ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 139/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 139/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1549 pronunțată în data de 26 martie 2010, a admis în parte cererea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și, pe cale de consecință: - a obligat pârâta Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 7.815.000 lei, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de penalități de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere de la împlinirea termenului de 10 zile stabilit și până la executarea efectivă a obligației stabilite.
- a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată pentru suma de 500.000 lei și titlu de conversie în acțiuni emise de Fondul Proprietatea pentru suma de 7.315.000 lei, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă, a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de penalități de 1 000 lei pe fiecare zi de întârziere de la împlinirea termenului de 10 zile stabilit și până la executarea efectivă a obligației stabilite. - a respins capătul de cerere privind plata amenzii ca neîntemeiat. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 40 000 lei cu titlu de daune morale către reclamant precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 6000 lei.
Pentru a se pronunțata astfel, prima instanță,a reținut, în esență,așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 decembrie 2009, reclamantul F.A. a chemat în judecată pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a solicitat: - obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei de 4.116.715 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data emiterii deciziei, stabilită conform raportului de expertiză extrajudiciară de evaluare, întocmit de membrul acreditat A.N.E.V.A.R. - D.G., în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare și metodele de evaluare recunoscute de A.N.E.V.A.R.
și agreate de pârâte, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul-construcție numerotat C3 în schița 3 la raportul de expertiză topografică întocmit de ing. B.E. și terenul în suprafață de 2905,79 mp situat în București, sector 3, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, - obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților( A.N.R.P) să emită titlu de plată pentru suma de 500.000 RON și titlu de conversie în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată pentru imobilul construcție numerotat C3 în schița 3 la raportul de expertiză topografică întocmit de ing.
B.E. și terenul în suprafață de 2905,79 mp situat în București, sector 3, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. - obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, - obligarea pârâtelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale, - obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor morale în sumă de 200.000 RON, - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 20791 din 26 aprilie 2005 și Decizia de completare nr. 23908 din 11 decembrie 2006 Serviciul de Informații Externe i s-a respins cererea de restituire în natură și a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul - construcție numerotat C3 în schița anexă la raportul de expertiză topografică întocmit de ing. B.E. și pentru terenul în suprafață de 2905,79 mp situat în București, sector 3. Deciziile însoțite de dosarul administrativ au fost comunicate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin adresa SIE nr. 23944 din 12 decembrie 2006, dosarul administrativ fiind înregistrat la Comisie sub nr. 30496/CC.
Prin adresa nr. 29894 din 05 iunie 2009 Serviciului Român de Informații a completat dosarul administrativ și a transmis Comisiei, în copie, procesul-verbal nr. 23857 din 20 noiembrie 1963 care constituie Anexa 3 la raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul nr. 12873/3/2005 al TMB, secția a V a civilă. A susținut reclamantul că a transmis A.N.R.P. sub nr. 815480 din 06 iulie 2009 documentele necesare Comisiei pentru soluționarea administrativ,respectiv, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară ce conține detaliile corpului de clădire C3 precum și copia actului său de identitate, revenind prin adresa nr. 827155 din 04 septembrie 2009 cu solicitarea de a soluționa cu prioritate dosarul său administrativ, motivat de vârsta de 79 ani și de starea sa gravă de sănătate,dovedită prin documentul medical transmis Comisiei.
A arătat reclamantul că de la data parcurgerii plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni în contencios administrativ autoritățile publice centrale nu au comunicat niciun răspuns și au refuzat să soluționeze cererea și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, titlul de plată și titlul de conversie, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Prin plângerea prealabilă, arată reclamantul,a solicitat emiterea deciziei cu titlu de despăgubire pentru valoarea de piață a imobilului de 4.116.715 Euro constatată de evaluator-membru A.N.E.V.A.R. în conformitate cu Standardele Internaționale de evaluare, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiții, arată, în esență, că nesoluționarea dosarului său administrativ de către pârâte este de natură să-i producă grave prejudicii morale și materiale pe fondul vârstei sale înaintate' și a stării grave de sănătate, motiv pentru care a solicitat ca instanța să dispună cu privire la repararea prejudiciului moral. A arătat reclamantul că de la data parcurgerii plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni în contencios administrativ autoritățile publice centrale nu au comunicat niciun răspuns și au refuzat să soluționeze cererea și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, titlul de plată și titlul de conversie, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
p ârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,prin întâmpinarea formulată,a solicitat respingerea cererii, având în vedere că în cauza supusă judecății dosarul de despăgubire se află în etapa premergătoare emiterii deciziei, motiv pentru care solicită respingerea ca neîntemeiată a solicitării de emitere a deciziei. Referitor la capătul trei al cererii privind plata unor penalități de 1000 de ron /zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,pârâta face precizarea că cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii, în acest caz, sarcina probei revine reclamantelor, conform dispozițiilor art. 1169 C. civ.
Referitor la obligarea plății în solidar cu pârâta A.N.R.P a daunelor morale, în cuantum de 200.000 Ron , a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, întrucât Comisia Centrală numai după parcurgerea etapei evaluării va emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea formulată,a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 după emiterea titlurilor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.
Cu privire la emiterea titlului de despăgubire, arată că acesta este emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. In vederea acordării despăgubirilor în numerar și/sau în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emite titlurile de plată și, respectiv, de conversie în ordinea înregistrării cererilor de o opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare, prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007, astfel că nefiind în posesia unui titlu de despăgubire, reclamantul nu poate urma procedura de valorificare a acestuia.
Instanța a mai reținut că reclamantul a parcurs procedura prealabilă instituită de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a solicitat prin cererea înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 841032 din 17 noiembrie 2009 emiterea deciziilor. De la data parcurgerii plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni în contencios administrativ, autoritățile publice centrale nu au comunicat niciun răspuns și au refuzat să soluționeze cererea și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, titlul de plată și titlul de conversie. A mai arătat prima instanță că dreptul de opțiune exercitat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, starea de sănătate a reclamantului, precum și durata întregii proceduri a depășit durata termenului rezonabil (din 2001 până în prezent), astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 5554/2004.
î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii și fără să se aibă în vedere actele anexate la dosar. Prin recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a criticat sentința civilă nr. 1543/2001 a Curții de Apel București, întrucât a fost obligată să emită titlul de despăgubire, deși în ședința din 23 martie 2010 a fost aprobată emiterea deciziei pentru titlul de despăgubire.
Desemenea, obligarea acestei recurente la plata sumei de 40.000 lei în solidar cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu titlu de daune morale către reclamant, nu are suport legal, întrucât prima instanță nu a analizat temeinic probele și apărările formulate pe fond motivându-și soluția doar pe depășirea termenului rezonabil care ar fi adus o agravare a stării de sănătate a reclamantei . Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat și ea recurs împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, precizând că instanța fondului nu s-a pronunțat pe excepția prematurității acțiunii și a încălcat dispozițiile art. 18 1 din O.U.G. nr. 81/2007 privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire, asimilând o cerere de chemare în judecată cu dreptul de opțiune care se exercită numai după emiterea titlului de despăgubire.
Deasemenea au fost obligați la executarea obligației de plată sub sancțiunea de penalități de 1000 lei pe zi de întârziere, în 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deși Legea contenciosului administrativ prevede executarea acestor hotărâri în termen de 30 de zile . Deasemenea s-a criticat hotărârea judecătorească și sub aspectul obligării pârâtelor în solidar la plata daunelor morale, în condițiile în care atribuțiile acestei autorități iau naștere după emiterea titlului de despăgubire emis de Comisie. Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise. Examinând motivele de recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F.A.
și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 7.815.000 lei, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere. Deasemenea, a fost obligată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 lei și titlul de conversie în acțiuni. Pârâtele au fost obligate în solidar la plata sumei de 40.000 lei cu titlul de daune morale către reclamant și cheltuieli de judecată. S-a motivat hotărârea pe depășirea termenului rezonabil, autoritățile administrative necomunicând nici un răspuns reclamantului de la data parcurgerii procedurii prealabile și până la formularea acțiunii în justiție și astfel refuzând să soluționeze cererea acestuia.
Plata și cuantumul daunelor morale s-a motivat prin aceea că termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului, a fost depășit, fapt care a determinat o agravare a stării de sănătate a acestuia. Referitor la obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată și a titlului de conversie în acțiuni, instanța supremă constată că aceste capete de cerere nu mai au obiect, întrucât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în ședința din 23 martie 2010 a aprobat emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru reclamant. În acest sens s-a atașat la dosar decizia nr. 7808/2010 și dovada comunicării către intimatul-reclamant. Sub aspectul obligării Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată și de conversie în acțiuni, este corect faptul că și în acest caz, acțiunea nu mai are obiect, avându-se în vedere că s-a emis titlul de despăgubire.
Referitor la daunele morale, din probatoriile administrate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că în speță a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului și desigur diligențele depuse de el către autoritățile administrative, de-a lungul timpului, s-au reflectat în starea sa de sănătate, care s-a agravat. Prin urmare aceste daune morale se cuvin reclamantului, dar instanța apreciază că au fost date în cuantum mult prea mare, motiv pentru care le va reduce la suma de 20.000 lei prin apreciere. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 1549 din 26 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că: - respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâților la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, a titlului de plată și a titlului de conversie în acțiuni. Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă recurentele la plata sumei de 4.000 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.