ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4796/2010

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2009, F.M. a solicitat, în contradictoriu cu SC P.S.V.C. SA (fostă SC P.S. SA), obligarea pârâtei la plata sumei de 1.350 lei reprezentând drepturi salariale restante ajutor toamnă – iarnă pe anii 2006 și 2007 și la suma de 182,09 lei dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligației menționate, calculată până la data introducerii cererii, precum și la plata dobânzii legale până la data plății efective. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999 și art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

Prin sentința civilă nr. 619 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat necompetența Tribunalului Arad în soluționarea cauzei privind pe reclamanta F.M. și pârâta SC P.S.V.C. SA (fostă SC P.S. SA). A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina Tribunalul București. A trimis dosarul instanței competente în vederea judecății. S-a reținut că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere și regulile care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală.

A considerat tribunalul că nu prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel”. Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte juridice și nu poate înlătura de la aplicare normele de competență reglementate la art.72 din Legea nr. 168/1999.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6666 din 28 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. S-a reținut că în concurs nu intră o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială ci două dispoziții cu caracter de norme generale cuprinse în Legea nr. 168/1999 și în Codul muncii – Legea nr. 53/2003. Pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii.

S-a arătat că tinzând a realiza echilibrul între interesele părților implicate în conflict, în anul 2003, noul cod al muncii a stabilit competența teritorială în raport cu interesul părții reclamante indiferent dacă aceasta este o persoană fizică beneficiară a drepturilor bănești salariale sau angajator. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Arad, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Acțiunea formulată de F.M. are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi ivit între reclamantă, în calitate de soție supraviețuitoare a unui fost angajat și SC P.S.V.C. SA, în calitate de angajator, constând în plata unor diferențe bănești reprezentând drepturi salariale restante.

Potrivit art. 284 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol statuează în sensul că se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat. Raportat așadar la alin. (1) al art. 284 C. muncii coroborat cu art. 2 lit. c) C. proc. civ. la care textul face trimitere, competența materială aparține tribunalului. Alineatul (2) al art. 284 C. muncii instituie o competență teritorială derogatorie de la competența generală prevăzută de art. 5 C. proc.

civ., în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi. Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ și dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din același act normativ, care dispun abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii și respectiv la art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile respectivelor legi, referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În plus, se reține și considerentul Tribunalului București potrivit căruia în concurs nu intră o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială, întrucât pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii. În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamanta are domiciliul în județul Arad, competența soluționării acțiunii formulată de aceasta revine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.