ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 840/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 136/108/2009 reclamanții D.B. și C.C.L. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5842,8 lei, reprezentând diferența între valoarea indemnizației de concediu acordată și cea care trebuie acordată de SC P. SA la nivel de unitate și planul social și obligarea pârâtei la plata sumei de 39,37 lei reprezentând daune.

Prin sentința civila nr. 725 din 5 mai 2009, Tribunalul Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând că, deși problematica instanței competente teritorial în soluționarea conflictelor de munca este reglementata atât prin dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, care stabilește că cererile prevăzute la alineatul 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau sediul, cât și prin dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, prevalente sunt aceste din urma prevederi care reprezintă legea specială, derogatorie de la legea generală, conform principiului consacrat de drept.

S-a mai argumentat că nu prezintă relevanță împrejurarea că legea speciala este mai veche iar cea generală mai noua, întrucât aceasta din urma nu o mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce care presupune, sub aspectul tehnicii legislative și în lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum "chiar dacă prin legea specială se prevede altfel", dar în nici un caz una cu un înalt grad de generalitate precum cea de la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii unde se arată că la data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziții contrare.

În sfârșit, instanța care s-a dezinvestit, a făcut referire la faptul că deși prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări si completări Legii nr. 168/1999, acestea nu vizează și prevederile art. 72 în discuție, neexistând nici o rațiune pentru care acestea să fi fost păstrate în aceeași forma dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie să fie înlăturate de la aplicare. Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată sub nr. 25818/2009.

Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și deliberând asupra acesteia a reținut următoarele: Potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, în speța Tribunalului București, așa cum a opinat Tribunalul Arad atunci când a pronunțat sentința civila nr. 7392 din 24 noiembrie 2009. Or, în privința competentei materiale si teritoriale de judecare a conflictelor de munca, art. 284 C. muncii a statuat ca aceasta aparține instanței in a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

Întrucât domiciliul reclamanților se afla în raza teritorială a Tribunalului Arad, în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3), art. 2 lit. c) C. proc. civ. și art. 284 C. muncii, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Arad. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenta între cele doua instanțe, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație si Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Având în vedere dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ne aflăm în prezența unui conflict negativ de competență, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 20 C. proc.

civ. și anume: există două instanțe care și-au declinat competența de soluționare, cele două declinări sunt reciproce, cel puțin una din cele două instanțe este competentă să judece cauza respectivă. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul acțiunii reclamanților îl constituie obligarea pârâților la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea indemnizației de concediu și cea acordată conform C.C.M., iar competența de soluționare a acesteia aparține Tribunalului Arad pentru următoarele considerente: Prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii statuează că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul, ori după caz, sediul.

Prin termenii imperativi pe care îi conține, textul art. 284 alin. (2) C. muncii a instituit în domeniul conflictelor de muncă un caz de competență teritorială absolută, exclusivă și nu alternativă. Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 (reținute de Tribunalul Arad în sentința de dezinvestire) care prevăd competența de soluționare a cauzelor având ca obiect conflictele de drepturi nu se aplică în prezenta cauză, deoarece textul de lege menționat a fost abrogat implicit prin Legea nr. 53/2003, care a stabilit că la data intrării în vigoare a Codului muncii, adică la data de 1 martie 2003, orice dispoziții contrare celor conținute în respectivul cod se abrogă. Așadar, prin art. 284 alin. (2) C. muncii se instituie o derogare de la regula de drept comun privitoare la competența teritorială, stipulată în art. 5 C. proc.

civ., dar și o abrogare implicită a art. 72 din Legea nr. 168/1999, stabilindu-se astfel o competență teritorială absolută, exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. Având în vedere că domiciliul reclamantului se află în raza teritorială a Tribunalului Arad, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.