ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, precum și să efectueze plata pentru imobilul situat în Craiova, str. Partizanilor, constatat a fi imposibil de restituit în natură, prin Dispoziția nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de către Primarul Municipiului Craiova.

În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că, deși prin Dispoziția nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 către reclamant în calitate de persoană îndreptățită, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, cu mențiunea predării dosarului de restituire către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, demersurile efectuate în vederea soluționării dosarului au rămas fără rezultat, fiind încălcat, astfel, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor, invocând în acest sens dispozițiile Capitolului V 1 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că dosarul de restituire a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se omisiunea identificării imobilului, întrucât există inadvertențe sub aspectul componenței (teren/construcție/teren și construcție). Instituția pârâtă a menționat că Dispoziția nr. 3040/2006 a fost emisă de către Primarul Municipiului Craiova, cu încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, iar prin adresa nr. 13406 din 12 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, i s-a solicitat emitentului să precizeze în mod expres imobilul ce constituie obiectul propunerii de acordare a despăgubirilor, urmând ca decizia reprezentând titlu de despăgubire să fie emisă după clarificarea problemelor existente în dosar.

Totodată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat și excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de către Primarul Municipiului Craiova, susținând că imobilele preluate în baza Legii nr. 58/1974 nu pot face obiectul retrocedării în baza Legii nr. 10/2001, iar persoanele ce solicită retrocedarea nu pot fi considerate persoane îndreptățite în accepțiunea dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, întrucât nu au intrat niciodată în proprietatea terenului, fiindu-le acordată de către stat numai folosința acestuia.

3. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 189/2011 din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a instanței competente în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul, situat în Craiova, str. Partizanilor, conform Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova și a respins cererea de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând excepția de nelegalitate invocată de instituția pârâtă, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a reținut că excepția de nelegalitate poate fi invocată exclusiv în legătură cu actele ce se circumscriu noțiunii de act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar în cauza dedusă judecății, dispoziția Primarului Municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe cale incidentală nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, iar litigiile având ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită și procedurile de restituire în natură a imobilelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, au caracter civil indiferent de calitatea unității deținătoare, autoritate publică sau societate comercială.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Decizia Comisiei Centrale reprezintă un act administrativ supus controlului instanței de contencios doar în situația stabilirii despăgubirilor pentru imobilul de restituit, nu și în situația în care se stabilește, în urma reevaluării situației juridice, posibilitatea restituirii în natură, potrivit art. 21 alin. (2) din Cap. VI, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cu care decizia de restituire în natură urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind supusă jurisdicției civile.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a considerat că atribuțiile acestei pârâte, astfel cum sunt reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu includ și emiterea titlului de plată a despăgubirilor, ci doar evaluarea bunului imobil și respectiv, emiterea titlului de despăgubire, atribuția de emitere a titlului de conversie și/sau a titlului de plată fiind stabilită de art. 17 din același act normativ în sarcina pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pe cale de consecință, Curtea a reținut lipsa de identitate între pârâtă și titularul raportului de atribuții, astfel încât a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut împrejurările potrivit cărora, prin Dispoziția nr. 3040/2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titlu de despăgubire pentru imobilul reclamantului, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 13406/CC, în data de 09 mai 2006, însă, până în prezent, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea a constatat că reclamantul a inițiat procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 24 ianuarie 2006, prin propunerea acordării de măsuri reparatorii formulată prin dispoziția nr. 3040. Ulterior înregistrării, la un interval considerabil și după etapa de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură , reglementată de art. 16 alin. (4) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ca efect al solicitărilor depuse de către reclamant în vederea soluționării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat emitentului dispoziției nr. 3040/2006 identificarea corectă a imobilului – teren în suprafață de 665 mp., precum și precizarea dacă obiectul propunerii de acordare a despăgubirilor include și terenul în suprafață de 665 mp, însă răspunsul emitentului la această solicitare nu a fost formulat.

Față de această situație de fapt, instanța de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că exigența respectării termenului rezonabil se referă și la durata procedurilor administrative și, pe cale de consecință, a reținut culpa autorităților administrative române în procedura de punere în executare a legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza dedusă judecății, având în vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Instanța de fond a mai apreciat că instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, a adus atingere noțiunii de bun, iar absența totală a despăgubirilor de aproximativ 10 ani a produs reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor acestuia.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că remiterea de către pârâtă Primăriei Craiova a documentației ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamant echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și normele de aplicare a acesteia nu prevăd o astfel de posibilitate. În plus, controlul său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care, în prealabil, s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește cererea subsidiară având ca fundament rolul activ al instanței de contencios administrativ în identificarea obiectului propunerii de acordare a măsurilor reparatorii, instanța de fond a reținut că pârâta invocă existența unor circumstanțe de drept constând în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, fără a observa scopul instituirii interdicției reglementate de art. 30 alin. (1) din acest act normativ. Referitor la cererea de obligare a pârâtelor la plată, instanța a constatat, pe de o parte, că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are atribuția de emitere a titlului de plată, reglementată de art. 17 din Cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ulterior emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar pe de altă parte, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. III din O.U.G.

nr. 62/2010, normă potrivit căreia, până la data de 1 iulie 2012, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor realizându-se numai prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea beneficiarului. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304¹ C. proc.

civ. Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 4.1. Greșita respingere a cererii de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate Potrivit recurentei, Dispoziția nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 a Primăriei Craiova este un act administrativ care poate fi supus cenzurii pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. 4.2. Neobservarea inadvertențelor din dosarul de despăgubire La acest punct recurenta insistă asupra faptului că, potrivit contractului de schimb de imobile, terenul în suprafață de 665 mp a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 așa încât reclamantul nu poate primi despăgubiri decât pentru construcția demolată. 4.3.

Nelegala soluționare a cererii de chemare în garanție a primăriei 4.4. Redactarea defectuoasă a dispozitivului sentinței În opinia recurentei, nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, pentru că se trece peste etapele administrative prevăzute de lege. Pe de altă parte, executarea sentinței nu depinde în totalitate de recurentă, ci și de evaluator, așa încât nu poate emite decizia în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant M.C. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului nr. 13406/CC. Intimatul este titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul din Craiova, str. Partizanilor, recunoscut prin Dispoziția nr. 3040 din data de 24 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova.

Cum a reținut și prima instanță, dosarul aferent notificării a fost înaintat la recurentă la data de 9 mai 2006. Până la data soluționării recursului de față, 13 ianuarie 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, singurul act întocmit în dosarul nr. 13406/CC fiind adresa datată 13 decembrie 2010 prin care solicită entității notificate „descrierea cu exactitate a imobilului”. Acest înscris, întocmit în mod evident pro causa, după primirea citației de la Curtea de Apel Craiova, relevă o practică administrativă contrară procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în mod judicios sancționată de prima instanță. În aceste condiții, Înalta Curte reține că pasivitatea de peste 5 ani și 6 luni manifestată de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi justificată.

Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimatul să nu poată întrezări în anul 2012 finalul unei proceduri ce a debutat în anul 2001. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la excepția de nelegalitate Prima instanță a respins în mod corect cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3040 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Câtă vreme legiuitorul a reglementat o altă procedură de contestare, pe cale civilă, prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziția primarului nu poate fi supusă controlului de legalitate pe calea excepției reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, opunându-se prevederile art. 5 alin. (2) din același act normativ. De altfel nici în această privință recurenta nu își adaptează conduita procesuală, persistând în formularea unor cereri de sesizare cu excepții de nelegalitate constant respinse de instanțele de judecată. 1.2. Referitor la obligația de emitere a deciziei Potrivit art. 16 alin. (4) – (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005: „(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. ……. (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Prin urmare, singura atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intrau exclusiv în competența entității care a soluționat notificarea.

În altă ordine de idei, Înalta Curte mai observă că neclaritățile invocate puteau fi lesne rezolvate chiar de recurentă pe baza actelor din dosarul aferent notificării și a dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Astfel, deși dispoziția entității notificate se referă generic la „imobilul notificat, situat în Craiova, str. Partizanilor”, din conținutul notificării (fila 64, dosar fond) rezultă cu claritate că despăgubirile sunt solicitate atât pentru construcția demolată, cât și pentru terenul de 665 mp. Construcția dobândită prin contractul de schimb din 29 decembrie 1977 de fostul Notariat de Stat Județean Dolj a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 401/1983 iar terenul în suprafață de 665 mp a urmat regimul prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale.

Contrar afirmațiilor recurentei, terenurile preluate de statul comunist în virtutea dispozițiilor legale anterior indicate nu sunt excluse de la beneficiul despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, legiuitorul reglementând expres modul de rezolvare a unei atari situații în pct. 1.4. lit. c) din Normele metodologice menționate, după cum urmează: „Cât privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

În acest caz, în situația în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. În situația în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, și valoarea de piață a terenului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare." Cum necontestat, construcția proprietatea intimatului M.C.

a fost demolată iar terenul de 665 mp este în întregime ocupat de un bloc de locuințe și de căile de acces (conform procesului verbal din 17 septembrie 2004, dosar fond) rezultă că cererea de față se încadrează perfect în ipoteza avută în vedere de legiuitor, așa încât refuzul recurentei de a parcurge procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este nejustificat. 1.3. Referitor la cererea de chemare în garanție Critica subsumată acestui punct este străină de cauza examinată. Recurenta nu a învestit curtea de apel cu o atare cerere. 1.4. Referitor la executarea sentinței Critica privind caracterul nelegal al obligației impuse prin dispozitivul sentinței, de a emite „direct” decizia reprezentând titlu de despăgubire este, de asemenea, nefondată.

Etapele și operațiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existență de-sine-stătătoare ci ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei. Cât privește afirmația referitoare la intervalul de timp prea scurt pentru executare, Înalta Curte observă că sentința atacată s-a pronunțat la data de 1 aprilie 2011, iar soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru recurentă, dată fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal în această materie, așa încât executarea obligației în termen de 30 de zile de la pronunțarea instanței de recurs este perfect posibilă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 189/2011 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.