ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4874/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 480 mp situat în București, b-dul M., sector 3, imposibil de restituit în natură și obligarea la plata sumei de 200 RON pe zi de întârziere începând cu a 60 a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul său de despăgubiri, conținând Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 7329 din 29 ianuarie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul menționat, imposibil de restituit în natură, a fost înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 36859/CC, în luna februarie 2007, fără ca decizia reprezentând titlul de despăgubire să fie emisă până la data înregistrării acțiunii. La termenul de judecată din 05 octombrie 2011 reclamantul, luând la cunoștință, din conținutul întâmpinării autorității, de faptul că nu a fost parcursă etapa evaluării din procedura Legii nr. 247/2005 a solicitat obligarea pârâtei să parcurgă și această etapă înaintea emiterii deciziei titlu de despăgubire.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 5848 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C.A. și, în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită Dosarul nr. 36859/CC unui evaluator/societăți de evaluatori în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi întârziere și să emită decizia titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi întârziere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că de la data înregistrării dosarului de despăgubiri la autoritatea pârâtă au trecut peste 4 ani și jumătate, iar Comisia nu a parcurs decât etapa verificării sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a dosarului de despăgubiri. Termenele de executare și penalitățile pe zi de întârziere au fost stabilite în aplicarea art. 18 alin. (5) și alin. (6) din Legea Contenciosului Administrativ. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 5848 din 12 octombrie 2011 a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat dreptul intimatului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la întocmirea raportului de evaluare și la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului, cu ignorarea etapelor administrative. Recurenta a criticat și obligarea sa la plata de penalități ca fiind o sarcina mult prea oneroasă, având în vedere că emiterea titlului de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative.

Soluția instanței de control judiciar. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele și pentru condițiile expuse în continuare. Se constată că intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafață de 480 mp situat în București, b-dul M., sector 3, imposibil de restituit în natură, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 7329 din 29 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București.

Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea intimatului, înregistrată sub nr. 3068 din 09 noiembrie 2001. Este adevărat că dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 36859/CC. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Înalta Curte mai constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor și a etapelor procedurii administrative.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului. În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Obligația de a emite titlul de despăgubire include, în mod firesc, parcurgerea tuturor etapelor administrative aferente, critica recurentei fiind nefondată sub acest aspect. Referitor însă la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de penalități și dispozițiile privind termenele de executare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat. Curtea de apel a apreciat că este necesar să fie stabilite termene de executare a obligațiilor de a transmite dosarul la evaluator, respectiv de emitere a deciziei titlul de despăgubire, și, în caz de neexecutare a acestor obligații, să fie constrânsă comisia recurentă la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 100 RON/zi de întârziere.

Această dispoziție a instanței este excesivă în contextul cauzei de față, întrucât în speța de față, întârzierea autorității publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-și îndeplinește obligația stabilită de instanță devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurent să emită în termen decizia reprezentând titlu de despăgubire. În fine, este întemeiat motivul ce vizează dispoziția privitoare la termenele de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, respectiv 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare, în care pârâtul trebuie să trimită dosarul la evaluator și apoi să emită decizia cu titlu de despăgubire, de la data efectuării evaluării.

Aceasta, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să urmeze procedura Legii nr. 247/2005 în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză neimpunându-se un alt termen mai energic pentru reluarea și finalizarea procedurii administrative. Termenul general pentru executarea benevolă este apreciat că suficient și acoperitor pentru ca subiectul obligat să procedeze la executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit obligații în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune stabilirea altui termen prin dispozitiv, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. (l)-(3) C. proc.

civ, va modifica în parte sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 5848 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură termenele de 30, respectiv de 60 de zile și penalitățile de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.