ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4874/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul A.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 480 mp

situat în București, b-dul M., sector 3, imposibil de restituit în natură și

obligarea la plata sumei de 200 RON pe zi de întârziere începând cu a 60 a zi

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul său de despăgubiri, conținând

Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 7329 din 29

ianuarie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul

menționat, imposibil de restituit în natură, a fost înregistrat la autoritatea

pârâtă sub nr. 36859/CC, în luna februarie 2007, fără ca decizia reprezentând

titlul de despăgubire să fie emisă până la data înregistrării acțiunii.

La termenul de

judecată din 05 octombrie 2011 reclamantul, luând la cunoștință, din conținutul

întâmpinării autorității, de faptul că nu a fost parcursă etapa evaluării din

procedura Legii nr. 247/2005 a solicitat obligarea pârâtei să parcurgă și

această etapă înaintea emiterii deciziei titlu de despăgubire.

Hotărârea instanței de

fond.

Prin sentința civilă

nr. 5848 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C.A. și, în

consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

transmită Dosarul nr. 36859/CC unui evaluator/societăți de evaluatori în termen

de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății

unei penalități de 100 RON/zi întârziere și să emită decizia titlu de despăgubire

în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare sub sancțiunea

plății unei penalități de 100 RON/zi întârziere.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că de la data înregistrării dosarului de despăgubiri la

autoritatea pârâtă au trecut peste 4 ani și jumătate, iar Comisia nu a parcurs decât

etapa verificării sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a dosarului de despăgubiri.

Termenele de executare

și penalitățile pe zi de întârziere au fost stabilite în aplicarea art. 18

alin. (5) și alin. (6) din Legea Contenciosului Administrativ.

Calea de atac exercitată.

Împotriva sentinței

nr. 5848 din 12 octombrie 2011 a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic

că în speță ar fi fost încălcat dreptul intimatului la soluționarea cererii într-un

termen rezonabil, dispunând obligarea sa la întocmirea raportului de evaluare și

la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și

procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului,

cu ignorarea etapelor administrative.

Recurenta a criticat și

obligarea sa la plata de penalități ca fiind o sarcina mult prea oneroasă, având

în vedere că emiterea titlului de despăgubire se poate face numai după parcurgerea

procedurii administrative.

Soluția instanței de control

judiciar.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele, potrivit

art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat

numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse în continuare.

Se constată că intimatul-reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru

imobilul teren în suprafață de 480 mp situat în București,

b-dul M., sector 3, imposibil de restituit în natură, în temeiul Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută

prin Dispoziția nr. 7329 din 29 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București.

Prin această dispoziție

a fost soluționată notificarea intimatului, înregistrată sub nr. 3068 din

09 noiembrie 2001.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor"

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale

mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data

sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, așa cum a reținut

și instanța de fond, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau

contravalorii acestuia prin notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția

de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat

de către pârâtă sub nr. 36859/CC.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Înalta Curte mai constată

că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări

a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor și a etapelor procedurii

administrative.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția

Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Obligația de a emite titlul

de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor administrative

aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect.

Referitor însă la obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de penalități și dispozițiile

privind termenele de executare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este

fondat.

Curtea de apel a apreciat

că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligațiilor de a transmite

dosarul la evaluator, respectiv de emitere a deciziei titlul de despăgubire, și,

în caz de neexecutare a acestor obligații, să fie constrânsă comisia recurentă la

plata unor penalități de întârziere în cuantum de 100 RON/zi de întârziere.

Această dispoziție a instanței

este excesivă în contextul cauzei de față, întrucât în speța de față, întârzierea

autorității publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută

de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Evident, în măsura în

care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin

incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții

legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să

emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În fine, este întemeiat

motivul ce vizează dispoziția privitoare la termenele de 30 zile de la pronunțarea

hotărârii, respectiv 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare, în

care pârâtul trebuie să trimită dosarul la evaluator și apoi să emită decizia cu

titlu de despăgubire, de la data efectuării evaluării.

Aceasta, deoarece potrivit

art. 24 din Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este

obligată să urmeze procedura Legii nr. 247/2005 în termen de 30 zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, în cauză neimpunându-se un alt termen mai energic pentru

reluarea și finalizarea procedurii administrative.

Termenul general pentru

executarea benevolă este apreciat că suficient și acoperitor pentru ca subiectul

obligat să procedeze la executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit

obligații în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune stabilirea altui termen

prin dispozitiv, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ,

va modifica în parte sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 5848 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată în sensul că înlătură termenele de 30, respectiv de 60 de zile și penalitățile

de întârziere.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.