ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7906/2009

Asupra conflictului de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

2534 din 6 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, s-a

declinat competența judecării contestației formulate de contestatorul M.A.R. în

contradictoriu cu intimata SC W.S. România, în favoarea Tribunalului Arad.

În considerentele sentinței s-a

reținut că domiciliul contestatorului este în Arad, iar potrivit art. 284 alin.

(2) C. muncii, cererile în materia conflictelor de muncă – din categoria cărora

face parte și cererea de față - se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, după caz, sediul,

respectiv Tribunalului Arad.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Arad iar prin sentința civilă nr. 524 din 24 martie 2009,

această instanță s-a dezînvestit, la rându-i, de soluționarea cauzei, declinând

competența în favoarea Tribunalului Harghita și sesizând instanța supremă

pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a constatat că se află în prezența unui conflict de legi,

respectiv între Codul muncii, ce reprezintă legea generală și Legea nr.

168/1999, legea specială, considerând că au prioritate dispozițiile celei din

urmă.

Argumentând această concluzie,

instanța a apreciat că sunt aplicabile regulile care guvernează concursul

dintre legea generală și legea specială, consacrate doctrinar și

jurisprudențial.

A considerat că nu prezintă

relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea

generală ulterioară nu o mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența

unei prevederi neechivoce.

În acest

context, a apreciat că dispoziția din art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii,

care prevede că pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte

dispoziții contrare, nu întrunește această cerință, dat fiind gradul înalt de

generalitate.

O prevedere neechivocă ar fi

implicat dacă nu o enumerare a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o

sintagmă precum „chiar dacă prin legea specială se prevede altfel”.

Art. 298 alin. (2) pct. 10 C.

muncii reprezintă o abrogare generică indirectă, care, cu caracter excepțional,

a fost prevăzută în Decretul nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică

legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative,

dar care nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, act în cuprinsul

căruia se stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres actele

normative care se abrogă.

Drept urmare, instanța a

apreciat că dispozițiile art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu pot înlătura

de la aplicare normele de competență reglementate în art. 72 din Legea nr.

168/1999, deoarece nu produce asemenea efecte juridice.

În plus, deși prin Legea nr.

261/2007 s-au adus modificări și completări Legii nr. 168/1999, acestea nu au

vizat și dispozițiile art. 72 în discuție; or, nu există nicio rațiune pentru

care acest text să fi fost păstrat în aceeași formă, dacă legiuitorul ar fi

considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.

Examinând conflictul negativ

de competență, se constată că litigiul de față este generat de conflictul între

dispozițiile Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003 și cele ale Legii

nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în ceea ce privește

competența de soluționare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în

acest conflict sunt prioritare prevederile Codului muncii, cu consecința că, în

speță, revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripție își are domiciliul

reclamantul, competența ratione materiae de soluționare a cererii având ca

obiect nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă al

contestatorului și obligarea intimatei la reîncadrarea acestuia în funcție și

plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite.

Este incident, în acest

sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia

conflictelor de muncă – inclusiv a conflictelor de drepturi - se adresează

instanței competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul,

care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile

referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2)

ultima liniuță C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului – 1 martie 2003

- se abrogă orice alte dispoziții contrare.

În conformitate

cu art. 1 C. muncii, acest act normativ reprezintă dreptul comun în materia

raporturilor individuale și colective de muncă, inclusiv a

raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care

acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Această

constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanțial, nu și a

celor de drept procesual, în privința cărora Codul muncii rămâne lege specială

în raport cu Codul de procedură civilă, ca de altfel, și cele ale Legii nr.

168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispozițiile codului… se aplică și

în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind

dispoziții potrivnice”).

Ca atare,

normele de competență cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr.

53/2003 de aprobare a Codului muncii, sunt norme speciale, concursul dintre ele

soluționându-se în favoarea celor ulterioare, în speță, a celor din Codul muncii.

Este lipsit de

relevanță argumentul că procedura efectivă de soluționare a cererilor în

materia conflictelor de muncă rămâne cea prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare

consecință derivă nu din concursul lege generală – lege specială, ci din

trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială

anterioară (conform art. 290 C. muncii, „procedura de soluționare a

conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială”, respectiv pin Legea

nr. 168/1999).

Este adevărat

că, în reglementarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum

se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui

Tribunal, este permisă și abrogarea implicită, în termeni similari celor din

reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la

metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea

proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63

alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevede că „În cazuri deosebite, în care la

elaborarea și adoptarea unei reglementari nu a fost posibilă identificarea

tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul

modificării, completării ori abrogării lor implicite”.

În cauză

abrogarea implicită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce

efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice alte dispoziții

contrare”.

Faptul că prin

modificările și completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în

vigoare a Codului muncii, art. 72 în discuție a rămas în aceeași formă nu poate

avea vreo relevanță în interpretarea istorico – teleologică a dispozițiilor

art.

298 alin. (2)

ultima liniuță C. muncii

, cât timp este eficientă

interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în

considerentele expuse anterior.

În

îndeplinirea atribuțiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63

alin. (2) din

Legea

nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituția care ar trebui să identifice

toate dispozițiile legale „care au suferit evenimentele legislative implicite”,

propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a

acestora, context în care coexistența în continuare a normelor în discuție,

supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent

a soluționa cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competența în

favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența cauzei privind

pe contestatorul M.A.R. și pe intimata SC W.S. România, în favoarea

Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2

octombrie 2009.