ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3165/2011

Asupra conflictului negativ de competență

de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1136 din 30 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2828/108/2009,

Tribunalul Arad, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulată de reclamanții G.E.N., T.G., L.M. și alții în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA București, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se declara necompetentă, această

instanță a reținut că acțiunea are ca obiect drepturi salariale și potrivit

art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, care

stabilește în mod expres, că aceste cauze sunt de competența instanței judecătorești

în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, pricina de

față este de competența Tribunalului București,

fiind declinată spre soluționare acestei din urmă instanțe.

Cauza a fost trimisă Tribunalului București,

pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. unic de dosar, iar prin decizia nr.

446 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, această instanță s-a desesizat, admițând excepția

de necompetență invocată de reclamanți, declinându-și competența de soluționare

a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad.

A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea

unui regulator de competență.

Pentru a se dezînvesti, Tribunalul București

a reținut, în esență, că sunt incidente în cauză prevederile imperative ale

art. 284 alin. (2) C. muncii, în raport de care conflictele de muncă sunt de competența

instanței în a cărei circumscripție reclamanții din prezenta cauză își au domiciliul,

respectiv în Arad, apreciind că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 au fost

abrogate.

Examinând conflictul negativ de competență,

se constată că litigiul de față este generat de conflictul între dispozițiile C.

muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, și cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă, în ceea ce privește competența de soluționare a conflictelor

de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în acest conflict

sunt prioritare prevederile C. muncii, cu consecința că, în speță, revine Tribunalului

Arad, în a cărui circumscripție își au domiciliile reclamanții competența de soluționare

a pricinii.

Sunt incidente, în acest sens, dispozițiile

art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia conflictelor de

muncă-așadar, inclusiv a conflictelor de drepturi - se adresează instanței judecătorești

competente în a cărei circumscripție își au domiciliul reclamanții, care au abrogat

prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora, cererile referitoare

la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești, în

a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2) ultima liniuță

C. muncii, pe data intrării în vigoare a Codului - 1 martie 2003, se abrogă orice

dispoziții contrare.

Soluția de dezînvestire a Tribunalului

Arad s-a întemeiat pe două argumente:

- dispozițiile C. muncii au caracterul

unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială, context

în care este aplicabilă regula specialia generalibus derogant

- legea generală ulterioară nu a abrogat

legea specială anterioară, în absența unei dispoziții exprese în acest sens, în

reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea implicită.

Înalta Curte constată că primul argument

este greșit, ceea ce determină ca al doilea argument, care pornea de la adevărul

celui dintâi, să fie nerelevant, în raționamentul pe care se întemeiază soluția

adoptată.

În

conformitate cu art. 1 C. muncii, acest act normativ reprezintă

dreptul comun în materia raporturilor individuale și colective de muncă, inclusiv

a raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care

acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Această constatare este valabilă din perspectiva

normelor de drept substanțial, nu și a celor de drept procesual, în privința cărora

C. muncii rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de altfel și cele

ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispozițiile codului (...)

se aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind

dispoziții potrivnice").

Ca atare, normele de competență cuprinse

atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr. 53/2003 de aprobare a C. muncii,

sunt norme speciale, concursul dintre ele soluționându-se în favoarea celor ulterioare,

în speță, a celor C. muncii.

Este lipsit de relevanță argumentul că

procedura efectivă de soluționare a cererilor în materia conflictelor de muncă rămâne

cea prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecință derivă nu din concursul lege

generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea specială anterioară (conform

art. 290 C. muncii, „procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează

prin legea specială", respectiv prin Legea nr. 168/1999).

Este adevărat că, în reglementarea Legii

nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată în motivarea Tribunalului

Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal, este permisă și abrogarea implicită,

în termeni similari celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976

cu privire la

metodologia de tehnică legislativă privind

pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea

nr. 24/2000 prevede că „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea

unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se

poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării

lor implicite".

Per a contrario din alin. (3) al aceleiași

norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive,

nu și al legii speciale urmate de o lege generală („Evenimentele legislative implicite

nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu

pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală

a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres").

Întrucât

în cauză normele de procedură C. muncii

sunt norme speciale, abrogarea implicită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999

produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice alte dispoziții

contrare".

Faptul că prin modificările și completările

aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. muncii, art. 72 în

discuție a rămas în aceeași formă nu poate avea vreo relevanță în interpretarea

istorico-teleologică a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii,

cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după

cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.

În

îndeplinirea atribuțiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute

de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituția

care ar trebui să identifice toate dispozițiile legale „care au suferit evenimentele

legislative implicite", propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare

de abrogare expresă a acestora, context în care coexistența în continuare a normelor

în discuție, supuse concursului de lege, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

constată că Tribunalul Arad este competent a soluționa cererea din prezenta cauză,

motiv pentru care se va stabili competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

aprilie 2011.