ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 784/2011

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 7 aprilie 2009, I.I. și G.O.M. au solicitat, în contradictoriu cu SC P. SA, obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 5.842,8 lei (RON) reprezentând diferența între valoarea indemnizației de concediere acordată și cea care trebuia acordată conform C.C.M. la nivel de unitate și P.S. și obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 62,32 lei (RON) reprezentând daune constând în dobânda legală pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate calculate până la data introducerii acțiunii precum și dobânda legală până la data plății efective.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 67 lit. b) din Legea nr. 168/1999, modificată și art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate coroborat cu P.S. Prin sentința civilă nr. 727 din 5 mai 2009, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat necompetența Tribunalului Arad în soluționarea cauzei privind pe reclamanții I.I. și G.O.M. și pârâta SC P. SA. A stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina Tribunalul București. A trimis dosarul instanței competente în vederea judecății. S-a reținut că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, care se aplică cu prioritate, avându-se în vedere și regulile care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală.

A considerat tribunalul că nu prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, întrucât legea nouă nu o poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum „chiar dacă prin lege specială se prevede altfel”. Abrogarea generică indirectă cuprinsă la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. mucii, nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000, motiv pentru care această modalitate de abrogare nu poate produce efecte juridice și nu poate înlătura de la aplicare normele de competență reglementate de art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 7990 din 15 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. S-a constatat că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv conflict de muncă, judecarea acesteia este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, respectiv a tribunalelor în primă instanță.

În ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale de soluționare a conflictelor de muncă, s-au avut în vedere dispozițiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, reținându-se că prevederile cuprinse la art. 72 din Legea nr. 168/1999, fiind contrare Codului muncii, au fost abrogate implicit, potrivit art. 298 alin. (2) din același cod. S-a reținut, totodată, că în concurs nu intră o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială ci două dispoziții cu caracter de norme generale cuprinse în Legea nr. 168/1999 și în Codul muncii - Legea nr. 53/2003. Pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii.

Recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V. G. împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București, secția a VllI-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 97/ R din 9 martie 2010. S-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Regulatorul de competență urmează a fit pronunțat în favoarea Tribunalului Arad, în considerarea argumentelor ce succed. Acțiunea formulată de I.I. și G.O.M. are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi ivit între reclamanți și SC P. SA, constând în plata unor drepturi bănești reprezentând diferența între valoarea indemnizației de concediere acordată și cea care trebuia plătită conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate și P.S.

Potrivit art. 284 alin. (l) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol, statuează în sensul că se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, cererile referitoare la cauzele prevăzute la primul alineat. Raportat așadar la alin. (l) al art. 284 C. mucii, coroborat cu art. 2 C. proc. civ., la care textul face trimitere, competența materială aparține tribunalului. Alin. (2) al art. 284 C. muncii, instituie o competență teritorială derogatorie de la competența generală prevăzută de art. 5 C. proc.

civ., în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul reclamantul. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevedea că se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi. Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări cuprinse la art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, prevederi ulterioare Legii nr. 168/1999, având în vedere corelativ și dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță din același act normativ, care dispun abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu cele cuprinse la art. 291 C. muncii și respectiv la art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile respectivelor legi, referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 725 alin. (l) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În plus, se reține și considerentul Tribunalului București potrivit căruia în concurs nu intră o dispoziție generală cu o dispoziție specială de competență teritorială, întrucât pentru ca o dispoziție să aibă caracter special ea nu trebuie să reglementeze exact aceeași situație care face obiectul reglementării generale ci o situație specială, derogatorie, ceea ce nu este cazul în speță, ambele dispoziții referindu-se la același gen de litigii. În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamanții au domiciliul în Arad, competența soluționării acțiunii formulată de aceștia revine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.