ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 decembrie 2008, B.F. a chemat în judecată M.E.C.T., solicitând anularea rezoluțiilor emise de C.N.A.T.D.C.U. – poziția 1 anexa 1 la Ordinul nr. 4967 din 31 iulie 2008 și obligarea intimatului să emită ordin de numire a reclamantului în postul de conferențiar universitar la catedra de limbă și literatură franceză a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Ș.M. Suceava. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a participat la concursul organizat în cadrul universității în vederea ocupării postului de conferențiar universitar. Deși s-a constatat că îndeplinește toate criteriile de evaluare totuși pârâtul, prin rezoluția emisă de organul abilitat la 22 iulie 2008, nu a confirmat titlul didactic, cu motivarea că „prestigiul candidatului a fost puternic alterat și că nu este compatibil cu statutul de conferențiar”.
Reclamantul a precizat că nu au fost respectate criteriile de evaluare privind conferirea titlului de conferențiar universitar, invocarea și aplicarea unui criteriu nestipulat de lege, fără motivare, în mod discreționar, încălcând flagrant dispozițiile legale în materie. Prin sentința nr. 111 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că neacordarea titlului didactic de conferențiar universitar a fost decisă cu respectarea normelor legale atât de comisia de filologie și studii culturale din cadrul C.N.A.T.D.C.U., cât și de comisia de analiză a contestației, reținând că reclamantul nu întrunește unul din criteriile necesare pentru ocuparea posturilor didactice și anume, prestigiul științific.
Sub acest aspect, instanța a constatat că reclamantul a fost numit conferențiar universitar în anul 1996, titlu didactic ce i-a fost retras în 2002, când, în urma unor acuzații de plagiat aduse tezei de doctorat, confirmate, s-a decis anularea titlului științific de doctor. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B.F., invocând motivele prevăzute în drept de dispozițiile art. 304 pct. 2, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, reclamantul a învederat că instanța nu a analizat rezoluția a cărei nelegalitate s-a invocat în raport de criteriile de evaluare în vigoare, reglementate de Ordinul nr. 5099/2005, completat de Ordinul nr. 3548/2006, în care sunt expres precizate condițiile de îndeplinire a standardelor cerute pentru conferirea titlului didactic de conferențiar universitar.
Or, din dosarul său de concurs, a arătat reclamantul, rezultă că întrunește toate criteriile de evaluare, legale, printre care nu se regăsește și cel privind prestigiul științific al candidatului. S-a menționat de asemenea, că ambele rezoluții sunt nemotivate și contradictorii, prima comisie reținând neîndeplinirea criteriului 4 de evaluare – prestigiul profesional -, iar comisia de analiză a contestației făcând referire la neîntrunirea criteriilor 2 și 3, privind activitatea de cercetare și contribuția științifică. Reclamantul a mai arătat că instanța nu s-a pronunțat dacă mai era necesar avizul consultativ al C.N.A.T.D.C.U., ori M.E.C.T. trebuia să emită direct ordinul de confirmare a titlului didactic, potrivit art. 61 alin. (6) din Legea nr. 128/1997, fiind vorba de susținerea unui concurs pentru un post didactic în aceeași specialitate și pentru același titlu didactic dobândit printr-un concurs anterior.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat dacă au fost respectate procedura și criteriile legale de evaluare pentru neacordarea titlului didactic de conferențiar universitar reținând că ordinul emis de minister este întemeiat, datorită neîndeplinirii criteriului privind prestigiul științific al reclamantului, puternic afectat în urma anulării titlului științific de doctor și retragerii titlului didactic.
Pe de o parte, instanța de fond nu a analizat dacă, astfel cum a susținut reclamantul, ministrul educației trebuia să emită direct ordinul, fără a mai fi necesară confirmarea de către C.N.A.T.D.C.U., în raport de prevederile art. 61 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, fiind vorba de un concurs pentru un post didactic în aceeași specialitate și pentru același titlu didactic, dobândit printr-un concurs anterior. Pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat asupra susținerii că ambele rezoluții ale C.N.A.T.D.C.U. nu conțin motivarea propunerii de neacordare a titlului didactic strict în raport cu sistemele de evaluare în vigoare, astfel cum impun dispozițiile Ordinului nr. 3904/2006 privind organizarea și funcționarea consiliului.
De asemenea, instanța nu a analizat contradicția dintre concluziile comisiei de filologie și studii culturale care a reținut neîndeplinirea criteriului 4 de evaluare, respectiv prestigiul științific al candidatului și cele ale comisiei de analiză a contestației care a stabilit că nu sunt satisfăcute alte criterii și anume activitatea științifică (care nu se încadrează în cerințele C.N.A.T.D.C.U.) și contribuția științifică (ce nu este în concordanță cu profilul postului scos la concurs). Instanța de fond, fără a se substitui comisiilor de specialitate, trebuia să verifice îndeplinirea cerințelor Ordinului nr. 5099/2005 prin care s-a aprobat sistemul de evaluare privind conferirea titlului de conferențiar universitar, respectiv dacă standardul minim prevăzut pentru fiecare criteriu de evaluare în parte era sau nu satisfăcut.
Rezumându-se să facă referire doar la neîndeplinirea criteriului 4 – prestigiul profesional, fără a analiza dacă s-a luat în considerare mapa cu contribuții științifice semnificative a candidatului, fără a verifica în ce măsură au fost sau nu îndeplinite criteriile 2 și 3 de evaluare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică. În consecință, pentru motivele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de B.F. împotriva sentinței civile nr. 111 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.