ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3790/2012

Deliberând asupra conflictului negativ,

din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4

august 2011 sub nr. 56052/3/2011, reclamanta J.V.P.T.S. a chemat-o în judecată pe

pârâta C.N.A.D.N.R. SA, solicitând în temeiul dispozițiilor cuprinse în O.U.G.

nr. 34/2006, obligarea pârâtei la plata sumei de 9.854.116 RON reprezentând rest

de plată aferent facturii din 11 septembrie 2009, emisă în baza contractului de

execuție lucrări, obligarea pârâtei la plata sumei de 665.152,83 RON reprezentând

penalități de întârziere aferente debitului principal, precum și la plata cheltuielilor

de judecată ocazionate cu derularea litigiului.

În justificarea pretențiilor, reclamanta

a susținut că a încheiat un număr de 4 contracte cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA în cursul

anului 2006, în calitate de achizitor, având ca obiect execuția obiectivului „Varianta

ocolitoare C.E." între Km 0+000 - Km 18+700 și că litigiul s-a născut în legătură

cu executarea contractului încheiat la data de 4 septembrie 2006, în concret debitul

fiind reprezentat de contravaloarea facturii din 11 septembrie 2009.

J.V.P.T.S. a arătat că factura în litigiu

a devenit scadentă la data de 13 noiembrie 2009 și a fost achitată, în opinia sa,

doar parțial, generând în continuare debite, reprezentând penalități de întârziere

calculate conform contractului, penalitățile ridicându-se la suma de 665.152,83

RON, debitul principal neachitat fiind în cuantum de 9.854.116 RON.

De asemenea, a susținut că, pe parcursul

derulării raporturilor contractuale, convențiile dintre cele două părți litigante

au suferit mai multe modificări, fiind încheiate mai multe acte adiționale, în baza

cărora au fost prelungite perioadele de execuție stabilite inițial.

Prin sentința civilă nr. 19626 din 27 octombrie

2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la data de 15 septembrie

2011 și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj,

secția comercială.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță învestită a reținut incidența dispozițiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G.

nr. 34/2006, normă specială, potrivit căreia competența teritorială în materie aparține

instanței de la sediul autorității contractante, în speță, sediul pârâtei. În urma

declinării, cauza a fost înregistrată la data de 3 februarie 2012, sub același număr

de dosar, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și

fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin încheierea civilă

nr. 2836/2012 din 16 martie 2011, a transpus cauza la Tribunalul specializat Cluj,

reținând că în mod eronat dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe,

competența de soluționare în speță revenind Tribunalului Comercial Cluj, în considerarea

obiectul dedus judecății.

Tribunalul specializat Cluj, prin sentința

civilă nr. 2658/2012 din 14 iunie 2012, a admis excepția necompetenței sale teritoriale

invocată de reclamantă, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VI-a civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului

de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

a reținut, având în vedere obiectul litigiului - pretenții decurgând dintr-un contract

de achiziții publice și calitatea de autoritate contractantă a pârâtei C.N.A.D.N.R.

SA București, incidența în speță a dispozițiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G.

nr. 34/2006, care reglementează competența teritorială exclusivă în materie, apreciind

în raport de aceste argumente că Tribunalul București este instanța competentă teritorial

exclusiv să soluționeze litigiul dedus judecății.

Înalta Curte, constatând existența conflictului

negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente

de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța

regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția

a VI-a civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele

considerente:

Acțiunea în pretenții îndreptată împotriva

unei personae juridice se introduce la instanța de drept comun competentă teritorial,

dacă prin lege nu se prevede altfel. Conform art. 7 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de drept comun este cea în raza căreia se află sediul pârâtei, persoană juridică.

Instanța competentă se determină în raport

de locul situării sediului persoanei juridice la momentul învestirii.

În speță, întrucât pretențiile deduse judecății

decurg din executarea contractului de achiziție publică încheiat între reclamantă

și pârâta C.N.A.D.N.R. SA, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Tribunalul

specializat Cluj a făcut aplicarea normei imperative cuprinse în legea specială,

respectiv O.U.G. nr. 34/2006.

Aceasta, deoarece dispozițiile precitate,

spre deosebire de normele de drept comun reglementate de C. proc. civ. , sunt de

strictă aplicabilitate, având prioritate față de normele de drept comun pentru acele

situații pe care legiuitorul a înțeles să le reglementeze în mod distinct, individual,

ca fiind excepții de la situațiile reglementate de dreptul comun în materie, fiind

expresie a principiului specialia generalibus derogant.

Dispozițiile art. 286 alin. (1) din actul

normativ mai sus indicat instituie norme de competență teritorială exclusivă, stabilind

instanța competentă să soluționeze litigiile prin raportare la sediul autorității

contractante.

Având în vedere considerentele mai sus

expuse, Înalta Curte, va înlătura argumentele referitoare la competența instanței

raportat la dispozițiile de drept comun reglementate de prevederile art. 5 și

art. 7 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele vizând competență alternativă pe

care C. proc. civ. o reglementează în cadrul dispozițiilor art. 10 pct. 4 și

art. 13 din același cod.

Pentru considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, având în vedere că sediul pârâtei C.N.A.D.N.R. SA se afla în municipiul

București, în baza dispozițiilor art. 286 alin. (1) O.U.G. nr. 34/2006, va stabili

competența teritorială privind litigiul dintre reclamanta J.V.P.T.S. și pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, având ca obiect pretenții decurgînd din contract de achiziții publice, în favoarea

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, către care se va trimite dosarul pentru

continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

2 octombrie 2012.