ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că prin sentința nr. 275 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C.C. CRAIOVA invocată de pârâta SC E.M. SRL și s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata sumei de 195,5 lei, reprezentând chirie și penalități de întârziere aferente perioadei 1 aprilie 2005 – 31 martie 2006, la restituirea către reclamantă a spațiului închiriat prin contractul de închiriere nr. 223 din 18 martie 2005, respectiv încăperea individualizată cu nr. 4 în schița anexă la raportul de expertiză și la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, mai sus individualizat și respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la readucerea spațiului închiriat în starea inițială.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta , criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 282 C. proc. civ. Prin decizia nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, apelul a fost admis și a fost schimbată sentința nr. 275 din 11 martie 2008 a Tribunalului Dolj, în sensul că s-a respins acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că sunt întemeiate criticile formulate de apelanta-pârâtă privind modul de interpretare al contractului de închiriere, fiind incidentă regula prevăzută de dispozițiile art. 1312 C. civ., conform căruia, în speță, clauzele neclare se interpretează contra locatorului și a reținut că obiectul închirierii l-a constituit magazia în suprafață de 12 mp ce a fost distrusă în totalitate, și nu încăperea în suprafață de 23,40 m.p.

Acesta este sensul în care a fost interpretată norma legală invocată și nu acela de a-i conferi apelantei un avantaj pecuniar prin menționarea unei suprafețe mai mici în contractul de închiriere, cum în mod neîntemeiat a susținut intimata reclamantă prin întâmpinare. În condițiile în care s-a reținut că obiectul închirierii a pierit în totalitate, astfel cum s-a dovedit prin probele menționate anterior, Curtea a constatat că potrivit art. 1439 C. civ., contractul de locațiune s-a desființat, astfel încât acțiunea în evacuare și cea privind plata chiriei restante sunt fără obiect și respectiv fără suport legal. De asemenea, Curtea a constatat că sunt fondate și criticile referitoare la ipoteza avansată de intimata reclamantă și reținută de instanța de fond, cum că obiectul închirierii l-ar constitui încăperea în suprafață de 23,40 m.p.

În ceea ce privește această încăpere, apelanta pârâtă a susținut că are un drept de proprietate dobândit prin cumpărare în temeiul procesului verbal și al facturii din 09 aprilie 2002. Or, în condițiile în care ambele părți invocă un drept de proprietate asupra încăperii în suprafață de 23,40 m.p., Curtea a considerat că examinarea legalității și temeiniciei a titlurilor translative de proprietate ale părților și a ocupării fără drept a încăperilor nu se poate realiza în cadrul procesual stabilit de intimata-reclamantă, acțiune în evacuare, ci numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, unde se poate proceda la compararea titlurilor. În condițiile, în care intimata reclamantă solicită evacuarea apelantei pârâte, întrucât contractul de închiriere a ajuns la termen, iar acesta din urmă îi opune intimatei reclamante un drept de proprietate asupra obiectului închirierii, acțiunea în evacuare este paralizată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat greșit art. 1169, 1312 și 1439 C. civ. și a pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii. Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cât privește prima critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și concisă, nicidecum contradictorie ori confuză. Cât privește cea de-a doua critică, Înalta Curte va reține că recurenta confundă acțiunea în evacuare cu acțiunea în revendicare. Dar cele două acțiuni, de drept comun, prezintă însă deosebiri esențiale. Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Asemenea raporturi juridice au ca efect translațiunea folosinței unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia. Cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locațiunii sunt raporturi de obligații. În cauza de față, între reclamantă și pârât au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ca urmare, un eventual drept de proprietate al reclamantei nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.

Cum însă reclamanta a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acțiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia [(art. 129 alin. ultim C. proc. civ.)], instanța de apel în mod legal a respins acțiunea și a făcut o corectă aplicare a art. 1169, 1312 și 1439 C. civ. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.C. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.C. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 ianuarie 2010.