ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 13 ianuarie 2009, S.L., Ș.I., Ș.L. ș.a. au solicitat instanței să soluționeze, în temeiul art. 68 și urm. C. muncii, conflictul de muncă creat în raporturile cu pârâta SC M.B.T. SRL, în sensul de a constata nulitatea absolută a deciziilor de concediere care privesc pe reclamanți și de a obliga pârâta la plata restanțelor salariale pentru lunile octombrie și prima jumătate a lui noiembrie 2008, în cuantum de 1000 lei pentru fiecare din reclamanți. Investit în primă instanță, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 617 din 7 aprilie 2009, s-a declarat necompetent în soluționarea cauzei de față și a stabilit competența teritorială exclusivă a Tribunalului Bihor căreia i-a trimis dosarul în vederea continuării judecății.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Arad a motivat că în materia dreptului muncii, legea specială este Legea nr. 168/1999 iar legea generală, Codul muncii care, în art. 249 dispune că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială, de strictă interpretare. Faptul că, se mai arată, legea specială este mai veche iar cea generală mai nouă, nu prezintă relevanță, atâta vreme cât cea din urmă nu mai poate modifica sau abroga pe cea dintâi, în absența unor prevederi neechivoce, iar nu una cu un înalt grad de generalitate cum este cea de la art. 298 alin. (2) pct. 10 C. muncii, unde se arată că pe data intrării în vigoare a acestuia, se abrogă orice dispoziții contrare.

Că este așa, conchide prima instanță, o demonstrează și faptul că deși prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări și completări Legii nr. 168/1999 acestea nu vizează și prevederile art. 72, în discuție, or nu există nici o rațiune pentru care acesta să fi fost păstrat în aceeași ordine, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare. La rândul său, Tribunalul Bihor, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial în soluționarea cauzei de față, prin sentința nr. 584/ LM din 14 aprilie 2010, declinându-și competența în favoarea tribunalului Arad, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două tribunale care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți , dolari S.U.A., cauza a fost înaintată în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Se constată ca cea de-a doua hotărâre privind desinarea corrpetenței este cea legală. Astfel, acțiunea formulată de reclamanți are ca obiect, așa cum s-a arătat, soluționarea unui conflict de muncă ivit între aceștia în calitate de foști angajați și SC M.B.T. SRL în calitate de angajator, constând în plata unor diferențe bănești reprezentând, drepturi salariale restante și respectiv constatarea nulității absolute a deciziilor de concediere. În stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cauza de față, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 72 al Legii nr. 168/199 9 „privind soluționarea conflictelor de muncă” prevedea că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Textul a fost însă abrogat implicit prin noile reglementări ale art. 284 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) care în alin. (1) dispune „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar în alin. (2) statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul relativ, art. 298 alin. (2) teza finală din același act normativ, dispune abrogarea oricăror dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu art. 291 C. muncii și respectiv art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora dispozițiile acestor legi, referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 725 alin. (1) din acest cod, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche precum și executărilor silite începute sub acea lege. Or, așa cum corect a reținut cea de a 2-a instanță sesizată, alegerea între cele două criterii alternative de stabilire a competenței teritoriale aparține reclamantului care are a opta între instanța domiciliului sau reședinței sale, în speță, ambele situate pe raza teritorială a Tribunalului Arad.

În consecință, conflictul legilor în timp, se soluționează potrivit principiului imediatei aplicațiuni a legii noi. Ca atare, ultimul act normativ (în speță, Legea nr. 53/2003, cu modificările operate prin Legea nr. 329/2009, Legea nr. 331/2009, O.U.G. nr. 4/2010, Legea nr. 41/2010 și Legea nr. 49/2010) va guverna atât procesele în curs de judecată, cât și cele născute din fapte anterioare noii legi, dar promovate după apariția acesteia. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.L. în favoarea Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.