ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 19.10.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2016

HOTĂRÂRE

19.10.2016

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1729/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta SC A. SRL, în faliment, prin lichidator B., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.063.065,99 lei, din care 18.004,70 lei reprezintând debit restant din factura din 31 mai 2010, aferentă contractului din 12 octombrie 2009; 120.612,60 lei - debit restant din factura din 02 iulie 2010, aferentă aceluiași contract; 499.909,70 lei - penalități de întârziere aferente facturilor emise și neîncasate, calculate de la data scadenței și până la data plății pentru sumele achitate, cu mențiunea că pentru sumele neachitate penalitățile au fost calculate până la data de 03 octombrie 2012; 328.600 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor pentru calamități, executate și acceptate de beneficiarul final, D.; 95.939 lei - daune-interese, constând în comisionul administratorului judiciar datorat pentru promovarea cererii de chemare în judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată și la plata sumei de 1.452,82 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor din 30 iunie 2009, din 20 iulie 2009, din 20 august 2009 și din 20 septembrie 2009, emise în baza contractului din 04 iunie 2009, achitate cu întârziere.

Prin încheierea civilă f.n. pronunțată la data de 21 martie 2013, prima instanță a admis excepția neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile invocată de pârâta SC C. SA, în ceea ce privește o parte din cererile formulate de reclamantă și, ca o consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de aceasta pentru suma de 52.200,51 lei debit principal parțial, aferent facturii din 02 iulie 2010 și penalități de întârziere în cuantum de 123.667,99 lei, calculate până la 03 octombrie 2012, aferente acestei facturi, suma de 328.600 lei, cu titlu de contravaloare lucrări ca urmare a calamităților naturale și suma de 95.939 lei, solicitată cu titlu de daune-interese. A respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtă, pentru celelalte sume pretinse de reclamantă; a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește pretențiile în cuantum de 328.600 lei și 95.939 lei și excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma de 1.452,82 lei, solicitată de reclamantă cu titlu de penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 2414/2013 de la 26 septembrie 2013, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte cererea, a obligat pârâta sa-i achite reclamantei suma de 18.004,70 lei, cu titlu de debit restant și 171.587,74 lei, reprezentând penalități de întârziere, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.452,82 lei, cu titlu de penalități de întârziere, a respins restul pretențiilor reclamantei, dar și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe, părțile au declarat apel, reclamanta atacând în mod expres și încheierea interlocutorie din 21 martie 2013.

Prin Decizia civilă nr. 120/2014 de la 27 martie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, SC A. SRL, în faliment, prin lichidator B. a declarat recurs, solicitând, în principal casarea hotărârii, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 3484 de la 7 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarant de recurenta-reclamantă SC A. SRL, casată în parte decizia recurată și a fost trimisă cauza instanței de apel, spre rejudecarea apelului declarat de SC A. SRL, prin lichidator B., fiind menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/1285/2012*.

Prin Decizia civilă nr. 90/2016 de la 26 ianuarie 2016 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a respins apelurile declarate de SC C. SA și SC A. SRL prin lichidator judiciar, împotriva sentinței civile nr. 2414 din 26 septembrie 2013 și a încheierii din 21 martie 2013, pronunțate în Dosarul nr. x/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Pe de o parte s-a invocat de către reclamantă că, urmare a găsirii ca neîntemeiate a motivelor de apel prin respingerea apelului, aceasta ar fi privată de un grad de jurisdicție, cel puțin sub aspectul petitului vizând calamitățile naturale, care nu a fost analizat deloc de instanța de fond. În același timp, în cauză a fost dispusă anterior casarea cu trimitere spre rejudecare, motiv pentru care curtea de apel a reținut că devin incidente dispozițiile art. 312 alin. (6) din V.C.P.C., acestea stabilind imposibilitatea casării cu trimitere a deciziei de apel.

Raportat la aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că nu mai poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în considerarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) pct. 2 din V.C.P.C., raportat la art. 312 alin. (6) din același cod, așa încât, a reținut cauza și a rejudecat aceste capete de cerere.

Cu privire la fondul, cauzei Curtea a reținut că prima instanță a stabilit cu putere de lucru judecat prin hotărârea ce face obiectul prezentelor apeluri, în partea rămasă definitivă prin neapelare, faptul că intimata-pârâtă poate invoca excepția de neexecutare cu privire la lucrările care au rămas neexecutate.

În acest sens, potrivit concluziilor raportului de expertiză, rezultă că reclamanta-apelantă nu a executat lucrările de remediere cu privire la care a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 328.600 lei. Astfel, expertul a stabilit că în teren nu au putut fi identificate separat lucrările de calamități, de lucrările efectuate conform documentației, care să fi fost refăcute de reclamanta apelantă, întrucât nu există documente justificative cu cantități și valori pentru fiecare poziție în parte, precum și delimitarea acestora pe planurile de situație.

Referitor la valoarea acestor lucrări, pretins a fi efectuate de către reclamanta-apelantă, expertul a precizat că nu au fost respectate procedurile de constatare și evaluare a pagubelor stabilite a Ordinul nr. 638/420/2005 - care aprobă Regulamentul pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase. De asemenea, nu au fost respectate prevederile Ordinului Prefectului nr. 135 din 07 iunie 2006 cu privire la raportarea și evaluarea pagubelor produse de inundații.Prin urmare, curtea de apel a concluzionat că nu s-a făcut dovada cu privire la realizarea efectivă de către reclamanta-apelantă a lucrărilor pentru care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 328.600 lei.

Pentru suma de 120.612,60 lei, reprezentând debit restant din factura din 02 iulie 2010 și suma de 328.321,97 lei, penalități aferente facturii din 02 iulie 2010, calculate pe perioada 01 august 2010 - 03 octombrie 2012, Curtea a apreciat că, în mod corect, instanța fondului a respins aceste capete de cerere.

A constat instanța că, deși factura sus menționată este acceptată la plată de către pârâtă, devizele și situațiile de lucrări aferente facturii din 2010 nu sunt semnate de către aceasta.

Probațiunea administrată cu ocazia rejudecării a relevant că pârâta nu datorează suma de 120.612,60 lei, cu titlu de debit neachitat aferent facturii din 02 iulie 2010, deoarece la data de 16 iulie 2010 beneficiarul final al lucrării a efectuat recepția la terminarea investiției „amenajare Valea Iapa pentru apărare împotriva inundațiilor, D.” și cu această ocazie s-a întocmit procesul verbal nr. 1091 din 16 iulie 2010 de recepție la terminarea lucrării.

În anexa nr. 2 la procesul-verbal au fost menționate lucrările care trebuiau remediate ca urmare a faptului că au fost executate necorespunzător, termenul de remediere fiind stabilit pentru data de 30 august 2010. Dintre lucrările prevăzute în anexa 2 la procesul-verbal de recepție, cu excepția poziției „completări cu balustrade la zidul de sprijin”, toate celelalte lucrări evidențiate în anexa ca fiind necorespunzătoare au fost realizate de reclamantă.

În aceste condiții, raportat la clauzele contractuale cuprinse la pct. 8.2 lit. p) din Contractul din 12 octombrie 2009, s-a stabilit că „în cazul în care în interiorul unui stadiu fizic considerat de către prestator ca realizat beneficiarul constată existența unor lucrări necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, prestatorul le va remedia imediat”.

La art. 8.2 lit. r) din același contract s-a prevăzut că „dacă necesitatea refacerii lucrărilor este din vina prestatorului, acesta va reface toate lucrările pe cheltuiala sa.”

Nerespectarea de către prestator, în speță reclamanta, a obligațiilor contractuale determină consecințele prevăzute la art. 8.4 din contractul de prestări servicii din 12 octombrie 2009. Totodată devin incidente și dispozițiile art. 9.5 din același contract potrivit cărora „beneficiarul are dreptul să refuze la plată lucrări executate necorespunzător”, coroborate și cu art. 8.2 lit. t) din același contract conform cărora „în cazul în care prestatorul nu-și execută obligația de remediere a deficiențelor apărute în interiorul termenului de garanție, beneficiarul general are dreptul să remedieze deficiența pe cheltuiala prestatorului, fără ca prin această obligație de garanție a prestatorului să se reducă, sau stingă. În acest caz, prestatorul va fi obligat să suporte toate cheltuielile efectuate de beneficiar, în caz contrar va datora daune interese și dobânzi legale calculate din momentul producerii prejudiciului și până la remediere.”

Concluzionând, instanța de apel a reținut că în speță urmau să fie executate de către reclamantă lucrări de remediere, că nu s-a făcut dovada efectuării acestora, prin nicio probă, mai mult, martorii audiați în primă instanță și care au făcut parte din comisia de recepție au arătat în mod expres faptul că lucrările se impuneau a fi finalizate de către SC C. SRL cu care beneficiarul final a încheiat contractul și că nici la momentul întocmirii procesului-verbal și nici ulterior, până la data stabilită în anexa la procesul verbal, aceste lucrări nu au fost finalizate, cu excepția montării unor balustrade pe câțiva metri și vopsirea acestora, motiv pentru care capătul de cerere în mod corect a fost respins de către prima instanță.

Astfel, deși lucrările urmau să fie executate de pârâtă, care de altfel este antreprenorul cu care beneficiarul a încheiat contractul, instanța a reținut faptul că executarea lucrărilor în concret îi revenea reclamantei, aspect pe care aceasta nu l-a contestat, în baza contractului de prestări servicii din 2009.

Concluzia finală este aceea că nici la data recepției finale și nici la terminarea lucrării, nu toate lucrările erau executate corespunzător, că acestea nu

au fost remediate nici până în prezent, iar împrejurarea că lucrările executate de prestator erau necorespunzătoare, rezultă din însăși includerea lor de către comisia de recepție în anexa nr. 2.

Prin urmare, reclamanta aflându-se în procedura insolvenței nu mai poate realiza alte activități decât cele specifice acestei proceduri, motiv pentru care nu va putea remedia lucrările executate necorespunzător, iar aceste lucrări vor trebui remediate de pârâtă, însă pe cheltuiala reclamantei.

Raportând clauzele contractuale la situația mai sus arătată, instanța de apel a constat că obligația de plată cu privire la suma de 120.612,60 lei nu este exigibilă, motiv pentru care a respins-o.

Instanța de apel a apreciat că nu poate fi validată teza potrivit căreia lucrările cuprinse în anexă nu sunt opozabile reclamantei, câtă vreme aceasta nu a fost prezentă la recepția finală, deși îi revenea această obligație.

Referitor la susținerea apelantei-pârâte în sensul că prevederile contractuale îi confereau dreptul să suspende orice plată către reclamantă datorată pentru neexecutarea la termen a unei obligații, curtea de apel a constatat că prima instanță a respectat dispozițiile art. 969 din V.C.C. și dispozițiile art. 9.4 din contractul de prestări servicii, care urmează a fi interpretate în raport de intenția contractantă și de conduita părților.

Din coroborarea celor două dispoziții, rezultă faptul că beneficiarul are dreptul să suspende doar fiecare plată aferentă unei etape de lucrări, până la realizarea acelei lucrări și nu datorează penalitățile de întârziere aferente acestei plăți. În niciun caz nu are dreptul să suspende plățile datorate pentru etapele de lucrări deja realizate și nici penalitățile de întârziere aferente acestor plăți.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta - reclamantă SC A. SRL prin lichidator B., motivat de următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 din V.C.P.C., decizia de apel necuprinzând motivele pe care se sprijină, respectiv motivele pentru care au fost respinse pretențiile acesteia formulate la pct. 3) din cererea de apel.

Arată că la pct. 3 din cererea de apel a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere pentru sumele acordate de instanța de fond, până la plata integrală a sumelor acordate prin sentință, întrucât penalitățile au fost acordate la fond doar până la data de 03 octombrie 2012 ( data introducerii acțiunii).

Consideră recurenta că instanța de apel nu a motivat în niciun fel respingerea penalităților de întârziere până la plata efectivă, nepronunțându-se asupra acestora, fără arătarea motivelor și-a probelor neputându-se exercita controlul judiciar, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu necercetarea fondului pricinii.

În următorul motiv de recurs, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din V.C.P.C., recurenta invocă faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii.

Arată în acest sens că, prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus rejudecarea exclusiv a apelului declarat de aceasta, însă instanța de apel a procedat la analiza apelului declarat în cauză și de către pârâta SC C. SA.

Susține, de asemenea, că în dispozitivul deciziei apelate, instanța de apel a dispus respingerea apelului declarat de pârâta SC C. SRL, deși acesta nu a făcut obiectul judecății.

În motivul de recurs de la pct. III, întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din V.C.P.C., recurenta arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, arătă recurenta că instanța de apel a reținut inițial că în speță urmau să fie executate de către către aceasta lucrări de remediere, a căror dovadă nu a fost făcută prin niciun mijloc de probă.

În mod contradictoriu, însă, instanța de apel a reținut că martorii audiați în cauză, din care a făcut parte și comisia de recepție, au arătat în mod expres faptul că lucrările din Anexa nr. 2 se impunea a fi finalizate de către intimata SC C. SA.

Aceste aspecte rezultă inclusiv din faptul că reprezentanții recurentei au fost prezenți la efectuarea recepției și la încheierea procesului-verbal de recepție, semnarea acestuia constatând realizarea lucrărilor care îi reveneau.

La intocmirea Anexei nr. 2 la procesul-verbal de recepție cu lucrările suplimentare au fost prezenți numai reprezentanții beneficiarului final D. și reprezentanții intimatei SC C. SA., lipsind reprezentanții reucrentei, care de altfel, a contestat această anexă, care nu îi este opozabilă.

Menționează, de asemenea, recurenta că intimata SC C. SA nu i-a solicitat niciodată executarea lucrărilor din Anexa nr. 2.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C., vizează aplicarea greșită a legii de către instanța de apel.

Arată în acest sens că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin decizia de casare, ca instanța de apel să reevalueze aplicarea dispozițiilor art. 720

din V.C.P.C., prin admiterea în totalitate a recursului stabilind faptul că aceasta a îndeplinit procedura concilierii prealabile anterior promovării acțiunii.

Prin încheierea civilă din data de 21 martie 2013, instanța de fond a admis excepția neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile invocate de intimata-pârâtă și a respins ca inadmisibila cererea reclamantei pentru:

- suma de 52.200,51 lei, debit principal parțial, aferent facturii din 02 iulie 2010 și penalități de întârziere în cuantum de 123.667,99 lei, calculate până la 03 octombrie 2012, aferente acestei sume;

- suma de 328.600 lei, cu titlu de contravaloare lucrări ca urmare a calamităților naturale.

Deoarece aceste petite nu au fost analizate de instanța de fond din primul ciclu procesual, recurenta arată că a solicitat instanței învestite cu rejudecarea apelului, casarea în partea a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât sunt incidente în cauză dispozițiile art. 297 alin. (1) pct. 2 din V.C.P.C.

Recurenta consideră că se impunea acest lucru, întrucât, prin respingerea apelului, a fost privată de un grad de jurisdicție, cu privire la petitele anterior menționate, în situația în care aceste petite au fost supuse analizei instanței de judecată, pentru prima dată în apel.

Apreciază că instanța de apel trebuia să dispună casarea în parte a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (6) din V.C.P.C., care vizează procedura de soluționare a recursului.

De asemenea, instanța de apel a reținut inițial faptul că, potrivit art. 9.4 din contractul de prestări servicii, intimata SC C. SA are dreptul să suspende doar fiecare plată aferentă unei etape de lucrări, până la realizarea acelei lucrări și că nu datorează penalități de întârziere aferente acestor plăți, acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat și în sentința primei instanțe, în partea de hotărâre care a rămas defintivă.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile contractuale anterior menționate, constatând că suma de 120.612 lei nu este exigibilă, întrucât nu au fost remediate lucrările menționate în Anexa nr. 2, din raportul de expertiza rezultând că valoarea lucrărilor rămase neexecutate și menționate în Anexa nr. 2 este de 46.109,94 lei.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 9.4 din contractul de prestări servicii și la cele stabilite cu putere de lucru judecat de instanța de fond, nu este exigibilă suma de 46.109,94 lei, întrucât doar aceasta ar reprezenta, potrivit expertizei, valoarea etapelor de lucrări neremediate.

Expertul desemnat în cauză a apreciat, contrar prevederilor contractuale, că suma de 120.612 lei aferentă facturii din 2010 este compusă din suma de 46.109,94 lei, reprezentând valoarea lucrărilor din Anexa nr. 2 și din penalități de întârziere.

Atât instanța, cât și expertul sunt în eroare cu privire la acest aspect, încălcând prevederile contractuale și sentința instanței de fond, în partea care a rămas definitivă, suma de 120.612,6 lei nereprezentând valoarea totală a lucrărilor neremediate și reținându-se în mod greșit incidența art 9.4 din contractul de prestări servicii pentru aceasta.

Arată recurenta, în acest sens, că factura din 2010 este în valoare totală de 205.070 lei, din aceasta, intimata achitând o parte, suma de 46.103 lei fiind refuzată la plata și mentionându-se pe factură acest lucru, debitul restant fiind în sumă de 120.612,6 lei.

Nici instanța de apel și nici expertul nu au explicat din punct de vedere tehnic (pe baza devizelor) de ce lucrările din Anexa nr. 2 (contravaloarea acestora) fac parte din debitul restant în sumă de 120.612,6 lei și nu fac parte din suma deja achitată anterior din aceasta factură, ori din suma refuzată la plată din aceasta.

Intimata-pârâtă nu poate calcula penalități de întârziere pentru lucrările de remediere neefectuate, întrucât nu a formulat pretenții în acest sens în fața instanței de fond printr-o cerere reconventională (instanța de fond stabilind cu putere de lucru judecat în acest sens că nu pot fi avute în vedere pretențiile intimatei în lipsa unei cereri formulate de aceasta).

Valoarea lucrărilor din Anexa nr. 2 stabilită de expert nu este valoarea reală, în realitate, aceasta fiind de 17.059,14 lei.

Arată, totodată, recurenta că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 9.4 din contractul de prestări servicii în momentul respingerii pretențiilor derivând din factura din 2010.

Intimata - pârâtă a încasat de la recurentă comisionul de 8% aferent acestei facturi, or, dacă lucrările nu s-ar fi executat, intimata-pârâtă nu ar fi încasat acest comision, acesta fiind datorat numai pentru lucrările executate.

Pentru realizarea lucrărilor aferente facturii din 2010, intimata-pârâtă a livrat materialele necesare în acest sens și a compensat parțial din această factură contravaloarea lor, lucrările fiind realizate din moment ce intimata-pârâtă a livrat materialele exact în locul în care acestea au fost folosite și a semnat inclusiv centralizatoarele cu devizele financiare în baza cărora a fost întocmită această factură.

Instanța de fond a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că, părțile au prevăzut și stabilit, încă de la început, posibilitatea executării unor lucrări suplimentare, acestea urmând a fi decontate după același algoritm, prevăzut în contract pentru lucrările inițiale.

Calamitățile naturale au fost constatate de către beneficiarul final, D., împreună cu recurenta și intimata-pârâtă, încheindu-se documente în acest sens.

Executarea lucrărilor de calamități a fost constatată de expertul în amenajări hidrotehnice desemnat în cauză, acesta stabilind și valoarea lucrărilor, în cuantum de 326.714,68 lei.

Faptul că nu a fost respectată procedura de constatare a acestora nu poate fi imputat recurentei, întrucât atribuțiile constatării reveneau beneficiarului final D. și antreprenorului general, intimata SC C. SA.

Recurenta și-a îndeplinit obligația de-a anunța producerea calamităților, constatarea acestora fiind realizată de către beneficiarul final, D., și antreprenorul general SC C. SA prin minuta încheiată în acest sens.

Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că reclamanta nu a fost prezentă la recepția finală deoarece la data de 16 iulie 2010 s-a făcut recepția la terminarea lucrărilor și s-a semnat procesul-verbal, care atestă terminarea lucrărilor.

Pârâta a acceptat la plata facturii, nu a invocat lucrări neexecutate, deci nu poate fi vorba de stoparea plăților pentru o parte din lucrări sau pentru toate, lucrările menționate în Anexa nr. 2 nefiind în sarcina recurentei.

De asemenea, instanța de apel a respins în mod greșit acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fondul cauzei pe motiv că nu au fost dovedite, existând la dosarul cauzei chitanțele care atestă efectuarea acestora.

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata

-pârâtă SC C. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea motivului de recurs ce vizează nesoluționarea capătului de cerere privind penalitățile de întârziere, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata că pct. I al motivelor de recurs, privitor la nesoluționarea de către instanța de apel a cererii de acordare a penalităților de întârziere până la plata afectivă, recurenta putea formula cerere de completare a hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 281

și art. 281

din V.C.P.C.

Cu privire la motivul de recurs de la pct. II, intimata susține că, deși curtea de apel a analizat și s-a pronunțat și asupra apelului declarat de aceasta, recurenta nu justifică nici un interes în invocarea acestui motiv de recurs, în condițiile în care apelul intimatei-pârâte a fost respins, nemodificându-se hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual al apelului.

Cu privire la motivele de recurs de la pct. III și IV, arată că nu a fost îndeplinită procedura concilierii cu privire la sumele de 52.200,51 lei și respectiv de 328.600 lei, menționând că, în cazul în care se va trece peste această apărare, este corectă respingerea sumei de 328.600 lei de către instanța de apel, aceste din urmă considerente aplicându-se și cu privire pretențiile în sumă de 120.612,6 lei, aferente facturii din 2010 și respectiv 328.321,97 lei, resprezentând penalități de întârziere.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din V.C.P.C., prin care recurenta a invocat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, urmează să fie înlăturat.

A invocat recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere pentru sumele acordate de instanța de fond, până la plata integrală a acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 281

alin. (1) din V.C.P.C. “

Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

”

Dispozițiile art. 281

din același cod, statuează că “

Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.

”

Așadar art. 281

din V.C.P.C. instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 281

din același cod, partea neputând opta între a solicita completarea hotărârii ori a declara apel sau recurs.

Raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, Înalta Curte constată că recurenta avea posilitatea de a formula cerere de completare a hotărârii, considerentele expuse neputând să fie cenzurate, așadar, în recurs.

Și motivul de recurs întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din V.C.P.C., prin care se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, este nefondat.

Prin Decizia nr. 3484 de la 7 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarant de recurenta-reclamantă SC A. SRL, casată în parte Decizia civilă nr. 120/2014 de la 27 martie 2014 și a fost trimisă cauza instanței de apel, spre rejudecarea apelului declarat de SC A. SRL, prin lichidator B., fiind menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.

Înalta Curte constată că prin Decizia civilă nr. 120/2014 de la 27 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ambele apeluri, respectiv apelul declarant de

reclamanta

SC A. SRL prin lichidator B., cât și cel declarat de pârâta SC C. SA Gilău.

Deși prin decizia de casare mai sus arătată s-a dispus rejudecarea apelului declarat de reclamanta SC A. SRL, iar instanța de apel, în rejudecare, a analizat și motivele de apel formulate de pârâta SC C. SA Gilău, respingând apelul declarat de această societate, Înalta Curte constată că invocarea acestor aspecte, ca motive de nelegalitate, este lipsită de finalitate practică pentru recurentă.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procesuale ce intră în conținutul acesteia.

În speță, acest interes lipsește, în condițiile în care, în rejucare instanța de apel a menținut soluția pronunțată prin Decizia civilă nr. 120/2014 de la 27 martie 2014, în sensul respingerii apelului SC C. SA Gilău.

Motivul de recurs expus la pct. III de către recurentă, potrivit căruia hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii este, de asemenea, nefondat.

Argumentele invocate de recurentă vizează în exclusivitate

aspecte ce țin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, privind nemulțumirea acestei părți cu privire la situația de fapt, respectiv la interpretarea dată de instanța de apel înscrisurilor în baza cărora a fost soluționată cererea de apel.

Așa fiind, aprecierea instanței, cu privire la relevanța declarațiilor martorilor, a procesului-verbal de recepție a lucrărilor,

sunt argumente ce privesc

interpretarea dată probelor administrate, așadar aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Pct. IV al motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C., vizeză trei categorii de argumente.

Alegația recurentei, cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 312 alin. (6) din V.C.P.C. și la incidența în cauză a prevederilor art. 297 alin. (1) pct. 2 din același cod, raportat la care instanța de apel avea obligația de a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea capetelor de cerere respinse de instanța de fond ca urmare a admiterii excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (3) din V.C.P.C., “

După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată

”

Aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I din V.C.P.C., potrivit căruia “În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul.”

Dispozițiile art. 315 alin. (3), coroborate cu art. 297 alin. (1) teza I din V.C.P.C. sunt imperative, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel, în rejudecare, a procedat în mod corect la reținerea cauzei în vederea soluționării, aceasta constituind o derogare de la principiul dublului grad de jurisdicție, menită să asigure celeritatea judecării cauzei, scurtând astfel durata procesului și evitând tergiversarea acestuia prin reluarea ciclului procesual, din motive imputabile primei instanțe, dar și o economie de timp și de resurse financiare pentru părți.

Deși tot la pct. IV al motivelor de recurs, se arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 9.4 din contractul de prestări servicii din 12 octombrie 2009, în realitate aspectele invocate vizează raportul de expertiză întocmit în cauză cu privire la valoarea lucrărilor neremediate, modul în care instanța de apel a valorificat proba cu înscrisurile reprezentate de centralizatoarele cu devizele în baza cărora a fost întocmită factura din 2010 și procesul-verbal din data de 16 iulie 2010, constatarea de către expertul în amenajări hidrotehnice a lucrărilor de calamități.

Toate aceste argumente

vizează în exclusivitate

aspecte ce țin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, fapt care excede contolului de legalitate ce se realizează prin calea de atac a recursului.

Motivul de recurs, ce vizează neacordarea de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată efectuate la fondul cauzei, este neîntemeiat, Înalta Curte constatând că instanța de apel a reținut în mod corect că acestea nu au fost dovedite.

Având în vedere cele reținute mai sus,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de

recurenta - reclamantă

SC A. SRL prin lichidator B.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga

recurenta - reclamantă

SC A. SRL prin lichidator B.

la plata sumei de 7.200 lei către

intimata-pârâtă SC C. SA Gilău

, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs - onorariu de avocat.