ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2010

Decizia nr. 1323/2010 Dosar nr. 1868/62/2009 Asupra conflictului de competență de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 630 din 26 martie 2009 pronunțată în Dosar nr. 1868/62/2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a declinat competența judecării contestației formulate de contestatorul T.A.I., în contradictoriu cu intimata SC P.C. SRL, în favoarea Tribunalului Arad. În considerentele sentinței, s-a reținut că domiciliul contestatorului este în Arad, iar potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile în materia conflictelor de muncă - din categoria cărora face parte și cererea de față - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, după caz, sediul, respectiv Tribunalului Arad în cauză, în favoarea căreia Tribunalul Brașov s-a dezînvestit, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 158 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub numărul unic de dosar, iar prin sentința civilă nr. 1196 din 14 iulie 2009, această instanță s-a dezînvestit, la rându-i, de soluționarea cauzei, declinând competența în favoarea Tribunalului Brașov și sesizând instanța supremă pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că se află în prezența unui conflict de legi, respectiv între C. muncii, ce reprezintă legea generală și Legea nr. 168/1999, legea specială, considerând că au prioritate dispozițiile celei din urmă. Argumentând această concluzie, instanța a apreciat că sunt aplicabile regulile care guvernează concursul dintre legea generală și legea specială, consacrate doctrinar și jurisprudențial.

A considerat că nu prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea generală ulterioară nu o mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce. În acest context, a apreciat că dispoziția din art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii, care prevede că pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziții contrare, nu întrunește această cerință, dat fiind gradul înalt de generalitate. O prevedere neechivocă ar fi implicat dacă nu o enumerare a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin legea specială se prevede altfel”.

Art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii reprezintă o abrogare generică indirectă, care, cu caracter excepțional, a fost prevăzută în Decretul nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative, dar care nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, act în cuprinsul căruia se stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres actele normative care se abrogă. Drept urmare, instanța a apreciat că dispozițiile art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu pot înlătura de la aplicare normele de competență reglementate în art. 72 din Legea nr. 168/1999, deoarece nu produce asemenea efecte juridice.

În plus, deși prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări și completări Legii nr. 168/1999, acestea nu au vizat și dispozițiile art. 72 în discuție; or, nu există nicio rațiune pentru care acest text să fi fost păstrat în aceeași formă, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare. Tribunalul Sibiu a invocat și argumente de jurisprudență ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în alte materii. Examinând conflictul negativ de competență, se constată că litigiul de față este generat de conflictul între dispozițiile C. muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, și cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în ceea ce privește competența de soluționare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în acest conflict sunt prioritare prevederile C. muncii, consecința fiind aceea că, în speță, revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul, competența ratione materiae de soluționare a cererii având ca obiect nulitatea deciziei de imputare, obligarea intimatei la plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite și de despăgubiri materiale și morale. Este incident, în acest sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia conflictelor de muncă - așadar, inclusiv a conflictelor de drepturi - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului - 1 martie 2003 - se abrogă orice alte dispoziții contrare. Soluția de dezînvestire a Tribunalului Arad - instanța competentă a soluționa cauza -, s-a întemeiat pe două argumente: - dispozițiile Codului muncii au caracterul unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială, context în care este aplicabilă regula specialia generalibus derogant; - legea generală ulterioară nu a abrogat legea specială anterioară, în absența unei dispoziții exprese în acest sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea implicită. Înalta Curte constată că primul argument este greșit, ceea ce determină ca al doilea argument, care pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raționamentul pe care se întemeiază soluția adoptată.

În conformitate cu art. 1 C. muncii, acest act normativ reprezintă dreptul comun în materia raporturilor individuale și colective de muncă, inclusiv a raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Această constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanțial, nu și a celor de drept procesual, în privința cărora C. muncii rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de altfel, și cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispozițiile codului (…) se aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice”). Ca atare, normele de competență cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr. 53/2003 de aprobare a C. muncii, sunt norme speciale, concursul dintre ele soluționându-se în favoarea celor ulterioare, în speță, a celor C. muncii.

Este lipsit de relevanță argumentul că procedura efectivă de soluționare a cererilor în materia conflictelor de muncă rămâne cea prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecință derivă nu din concursul lege generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială anterioară (conform art. 290 C. muncii, „procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială”, respectiv pin Legea nr. 168/1999). Este adevărat că, în reglementarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal, este permisă și abrogarea implicită, în termeni similari celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevede că „În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementari nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite”. Per a contrario din alin. (3) al aceleiași norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive, nu și al legii speciale urmate de o lege generală („ Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”).

Întrucât în cauză normele de procedură C. muncii sunt norme speciale, abrogarea implicită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice alte dispoziții contrare”. Faptul că prin modificările și completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. muncii, art. 72 în discuție a rămas în aceeași formă nu poate avea vreo relevanță în interpretarea istorico - teleologică a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii , cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.

În îndeplinirea atribuțiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituția care ar trebui să identifice toate dispozițiile legale „care au suferit evenimentele legislative implicite”, propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a acestora, context în care coexistența în continuare a normelor în discuție, supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent a soluționa cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența cauzei privind pe contestatorul T.A.I. și pe intimata SC P.C. SRL, în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2010.