ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul D.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei care sa conțină titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziției nr. 762 din 15 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Călărași.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că de la data depunerii primei notificări au trecut aproximativ 9 ani, iar de la data stabilirii dreptului la despăgubiri aproximativ 6 ani, astfel încât prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât nu are atribuții de emitere a titlului de despăgubire, acesta fiind emis de către Comisia Centrală, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată, întrucât procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 impune parcurgerea anumitor etape, ulterior transmiterii și înregistrării dosarelor urmând etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și apoi etapa evaluării.

Prin Sentința nr. 4268 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților respingând acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis acțiunea formulată de către reclamantul D.G.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligând această pârâtă să emită pe numele reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul aferent Dispoziției nr. 762 din 15 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Călărași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că deși potrivit raportului de evaluare întocmit în beneficiul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Societatea Generală a Experților Tehnici S.A.

în luna noiembrie 2006, valoarea proprietății reclamantului, ce face obiectul Dispoziției nr. 762 din 15 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Călărași a fost stabilită la 58.775 euro, pârâta Comisia Centrală, abia la data de 21 decembrie 2010, cu adresa nr. 11542/ CC din 21 decembrie 2010, a solicitat Primarului municipiului Călărași să justifice soluția adoptată cu privire la suprafața de teren de 312 mp. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, judecătorul fondului a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât această pârâtă nu are nicio obligație legală în legătură cu verificarea legalității măsurii de nerestituire în natură, trimiterea dosarului reclamantului pentru efectuarea evaluării sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părți neexistând nici un raport juridic obligațional.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a constatat că și aceasta este fondată, având în vedere că în această procedură administrativă specială, acesta nu are nici un fel de obligații. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în prima etapă a procedurii administrative, dreptul de cenzură al Secretariatului Comisiei Centrale se limitează la verificarea „legalității respingerii cererii de restituire în natură", astfel încât verificările acestei instituții nu pot viza aspecte referitoare la eventuale neconcordanțe între suprafețe, sub aspect cantitativ, iar refuzul verificării legalității măsurii de nerestituire în natură nu poate avea la bază pretinse nereguli referitoare la insuficiente elemente de identificare a imobilului, aspecte care ar fi de natură să creeze impedimente numai în etapa evaluării imobilului.

Conchizând, instanța de fond a apreciat că nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de aproape 5 ani în care pârâta trebuia să parcurgă etapele procedurii administrative și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ. 2. Calea de atac exercitată împotriva Sentinței nr. 4268 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte: Dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greșită, în condițiile în care s-a constatat că Primăria Călărași nu a identificat cu suprafețe imobilul construcție pentru a acordat despăgubiri, apreciind că dosarul reclamantului nu este complet. De asemenea, în opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. l.Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Călărași, 13 Decembrie nr. 6, județul Călărași, imposibil de restituit în natură. Notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată, prin Dispoziția Primarului Municipiului Călărași nr. 762 din 15 februarie 2006 care a dispus a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul (casă și teren) în suprafață de 312 mp.

Din analiza actelor de la dosar rezultă că reclamantul a solicitat pârâtei prin petiții repetate, transmise online, la data de 3 februarie 2009, 25 august 2009, 29 decembrie 2009, 15 aprilie 2010, soluționarea dosarului și stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă abia la data de 21 decembrie 2010, cu adresa nr. 11542/ CC din 21 decembrie 2010, pârâta a solicitat Primarului municipiului Călărași să justifice „soluția adoptată cu privire la suprafața de teren de 312 mp. În raport cu datele menționate, instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.

Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.

În același timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării Dosarului nr. 11542/ CC, în condițiile în care așa cum a constatat și instanța de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care există la dosar atât avizul de legalitate al Prefectului, cât și declarația dată de reclamantă pe propria răspundere și autentificată sub nr. 833 din 28 februarie 2011, în sensul că nu a primit niciun fel de despăgubiri pentru imobilul teren situat în București, str. Hambarului nr. 22, sectorul 2. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Susținerea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul ar fi incomplet nefiind identificat cu suprafețe imobilul construcție pentru s-a acordat despăgubiri, nu poate fi primită și nu este de natură a deroga instituția de obligațiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenței legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. La pronunțarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007, semestrul 1, Ed. Hamangiu, București, 2007); decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta Curte de Casație și Justiție.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007, semestrul 2, Ed. Hamangiu, București, 2008); deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2008 semestrul 2, Ed. Hamangiu, București, 2009); decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011). Înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiat și ultimul motiv de recurs, referitor la nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că etapele și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 4268 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.