ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2010

Decizia

nr. 1323/2010

Dosar nr.

1868/62/2009

Asupra conflictului

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 630 din 26 martie 2009

pronunțată în Dosar nr. 1868/62/2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a

declinat competența judecării contestației formulate de contestatorul T.A.I.,

în contradictoriu cu intimata SC P.C. SRL, în favoarea Tribunalului Arad.

În considerentele

sentinței, s-a reținut că domiciliul contestatorului este în Arad, iar potrivit

art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile în materia conflictelor de muncă - din

categoria cărora face parte și cererea de față - se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința, după caz, sediul, respectiv Tribunalului Arad în cauză, în favoarea

căreia Tribunalul Brașov s-a dezînvestit, făcând aplicarea și a dispozițiilor art.

158 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub numărul unic de dosar, iar prin

sentința civilă nr. 1196 din 14 iulie 2009, această instanță s-a dezînvestit,

la rându-i, de soluționarea cauzei, declinând competența în favoarea

Tribunalului Brașov și sesizând instanța supremă pentru pronunțarea unui

regulator de competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că se află în prezența unui conflict de

legi, respectiv între C. muncii, ce reprezintă legea generală și Legea nr. 168/1999,

legea specială, considerând că au prioritate dispozițiile celei din urmă.

Argumentând această

concluzie, instanța a apreciat că sunt aplicabile regulile care guvernează

concursul dintre legea generală și legea specială, consacrate doctrinar și

jurisprudențial.

A considerat că nu

prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât

legea generală ulterioară nu o mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în

absența unei prevederi neechivoce.

În acest context, a

apreciat că dispoziția din art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii, care prevede

că pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziții

contrare, nu întrunește această cerință, dat fiind gradul înalt de

generalitate.

O prevedere

neechivocă ar fi implicat dacă nu o enumerare a dispozițiilor legale abrogate,

cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin legea specială se prevede altfel”.

Art. 298 alin. (2) pct.

10 C. muncii reprezintă o abrogare generică indirectă, care, cu caracter

excepțional, a fost prevăzută în Decretul nr. 16/1976 cu privire la metodologia

de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte

normative, dar care nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, act în

cuprinsul căruia se stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres

actele normative care se abrogă.

Drept urmare,

instanța a apreciat că dispozițiile art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu pot

înlătura de la aplicare normele de competență reglementate în art. 72 din Legea

nr. 168/1999, deoarece nu produce asemenea efecte juridice.

În plus, deși prin

Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări și completări Legii nr. 168/1999,

acestea nu au vizat și dispozițiile art. 72 în discuție; or, nu există nicio

rațiune pentru care acest text să fi fost păstrat în aceeași formă, dacă

legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.

Tribunalul Sibiu a

invocat și argumente de jurisprudență ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

în alte materii.

Examinând conflictul

negativ de competență, se constată că litigiul de față este generat de

conflictul între dispozițiile C. muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, și

cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în ceea

ce privește competența de soluționare a cererilor în materia conflictelor de

drepturi.

Înalta Curte

apreciază că în acest conflict sunt prioritare prevederile C. muncii,

consecința fiind aceea că, în speță, revine Tribunalului Arad, în a cărui

circumscripție își are domiciliul reclamantul, competența ratione materiae de

soluționare a cererii având ca obiect nulitatea deciziei de imputare, obligarea

intimatei la plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite și de

despăgubiri materiale și morale.

Este incident, în

acest sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia

conflictelor de muncă - așadar, inclusiv a conflictelor de drepturi - se

adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul

reclamantul, care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999,

potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi

se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își

are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin.

(2) ultima liniuță C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului - 1 martie 2003

- se abrogă orice alte dispoziții contrare.

Soluția de

dezînvestire a Tribunalului Arad - instanța competentă a soluționa cauza -, s-a

întemeiat pe două argumente:

- dispozițiile

Codului muncii au caracterul unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999

reprezintă legea specială, context în care este aplicabilă regula specialia

generalibus derogant;

- legea generală

ulterioară nu a abrogat legea specială anterioară, în absența unei dispoziții

exprese în acest sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind

permisă abrogarea implicită.

Înalta Curte constată

că primul argument este greșit, ceea ce determină ca al doilea argument, care

pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raționamentul pe care

se întemeiază soluția adoptată.

În conformitate cu art.

1 C. muncii, acest act normativ reprezintă dreptul comun în materia

raporturilor individuale și colective de muncă, inclusiv a

raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care

acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Această

constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanțial, nu și a

celor de drept procesual, în privința cărora C. muncii rămâne lege specială în

raport cu C. proc. civ., ca de altfel, și cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art.

721 C. proc. civ., „dispozițiile codului (…) se aplică și în materiile

prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții

potrivnice”).

Ca atare,

normele de competență cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr. 53/2003

de aprobare a C. muncii, sunt norme speciale, concursul dintre ele

soluționându-se în favoarea celor ulterioare, în speță, a celor C. muncii.

Este

lipsit de relevanță argumentul că procedura efectivă de soluționare a cererilor

în materia conflictelor de muncă rămâne cea prevăzută de Legea nr. 168/1999:

atare consecință derivă nu din concursul lege generală - lege specială, ci din

trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială

anterioară (conform art. 290 C. muncii, „procedura de soluționare a

conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială”, respectiv pin Legea

nr. 168/1999).

Este

adevărat că, în reglementarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă,

astfel cum se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării

acestui Tribunal, este permisă și abrogarea implicită, în termeni similari

celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la

metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea

proiectelor de acte normative.

Astfel, art.

63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevede că „În cazuri deosebite, în care la

elaborarea și adoptarea unei reglementari nu a fost posibilă identificarea

tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul

modificării, completării ori abrogării lor implicite”.

Per a contrario din alin. (3) al aceleiași norme, abrogarea

implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive, nu și al

legii speciale urmate de o lege generală („

Evenimentele legislative implicite nu sunt

recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi

socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a

materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”).

Întrucât

în cauză normele de procedură C. muncii sunt norme speciale, abrogarea

implicită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce efecte

depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice alte dispoziții

contrare”.

Faptul că

prin modificările și completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea

în vigoare a C. muncii, art. 72 în discuție a rămas în aceeași formă nu poate

avea vreo relevanță în interpretarea istorico - teleologică a dispozițiilor art.

298 alin.

(2) ultima liniuță C. muncii

, cât timp este eficientă

interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în

considerentele expuse anterior.

În îndeplinirea atribuțiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute

de art. 63 alin. (2) din

Legea

nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituția care ar trebui să identifice

toate dispozițiile legale „care au suferit evenimentele legislative implicite”,

propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a

acestora, context în care coexistența în continuare a normelor în discuție,

supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent

a soluționa cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competența în

favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

cauzei privind pe contestatorul T.A.I. și pe intimata SC P.C. SRL, în favoarea

Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 26 februarie 2010.