ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la 13 ianuarie 2009, S.L.,

Ș.I., Ș.L. ș.a. au solicitat instanței să

soluționeze, în temeiul art. 68 și urm. C. muncii, conflictul de muncă creat

în raporturile cu pârâta SC M.B.T. SRL, în sensul

de a constata nulitatea absolută a deciziilor de concediere care privesc pe

reclamanți și de a obliga pârâta la plata restanțelor salariale pentru

lunile octombrie și prima jumătate a lui noiembrie

2008, în cuantum de

1000 lei pentru fiecare din reclamanți.

Investit în primă instanță, Tribunalul Arad, secția

de

contencios administrativ și fiscal,

litigii de muncă și asigurări sociale,

prin

sentința nr. 617 din 7 aprilie 2009, s-a declarat necompetent în

soluționarea cauzei de față și a stabilit

competența teritorială exclusivă

a Tribunalului Bihor căreia i-a trimis

dosarul în vederea continuării judecății.

Pentru a decide astfel,

Tribunalul Arad a motivat că în materia

dreptului muncii, legea specială este Legea nr. 168/1999

iar legea

generală,

Codul muncii care, în art. 249 dispune că procedura de

soluționare a conflictelor de

muncă se stabilește prin lege specială, de

strictă interpretare.

Faptul că, se mai arată, legea specială este mai

veche iar cea

generală mai nouă, nu

prezintă relevanță, atâta vreme cât cea din urmă

nu mai poate modifica sau abroga pe cea dintâi, în absența

unor prevederi neechivoce, iar nu una cu un înalt grad de generalitate cum

este cea de la art. 298 alin. (2) pct. 10 C.

muncii, unde se arată că pe

data

intrării în vigoare a acestuia, se abrogă orice dispoziții contrare.

Că este așa, conchide prima

instanță, o demonstrează și faptul că

deși prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări și

completări Legii

nr.

168/1999 acestea nu vizează și prevederile art. 72, în discuție, or nu

există nici o rațiune pentru care acesta să fi fost

păstrat în aceeași ordine, dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie

înlăturat de la aplicare.

La rândul său, Tribunalul Bihor,

secția civilă, s-a declarat

necompetent teritorial în soluționarea cauzei de față, prin sentința nr.

584/ LM din 14

aprilie 2010, declinându-și competența în favoarea

tribunalului Arad, astfel că

ivindu-se conflictul negativ de competență

între două tribunale care nu se găsesc în

circumscripția aceleiași curți

,

dolari

S.U.A., cauza a fost înaintată în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili

instanța competentă.

Se constată ca cea de-a doua

hotărâre privind desinarea corrpetenței este cea

legală.

Astfel, acțiunea formulată de

reclamanți are ca obiect, așa cum

s-a

arătat, soluționarea unui conflict de muncă ivit între aceștia în calitate de

foști angajați și SC M.B.T. SRL în calitate de angajator, constând în plata

unor diferențe bănești reprezentând, drepturi salariale restante și respectiv

constatarea nulității absolute a deciziilor de concediere.

În stabilirea instanței

competente teritorial să soluționeze cauza

de față, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează

aplicarea legilor în timp, în funcție de

succesiunea acestora.

Astfel, este

adevărat că art. 72 al Legii nr. 168/199

9 „privind soluționarea conflictelor de muncă” prevedea că cererile

referitoare

la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești

competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Textul a fost însă abrogat implicit prin noile

reglementări ale art. 284 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) care în alin. (1)

dispune „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor

stabilite conform Codului de procedură civilă, iar în alin. (2) statuează că

cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamanta

își are domiciliul sau reședința ori,

după caz, sediul relativ, art. 298

alin. (2) teza finală din același act normativ, dispune abrogarea oricăror

dispoziții contrare.

Tot astfel, aceste prevederi urmează a se corobora cu

art. 291 C. muncii și respectiv art. 82 din Legea nr. 168/1999, conform cărora

dispozițiile acestor legi, referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se

completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 725 alin. (1) din acest cod,

dispozițiile legii noi de

procedură se

aplică din momentul intrării ei în vigoare inclusiv proceselor în

curs

de judecată începute sub legea veche precum și executărilor silite începute sub

acea lege.

Or, așa cum corect a reținut cea de a 2-a instanță

sesizată, alegerea între cele două criterii alternative de stabilire a

competenței teritoriale aparține reclamantului care are a opta între instanța

domiciliului sau reședinței sale, în speță, ambele situate pe raza teritorială

a Tribunalului Arad.

În consecință, conflictul legilor în timp, se

soluționează potrivit principiului imediatei aplicațiuni a legii noi.

Ca atare, ultimul act normativ (în speță, Legea nr. 53/2003,

cu modificările operate prin Legea nr. 329/2009, Legea nr. 331/2009, O.U.G. nr.

4/2010, Legea nr. 41/2010 și Legea nr. 49/2010) va guverna atât procesele în

curs de judecată, cât și cele născute din fapte anterioare noii legi, dar

promovate după apariția

acesteia.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului

Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe reclamanta S.L. în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2011.