Apreciază instanța de fond că nu poate reține apărările pârâtei în sensul că dosarul reclamantului va fi trimis spre evaluare conform unui ordin de înregistrare în raport de existența unei hotărâri irevocabile de obligare a pârâtei la evaluare și față de prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd un termen de 30 de zile de executare a hotărârii pentru a se aprecia că în speță solicitarea reclamantului de obligare la emitere titlu de despăgubire ar fi prematur formulată față de neexecutarea obligației privind etapa precedentă în procedura Legii nr. 247/2005.

Întrucât pârâtul Statul Român - C.C.S.D. a fost obligat prin Decizia deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, să urgenteze parcurgerea etapelor în procedura Legii nr. 247/2005 a considerat instanța de fond că solicitarea reclamantului de obligare a acestui pârât să emită titlul de despăgubire într-un termen fixat de instanță este întemeiată.

Totodată, s-a apreciază ca fiind întemeiată și solicitarea de obligare la executare sub sancțiunea unei penalități de 100 lei/ zi de întârziere în raport de prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și față de împrejurarea că autoritatea pârâtă a tergiversat și punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, profitând de nestabilirea obligației sub sancțiunea plății unor penalități.

Împotriva sentinței civile nr. 3713 din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, recurentul susține că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului nr. 47261/ CC din 2010 dar și de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Mai arată recurentul că, în mod greșit instanța de fond a stabilit un termen de 30 de zile pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile în care aceasta obligație se poate executa numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin Decizia Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Se mai arată că în privința reclamantului a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, însă, ulterior, cu ocazia analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilelor, s-a constatat că din dosar lipseau înscrisurile care să ateste situația încasării despăgubirilor încasate pentru construcție și separate pentru teren, ceea ce a impus restituirea dosarului către autoritatea emitentă a deciziei nr. 1192/2007.

Mai susține recurentul că, în condițiile în care entitatea care a emis decizia privind soluționarea notificării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ulterior restituirii dosarului, spre completare, prin Dispoziția nr. 221 din 15 aprilie 2010, a revocat Dispoziția nr. 1192 din 02 iulie 2007 și a emis Dispoziția nr. 222/2010 prin care a propus acordarea de despăgubiri doar pentru imobilul notificat-casă de locuit situate în localitatea Caugagia, com. Baia, jud. Tulcea, precum și Dispoziția nr. 223/2010 prin care a restituit în natură imobilul - teren, în suprafață de 5.500 mp, nu poate fi reținută culpa sa sub aspectul nesoluționării dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil, și nici nu poate fi justificată aplicarea unor penalități.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

și văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, față de împrejurarea că reclamantul a solicitat emiterea titlului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 1192 din 02 iulie 2007 emisă de Primarul Comunei Baia, act administrativ despre care părțile litigante susțin că a fost revocat prin Dispoziția nr. 221 din 15 aprilie 2010, principiul rolului activ al judecătorului obliga instanța ca mai înainte de a proceda la cercetarea temeiniciei acțiunii să stabilească cu claritate obiectul cererii cu care a fost investită și să pună în vedere părților să depună la dosar cele trei dispoziții emise în urma revocării Dispoziției nr. 1192/2007.

Instanța de fond, însă și-a însușit, integral susținerile reclamantului, și a examinat cauza în mod superficial, doar prin raportare la obligația stabilită în sarcina pârâtului prin Decizia nr. 5769 din 22 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fără a mai proceda la o analiză a motivelor expuse de pârât în cuprinsul întâmpinării, în raport de care respectiva cerere nu a fost soluționate până la momentul sesizării instanței la data de 18 februarie 2011, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condițiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părțile litigante.

În aceste condiții, este evident că instanța de fond, neclarificând obiectul cererii cu care a fost investită, în raport de revocarea Dispoziției nr. 1192 din 02 iulie 2007 și emiterea Dispozițiilor nr. 222 din 15 aprilie 2010 și respective nr. 223 din 15 aprilie 2010, face practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice și cu respectarea tuturor principiilor de drept, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se relua judecata.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond va aprecia asupra temeiniciei cererii formulate de reclamant și în raport de complexitatea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, dar și de atitudinea pârâtului care a justificat nesoluționarea cererii reclamantului prin prisma revocării de către Primarul Comunei Baia, județul Tulcea a Dispoziției nr. 1192 din 02 iulie 2007 prin care inițial se propusese acordarea de despăgubiri pentru ambele imobile (casă și teren) ce au făcut obiectul notificării reclamantului nr. 130/2001 și a emiterii unor noi dispoziții prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul, în natură casă de locuit (Dispoziția nr. 222 din 14 aprilie 2010) și restituirea în natură a terenului, în suprafață de 5.500 mp (Dispoziția nr. 223 din 15 aprilie 2010) ambele situate în localitatea Caugagia, comuna Baia, județul Tulcea.

Totodată, se impune ca instanța de fond să solicite părților depunerea la dosarul cauzei a Dispozițiilor nr. 221, nr. 222 și nr. 223 emise la data de 15 aprilie 2010 de către Primarul Comunei Baia, județul Tulcea și să analizeze punctual atât din perspectiva susținerilor reclamantului cât și a apărărilor pârâtului expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond la data de 22 martie 2011, toate aspectele de fond necesare lămuririi situației despăgubirilor încasate deja pentru imobilele ce fac obiectul Dosarului nr. 47261/ CC din 15 iunie 2010 pentru a face astfel, o apreciere corectă a atitudinii pârâtei în raport de termenul de soluționare a respectivului dosar.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 3713 din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012.