ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5341/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra conflictului negativ de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte

de muncă și asigurări sociale, la data de 20 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL le-a

chemat în judecată pe pârâtele C.O.R. și B.E., solicitând instanței obligarea acestora

la plata sumei de 63.010,71 RON, reprezentând lipsuri în gestiunea comună, în cuantum

de 34.296,99 RON, pentru prima pârâtă și la 28.713,72 RON pentru cea de-a doua pârâtă,

precum și, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 270 și 271 C. muncii.

Pârâtele au formulat

întâmpinare, prin care au invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului

Cluj și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în conformitate cu

prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 5 C. proc.

civ.

Prin sentința

civilă nr. 3050 din 02 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis excepția de necompetență

teritorială invocată și a înaintat pricina Tribunalului București, reținând în esență,

că sunt incidente prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, „cererile

referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente,

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după

caz sediul".

Apreciind că reclamanta

își are sediul social în București, Bulevardul U., sector 4 a constatat că Tribunalul

București este instanța competentă a soluționa conflictul de drepturi invit între

părți.

Urmare declinării,

pricina a fost trimisă Tribunalului București, aceasta făcând obiectul dosarului

înregistrat sub nr. 16784/3/2010.

Reclamanta SC

M. SRL a solicitat declinarea competenței teritoriale a cauzei, în favoarea Tribunalului

Cluj, iar pârâtele au reiterat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului

București, solicitând trimiterea cauzei Tribunalului Constanța.

Tribunalul București,

secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința

nr. 1989 din 02 martie 2011, a respins excepția de necompetență teritorială invocată

de pârâtele C.O.R. și B.E. și și-a declinat competența teritorială de soluționare

a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă.

Pentru a se dezînvesti,

instanța a constatat că, în speță, reclamanta are sediul social în Municipiul Cluj-Napoca,

astfel că, în acord cu regulile speciale de competență, stabilite prin art. 284

alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cauzei, revine Tribunalului Cluj.

Așa fiind, constatând

ivit conflictul negativ de competență, urmare declinărilor reciproce de competență,

Tribunalul București, declarându-se la rându-i, necompetent teritorial, a făcut

aplicarea prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus trimiterea cauzei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a pronunța regulatorul de competență.

Învestită pe calea

regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea

Tribunalului Cluj, competența de soluționare a pricinii, pentru considerentele ce

succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 284 alin. (2) C. muncii, „cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul".

Aceste dispoziții

au caracter imperativ, instituind în materia conflictelor de muncă, un caz de competență

teritorială exclusivă, și nu alternativă, astfel încât părțile nu au posibilitatea

de a stabili competența altei instanțe.

Este de observat

că aceste dispoziții derogă de la dreptul comun, reprezentat de prevederile

art. 5 C. proc. civ., conform căruia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Fiind vorba de

o normă derogatorie, aceasta este de strictă interpretare, ceea ce duce la concluzia

că din punct de vedere al teritorialității, părțile nu pot conveni asupra competenței

instanței.

Așa fiind, în

mod corect Tribunalul București și-a declinat competența teritorială de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, în a cărei rază teritorială își are sediul

unitatea reclamantă SC M. SRL, din adresa emisă de Oficiul Național al Registrului

Comerțului rezultând că sediul social al acesteia este în Municipiul Cluj-Napoca

(Dosar nr. 16784/3/2010 al Tribunalului București).

Ca atare, a fost

greșită soluția de dezînvestire a Tribunalului Cluj, care, în mod eronat a apreciat

că reclamanta are sediul în București, acesta fiind doar sediul procesual ales,

astfel cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată.

Concluzionând,

Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Cluj, competența teritorială de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios

administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.