ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața

primei instanțe

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul M.C., în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire, precum și să efectueze plata pentru imobilul situat în Craiova,

str. Partizanilor, constatat a fi imposibil de restituit în natură, prin

Dispoziția nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de către Primarul Municipiului

Craiova.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că, deși prin Dispoziția nr. 3040 din 24

ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005 către reclamant în calitate de persoană îndreptățită, pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, cu mențiunea predării dosarului de

restituire către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, demersurile efectuate în vederea

soluționării dosarului au rămas fără rezultat, fiind încălcat, astfel, art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere

privind obligarea la plata despăgubirilor, invocând în acest sens dispozițiile

Capitolului V

1

al Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că dosarul

de restituire a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură, constatându-se omisiunea identificării imobilului,

întrucât există inadvertențe sub aspectul componenței (teren/construcție/teren

și construcție).

Instituția pârâtă a

menționat că Dispoziția nr. 3040/2006 a fost emisă de către Primarul

Municipiului Craiova, cu încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, iar prin adresa nr. 13406 din 12 decembrie 2010 emisă de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, i s-a solicitat

emitentului să precizeze în mod expres imobilul ce constituie obiectul

propunerii de acordare a despăgubirilor, urmând ca decizia reprezentând titlu

de despăgubire să fie emisă după clarificarea problemelor existente în dosar.

Totodată, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat și excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de către

Primarul Municipiului Craiova, susținând că imobilele preluate în baza Legii

nr. 58/1974 nu pot face obiectul retrocedării în baza Legii nr. 10/2001, iar

persoanele ce solicită retrocedarea nu pot fi considerate persoane îndreptățite

în accepțiunea dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, întrucât

nu au intrat niciodată în proprietatea terenului, fiindu-le acordată de către

stat numai folosința acestuia.

instanței de fond

Prin sentința nr.

189/2011 din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a instanței competente

în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24

ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul, situat în Craiova, str. Partizanilor, conform Dispoziției nr. 3040

din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova și a respins

cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la emiterea titlului de plată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând excepția de nelegalitate invocată

de instituția pârâtă, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, a reținut că

excepția

de nelegalitate poate fi invocată exclusiv în legătură cu actele ce se

circumscriu noțiunii de act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, iar în cauza dedusă judecății, dispoziția Primarului

Municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe cale

incidentală nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă emis

în condițiile Legii nr. 10/2001, iar

litigiile având ca obiect

recunoașterea calității de persoană îndreptățită și procedurile de restituire

în natură a imobilelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, au caracter

civil indiferent de calitatea unității deținătoare, autoritate publică sau

societate comercială.

Pe de altă parte,

Curtea a constatat că Decizia Comisiei Centrale reprezintă un act administrativ

supus controlului instanței de contencios doar în situația stabilirii

despăgubirilor pentru imobilul de restituit, nu și în situația în care se

stabilește, în urma reevaluării situației juridice, posibilitatea restituirii

în natură, potrivit art. 21 alin. (2) din Cap. VI, Titlul VII din Legea nr.

247/2005, potrivit cu care decizia de restituire în natură urmează regimul

juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind supusă

jurisdicției civile.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a considerat că atribuțiile

acestei pârâte, astfel cum sunt reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, nu includ și emiterea titlului de plată a despăgubirilor, ci doar

evaluarea bunului imobil și respectiv, emiterea titlului de despăgubire,

atribuția de emitere a titlului de conversie și/sau a titlului de plată fiind

stabilită de art. 17 din același act normativ în sarcina pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pe cale de

consecință, Curtea a reținut lipsa de identitate între pârâtă și titularul

raportului de atribuții, astfel încât a apreciat că se impune admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut împrejurările potrivit cărora, prin Dispoziția

nr. 3040/2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri

reparatorii sub formă de titlu de despăgubire pentru imobilul reclamantului,

dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat sub nr. 13406/CC, în data de 09 mai 2006, însă, până în prezent,

pârâta nu și-a îndeplinit obligația de emitere a

deciziei reprezentând titlul de

despăgubire potrivit dispozițiilor

Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Curtea a constatat că

reclamantul a inițiat procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar autoritatea locală

cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 24 ianuarie 2006, prin

propunerea acordării de măsuri reparatorii formulată prin dispoziția nr. 3040.

Ulterior

înregistrării, la un interval considerabil și după etapa de verificare

a legalității respingerii cererii de restituire în natură

,

reglementată de art. 16 alin. (4) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ca

efect al solicitărilor depuse de către reclamant în vederea soluționării

cererii de acordare a măsurilor reparatorii, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a solicitat emitentului dispoziției nr. 3040/2006

identificarea corectă a imobilului – teren în suprafață de 665 mp., precum și

precizarea dacă obiectul propunerii de acordare a despăgubirilor include și

terenul în suprafață de 665 mp, însă răspunsul emitentului la această

solicitare nu a fost formulat.

Față de această

situație de fapt, instanța de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că exigența respectării termenului

rezonabil se referă și la durata procedurilor administrative și, pe cale de

consecință, a reținut culpa autorităților administrative române în procedura de

punere în executare a legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza

dedusă judecății, având în vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data

formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

Instanța de fond a

mai apreciat că instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, a adus

atingere noțiunii de bun, iar absența totală a despăgubirilor de aproximativ 10

ani a produs reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la

respectarea bunurilor acestuia.

Pe de altă parte,

Curtea a apreciat că remiterea de către pârâtă Primăriei Craiova a

documentației ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamant

echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de

despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și normele

de aplicare a acesteia nu prevăd o astfel de posibilitate.

În plus, controlul

său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire

în natură, neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de

măsurile reparatorii la care, în prealabil, s-a reținut a fi îndreptățită

potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

cererea subsidiară având ca fundament rolul activ al instanței de contencios

administrativ în identificarea obiectului propunerii de acordare a măsurilor

reparatorii, instanța de fond a reținut că pârâta invocă existența unor

circumstanțe de drept constând în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 30 din

Legea nr. 58/1974, fără a observa scopul instituirii interdicției reglementate

de art. 30 alin. (1) din acest act normativ.

Referitor la cererea

de obligare a pârâtelor la plată, instanța a constatat, pe de o parte, că

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are atribuția de

emitere a titlului de plată, reglementată de art. 17 din Cap. V, Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, ulterior emiterii titlului de despăgubire de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar pe de altă parte, a reținut

aplicabilitatea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 62/2010, normă potrivit

căreia,

până la data de 1 iulie 2012, se suspendă emiterea

titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pe perioada

de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor realizându-se numai prin conversia lor

în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a

formulat opțiunea beneficiarului.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C.

proc. civ.

Recurenta combate

hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

4.1. Greșita

respingere a cererii de sesizare a instanței competente cu excepția de

nelegalitate

Potrivit

recurentei, Dispoziția nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 a Primăriei Craiova este un act administrativ care poate fi supus cenzurii pe calea prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 554/2004.

4.2.

Neobservarea inadvertențelor din dosarul de despăgubire

La acest punct

recurenta insistă asupra faptului că, potrivit contractului de schimb de

imobile, terenul în suprafață de 665 mp a trecut în proprietatea statului în

baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 așa încât reclamantul nu poate primi

despăgubiri decât pentru construcția demolată.

4.3. Nelegala

soluționare a cererii de chemare în garanție a primăriei

4.4. Redactarea

defectuoasă a dispozitivului sentinței

În opinia recurentei,

nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul

despăgubirilor, pentru că se trece peste etapele administrative prevăzute de

lege. Pe de altă parte, executarea sentinței nu depinde în totalitate de

recurentă, ci și de evaluator, așa încât nu poate emite decizia în cel mult 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant M.C.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect

obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

corelativ constatării că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a

dosarului nr. 13406/CC.

Intimatul este

titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul din Craiova, str.

Partizanilor, recunoscut prin Dispoziția nr. 3040 din data de 24 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova.

Cum a reținut și

prima instanță, dosarul aferent notificării a fost înaintat la recurentă la

data de 9 mai 2006.

Până la data

soluționării recursului de față, 13 ianuarie 2012, recurenta nu a emis decizia

reprezentând titlu de despăgubire, singurul act întocmit în dosarul nr.

13406/CC fiind adresa datată 13 decembrie 2010 prin care solicită entității

notificate „descrierea cu exactitate a imobilului”. Acest înscris, întocmit în

mod evident pro causa, după primirea citației de la Curtea de Apel Craiova,

relevă o practică administrativă contrară procedurii reglementate de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, în mod judicios sancționată de prima instanță.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că pasivitatea de peste 5 ani și 6 luni manifestată de

recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate

administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării

despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi

justificată. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta era

datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura

reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen

rezonabil, nefiind admisibil ca intimatul să nu poată întrezări în anul 2012

finalul unei proceduri ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

excepția de nelegalitate

Prima instanță a

respins în mod corect cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Craiova.

Câtă vreme

legiuitorul a reglementat o altă procedură de contestare, pe cale civilă, prin

art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziția primarului nu poate fi supusă controlului

de legalitate pe calea excepției reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, opunându-se prevederile art. 5 alin. (2) din același act normativ.

De altfel nici în

această privință recurenta nu își adaptează conduita procesuală, persistând în

formularea unor cereri de sesizare cu excepții de nelegalitate constant

respinse de instanțele de judecată.

1.2. Referitor la

obligația de emitere a deciziei

Potrivit

art. 16 alin. (4) – (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005:

„(4)

Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

…….

(7)

În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare”.

Prin

urmare, singura atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei

Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire

în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea

nr. 10/2001 din alte perspective, ce intrau exclusiv în competența entității

care a soluționat notificarea.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte mai observă că neclaritățile invocate puteau fi lesne

rezolvate chiar de recurentă pe baza actelor din dosarul aferent notificării și

a dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Astfel, deși

dispoziția entității notificate se referă generic la „imobilul notificat,

situat în Craiova, str. Partizanilor”, din conținutul notificării (fila 64,

dosar fond) rezultă cu claritate că despăgubirile sunt solicitate atât pentru

construcția demolată, cât și pentru terenul de 665 mp.

Construcția dobândită

prin contractul de schimb din 29 decembrie 1977 de fostul Notariat de Stat

Județean Dolj a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 401/1983 iar

terenul în suprafață de 665 mp a urmat regimul prevăzut de art. 30 din Legea

nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și

rurale.

Contrar afirmațiilor

recurentei, terenurile preluate de statul comunist în virtutea dispozițiilor

legale anterior indicate nu sunt excluse de la beneficiul despăgubirilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001, legiuitorul reglementând expres modul de

rezolvare  a unei atari situații în pct. 1.4. lit. c) din Normele metodologice

menționate, după cum urmează:

„Cât privește ipoteza

în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost

preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocația de a

obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate,

regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței

prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului la

data trecerii acestuia în proprietatea statului. În acest caz, în situația în

care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligația

rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizată

cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din

O.U.G. nr. 184/2002. În situația în care, potrivit legii, terenul nu poate fi

restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri

reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre despăgubirea primită,

actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al

titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, și valoarea de piață a terenului,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare."

Cum necontestat,

construcția proprietatea intimatului M.C. a fost demolată iar terenul de 665 mp

este în întregime ocupat de un bloc de locuințe și de căile de acces (conform

procesului verbal din 17 septembrie 2004, dosar fond) rezultă că cererea de

față se încadrează perfect în ipoteza avută în vedere de legiuitor, așa încât

refuzul recurentei de a parcurge procedura reglementată de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 este nejustificat.

1.3. Referitor la

cererea de chemare în garanție

Critica subsumată

acestui punct este străină de cauza examinată. Recurenta nu a învestit curtea

de apel cu o atare cerere.

1.4. Referitor la

executarea sentinței

Critica privind

caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței, de a emite

„direct” decizia reprezentând titlu de despăgubire este, de asemenea, nefondată.

Etapele și

operațiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existență

de-sine-stătătoare ci ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei.

Cât privește

afirmația referitoare la intervalul de timp prea scurt pentru executare, Înalta

Curte observă că sentința atacată s-a pronunțat la data de 1 aprilie 2011, iar

soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru recurentă, dată

fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția

contencios administrativ și fiscal în această materie, așa încât executarea

obligației în termen de 30 de zile de la pronunțarea instanței de recurs este

perfect posibilă.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 189/2011 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.