ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4796/2010

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 20 februarie 2009, F.M. a solicitat, în contradictoriu cu SC P.S.V.C.

SA (fostă SC P.S. SA), obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 lei

reprezentând drepturi salariale restante ajutor toamnă – iarnă pe anii 2006 și

2007 și la suma de 182,09 lei dobânda legală pentru neachitarea la termen a

obligației menționate, calculată până la data introducerii cererii, precum și

la plata dobânzii legale până la data plății efective.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999 și art. 50 din

Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

Prin sentința civilă nr. 619 din 7

aprilie 2009, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal,

litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat necompetența Tribunalului

Arad în soluționarea cauzei privind pe reclamanta F.M. și pârâta SC P.S.V.C. SA

(fostă SC P.S. SA). A stabilit că este competent teritorial exclusiv să

soluționeze pricina Tribunalul București. A trimis dosarul instanței competente

în vederea judecății.

S-a reținut că în materia dreptului

muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999,

care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere și regulile care guvernează

concursul dintre legea specială și cea generală.

A considerat tribunalul că nu

prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât

legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei

prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în

lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă

precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel”.

Abrogarea generică indirectă

cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă după

apariția Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu

poate produce efecte juridice și nu poate înlătura de la aplicare normele de

competență reglementate la art.72 din Legea nr. 168/1999.

Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6666

din 28 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 22

alin. (3) C. proc. civ. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea soluționării conflictului.

S-a reținut că în concurs nu intră o

dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială ci două

dispoziții cu caracter de norme generale cuprinse în Legea nr. 168/1999 și în

Codul muncii – Legea nr. 53/2003. Pentru ca o dispoziție să aibă caracter

special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul

reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este

cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii.

S-a arătat că tinzând a realiza

echilibrul între interesele părților implicate în conflict, în anul 2003, noul

cod al muncii a stabilit competența teritorială în raport cu interesul părții

reclamante indiferent dacă aceasta este o persoană fizică beneficiară a

drepturilor bănești salariale sau angajator.

Regulatorul de competență urmează a

fi pronunțat în favoarea Tribunalului Arad, pentru considerentele ce se vor

expune în continuare.

Acțiunea formulată de F.M. are ca

obiect soluționarea unui conflict de drepturi ivit între reclamantă, în

calitate de soție supraviețuitoare a unui fost angajat și SC P.S.V.C. SA, în

calitate de angajator, constând în plata unor diferențe bănești reprezentând

drepturi salariale restante.

Potrivit art. 284 alin. (1) din

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de

competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin.

(2) al aceluiași articol statuează în sensul că se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la

primul alineat.

Raportat așadar la alin. (1) al art. 284 C. muncii

coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere,

competența materială aparține tribunalului.

Alineatul (2) al art. 284 C. muncii

instituie o competență teritorială derogatorie de la competența generală

prevăzută de art. 5 C. proc. civ., în favoarea instanței în a cărei

circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul.

În stabilirea instanței competentă

teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de

succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 72 din

Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevedea că se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

sediul unitatea, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi.

Textul a fost însă abrogat implicit

prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 – Codul

muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ și

dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din același act normativ, care

dispun abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează

a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii și respectiv la art. 82

din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile respectivelor legi,

referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile

Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în

vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În plus, se reține și considerentul

Tribunalului București potrivit căruia în concurs nu intră o dispoziție

generală cu o dispoziție specială de competență teritorială, întrucât pentru ca

o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact

aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație

specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții

referindu-se la același gen de litigii.

În considerarea celor ce preced,

având în vedere că reclamanta are domiciliul în județul Arad,

competența soluționării

acțiunii formulată de aceasta revine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

septembrie 2010.