ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5341/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele C.O.R. și B.E., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 63.010,71 RON, reprezentând lipsuri în gestiunea comună, în cuantum de 34.296,99 RON, pentru prima pârâtă și la 28.713,72 RON pentru cea de-a doua pârâtă, precum și, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 270 și 271 C. muncii.

Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Cluj și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 5 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 3050 din 02 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis excepția de necompetență teritorială invocată și a înaintat pricina Tribunalului București, reținând în esență, că sunt incidente prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz sediul". Apreciind că reclamanta își are sediul social în București, Bulevardul U., sector 4 a constatat că Tribunalul București este instanța competentă a soluționa conflictul de drepturi invit între părți.

Urmare declinării, pricina a fost trimisă Tribunalului București, aceasta făcând obiectul dosarului înregistrat sub nr. 16784/3/2010. Reclamanta SC M. SRL a solicitat declinarea competenței teritoriale a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, iar pârâtele au reiterat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, solicitând trimiterea cauzei Tribunalului Constanța. Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1989 din 02 martie 2011, a respins excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtele C.O.R. și B.E. și și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția litigii de muncă.

Pentru a se dezînvesti, instanța a constatat că, în speță, reclamanta are sediul social în Municipiul Cluj-Napoca, astfel că, în acord cu regulile speciale de competență, stabilite prin art. 284 alin. (2) C. muncii, competența de soluționare a cauzei, revine Tribunalului Cluj. Așa fiind, constatând ivit conflictul negativ de competență, urmare declinărilor reciproce de competență, Tribunalul București, declarându-se la rându-i, necompetent teritorial, a făcut aplicarea prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a pronunța regulatorul de competență.

Învestită pe calea regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului Cluj, competența de soluționare a pricinii, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, „cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul". Aceste dispoziții au caracter imperativ, instituind în materia conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă, și nu alternativă, astfel încât părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe. Este de observat că aceste dispoziții derogă de la dreptul comun, reprezentat de prevederile art. 5 C. proc.

civ., conform căruia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Fiind vorba de o normă derogatorie, aceasta este de strictă interpretare, ceea ce duce la concluzia că din punct de vedere al teritorialității, părțile nu pot conveni asupra competenței instanței. Așa fiind, în mod corect Tribunalul București și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea reclamantă SC M. SRL, din adresa emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului rezultând că sediul social al acesteia este în Municipiul Cluj-Napoca (Dosar nr. 16784/3/2010 al Tribunalului București). Ca atare, a fost greșită soluția de dezînvestire a Tribunalului Cluj, care, în mod eronat a apreciat că reclamanta are sediul în București, acesta fiind doar sediul procesual ales, astfel cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată.

Concluzionând, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Cluj, competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.